Funcţionarea intermediarilor în asigurări
| Comentarii |
|
funcţionarea intermediarilor în asigurări, Organizarea şi funcţionarea agenţilor de asigurare. Funcţionarea brokerilor de asigurare. Principalele obligaţii ale intermediarilor în asigurări. Exercitarea serviciilor de intermediere în Uniunea Europeană. Câteva aspecte privind intermediarii în asigurări în Franţa. Încetarea existenţei intermediarilor în asigurări. Falimentul intermediarilor în asigurări
Reamintim că, dacă agent de asigurare poate fi, de principiu, orice persoană fizică sau juridică, brokerul de asigurare se constituie exclusiv sub forma persoanei juridice. De asemenea, am precizat, când am analizat constituirea intermediarilor că agentul de asigurare se află într-o relaţie de dependentă totală faţă de asigurător, deoarece el trebuie să respecte cu stricteţe mandatul"' acordat de acesta, în timp ce brokerii de asigurare sunt societăţi independente, care pot intermedia asigurări sau reasigurări pentru mai multe societăţi de asigurare. De aici rezultă şi
particularităţile funcţionării fiecărei categorii de intermediari, motiv pentru care le vom aborda şi noi în mod separat.
Organizarea şi funcţionarea agenţilor de asigurare
în ceea ce priveşte agenţii de asigurare persoane fizice, legea nu conţine reguli sau cerinţe speciale distincte de condiţiile pe care persoana fizică trebuie să le îndeplinească pentru a dobândi statutul de agent de asigurare’.
în legătură cu agenţii de asigurare persoane juridice, sub aspectul funcţionării acestora, Legea nr. 32/2000, în art. 34 alin. (3) lit. f), se rezumă la a stipula că personalul executiv, mai exact conducătorul executiv, trebuie să îndeplinească condiţiile privind pregătirea şi experienţa profesională în domeniu. Legea prevede că aceste cerinţe vor fi reglementate prin norme ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. în afară de cerinţele privind pregătirea profesională a administratorilor şi, eventual, a directorilor unui agent de asigurare persoană juridică, considerăm că legiuitorul nu ar trebui să legifereze alte reglementări, pentru că, fiind societăţi comerciale, organizarea şi funcţionarea acestora este supusă regulilor de drept comun din Legea nr. 31/1990.
în lipsa unei interdicţii exprese în contractul de mandat, agentul de asigurare persoană fizică sau juridică poate încheia asigurări în numele şi pe seama asigurătorului care l-a împuternicit în orice regiune, în schimbul comisioanelor convenite cu asigurătorul.
Funcţionarea brokerilor de asigurare
Problemele specifice funcţionării brokerilor de asigurare sunt reglementate de art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 32/2000 şi dezvoltate de Ordinul nr. 15/2010 pentru punerea în aplicare a Normelor privind autorizarea brokerilor de asigurare şi/sau reasigurare, precum şi condiţiile de menţinere a acesteia, emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Potrivit acestor acte normative, administratorii şi directorii unui broker de asigurare trebuie să îndeplinească mai multe condiţii.
în primul rând, aceştia să nu aibă cazier judiciar pentru infracţiuni contra patrimoniului sau infracţiuni prevăzute în legislaţia financiar-fiscală şi să nu aibă cazier fiscal.
Apoi, în împrejurarea în care au desfăşurat activitatea de intermediere în asigurări, ca agenţi de asigurare, să nu fie radiaţi din Registrul agenţilor de asigurare, ca efect al încălcării normelor din domeniul asigurărilor.
