Părţile contractului de asigurare
| Comentarii |
|
părţile contractului de asigurare, Asigurătorul - coasigurătorii - reasigurătorul. Asiguratul - contractantul asigurării - persoana cuprinsă în asigurare - beneficiarul asigurării. Terţul păgubit - moştenitorii terţului păgubit - moştenitorii asiguratului
Părţile contractului de asigurare sunt asigurătorul şi asiguratul. Pe lângă asigurat şi asigurător mai pot fi implicaţi în raporturile de asigurare şi contractantul asigurării, beneficiarul, persoana cuprinsă în asigurare, coasigurătorii, reasigurătorii, intermediarii care mijlocesc încheierea contractului de asigurare, terţul păgubit etc.
Contractantul este parte în contract, astfel cum sugerează şi denumirea, la fel şi persoana cuprinsă în asigurare. Coasigurătorii sunt părţi contractante, dar în contracte de asigurare distincte. Câţi coasigurători sunt, atâtea raporturi de asigurare de sine stătătoare există cu privire la aceleaşi riscuri asigurate. în schimb, reasigurarea naşte raporturi juridice exclusiv între societatea de asigurare şi cea de reasigurare. Prin urmare, doar aceste entităţi pot fi părţi ale raporturilor de reasigurare. Şi reasigurarea este tot o asigurare, dar a asigurătorului, nu a asiguratului. Intermediarii în asigurări au un rol deosebit la perfectarea contractelor de asigurare, dar cu toate aceste, nu devin părţi ale contractului de asigurare pe care l-au mijlocit.
Asigurătorul - coasigurătorii - reasigurătorul
în ceea ce îl priveşte pe asigurător, Legea nr. 32/2000 (art. 11) prevede că activitatea de asigurare în România poate fi exercitată numai de:
a) persoane juridice române constituite ca societăţi pe acţiuni şi/sau societăţi mutuale, auto
rizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;
b) asigurători sau reasigurători autorizaţi în statele membre, care desfăşoară activitate de asigurare sau reasigurare pe teritoriul României în conformitate cu dreptul de stabilire şi libertatea de a presta servicii;
c) sucursalele aparţinând unor societăţi-mamă guvernate de legi dintr-un stat terţ, autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;
d) filialele unor asigurători sau reasigurători din state terţe, autorizaţi de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;
e) asigurători sau reasigurători care adoptă forma de companie europeană pe acţiuni (SE - Societas Europaea).
Prin urmare, potrivit textului de lege enunţat, în orice contract de asigurare nu pot avea calitatea de asigurător decât societăţile comerciale de asigurare şi societăţile mutuale de asigurare’. De asemenea, în virtutea principiului libertăţii de stabilire şi de prestare a serviciilor pe teritoriul UE, asigurările mai pot fi încheiate şi de către sucursalele asigurătorilor din statele membre sau aparţinând Spaţiului Economic European.
Aşa cum am specificat în rândurile anterioare, în raporturile de asigurare mai pot fi implicaţi şi coasigurătorii sau reasigurătorii. Coasigurătorii însă nu sunt părţi ai aceluiaşi contract de asigurare, ci asiguratul se asigură pentru aceleaşi riscuri la mai multe societăţi de asigurare, dar prin contracte de asigurare distincte. Drept urmare, fiecare coasigurător este parte într-un contract de asigurare încheiat cu asiguratul, şi nu acelaşi contract de asigurare are mai mulţi asigurători. Asigurătorii răspund doar pentru cota de risc contractată, astfel că între aceştia nu se creează raporturi de solidaritate. Regula este consacrată în mod expres de Codul civil care, în art. 2239 prevede: „Coasigurarea este operaţiunea prin care 2 sau mai mulţi asigurători acoperă acelaşi risc, fiecare asumându-şi o cotă-parte din acesta". Iar alin. (2) al aceluiaşi art. 2239 dispune că „fiecare coasigurător răspunde faţă de asigurat numai în limita sumei pentru care s-a angajat prin contract".
Reasigurarea este operaţiunea de asigurare a asigurătorului. Din această cauză, reasigurătorul nu este parte în contractul încheiat între asigurat şi asigurător. O legătură există totuşi, prin aceea că asigurătorul, după ce contractează cu asiguratul, pentru riscurile subscrise se asigură la rândul lui la un reasigurător. Tehnica reasigurării este practicată de către operatorii de asigurare, în special pentru riscurile cu impact deosebit, precum poluarea, riscurile nucleare, explozive, inflamabile, etc. Caracteristic reasigurării este faptul că, la producerea riscului asigurat, asiguratul sau terţul păgubit nu au acţiune în despăgubiri împotriva reasigu-rătorului.
