Excepţia autorităţii de lucru judecat
| Comentarii |
|
excepţia autorităţii de lucru judecat, este principalul mijloc de valorificare a efectului negativ al puterii de lucru judecat. Este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută, care poate fi ridicată de părţi, de judecător, chiar înaintea instanţelor de recurs.
În acelaşi sens, potrivit art. 432 NCPC (corespondent art. 166 CPC): „Excepţia autorităţii de lucru judecat poate fi invocată de instanţă sau de părţi în orice stare a procesului, chiar înaintea instanţei de recurs. Ca efect al admiterii excepţiei, părţii i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată'.
De regulă, excepţia este invocată de pârât, deoarece el este interesat în cel mai mare grad să paralizeze acţiunea reclamantului, dar şi reclamantul se poate apăra împotriva pretenţiilor formulate prin cererea reconvenţională de către pârât.
O problemă ridicată în doctrina anterioară noului codul de procedură civilă este aceea dacă partea interesată poate renunţa la beneficiul puterii lucrului judecat. în trecut s-a decis în mod constant că partea poate renunţa la un asemenea beneficiu şi că principiul puterii lucrului judecat nu este de ordine publică. în unele soluţii de practică, s-a hotărât că se poate renunţa la principiul puterii lucrului judecat dacă partea căzută în pretenţii nu execută hotărârea sau o execută în termenul de prescripţie. De asemenea, renunţarea la puterea lucrului judecat poate avea loc şi printr-o manifestare expresă de voinţă, deoarece nu există niciun motiv care să o împiedice, o atare manifestare de voinţă putând fi atacată numai pentru viciu de consimţământ. în doctrină s-a arătat că este discutabilă o asemenea orientare a practicii, deoarece ţinând seama de efectul negativ al puterii lucrului judecat, respectiv asigurarea bunei administrări a justiţiei şi prevenirea contrarietăţii de hotărâri, principiul autorităţii lucrului judecat depăşeşte interesul privat al părţilor, iar instanţa poate din oficiu să ridice excepţia în cazul în care constată tripla identitate şi să respingă cererea de chemare în judecată.
Actualul Codul de procedură civilă rezolvă în mod decisiv această dilemă; nu se poate renunţa la excepţie, deoarece caracterul de ordine publică este cel care impune verificarea acestei excepţii chiar din oficiu şi chiar, dacă este cazul, cu înrăutăţirea situaţiei părţii în calea de atac.
Astfel, se remarcă o modificare majoră faţă de vechea reglementare, în sensul că, drept urmare a admiterii excepţiei, părţii i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată. Această prevedere, coroborată cu posibilitatea acordată instanţei de a invoca din oficiu excepţia, consacră caracterul de ordine publică al autorităţii de lucru judecat, care nu trebuie lăsată la latitudinea părţii, cu atât mai puţin când ar fi în favoarea acesteia să nu fie invocată, deoarece hotărârea trebuie să exprime adevărul judiciar.
„în consecinţă, ca urmare a admiterii excepţiei autorităţii lucrului judecat, invocată de către intimat sau instanţă, se va admite (formal) calea de atac exercitată de partea care a acţionat cu nesocotirea dispoziţiilor art. 431 alin. (1) NCPC şi, în final, cererea va fi respinsă în întregime, chiar dacă, prin hotărârea atacată, cererea fusese admisă în parte. Altfel spus, în urma exercitării căii de atac, partea nu va mai putea păstra nici ceea ce obţinuse prin hotărârea atacată. Desigur, excepţia va putea fi invocată chiar de partea care a acţionat cu nesocotirea autorităţii lucrului judecat şi care, astfel, renunţă la acest efect al hotărârii”.
S-a mai subliniat, în mod plastic, că „deşi soluţia pare una radicală, este o înrăutăţire aparentă a situaţiei juridice a titularului căii de atac, întrucât acesta a beneficiat plenar de garanţiile regulii enunţate în cadrul procesului originar, finalizat prin hotărârea judecătorească definitivă peste a cărei autoritate de lucru judecat a intenţionat să treacă, iniţiind un nou proces asupra unei chestiuni tranşate de o instanţă anterioară”.
Excepţia poate fi invocată:
1) în faţa primei instanţe;
2) în apel, prin motivele căii de atac, împotriva soluţiei date de prima instanţă asupra excepţiei sau ca motiv de ordine publică, prin invocarea din oficiu sau de către părţi în cursul judecării procesului în apel, dacă prima instanţă nu s-a pronunţat asupra acestei excepţii;
3) în recurs, numai dacă, pentru soluţionare, nu este necesară administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi.
