Falimentul
| Comentarii |
|
falimentul, Definiție. 2. Cazurile de aplicare a procedurii falimentului. 3. Măsurile dispuse de judecătorul-sindic. 4. Notificarea intrării debitorului în procedura falimentului. 5. Declararea creanţelor în procedura falimentului. 6. Lichidarea averii debitorului
1. Definiție
Procedura falimentului se aplică în situaţiile în care nu este posibilă redresarea economică a debitorului, precum şi în cazul debitorilor prevăzuţi în mod expres de lege. în înţelesul Legii nr. 85/2006, art. 3 pct. 23, procedura falimentului reprezintă procedura de insolvenţă concursuală, colectivă şi egalitară care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
2. Cazurile de aplicare a procedurii falimentului
Potrivit dispoziţiilor art. 107, judecătorul-sindic va decide, prin sentinţă sau, după caz, prin încheiere, în condiţiile art. 32, intrarea în faliment în următoarele cazuri:
a) debitorul şi-a declarat intenţia de a intra în procedura simplificată;
b) debitorul nu şi-a declarat intenţia de reorganizare sau, la cererea creditorului de deschidere a procedurii, a contestat că ar fi în stare de insolvenţă, iar contestaţia a fost respinsă de judecătorul-sindic;
c) niciunul dintre celelalte subiecte de drept îndreptăţite nu a propus un plan de reorganizare, în condiţiile prevăzute la art. 94, sau niciunul dintre planurile propuse nu a fost acceptat şi confirmat;
d) debitorul şi-a declarat intenţia de reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare ori planul propus de acesta nu a fost acceptat şi confirmat;
e) obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite în condiţiile stipulate prin planul confirmat sau desfăşurarea activităţii debitorului în decursul reorganizării sale aduce pierderi averii sale;
f) a fost aprobat raportul administratorului judiciar prin care se propune, după caz, intrarea debitorului în faliment, potrivit art. 54 alin. (5) sau art. 60 alin. (3).
3. Măsurile dispuse de judecătorul-sindic
Legea nr. 85/2006 stipulează în art. 107 alin. (2) că prin hotărârea de intrare în faliment, judecătorul-sindic va pronunţa dizolvarea societăţii debitoare şi va dispune:
a) ridicarea dreptului de administrare al debitorului;
b) în cazul procedurii generale, desemnarea unui lichidator provizoriu, precum şi stabilirea atribuţiilor şi a remuneraţiei acestuia, în conformitate cu criteriile aprobate prin legea de organizare a profesiei.
c) în cazul procedurii simplificate, confirmarea, în calitate de lichidator, a administratorului judiciar, desemnat conform art. 19 alin. (2) sau art. 34, după caz;
d) termenul maxim de la intrarea în faliment în cadrul procedurii generale, de predare a gestiunii averii de la debitor/administratorul judiciar către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii menţionate la art. 46 alin. (2);
e) întocmirea de către administratorul judiciar şi predarea către lichidator, în termen de maximum 5 zile de la intrarea în faliment, în cadrul procedurii generale,
a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii;
f) notificarea intrării în faliment.
4. Notificarea intrării debitorului în procedura falimentului
Notificarea intrării debitorului în procedura falimentului diferă după cum intrarea în faliment s-a făcut în cadrul procedurii generale sau în cadrul procedurii simplificate.
4.1. Notificarea în cadrul procedurii generale
în cazul în care debitorul intră în faliment în procedura generală, lichidatorul va trimite o notificare tuturor creditorilor, debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii. Notificarea se face cu respectarea dispoziţiilor art. 61 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 85/2006. Potrivit dispoziţiilor art. 108 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, notificarea va cuprinde:
a) termenul-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor menţionate la alin. (3), în vederea întocmirii tabelului suplimentar, care va fi de maximum 45 de zile de la data intrării în faliment, precum şi cerinţele pentru ca o creanţă înregistrată să fie considerată valabilă;
b) termenul de verificare a creanţelor menţionate la alin. (3), de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului suplimentar al acestora, care nu va depăşi 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la lit. a);
c) termenul de depunere la tribunal a contestaţiilor, care va fi de cel puţin 10 zile înainte de data stabilită prin încheierea de intrare în faliment, pentru definitivarea tabelului definitiv consolidat;
d) termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat, care nu va depăşi 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la lit. b).
4.2. Notificarea intrării debitorului în faliment în cadrul procedurii simplificate
în cazul intrării în faliment prin procedura simplificată, lichidatorul va trimite o notificare privind intrarea în procedura falimentului şi, în cazul debitorului persoană juridică, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor notificaţi conform art. 61, debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului în care debitorul este înmatriculat pentru efectuarea menţiunii (art. 109 din lege).
5. Declararea creanţelor în procedura falimentului
Pentru a fi satisfăcute creanţele în procedura falimentului, creditorii trebuie să formuleze cerere de declarare a creanţelor. Creanţele vor fi înscrise în tabelul preliminar de creanţe şi ulterior în tabelul definitiv de creanţe. Creanţele asupra averii
debitorului, inclusiv cele bugetare, născute după data deschiderii procedurii, vor fi supuse verificării.