în al treilea rând, conducătorii executivi să aibă studii superioare şi o experienţă de cel puţin doi ani într-o funcţie de conducere operativă în domeniul asigurărilor, sau de cel puţin patru ani în domeniul financiar-bancar sau al pensiilor private. Potrivit normelor aprobate prin Ordinul nr. 15/2010, prin funcţie de conducere operativă se înţelege inclusiv cea de şef de serviciu sau compartiment, a cărui activitate este relevantă pentru specificul domeniului asigurărilor sau cel financiar-ban-car, precum şi funcţia de director de agenţie sau de sucursală a unei entităţi care operează în aceste domenii. Rezultă din cele de mai sus că, în cadrul asigurătorilor, funcţia de conducere nu este atribuită doar conducătorilor organelor societăţii reglementate de Legea nr. 31/1990, ci şi conducătorilor tuturor structurilor organizatorice, chiar dacă acestea nu sunt prevăzute de lege, dar sunt stabilite prin regulamentele interne ale societăţii.
Ultima condiţie este aceea potrivit căreia conducătorii executivi să nu deţină această calitate la o altă persoană juridică română sau străină.
Legislaţia din domeniul asigurărilor, la fel ca şi în cazul agenţilor de asigurare, nu reglementează norme speciale privind adunarea generală a asociaţilor societăţilor de brokeraj. Explicaţia constă în faptul că brokerii de asigurare se constituie sub forma societăţilor comerciale, astfel încât, la fel ca şi agenţii, sunt supuşi dreptului comun în materie. De aceea, nu vom relua problemele specifice societăţilor comerciale, cu privire la adunarea generală a acţionarilor, reglementate de Legea nr. 31/1990, ci facem trimitere la lucrările publicate.
Principalele obligaţii ale intermediarilor în asigurări
Intermediarilor în asigurări, fie că sunt agenţi, fie că sunt brokeri, le revin anumite obligaţii specifice activităţii pe care o desfăşoară, obligaţii ce sunt asemănătoare cu cele ale societăţilor de asigurare. Dintre obligaţiile specifice intermediarilor în asigurări, am reţinut următoarele:
a) informarea asigurătorilor sau potenţialilor asigurători;
b) plata cotizaţiilor stabilite prin normele legale;
c) respectarea măsurilor dispuse de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;
d) pregătirea profesională continuă.
Obligaţia de informare
Potrivit Ordinului nr. 23/2009 pentru punerea în aplicare a Normelor privind informaţiile pe care asigurătorii şi intermediarii în asigurări trebuie să le furnizeze clienţilor, precum şi alte elemente pe care trebuie să le cuprindă contractul de asigurare, intermediarii în asigurări au obligaţia să furnizeze clienţilor toate informaţiile pe care, la rândul lor, asigurătorii trebuie să le prezinte asiguraţilor. Informaţiile
supuse furnizării privesc perioada precontractuală, precum şi cele specifice momentului perfectării poliţei de asigurare’.
în afară de această informare cu caracter general, Normele aprobate prin Ordinul nr. 23/2009 reglementează şi informaţiile specifice pe care trebuie să le furnizeze intermediarii clienţilor, în funcţie de calitatea pe care o au, respectiv de broker sau de agent de asigurare.
Astfel, brokerul de asigurare trebuie să aducă la cunoştinţa clienţilor următoarele informaţii suplimentare:
a) faptul că este autorizat să funcţioneze ca broker de asigurare şi numărul de înregistrare din Registrul brokerilor de asigurare şi mijloacele de verificare a acestei informaţii:
b) denumirea şi sediul social;
c) faptul că, în conformitate cu art. 35 alin. (10) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, sub condiţia împuternicirii primite din partea asigurătorilor, are dreptul să colecteze primele, să plătească despăgubirile în numele acestora, în moneda prevăzută în contractul de asigurare, după caz, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, şi să emită documentele de asigurare în numele asigurătorului;
d) dacă informaţiile despre contractul de asigurare propus clientului sunt furnizate în baza studiului condiţiilor unui număr suficient de mare de contracte de asigurare disponibile pe piaţă, care le dau posibilitatea să facă o recomandare fundamentată şi profesională, în concordanţă cu cerinţele formulate de clienţi în mandatul de brokeraj;
e) procedurile de soluţionare pe cale amiabilă a eventualelor litigii dintre clienţi şi brokerul de asigurare.