Se observă faptul că autoritatea de lucru judecat este reglementată ca motiv de casare (de recurs) distinct, prin art. 488 alin. (1) pct. 7 NCPC.
în mod judicios, s-a arătat în doctrina recentă că nu reprezintă un impediment pentru însăşi invocarea excepţiei faptul că o excepţie procesuală absolută invocată în recurs ar necesita în vederea soluţionării şi administrarea altor probe decât înscrisuri (deşi este greu de imaginat practic o astfel de situaţie), dar aceasta ar constitui un motiv pentru care excepţia nu ar putea fi admisă de instanţa de recurs, ci, eventual, în rejudecare, după casare;
4) în cadrul unei cereri de revizuire, întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 NCPC.
Astfel, este posibil ca instanţa să nu aibă cunoştinţă de existenţa unei alte judecăţi între părţi. în această situaţie, în caz de hotărâri contradictorii, se va putea obţine revizuirea ulterioară, în temeiul art. 509 pct. 8 NCPC (corespondent art. 322 pct. 7 CPC). Calea revizuirii este admisibilă însă numai atunci când în cursul celui de-al doilea proces nu a fost invocată excepţia autorităţii lucrului judecat sau soluţionarea ei a fost omisă, întrucât în cazul respingerii excepţiei ca neîntemeiată, operează autoritatea lucrului judecat în sensul neîndeplinirii condiţiilor cerute de art. 431 alin. (1) NCPC (corespondent art. 1201 C. civ. din 1864).
Deşi excepţia poate fi invocată oricând, chiar şi în faţa instanţelor de recurs, este recomandabil să fie invocată până la primul termen de judecată, evitându-se încărcarea nejustificată a activităţii judiciare şi realizarea unor probatorii inutile asupra fondului cauzei.
S-a arătat în practica anterioară noului Cod că nu există autoritate de lucru judecat atunci când prima instanţă a respins o excepţie de fond ridicată de pârât, iar acesta având câştig de cauză, nedeclarând recurs împotriva soluţiei date de instanţa de fond, o reiterează în faţa instanţei de recurs, în recursul reclamantului. Aceasta, deoarece art. 315 alin. final CPC dă dreptul părţii care a câştigat la instanţa de fond, deşi i se respinseseră unele apărări, să reitereze toate apărările pe care le-a făcut în faţa instanţei a cărei hotărâre s-a casat ca urmare a recursului părţii potrivnice, cu atât mai mult ea are acest drept în faţa instanţei de recurs, pentru a învedera, mai devreme, inutilitatea unei casări, după care se va discuta din nou excepţia dirimantă, respinsă de către instanţa de fond.
Această excepţie nu va putea fi unită cu fondul cauzei, datorită faptului că soluţionarea ei împiedică cercetarea temeiniciei acţiunii.
Are prioritate faţă de toate celelalte excepţii invocate eventual în cauză, mai puţin faţă de excepţia de necompetenţă absolută, întrucât nici asupra excepţiei autorităţii lucrului judecat nu se poate pronunţa decât
o instanţă competentă, după natura pricinii deduse judecăţii.
Asupra excepţiei instanţa se pronunţă prin încheiere interlocutorie (în cazul în care constată că este neîntemeiată), care poate fi atacată doar odată cu fondul cauzei, sau prin sentinţă, respectiv decizie (dacă există tripla identitate), prin care se respinge acţiunea pe temeiul existenţei autorităţii lucrului judecat.
Noul Cod prevede expres că, dacă în cauză se reţine autoritatea de lucru judecat, cererea va fi respinsă ca inadmisibilă, astfel cum menţionează art. 497 teza finală coroborat cu art. 498 alin. (2) teza finală NCPC.
Citește mai mult
la care am cumpărat știam că există construcții edificate de pârâți, că nu am avut posesie anterior lor ( la un pârât am avut dar instanța nu a băgat de seamă) și că nu am dovedit reaua credință a lor în edificarea construcțiilor. Este vorba de o retrocedare in natura unei persoane cu dubla cetățenie, de la care ulterior am cumpărat.Am deschis o a doua acțiune cu obiect" revendicare imobiliară".
Tot aceiași pârâți că în primul dosar invoca "autoritate de lucrur judecat' cu toate că prima hot nu a tranșat fondul.
Exista "autoritate de lucru judecat în această speță?
Mulțumesc.