în cazul intrării în faliment după confirmarea unui plan de reorganizare, titularii creanţelor participă la distribuiri cu valoarea acestora, astfel cum au fost prezentate în planul confirmat, mai puţin cota încasată în cursul reorganizării. Creditorii nu sunt obligaţi să restituie sumele încasate în cursul reorganizării.
Creanţele băneşti asupra averii debitorului se consideră scadente la data deschiderii procedurii de faliment [art. 112 alin. (4) din lege].
6. Lichidarea averii debitorului
Principalul scop al falimentului, indiferent că el se aplică în cadrul procedurii generale sau în cadrul procedurii simplificate, este acela de lichidare a averii debitorului şi de plată a creanţelor creditorilor cunoscuţi. în vederea lichidării averii debitorului, legea impune efectuarea unor operaţiuni în sarcina lichidatorului desemnat.
6.1. Inventarierea averii debitorului
Una din primele măsuri pe care trebuie să o întreprindă lichidatorul ca urmare a intrării în faliment este aceea de a întocmi un inventar al averii debitorului. De reţinut că Legea nr. 85/2006 operează cu noţiunea de avere a debitorului, şi nu cu cea de patrimoniu. în accepţiunea Legii nr. 85/2006 (art. 3 pct. 2), averea debitorului reprezintă totalitatea bunurilor şi drepturilor sale patrimoniale - inclusiv cele dobândite în cursul procedurii insolvenţei -, care pot face obiectul executării silite, în condiţiile reglementate de Codul de procedură civilă.
Bunurile din averea debitorului trebuie puse sub sigiliu. în concret, legea stipulează că vor fi puse sub sigilii: magazinele, magaziile, depozitele, birourile, corespondenţa comercială, arhiva, dispozitivele de stocare şi prelucrare a informaţiei, contractele, mărfurile, şi orice alte bunuri mobile aparţinând averii debitorului. Cu prilejul operaţiunilor de sigilare, lichidatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru conservarea bunurilor. Nu vor fi puse sub sigilii:
a) obiectele care vor trebui valorificate de urgenţă pentru a se evita deteriorarea lor materială sau pierderea din valoare;
b) registrele de contabilitate;
c) cambiile şi alte titluri de valoare scadente sau care urmează a fi scadente în scurt timp, precum şi acţiunile ori alte titluri de participaţie ale debitorului, care vor fi luate de lichidator pentru a fi încasate sau pentru a efectua activităţile de conservare cerute;
d) numerarul pe care lichidatorul îl va depune în bancă în contul averii debitorului [art. 113 alin. (3)].
Inventarierea şi, respectiv, sigilarea trebuie făcute în cel mai scurt timp posibil. Dacă judecătorul-sindic dispune, debitorul trebuie să fie de faţă şi să asiste la inventar. în cazul în care debitorul nu se prezintă, acesta nu va putea contesta datele şi elementele din inventarul întocmit de lichidator. Inventarul trebuie să descrie toate bunurile identificate ale debitorului şi va fi semnat de lichidatorul judiciar şi de către debitor, dacă acesta participă la inventariere (art. 115).
6.2. Efectuarea lichidării bunurilor din averea debitorului
Lichidarea bunurilor din averea debitorului se realizează după regulile speciale prevăzute de Legea nr. 85/2006. Astfel, lichidarea bunurilor se efectuează de către lichidator sub controlul judecătorului-sindic. Apoi, lichidatorul va face toate demersurile pentru maximizarea valorii averii debitorului. Bunurile vor putea fi vândute în bloc - ca ansamblu în stare de funcţionare - sau individual, după metoda de vânzare aprobată de adunarea creditorilor.
Lichidatorul este obligat să prezinte comitetului creditorilor un raport care va cuprinde evaluarea bunurilor şi metoda de valorificare a acestora, în care se va preciza dacă vânzarea se va face în bloc sau individual ori o combinaţie a acestora, prin licitaţie publică sau negociere directă, ori prin ambele metode. Imobilele pot fi vândute direct, la propunerea lichidatorului, cu aprobarea adunării generale a creditorilor. Valorile mobiliare ale debitorului vor fi vândute în condiţiile Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital.
Sumele realizate vor fi depuse în contul debitorului şi recipisele vor fi predate judecătorului-sindic. Când legea impune pentru transferul dreptului de proprietate forma autentică, contractele vor fi perfectate de notarul public pe baza procesului-verbal de licitaţie.
6.3. Distribuirea sumelor realizate în urma lichidării
Sumele realizate în urma lichidării bunurilor din averea debitorului se distribuie creditorilor îndreptăţiţi. Legea face distincţie după cum bunurile din averea debitorului au fost sau nu grevate de sarcini în momentul vânzării lor.