Informaţiile pe care agenţii de asigurare trebuie să le transmită clienţilor sunt următoarele:
a) faptul că poate să desfăşoare activitate ca agent de asigurare, întrucât deţine o autorizaţie valabilă, scrisă, din partea unui asigurător, respectiv un contract de agent, pentru a acţiona în numele acestuia;
b) numărul de înregistrare ca agent de asigurare din Registrul agenţilor de asigurare şi modalităţile de verificare a acestei informaţii, precum şi codul unic de agent;
c) clasele de asigurări pentru care intermediază contracte de asigurare, în conformitate cu art. 34 alin. (8) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare;
d) denumirea asigurătorilor pentru care este autorizat să intermedieze fiecare clasă de asigurare prin contractul de agent;
e) orice interes de participare sau orice participaţie, după caz, pe care o societate de asigurare ori o societate-mamă a unei anumite societăţi de asigurare le deţine în drepturile de vot sau în capitalul agentului de asigurare persoană juridică;
f) procedurile de soluţionare pe cale amiabilă a eventualelor litigii dintre clienţi şi agentul de asigurare.
Potrivit normelor legale specifice asigurărilor, intermediarii în asigurări trebuie să informeze clienţii asupra dreptului acestora de a solicita şi alte informaţii referitoare la contractul de asigurare.
Informaţiile de mai sus trebuie furnizate clienţilor sub formă scrisă, sau pe un alt suport durabil, trebuie să fie clare şi exacte, şi scrise în limba română, sau într-o altă limbă asupra căreia părţile cad de acord. Normele aprobate prin Ordinul nr. 23/2009 dispun că informaţiile pot fi oferite şi verbal, însă doar atunci când acest lucru este cerut în mod expres de clienţi, sau când se solicită încheierea urgentă a contractului de asigurare, cu cerinţa ca ele să fie transmise asiguratului sub formă scrisă, sau pe alt suport, imediat după încheierea contractului de asigurare.
Plata cotizaţiilor stabilite prin normele legale
Potrivit art. 36 alin. (3) din Legea nr. 32/2000, brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare au obligaţia să achite o taxă de funcţionare de maximum 0,3% pe an. Această taxă se stabileşte de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi trebuie plătită pe toată durata existenţei brokerului de asigurare. Taxa de funcţionare este prelevată din veniturile rezultate din activitatea de brokeraj, aferente perioadei pentru care sunt datorate. Faţă de exprimarea generală a legiuitorului, credem că taxa va fi prelevată din toate veniturile rezultate din activitatea de brokeraj şi anume:
- comisioanele de la asigurători;
- comisioanele sau alte sume provenite de la asiguraţi, ca urmare a operaţiunilor pe care le exercită în contul acestora etc.
Trebuie reţinut, însă, că obligaţia plăţii contribuţiei de maximum 0,3% revine doar brokerilor de asigurare.
Respectarea măsurilor dispuse de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
în legătură cu această obligaţie, art. 35 alin. (5) lit. f) din Legea nr. 32/2000 statuează că brokerii de asigurare trebuie să se conformeze solicitărilor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în ceea ce priveşte raportările, precum şi activităţile pe care le desfăşoară şi să păstreze şi să pună la dispoziţia acesteia, la cerere, registrele şi înregistrările contabile, care să evidenţieze şi să explice operaţiunile efectuate în timpul desfăşurării activităţii, incluzând informaţii asupra contractelor
de asigurare şi/sau de reasigurare încheiate şi asupra înţelegerii cu asigurătorii şi/sau reasigurătorii.
Deşi reglementările statuează această obligaţie doar în sarcina brokerilor de asigurare, având în vedere finalitatea acestei obligaţii, socotim că ea revine şi agenţilor de asigurare’.
