Excepția prematurității cererii de chemare în judecată
| Comentarii |
|
excepția prematurității cererii de chemare în judecată, este o excepţie de fond (este în legătură cu o condiţie de exercitare a acţiunii), peremptorie (se tinde la respingerea acţiunii) şi absolută (normele care reglementează condiţiile de exercitare a acţiunii au caracter imperativ).
Excepţia poate fi invocată de oricare dintre părţi, de procuror sau de instanţă din oficiu, în orice stare a pricinii.
Dacă se admite, cererea va fi respinsă ca prematur introdusă.
Se consideră că, dacă anterior invocării excepţiei termenul sau condiţia suspensivă s-a împlinit, excepţia nu mai poate fi admisă, fiind excesiv de formal ca acţiunea să fie respinsă într-un moment în care dreptul a devenit actual, numai pentru faptul că, la data sesizării instanţei, această cerinţă nu era îndeplinită.
După împlinirea termenului sau a condiţiei suspensive, reclamantul va putea promova o nouă cerere de chemare în judecată, cu respectarea termenului de prescripţie extinctivă, fără să i se poată opune autoritatea de lucru judecat, fondul dreptului nefiind dezbătut în procesul anterior.
405. De reţinut că prematuritatea nu intervine în cazul în care nu s-a realizat procedura prealabilă obligatorie prevăzută de lege. Prematuritatea presupune că dreptul pretins nu este actual la data sesizării instanţei (fiind supus unui termen, unei condiţii etc.), în vreme ce îndeplinirea unei proceduri prealabile şi obligatorii constituie o condiţie specială de exercitare a dreptului la acţiune, a cărei nerespectare atrage inadmi-
sibilitatea acţiunii.
În acelaşi sens, în doctrină se distinge între excepţia prematurităţii şi excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile: prematuritatea presupune că dreptul material la acţiune nu poate fi exercitat deoarece este afectat de un termen sau de o condiţie suspensivă; procedura prealabilă afectează dreptul la acţiune în sens procesual, întrucât reclamantul nu se poate adresa instanţei în lipsa procedurii prealabile; „prin urmare, spre deosebire de excepţia prematurităţii, în care este afectat dreptul la acţiune în sens material, excepţia lipsei procedurii prealabile afectează dreptul la acţiune în sens procesual”.
Se mai arată că „lipsa procedurii prealabile presupune că dreptul la acţiune în sens material este actual, deci in abstracto poate fi exercitată acţiunea civilă. In concreto însă, acţiunea nu poate fi exercitată, fiindcă este condiţionată de parcurgerea unei proceduri prealabile. De altfel, procedura prealabilă nici nu ar fi posibilă dacă dreptul la acţiune în sens material nu ar fi actual. Exercitarea dreptului la acţiune fără parcurgerea procedurii prealabile nu poate atrage prematuritatea acţiunii, întrucât aceasta ar presupune că există posibilitatea ca procedura să se realizeze în viitor. Sunt multe cazuri însă când procedura prealabilă nu se mai poate realiza, fie că au expirat termenele prevăzute în legi speciale, fie din alte motive. De asemenea, procedura prealabilă poate s-a realizat, însă cu nerespectarea cerinţelor legale, astfel că acţiunea nu poate fi considerată prematură”.
O discuţie interesantă este aceea a momentului la care se apreciază actualitatea dreptului material la acţiune.
Într-o opinie, s-a reţinut că actualitatea dreptului trebuie analizată la momentul soluţionării excepţiei de prematuritate, şi nu la momentul introducerii acţiunii, deoarece admiterea excepţiei, deşi termenul suspensiv s-a împlinit până la momentul judecării excepţiei, ar fi excesiv de formală.
într-o altă opinie, se arată că, pentru toate cele patru condiţii prevăzute de art. 32 NCPC, legiuitorul a prevăzut în mod expres care dintre ele pot fi acoperite ulterior sau în cazul cărora se admit excepţii de la regulă. Legiuitorul ar fi prevăzut situaţia de excepţie în art. 34 NCPC, legat de posibilitatea realizării unui drept neactual, dacă până în momentul cercetării judecătoreşti acesta ar deveni actual.
În ceea ce priveşte actualitatea dreptului, în practica anterioară noului Cod s-a apreciat că acţiunea prin care se cere constatarea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a unui debit este admisibilă, dacă partea nu are deschisă calea contestaţiei la executare.
Instanţa a respins greşit acţiunea având ca obiect dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune ca fiind prematur introdusă, cu motivarea că nu s-a împlinit termenul de 30 de ani. Acest termen nu are natura unui termen suspensiv, ci reprezintă o condiţie de fond pentru chiar naşterea dreptului de proprietate ca efect al stăpânirii unui imobil în tot timpul impus de lege'.
