Excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită
| Comentarii |
|
excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, sunt în vigoare dispoziţiile art. 706 alin. (2) NCPC, potrivit cărora prescripţia stinge dreptul de a obţine executarea silită şi orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie. în cazul hotărârilor judecătoreşti şi arbitrate, dacă dreptul de a obţine obligarea pârâtului este imprescriptibil sau, după caz, nu s-a prescris, creditorul poate obţine un nou titlu executoriu, pe calea unui nou proces, fără a i se putea opune excepţia autorităţii de lucru judecat.
Astfel, aşa cum s-a subliniat, „este infirmată acea opinie jurispru-denţială potrivit căreia dreptul de a cere executarea silită a unei hotărâri judecătoreşti se naşte la data la care hotărârea devine executorie şi poate fi învestită cu formulă executorie, potrivit art. 376 CPC”.
Totodată, se observă reglementarea dreptului creditorului de a obţine un nou titlu executoriu, pe calea unui nou proces, fără a i se putea opune excepţia autorităţii de lucru judecat, în situaţia în care s-a împlinit termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită în cazul hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, care cuprind drepturi imprescriptibile pe fond.
Prin urmare, în cazul unei astfel de hotărâri, legiuitorul a dat dreptul debitorului să obţină un nou titlu executoriu, fără a i se putea opune excepţia autorităţii de lucru judecat.
In doctrină s-a opinat că „derogarea legiuitorului de la dispoziţiile imperative relative la autoritatea de lucru judecat poate avea efecte negative asupra circuitului juridic civil şi poate duce la situaţii în care dreptul de acces la instanţă este exercitat abuziv tocmai în materia drepturilor nepatrimoniale, al căror conţinut este susceptibil de a fi afectat de aprecieri de ordin sentimental, în detrimentul aprecierilor de ordin juridic”.
în noul proces se vor putea invoca toate excepţiile şi apărările grefate pe aspecte de fapt sau de drept survenite ulterior pronunţării primului titlu executoriu (cum ar fi executarea benevolă ulterioară sau imposibilitatea de executare obiectivă survenită ulterior).
Art. 705 NCPC nu se referă la dreptul de a cere executarea silită (de a se adresa organului de executare, precum o făcea art. 405 CPC), ci la dreptul de a obţine executarea silită (de a se admite cererea), fiind făcută aceeaşi distincţie ca şi în cazul dihotomiei drept procesual la acţiune (de a sesiza prin cerere instanţa) şi drept material la acţiune (de a obţine o hotărâre de condamnare pe fond); primul nu poate fi îngrădit, fiind de fapt dreptul de petiţionare, în sens larg.
Aşa cum se arată în doctrina recentă: debitorul, alţi creditori ai debitorului şi garanţii acestuia; în cazurile prevăzute de art. 92 alin. (1) NCPC, procurorul.
Ca urmare a admiterii excepţiei prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită, creditorul nu va mai putea obţine executarea silită a debitorului cu concursul forţei coercitive a statului, însă este valabil făcută oexecutare benevolă a obligaţiei de către debitor şi nu poate fi supusă restituirii, precum şi compensaţia.
Reglementarea anterioară
În reglementarea anterioară, prescripţia dreptului de a cere executarea silită era prevăzută de art. 405-405CPC.
Prin împlinirea termenului de prescripţie în care creditorul are dreptul de a cere executarea silită (termenul general de prescripţie de 3 ani sau alte termene speciale, cum ar fi termenul de 10 ani, pentru titlurile emise în materia acţiunilor reale imobiliare), orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie, aşa încât devine cu neputinţă îndeplinirea vreunui act de executare [art. 405 alin. (3) CPC].
Existând aceste dispoziţii exprese şi imperative, s-a afirmat că o hotărâre judecătorească neexecutată în termenul de prescripţie pierde „puterea executorie”, nu şi „puterea lucrului judecat”. Aşa fiind, cât timp dreptul la acţiune în sens material nu este prescris, creditorul poate iniţia un nou proces, în cadrul căruia va invoca cu succes puterea de lucru judecat a precedentei hotărâri judecătoreşti, lipsită exclusiv de forţă executorie.
Excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută.
În reglementarea anterioară, excepţia prescripţiei se invoca în acelaşi mod şi în faza de executare silită, organele de executare având obligaţia de a se sesiza din oficiu dacă termenul de prescripţie al dreptului de a cere executarea silită este împlinit. Dacă termenul s-a împlinit, ele vor refuza să pornească executarea silită.
Discuţia care se impune, după intrarea în vigoare a noului Cod civil şi a concepţiei inovatoare, în sensul că prescripţia extinctivă nu mai este de ordine publică, este dacă se mai aplică şi în prezent posibilitatea organului de executare de a sesiza din oficiu dacă termenul este deja împlinit. Apreciem că, faţă de concepţia generală în sensul că normele legate de executarea silită sunt de ordine publică (competenţa, în special), deoarece dincolo de interesele private ale părţilor, prin încuviinţarea executării silite se acordă şi concursul organelor statului (instanţa judecătorească) pentru punerea în executare, ceea ce implică exigenţe de legalitate a actelor executoriale, este necesar ca instanţa să aibă posibilitatea de a verifica din oficiu prescripţia executării silite.