Pregătirea profesională continuă
Intermediarii în asigurări au obligaţia efectuării unei pregătiri profesionale permanente a personalului angajat, precum şi a persoanelor cu care colaborează. Pentru îndeplinirea obligaţiei privind pregătirea profesională a fost adoptat Ordinul nr. 9/2012 pentru punerea în aplicare a Normelor privind calificarea profesională şi pregătirea continuă a intermediarilor în asigurări'. Potrivit Ordinului nr. 9/2012, sunt supuşi obligaţiei privind pregătirea profesională continuă următoarele persoane:
a) agenţii de asigurare persoane fizice:
b) conducătorii agenţilor de asigurare persoane juridice:
c) subagenţii;
d) conducătorii activităţii de bancassurance;
e) persoanele fizice care desfăşoară activitate de bancassurance;
f) conducătorii executivi ai brokerilor de asigurări şi/sau reasigurări;
g) brokerii în asigurări/reasigurări;
h) asistenţii în brokeraj persoane fizice;
i) conducătorii asistenţilor în brokeraj persoane juridice, precum şi personalul propriu cu atribuţii de intermediere în asigurări;
j) personal propriu al brokerului de asigurare şi/sau reasigurare, care are ca principală atribuţie de serviciu intermedierea contractelor de asigurare şi/sau reasigurare.
în conformitate cu prevederile art. 3 din Ordinul nr. 9/2012, persoanele mai sus menţionate trebuie să dobândească un certificat de absolvire a unui program de calificare profesională aprobat de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
La programele de calificare profesională se pot înscrie persoane fizice cu domiciliul sau rezidenţa în România ori în Spaţiul Economic European, care deţin o diplomă de bacalaureat ori alt document echivalent tradus în limba română şi legalizat.
Durata programului de calificare profesională este de minimum 50 de ore efective. Programa analitică va cuprinde cel puţin următoarele secţiuni: elemente de bază din legislaţia din România specifică activităţilor de asigurare şi intermediere în asigurări şi terminologia specifică produselor de asigurare; principiile activităţii de asigurare; etica profesională în distribuţia produselor de asigurare; implicaţii ale
legilor speciale asupra activităţii de asigurare; prezentarea claselor şi a tipurilor de asigurări generale şi de viaţă; principiile de bază în vânzarea produselor de asigurare [art. 6 alin. (1) din Norme].
Pregătirea profesională se realizează prin intermediul entităţilor furnizoare de programe educaţionale în domeniul asigurărilor. Activitatea entităţilor furnizoare de programe educaţionale în domeniul asigurărilor este reglementată prin Ordinul nr. 8/2012 pentru punerea în aplicare a Normelor privind activitatea furnizorilor de programe educaţionale şi atestarea lectorilor în domeniul asigurărilor.
Exercitarea serviciilor de intermediere în Uniunea Europeană
La fel ca şi în cazul asigurătorilor, legislaţia română în domeniul asigurărilor a consacrat în materia intermediarilor în asigurări principiul dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii în statele membre ale Uniunii Europene, dând astfel curs prescripţiilor art. 6 din Directiva nr. 2002/92/CE privind intermedierea de asigurări.
în acest sens, art. 36' din Legea nr. 32/2000 dispune că intermediarii în asigurări şi/sau în reasigurări, autorizaţi şi/sau înregistraţi de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, să desfăşoare activitate de intermediere pe teritoriul României, pot exercita această activitate pe teritoriul oricărui stat membru. Singura condiţie cerută de lege pentru ca intermediarii autorizaţi sau înregistraţi în România să desfăşoare activitatea pe teritoriul oricărui stat membru, este încunoştinţarea prealabilă a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Pentru realizarea obligaţiei de informare, intermediarul trebuie să transmită Comisiei de Supraveghere următoarele date şi informaţii:
a) statul membru pe teritoriul căruia intenţionează să desfăşoare activitatea de intermediere;
b) structura sa organizatorică;
c) adresa sediului sau din statul membru gazdă de la care pot fi obţinute şi la care pot fi transmise documente;
d) numele, calificarea şi experienţa conducătorului executiv, care are capacitatea să îl reprezinte şi să îl angajeze în relaţiile cu terţii pe teritoriul statului membru respectiv, inclusiv dovada că acesta nu are cazier judiciar pentru infracţiuni contra patrimoniului sau pentru infracţiuni prevăzute de legislaţia financiar-fiscală.
