Efectele juridice ale încheierii contractelor de asigurare prin mijlocirea intermediarilor
| Comentarii |
|
efectele juridice ale încheierii contractelor de asigurare prin mijlocirea intermediarilor, activitatea de intermediere este deosebit de răspândită în comerţul cu asigurări. Majoritatea societăţilor de asigurare şi-au externalizat serviciile de încheiere a contractelor de asigurare şi aşa se face că perfectarea poliţelor de asigurare se realizează de către intermediarii în asigurări. Din această cauză, se pune problema consecinţelor încheierii contractelor de asigurare prin mijlocirea intermediarilor în asigurări'. Cu valoare de principiu, reţinem că, indiferent dacă a fost încheiat contractul de către brokerul de asigurare sau de agentul de asigurare, ori de prepuşii acestora, asigurătorul este obligat în limitele clauzelor contractului de asigurare.
Actele sau omisiunile intermediarilor în asigurări vor fi suportate de asigurătorul de la care au primit împuternicire să negocieze, fără ca ele să poată fi opuse asiguraţilor. în susţinerea afirmaţiei noastre sunt dispoziţiile art. 34 alin. (9) din Legea nr. 32/2000, potrivit cărora, dacă un asigurat a încheiat o asigurare printr-un agent de asigurare, asigurătorul în numele căruia acţionează agentul, este răspunzător faţă de asigurat, pentru toate actele sau omisiunile agentului de asigurare.
Desigur că legea are în vedere doar agenţi de asigurare, dar suntem de părere că aceleaşi efecte se produc şi prin contractele încheiate prin intermediul brokerilor de asigurare. Susţinerea noastră se întemeiază pe considerentul că, la fel ca şi agenţii de asigurare, brokerii de asigurare sunt împuterniciţi să încheie asigurări de către asigurător şi, tot aceştia, pe lângă Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, exercită şi controlul îndeplinirii mandatului dat pentru încheierea anumitor clase de asigurări. La aceasta se adaugă şi împrejurarea că asiguratul sau potenţialul asigurat nu are niciun control asupra agentului sau a brokerului care mijloceşte încheierea asigurărilor. în consecinţă, asigurătorul nu poate refuza plata despăgubirilor, invocând anumite acţiuni sau omisiuni săvârşite de intermediari cu prilejul încheierii contractului de asigurare.
în practică, au fost cazuri în care brokerul de asigurare şi agentul de asigurare nu au depus la asigurător sumele încasate cu titlu de prime, poliţele de asigurare şi nici alte documente în legătură cu asigurările pe care le-au încheiat, dar s-au produs riscurile asigurate prin contractele încheiate în condiţiile de mai sus. în astfel de împrejurări, asigurătorul este obligat să plătească indemnizaţia asiguratului sau, după caz, despăgubirea terţului păgubit, deoarece asiguratul sau terţul nu au nicio culpă pentru situaţiile arătate. Se înţelege că soluţia propusă de noi îşi găseşte aplicare în situaţia în care asiguratul este de bună-credinţă în momentul perfectării asigurării, în sensul că el nu cunoaşte neregularităţile săvârşite de intermediar în raporturile cu asigurătorul.
Există o practică consecventă, în care asigurătorii pentru situaţiile de mai sus, adică atunci când intermediarii nu depun documentele justificative ale asigurării şi nici sumele încasate cu titlu de prime, publică în Monitorul Oficial sau în diverse ziare declaraţia privind pierderea acestor documente. De asemenea, asigurătorii declară nule anumite poliţe de asigurare şi ameninţă că nu vor plăti eventualele despăgubiri provocate de survenirea cazului asigurat. Astfel de practici nu pot fi primite din mai multe considerente.
în primul rând, dacă asiguratul este de bună-credinţă, fiind terţ faţă de raporturile intermediarului cu asigurătorul, aceste raporturi nu-i pot fi opuse asiguratului. Mai exact, asiguratul va invoca inopozabilitatea contractului de mandat dintre asigurător şi intermediar, în temeiul principiului relativităţii actelor juridice.
Publicarea în Monitorul Oficial a poliţelor de asigurare ca fiind pierdute şi, eventual, declararea nulităţii acestora, nu poate fi opusă asiguratului, deoarece regula este că publicaţiile din Monitorul Oficial sunt obligatorii pentru persoanele fizice şi juridice, dar numai dacă acestea privesc acte normative. Prin urmare, situaţiile de fapt, cum sunt cele în cauză, deşi sunt publicate în Monitorul Oficial, nu-i obligă pe asiguraţi. Persoanele fizice consultă Monitorul Oficial pentru observarea actelor normative pe care sunt obligate să le respecte şi nu pentru luarea la cunoştinţă a diferitelor situaţii de fapt.
în sfârşit, declaraţia de nulitate făcută în Monitorul Oficial sau într-o altă publicaţie, de către asigurător, nu poate produce niciun fel de consecinţe juridice asupra contractului de asigurare încheiat de către asigurat. Aceasta întrucât nulitatea’, fiind o sancţiune a actului juridic, poate fi constată şi declarată doar de către instanţele judecătoreşti şi nicidecum de una din părţile contractante.
Curtea de Casaţie a Italiei a statuat că pentru neregularităţile săvârşite de agentul de asigurare răspunde în mod nemijlocit asigurătorul care a dat mandatul.