Existenţa unui proces de partaj cu privire la bunul transmis prin actul contestat ca nul nu afectează cu o condiţie suspensivă dreptul reclamantei de a obţine anularea acestuia, motiv pentru care excepţia prematurităţii este neîntemeiată'.
Potrivit art. 40 alin. (2) NCPC, încălcarea dispoziţiilor titlului privitor la acţiunea civilă poate atrage aplicarea şi a altor sancţiuni prevăzute de lege [în afara celor prevăzute la alin. (1) - n.n.], iar cel care a suferit un prejudiciu are dreptul de a fi despăgubit, potrivit dreptului comun.
Rezultă că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 189-190 NCPC, care privesc despăgubirile ce pot să fie solicitate pentru amânarea procesului. Despăgubirile pentru prejudiciul cauzat de către cel care a acţionat fără să îndeplinească cerinţele privitoare la condiţia pretenţiei formulate prin intermediul acţiunii pot să fie solicitate pe calea unei cereri separate, „potrivit dreptului comun”.
Prezentăm în continuare o soluţie din practica judiciară anterioară noului Cod, prin care s-au reţinut următoarele: „Odată pronunţată hotărârea Curţii Europene şi realizată fiind publicitatea soluţiei adoptate de instanţa europeană, partea interesată în promovarea unei cereri de revizuire în temeiul art. 322 pct. 9 CPC poate declara această cale extraordinară de atac oricând după pronunţarea ei (şi rămânerea definitivă a acesteia) până la împlinirea termenului legal, imperativ - cele 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României; după împlinirea lui, intervine însă decăderea din acest drept şi sancţiunea respingerii cererii ca tardivă.
împrejurarea rămânerii definitive a hotărârii Curţii Europene la o dată ulterioară formulării cererii de revizuire şi înregistrarea ei pe rolul instanţei mai înainte de publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, nu poate avea ca efect respingerea cererii ca prematur formulate, întrucât termenul instituit prin dispoziţiile art. 324 alin. (3) CPC reprezintă un termen legal, imperativ (peremptoriu), adică înăuntrul căruia trebuie îndeplinit actul de procedură al formulării cererii de revizuire; ca atare, acesta nu este un termen prohibitiv (dilatoriu), respectiv înăuntrul căruia legea interzice efectuarea unui anumit act de procedură”.
În mod tradiţional, condiţiile exerciţiului dreptului la acţiune sunt considerate a fi patru: capacitatea, dreptul afirmat, calitatea şi interesul. Oricare dintre aceste condiţii trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de valabilitate.
Noua reglementare consacră expres aceste condiţii în art. 32, care prevede că: „(1) Orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, în condiţiile legii; b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenţie; d) justifică un interes. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, şi în cazul apărărilor”. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) NCPC, oricine are o pretenţie împotriva unei alte persoane ori urmăreşte soluţionarea în justiţie a unei situaţii juridice are dreptul să facă o cerere înaintea instanţei competente.
Doctrina anterioară noului Cod reţinea drept condiţie de exercitare a acţiunii „afirmarea unui drept”. Reglementarea actuală face referire la „formularea unei pretenţii”, această opţiune a legiuitorului fiind motivată în sensul că, pe de-o parte, dreptul subiectiv civil de care se prevalează partea nu reprezintă la data formulării acţiunii decât o pretenţie, existenţa acestuia fiind stabilită numai la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti, în urma analizării fondului pretenţiei, prin prisma raportării dispoziţiilor legale incidente la situaţia de fapt stabilită prin mijloacele probatorii administrate în cauză, iar, pe de altă parte, prin exercitarea acţiunii civile partea poate tinde numai la realizarea unei situaţii juridice pentru care este obligatorie calea judecăţii (spre exemplu, divorţul pronunţat din culpa soţilor), iar nu la protecţia judiciară a unui drept subiectiv civil. Rezultă că formularea unei pretenţii vizează un drept subiectiv civil sau o situaţie juridică pentru care calea judecăţii este obligatorie, în raport de care instanţa este chemată să pronunţe o soluţie.
în doctrina anterioară noului Cod s-a exprimat şi opinia potrivit căreia „afirmarea unui drept” nu este o condiţie de existenţă a dreptului la acţiune. Afirmarea unui drept motivează, de cele mai multe ori, pretenţia reclamantului. Pretenţia determină obiectul litigiului, iar „afirmarea unui drept” semnifică fundamentul juridic pe care se sprijină reclamantul, adică ceea ce numim cauza acţiunii civile.