Transmiterea documentelor mai sus menţionate se face în scopul informării Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, care, la rândul ei, trebuie să le comunice, în termen de 30 de zile de la primire, autorităţii competente din statul membru în care intermediarul intenţionează să-şi desfăşoare activitatea. Legea dispune, însă, că transmiterea informaţiilor de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor se face numai dacă autoritatea din statul membru îşi manifestă intenţia de a primi aceste informaţii. în cazul în care statul membru în cauză nu a solicitat Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor comunicarea informaţiilor referitoare la intermediarul în asigurări, acesta poate să-şi înceapă activitatea imediat. Aşadar, Comisia de Su
praveghere a Asigurărilor, astfel cum rezultă din prevederile legale, nu autorizează exercitarea activităţii de intermediere într-un stat membru, iar informaţiile pe care le primeşte trebuie să le transmită la rândul ei, la cerere, autorităţilor administrative din statul membru.
Deşi legiuitorul lasă să se înţeleagă că, practic, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este un simplu curier al datelor şi informaţiilor, considerăm că, în temeiul prerogativelor pe care i le conferă legea, aceasta poate efectua un control de legalitate asupra documentelor şi informaţiilor primite şi, dacă se constată nere-gularităţi, poate solicita intermediarului înlăturarea acestora sau chiar poate interzice exercitarea activităţii în Uniunea Europeană. Afirmam că legea nu prevede în mod expres această posibilitate, dar ea ar trebui recunoscută Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, pentru că, spre exemplu, dacă se constată că experienţa conducătorului executiv este necorespunzătoare sau că acesta are cazier, evident că, fiind astfel încălcate dispoziţiile legale, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate interzice exercitarea activităţii pe teritoriul României şi, cu atât mai mult, pe teritoriul altor state.
în aceleaşi condiţii în care un intermediar autorizat sau înregistrat la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor desfăşoară activitate în oricare dintre statele membre, şi un intermediar autorizat sau înregistrat într-un stat membru desfăşoară activitate de intermediere în asigurări în România.
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor nu este obligată să solicite să fie informată despre intenţia intermediarilor din statele membre de a-şi desfăşura activitatea specifică pe teritoriul României, dar, dacă îşi propune acest lucru, trebuie să comunice intenţia sa Comisiei Europene.
Evident că orice intermediar autorizat sau înregistrat într-un stat membru, care desfăşoară activitatea de intermediere pe teritoriul României, este obligat să se supună legislaţiei în materie. în acest scop, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate solicita intermediarilor în asigurări şi/sau reasigurări care desfăşoară activitate de intermediere pe teritoriul României orice informaţii şi documente verificării necesare respectării de către acesta a legislaţiei naţionale [art. 36 alin. (2)].
Câteva aspecte privind intermediarii în asigurări în Franţa
în Franţa, intermedierea în asigurări se realizează de către două mari categorii, şi anume: agenţii generali şi curtierii de asigurări. Principalele acte normative ce cârmuiesc activitatea acestor intermediari sunt: Legea nr. 91-593 din 25 iunie 1991 privind raporturile dintre agenţii comerciali şi mandatarii lor şi Legea nr. 90-1258 din 31 decembrie 1990 privind societăţile de profesii liberale.
Statutul agenţilor generali din sistemul francez este aproape identic cu cel al agenţilor de asigurare din sistemul de drept românesc, iar statutul curtierilor de asigurare este asemănător cu cel al brokerilor.