Soluţia este consacrată expres de Codul civil care, în art. 2240 alin. (3), prevede că „reasigurarea nu stinge obligaţiile asigurătorului şi nu stabileşte niciun raport juridic între asigurat şi reasigurător”. Aceasta înseamnă că, după plata despăgubirilor, societatea de asigurare plătitoare se va putea îndrepta împotriva reasi-gurătorului pentru partea din risc reasigurată. Asiguratul, fiind terţ faţă de raporturile de reasigurare dintre asigurător şi reasigurător, nu are acţiune directă împotriva acestuia din urmă.
Asiguratul - contractantul asigurării - persoana cuprinsă în asigurare - beneficiarul asigurării
Calitatea de asigurat într-un contract de asigurare poate aparţine oricărei persoane fizice sau juridice. Normele legale cu incidenţă în materie nu instituie nicio condiţie specială în persoana asiguratului. Există şi asigurări, cum sunt cele de răspundere civilă, în care părţi vor fi persoanele obligate sau interesate de încheierea contractului de răspundere civilă. Acestea pot fi persoane care îndeplinesc anumite profesii, avocaţi, practicieni în insolvenţă, managerii societăţilor comerciale, experţii etc., sau deţinătorii unor bunuri apte să producă prejudicii terţilor.
în asigurările de malpraxis, asiguratul va trebui să aibă profesia cerută de lege pentru perfectarea contractului de răspundere civilă. Astfel de asigurări sunt obligatorii pentru persoanele care exercită profesiile la care acestea se referă. Există şi anumite bunuri a căror utilizare obligă deţinătorii să încheie asigurarea de răspundere civilă. Bunăoară este cazul deţinătorilor de vehicule, pentru care legea reglementează asigurarea obligatorie pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule (R.C.A.), sau a bunurilor exploatate în regim de leasing, pentru care O.G. nr. 51/1997 prevede obligaţia încheierii unei poliţe de asigurare.
Contractul de asigurare poate fi încheiat şi de altă persoană decât asiguratul. Spre exemplu, persoana care încheie contractul de asigurare de răspundere civilă poartă denumirea de contractant al asigurării iar persoana a cărei răspundere s-a asigurat se numeşte persoană cuprinsă în asigurare. în acest sens, art. 2199 alin. (2) C. civ. dispune: „Contractantul asigurării este persoana care încheie contractul pentru asigurarea unui risc privind o altă persoană ori pentru bunuri sau activităţi ale acesteia şi se obligă faţă de asigurat să plătească prima de asigurare”.
Tot astfel, art. 2223 alin. (1) C. civ. prevede: „Prin contractul de asigurare părţile pot conveni să cuprindă în asigurare şi răspunderea civilă a altor persoane decât contractantul asigurării". în consecinţă, persoana care încheie contractul de asigurare de răspundere civilă poartă denumirea de contractant al asigurării iar persoana a cărei răspundere s-a asigurat se numeşte persoană cuprinsă în asigurare.
Poate fi asigurată doar persoana cuprinsă în asigurare sau ambele persoane, contractantul şi persoana cuprinsă în asigurare. De pildă, proprietarul vehiculului indică în calitate de persoană cuprinsă în asigurare şi un membru al familiei.
în poliţa de asigurare de persoane poate fi indicat un beneficiar al asigurării. Beneficiarul poate fi determinat şi ulterior încheierii contractului de asigurare printr-o declaraţie scrisă şi comunicată societăţii de asigurare. Ca efect a stipulaţiei pentru altul, beneficiarul dobândeşte un drept direct, care trece în patrimoniul său în virtutea stipulaţiei ratificate, însă nu poate fi ţinut de obligaţiile contractuale periodice sau continue, acestea rămân în continuare în sarcina asiguratului.
în practica judiciară s-a statuat că, dacă în contractul de asigurare nu este prevăzută niciun fel de obligaţie în sarcina beneficiarului asigurării, asigurătorul nu poate invoca necesitatea executării vreunei obligaţii de către beneficiar, care nu
s-a obligat contractual la nimic’. Cu toate acestea, asigurătorul poate opune beneficiarului toate excepţiile care sunt opozabile contractului iniţial şi implicit cele opozabile asiguratului sau contractantului asigurării, după caz.
în concluzie, parte în contractul de asigurare este doar contractantul, iar nu beneficiarul asigurării şi nici persoana cuprinsă în asigurare. Aceasta înseamnă că doar contractantului îi revin obligaţiile specifice contractului de asigurare, nu şi celorlalte persoane menţionate sau implicate în raporturile de asigurare.