în cazul în care în averea debitorului au existat bunuri grevate de sarcini, distribuirea sumelor se realizează în ordinea stabilită la art. 121 alin. (1) din lege. Potrivit textului citat, fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare ori drepturi de retenţie de orice fel, vor fi distribuite în următoarea ordine:
a) taxe, timbre şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri, precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate în condiţiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23 şi 24;
b) creanţele creditorilor garantaţi născute în timpul procedurii de insolvenţă, după confirmarea planului de reorganizare, ca parte componentă a acestui plan. Aceste creanţe cuprind capitalul, dobânzile, majorările şi penalităţile de orice fel;
c) creanţele creditorilor garantaţi, cuprinzând tot capitalul, dobânzile, majorările şi penalităţile de orice fel, precum şi cheltuielile, pentru creanţele născute înainte de deschiderea procedurii.
în cazul în care sumele realizate din vânzarea acestor bunuri ar fi insuficiente pentru plata în întregime a respectivelor creanţe garantate, creditorii vor avea, pentru diferenţă, creanţe chirografare care vor veni în concurs cu cele cuprinse în categoria corespunzătoare, potrivit naturii lor, prevăzute la art. 123, şi vor fi supuse dispoziţiilor art. 41. Dacă după plata sumelor prevăzute la alin. (1) rezultă o diferenţă în plus, aceasta va fi depusă, prin grija lichidatorului, în contul averii debitorului.
Un creditor cu creanţă garantată este îndreptăţit să participe la orice distribuire de sumă făcută înaintea vânzării bunului supus garanţiei lui. Sumele primite din
acest fel de distribuiri vor fi scăzute din cele pe care creditorul ar fi îndreptăţit să le primească ulterior din preţul obţinut prin vânzarea bunului supus garanţiei sale, dacă aceasta este necesară pentru a împiedica un astfel de creditor să primească mai mult decât ar fi primit dacă bunul supus garanţiei sale ar fi fost vândut anterior distribuirii.
6.4. Ordinea plăţii creanţelor
Art. 123 din Legea nr. 85/2006 prevede că creanţele vor fi plătite, în cazul falimentului, în următoarea ordine:
1. taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin lege, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea debitorului, precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate în condiţiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23, 24 şi ale art. 98 alin. (3), sub rezerva celor prevăzute la art. 102 alin. (4);
2. creanţele izvorâte din raportul de muncă;
3. creanţele reprezentând creditele, cu dobânzile şi cheltuielile aferente, acordate după deschiderea procedurii, precum şi creanţele rezultând din continuarea activităţii debitorului după deschiderea procedurii;
4. creanţele bugetare;
5. creanţele reprezentând sumele datorate de către debitor unor terţi, în baza unor obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru minori sau de plată a unor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă;
6. creanţele reprezentând sumele stabilite de judecătorul-sindic pentru întreţinerea debitorului şi a familiei sale, dacă acesta este persoană fizică;
7. creanţele reprezentând credite bancare, cu cheltuielile şi dobânzile aferente, cele rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, precum şi din chirii;
8. alte creanţe chirografare;
9. creanţele subordonate, în următoarea ordine de preferinţă:
a) creanţele acordate persoanei juridice debitoare de către un asociat sau acţionar deţinând cel puţin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot în adunarea generală a asociaţilor ori, după caz, de către un membru al grupului de interes economic;
b) creanţele izvorând din acte cu titlu gratuit.
Sumele de distribuit între creditori în acelaşi rang de prioritate vor fi acordate proporţional cu suma alocată pentru fiecare creanţă.
6.5. Provizionarea unor sume de bani
Cu ocazia distribuirilor parţiale, următoarele sume vor fi provizionate:
1. sume proporţionale datorate creditorilor ale căror creanţe sunt supuse unei condiţii suspensive care nu s-a realizat încă;
2. sume proporţionale datorate proprietarilor de titluri la ordin sau la purtător şi care au originalele titlurilor, dar nu le-au prezentat;
3. sume proporţionale datorate creanţelor admise provizoriu;
4. rezervele destinate să acopere cheltuielile viitoare ale averii debitorului.
Pentru creditorii cu creanţe înscrise în tabelul de creanţe consolidat definitiv, cărora li s-au alocat sume numai parţial sau cu creanţe sub condiţie suspensivă şi care au luat parte la distribuire, sumele cuvenite vor fi păstrate la bancă, într-un cont special de depozit, până ce situaţia lor va fi lămurită (art. 128 din lege).
6.6. Raportul final al lichidării
Legea prevede în art. 129 că după ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului-sindic un raport final însoţit de situaţiile financiare finale; copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor şi debitorului şi vor fi afişate la uşa tribunalului. Judecătorul-sindic va convoca adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afişarea raportului final. Creditorii pot formula obiecţii la raportul final cu cel puţin 5 zile înainte de data convocării. Creanţele care la data înregistrării raportului final vor fi încă sub condiţie nu vor participa la ultima distribuire.
La data şedinţei, judecătorul-sindic va soluţiona, prin încheiere, toate obiec-ţiunile la raportul final, îl va aproba sau va dispune, dacă este cazul, modificarea corespunzătoare a acestuia. După ce judecătorul-sindic aprobă raportul final al lichidatorului, acesta va trebui să facă distribuirea finală a tuturor fondurilor din averea debitorului. Fondurile nereclamate în termen de 30 de zile de către cei îndreptăţiţi la acestea vor fi depuse în contul fondului de lichidare prevăzut la art. 4 alin. (4) din lege.