Agenţii sunt mandatari ai companiilor de asigurare, pe când curtierii sunt comercianţi independenţi, înscrişi în registrul comerţului şi supuşi tuturor obligaţiilor comercianţilor. în doctrina franceză se susţine opinia potrivit căreia curtierul de asigurări este mai degrabă un mandatar al propriilor clienţi, spre deosebire de
agenţi. Curtierii de asigurări sunt specializaţi pentru tratarea asigurărilor comerciale de toate felurile. Curtierii de asigurări sunt obligaţi să depună şi să menţină o garanţie financiară pe toată durata existenţei lor, din care să fie satisfăcuţi clienţii vătămaţi.
Potrivit legislaţiei franceze, societăţile de asigurare poartă întreaga responsabilitate pentru orice neregularitate ivită cu prilejul încheierii sau executării unui contract de asigurare prin intermediul agenţilor de asigurare. De aici şi natura raporturilor dintre intermediari şi companiile de asigurare. în legătură cu această chestiune se opinează că raporturile existente între agenţi şi asigurători se reglementează după regulile mandatului. Cât priveşte relaţiile dintre curtieri sau societăţile de curtaj, se afirmă că aceştia acţionează în baza unui mandat aparent din partea societăţilor de asigurare.
Încetarea existenţei intermediarilor în asigurări
Spre deosebire de societăţile de asigurare, legislaţia română nu se ocupă în mod special de încetarea existenţei intermediarilor în asigurări. Explicaţia constă în aceea că atât agenţii, cât şi brokerii de asigurare sunt comercianţi, cu statut juridic aparţinând dreptului comun. Din această cauză, cazurile şi condiţiile de încetare a existenţei acestora sunt cele specifice dreptului comun, reglementate în special de Legea nr. 31/1990 şi de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
întrucât chestiunile specifice încetării comercianţilor de drept comun sunt tratate în literatura de specialitate, facem trimitere la aceasta, urmând ca în cele de mai jos să ne rezumăm la a înfăţişa doar regulile consacrate în mod expres de normele din domeniul asigurărilor.
Precizăm că Legea nr. 32/2000 reglementează cazuri speciale de încetare a existenţei doar în ceea ce priveşte brokerii, nu şi agenţii de asigurare.
Cazuri speciale de încetare a brokerilor de asigurare
Cazurile de încetare a existenţei brokerilor de asigurare sunt consacrate de art. 35 alin. (7) din Legea nr. 32/2000. Legea nu le califică drept cauze de încetare a existenţei, ci cazuri de retragere a autorizaţiei de funcţionare a brokerilor. Potrivit
textului de lege menţionat, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor retrage autorizaţia de funcţionare acordată unui broker, în următoarele cazuri:
a) când se constată că brokerul de asigurare se află în una din situaţiile mai jos arătate:
- asociaţii sau acţionarii persoane fizice, precum şi persoanele semnificative, după caz, au cazier judiciar pentru infracţiuni contra patrimoniului sau infracţiuni prevăzute în legislaţia financiar-fiscală;
- conducătorul executiv nu îndeplineşte condiţiile privind pregătirea şi experienţa pentru a deţine această poziţie, în conformitate cu normele elaborate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;
- numele brokerului induce în eroare publicul;
- brokerul nu respectă condiţiile prevăzute de lege.
Se observă că acest prim caz de retragere a autorizaţiei de funcţionare a brokerilor cuprinde toate situaţiile în care se constată împrejurarea că aceştia nu mai îndeplinesc condiţiile pe baza cărora au fost autorizaţi. Sub acest aspect, încetarea existenţei brokerilor este asemănătoare cu încetarea societăţilor de asigurare.
b) cel de-al doilea caz de retragere a autorizaţiei de funcţionare se întâlneşte atunci când brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare nu achită taxele prevăzute de art. 36 din Legea nr. 32/2000. Când am abordat chestiunile specifice obligaţiilor intermediarilor în asigurări, am arătat că aceştia, asemănător societăţilor de asigurare, au obligaţia de a contribui cu diferite taxe, în condiţiile reglementate de normele din domeniul asigurărilor. Potrivit art. 36 alin. (3) din Legea nr. 32/2000. brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare au obligaţia să achite o taxă de funcţionare, de maximum 0,3%, raportată la veniturile din activitatea de brokeraj. Cuantumul exact al acestei cotizaţii se stabileşte anual de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Taxa mai sus descrisă se plăteşte pe întreaga durată de funcţionare a brokerului de asigurare. întârzierea vărsării acestei taxe atrage penalităţi de întârziere, iar neplata ei obligă Comisia de Supraveghere a Asigurărilor să-i retragă autorizaţia de funcţionare.