Terţul păgubit - moştenitorii terţului păgubit - moştenitorii asiguratului
Terţul păgubit
Noţiunea de terţ păgubit este specifică asigurărilor de răspundere civilă. Asigurarea de răspundere civilă este o asigurare esenţialmente de protecţie a terţelor persoane şi nu a asiguraţilor. Terţul păgubit este persoana care a suferit un prejudiciu moral sau material ca urmare a unei fapte delictuale a asiguratului sau a persoanei cuprinsă în asigurare. Prejudiciul poate fi cauzat şi de bunurile mobile sau imobile ale unei persoane, în formă statică sau în mişcare.
Aşadar, terţul păgubit nu este parte în contractul de asigurare de răspundere civilă, dar va uza şi va beneficia de aceste raporturi cu prilejul producerii riscului asigurat. Consecinţa esenţială a existenţei asigurării de răspundere civilă este aceea că terţul păgubit poate acţiona direct asigurătorul persoanei care a produs prejudiciul, în vederea acoperii acestuia. Legea recunoaşte o acţiune directă terţului păgubit împotriva asigurătorului, deşi terţul nu este parte în contractul de răspundere civilă. Acţiunea terţului fiind recunoscută ope legis, poate fi exercitată fără acordul asiguratului sau contractantului asigurării.
Moştenitorii terţului păgubit
Terţul păgubit nefiind parte în contractul de asiaurare de răspundere civilă, cu atât mai mult nu au o astfel de calitate moştenitorii acestuia. Moştenitorii terţului păgubit sunt totuşi implicaţi în raporturile de asigurare, dar numai după producerea riscului asigurat şi bineînţeles în caz de deces al autorului lor care avea calitatea de terţ păgubit.
Decesul terţului păgubit poate cauza anumite prejudicii materiale moştenitorilor, precum cheltuieli cu spitalizarea, medicaţia sau diferite tratamente de recuperare, deplasări în vederea efectuării de controale sau analize, cheltuieli cu înmormântarea, pomeniri şi parastase, piatra funerară etc., dar şi prejudicii morale. în astfel de situaţii în care survine decesul terţului păgubit, moştenitorii care fac dovada prejudiciilor materiale sau morale suferite au legitimare procesuală activă împotriva autorului faptei delictuale ce avea calitatea de asigurat, dar implicit şi împotriva asi
gurătorului de răspundere civilă. Putem spune că prin prejudiciile pe care le suportă moştenitorii ca urmare decesului autorului lor, aceştia dobândesc calitatea de terţi păgubiţi în cadrul asigurărilor de răspundere civilă.
Moştenitorii asiguratului
Moştenitorii asiguratului nu sunt nici ei părţi în contractul de asigurare, dar beneficiază ori sunt implicaţi în raporturile de asigurare, la fel ca şi moştenitorii terţului păgubit, după producerea riscului asigurat.
Bunăoară, în asigurările de persoane, la survenirea cazului asigurat al decesului, indemnizaţia de asigurare se plăteşte moştenitorilor asiguratului. în acest sens, Legea nr. 136/1995 dispune că în cazul decesului asiguratului, dacă nu s-a desemnat un beneficiar, indemnizaţia de asigurare se plăteşte moştenitorilor legali ai asiguratului.
Moştenitorii asiguratului pot fi implicaţi în raporturile de asigurare şi în asigurările de răspundere civilă, în caz de deces a asiguratului autor al faptei delictuale ce a generat producerea riscului. în concret, dacă indemnizaţia de asigurare nu acoperă prejudiciul încercat de terţul păgubit, iar asiguratul a decedat, terţul se poate îndrepta împotriva moştenitorilor asiguratului de răspundere civilă pentru diferenţa neacoperită de societatea de asigurare.
Intermediarii în asigurări
Practica asigurărilor ne arată că majoritatea contractelor de asigurare, indiferent de formele, clasele de asigurare sau riscurile asigurate, se încheie prin mijlocirea intermediarilor în asigurări. Am arătat în cele de mai sus că principalii intermediari în asigurări sunt agenţii de asigurare şi brokerii de asigurare'’.
Aceştia au un rol deosebit la perfectarea asigurărilor, putând consilia potenţialii asiguraţi în alegerea celor mai viabile societăţi de asigurare, în încheierea formelor de asigurare care să-i protejeze cel mai bine, acordarea asistenţei în timpul derulării contractului şi la încetarea şi reînnoirea lui, consilierea cu prilejul producerii riscului asigurat etc. Cu toate acestea, intermediarii nu sunt părţi în contractul de asigurare. Prin urmare, în cazul producerii riscului asigurat acţiunea în despăgubiri se va îndrepta împotriva asigurătorului şi nu împotriva intermediarului ce a mijlocit asigurarea. Aceasta întrucât intermediarul rămâne terţ faţă de contractul încheiat între asigurat şi asigurător.
