Obiectul material al contractului de locațiune sau închiriere
| Comentarii |
|
obiectul material al contractului de locațiune sau închiriere, în principiu, toate bunurile mobile și imobile pot face obiectul locațiunii, în temeiul art. 1779 C. civ., dacă dintr-o prevedere legală sau din natura lor nu rezultă contrariul.
Definiția doctrinară a contractului de locațiune adaugă definiției legale, caracterul neconsumptibil și determinat al bunului material dat de locator în folosința temporară a locatarului, în schimbul chiriei.
Lipsa lucrului la încheierea contractului de locațiune atrage nulitatea contractului.
Aceasta nu exclude însă, închirierea valabilă a unui lucru viitor (cu excepția succesiunilor nedeschise), sub sancțiunea răspunderii locatorului, ca debitor al obligației imposibil de executat, în cazul nerealizării bunului.
Bunurile, obiect al contractului de locațiune, trebuie să se afle în circuitul civil, să fie fungibile și neconsumptibile prin natura lor sau potrivit destinației stabilite prin acordul părților și aceasta deoarece locatarul, la încetarea contractului, trebuie să restituie locatorului însuși lucrul dat în locațiune, în starea în care s-a aflat în momentul predării.
Bunurile proprietate forțată pot fi date în locațiune odată cu bunurile principale.
Locațiunea poate avea ca obiect numai bunuri determinate sau determinabile, mobile sau imobile, nu și universalități. Fondul de comerț, deși vizează o universalitate de bunuri, având o anumită afectațiune, poate fi obiect al locațiunii, deoarece are natura juridică a unui bun mobil incorporai.
Obiectul material al contractului trebuie să fie licit, moral și posibil. Imposibilitatea materială sau morală a obiectului, echivalează cu lipsa acestuia, sub sancțiunea nulității. Această sancțiune operează și atunci când obiectul material al locațiunii este ilicit (de exemplu, aparatura pentru fabricarea drogurilor), conduita părților contractante fiind calificată ca atare.
Bunul aflat în coproprietate poate fi și el închiriat numai cu acordul coproprietarilor care dețin majoritatea cotelor părți [art. 641 alin. (1) C. civ.], dacă închirierea este un act de administrare sau acordul unanim dacă închirierea este un act de dispoziție.
Închirierea unui bun cu personalul de deservire, presupune încheierea unui contract mixt, de locațiune în privința lucrului și de prestare servicii, în privința operatorilor, deoarece locațiunea nu poate avea ca obiect o persoană.
Potrivit art. 123 din Legea nr. 215/2001, bunurile ce aparțin domeniului public sau privat, de interes local sau județean, după caz, pot fi date în administrarea regiilor autonome, instituțiilor publice, concesionate sau închiriate, în temeiul hotărârii consiliilor locale și județene. Vânzarea, concesionarea și închirierea se face prin licitație publică, organizată în condițiile legii.
În temeiul art. 14 din Legea nr. 213/1998, închirierea bunurilor proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-terito-riale se aprobă, după caz, prin hotărâre a guvernului, a consiliului județean, a Consiliului General a Municipiului București, sau a consiliului local, iar contractul de închiriere va cuprinde clauze de natură să asigure exploatarea bunului închiriat, potrivit specificului acestuia.
Contractul de închiriere se poate încheia, după caz, cu orice persoană fizică sau juridică, română sau străină, de către titularul dreptului de proprietate sau administrare.
Concesiunea sau închirierea bunurilor proprietate publică se face în temeiul art. 15 din Legea nr. 213/1998 prin licitație publică, în condițiile legii.