c) nu a început să desfăşoare activitatea de broker de asigurare şi/sau de reasigurare în termen de 6 luni de la data eliberării autorizaţiei. Acest caz are în vedere situaţia în care brokerul de asigurare nu a intermediat niciun contract de asigurare ori nu a desfăşurat nicio activitate dintre cele pentru care a fost autorizat. Nu se aplică retragerea autorizaţiei când brokerul a desfăşurat activitate specifică, dar într-un ritm mai lent, deoarece norma are în vedere să nu fi „început să desfăşoare activitatea".
d) într-o perioadă de 4 luni nu a trimis nicio raportare către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Potrivit reglementărilor în materie, brokerii de asigurare sunt supuşi obligaţiei de raportate a diferitelor informaţii relevante în legătură cu activitatea pe care o desfăşoară.
e) renunţă la activitatea de broker de asigurare şi/sau de reasigurare şi solicită în mod expres retragerea autorizaţiei; acest caz dă valoare hotărârii generale a asociaţilor care decid să renunţe la a mai desfăşura activitate de intermediere specifică brokerilor de asigurare. Legea nu prevede, dar considerăm că asociaţii pot transorma societatea din broker în asigurare în agent de asigurare sau pot modifica obiectul de activitate a societăţii în cauză cu alte operaţiuni comerciale, ieşind astfel de sub monitorizarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
f) încalcă în mod repetat dispoziţiile prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia. Acest ultim caz este destul de ambiguu şi poate lăsa loc de arbitrariu în procesul de analiză al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. De aceea considerăm că ar fi mai potrivit ca într-o viitoare amendare a legii să se menţioneze în mod expres încălcarea căror norme impune sancţiunea retragerii autorizaţiei de funcţionare.
în încheiere, mai facem precizarea că Legea nr. 32/2000 dă dreptul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor ca, în cazul în care intermediarul în asigurări autorizat într-un stat membru nu respectă legislaţia statului român, să decidă interdicţia desfăşurării activităţii de către intermediarul în cauză. Interdicţia se poate dispune de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor numai după ce, în prealabil, încunoştin-ţează autorităţile competente ale statului membru de origine, despre neregularităţile constatate în activitatea intermediarilor şi numai dacă aceştia nu le înlătură.
în cazul retragerii autorizaţiei de funcţionare unui intermediar în activitatea de asigurare care îşi are sediul social pe teritoriul României, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor are obligaţia de a informa toate autorităţile competente pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea acel intermediar (art. 36 din Legea nr. 32/2000).
Falimentul intermediarilor în asigurări
Dacă în ceea ce priveşte încetarea existenţei intermediarilor în asigurări, mai cu seamă a brokerilor de asigurare, legislaţia din domeniul asigurărilor cuprinde unele reguli speciale de dizolvare şi de lichidare, în legătură cu falimentul acestora, normele de asigurare nu conţin niciun fel de reglementări. Aşa stând lucrurile, înseamnă că încetarea plăţilor intermediarilor în asigurări va fi guvernată de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
Prin urmare, intermediarii în asigurări nu pot fi supuşi procedurii de redresare financiară, specifică societăţilor de asigurare, reglementată de Legea nr. 503/2004, dar, aplicându-li-se Legea nr. 85/2006, aceştia pot încerca restabilirea situaţiei patrimoniale, urmând procedura reorganizării judiciare, specifică dreptului comun.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Funcţionarea intermediarilor în asigurări