Dreptul, pentru a fi valorificat pe cale de acţiune, este necesar să îndeplinească următoarele condiţii:
1) să fie recunoscut şi ocrotit de lege, adică să nu intre în conţinutul unui raport juridic ilegal, care să contravină ordinii publice sau bunelor moravuri; aceasta este o cerinţă de fond a dreptului, şi nu o condiţie de exercitare a acţiunii;
2) să fie exercitat în limitele sale externe, de ordin material şi juridic, precum şi în limitele sale interne, adică potrivit scopului economic şi social pentru care a fost recunoscut de lege;
3) să fie exercitat cu bună-credinţă;
4) să fie actual, adică să nu fie supus unui termen sau condiţii suspensive, să fie un drept corespunzător unei obligaţii exigibile.
în legătură cu ultima condiţie, s-a afirmat opinia potrivit căreia pre-maturitatea ţine de actualitatea dreptului material la acţiune, ceea ce presupune doar analiza actualităţii dreptului material la acţiune, nu şi a dreptului subiectiv. Dreptul material la acţiune este actual atunci când dreptul subiectiv ce se urmăreşte a fi realizat pe cale procesuală nu este supus unui termen sau unei condiţii suspensive.
Noul Cod de procedură civilă reglementează, în art. 34 (corespondent art. 110 CPC), aşa-numitele acţiuni preventive, ce constituie excepţii de la condiţia ca dreptul să fie actual, respectiv:
a) cererea pentru predarea unui bun la împlinirea termenului contractual poate fi făcută chiar înainte de împlinirea acestui termen; de exemplu, locatorul poate introduce, în mod preventiv, înainte de împlinirea termenului din contractul de închiriere, o cerere pentru restituirea, la termen, a imobilului închiriat; spre deosebire de dispoziţiile art. 110 alin. (1) CPC, actuala reglementare se referă acum la toate bunurile, atât mobile, cât şi imobile;
b) cererea, făcută înainte de termen, cu privire la executarea la termen a obligaţiei de întreţinere sau a altei prestaţii periodice; de exemplu, creditorul unei rente viagere sau dintr-un contract de întreţinere poate formula cererea înainte de data la care datoria devine scadentă;
în practica judiciară anterioară noului Cod s-a reţinut că textul art. 110 CPC arată modul cum urmează să se aplice în practică principiul de drept substanţial potrivit căruia poate forma obiect al obligaţiei şi un lucru viitor, principiu înscris în art. 965 C. civ. 1864. De aceea, chiar în lipsa unei prevederi procesuale, o atare acţiune există la îndemâna creditorului spre a-i sili pe debitor să-şi execute la scadenţă obligaţia asumată. în această categorie de obligaţii intră şi aceea referitoare la plata alocaţiei de stat pentru copii, aşa că acţiunea cu un asemenea obiect - a părintelui ce are în îngrijire copilul împotriva părintelui care încasează alocaţia - urmează să fie admisă nu numai pentru ratele scadente, ci şi pentru cele viitoare
c) pot fi încuviinţate, înainte de împlinirea termenului, şi alte cereri pentru executarea la termen a unor obligaţii, ori de câte ori se va constata că acestea pot preîntâmpina o pagubă însemnată pe care reclamantul ar încerca-o dacă ar aştepta împlinirea termenului; în această ultimă situaţie.
Debitorul nu este decăzut din beneficiul termenului în cazul introducerii acestor acţiuni înainte de termen, întrucât hotărârea obtinută înainte de termen va putea fi pusă în executare numai la scadenţă, la împlinirea termenului.
în legătură cu procedura de judecată a acestor acţiuni preventive, s-a reţinut că judecata se face în procedură contencioasă, pentru că se urmăreşte stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană, astfel că dispoziţiile art. 14 alin. (1) NCPC, privind judecata, de regulă, cu citarea părţilor, se aplică în mod corespunzător. Totodată, pârâtul nu va putea fi obligat la cheltuieli de judecată, nefiind în culpă procesuală. Pentru că acţionează preventiv, eventualele cheltuieli săvârşite de către reclamant în cursul judecăţii vor fi suportate de acesta.
Condiţia ca dreptul să fie actual se referă la cererile privind realizarea dreptului, nu şi la cele în constatare, când dreptul se constată în starea în care se află, putând fi afectat de termen sau condiţie suspensivă.
Dacă în urma dezbaterilor contradictorii se constată că dreptul pretins nu există ori nu îndeplineşte condiţiile de validitate legale pentru a putea fi exercitat, cererea va fi respinsă ca nefondată sau neîntemeiată.Dacă dreptul nu este actual, această lipsă poate fi invocată, pe parcursul procesului, prin intermediul excepţiei de prematuritate. Prematu-ritatea acţiunii invocată prin cererea de apel sau de recurs va reprezenta, după caz, motiv de apel sau de recurs, iar nu o excepţie procesuală.
