Gestiunea de afaceri
| Comentarii |
|
gestiunea de afaceri, Noţiune. Origine. Definiţie şi reglementare. Condiţiile gestiunii de afaceri. Natura juridică a gestiunii de afaceri.
Noţiune. Origine.
Gestiunea de afaceri este adesea întâlnită în viaţa cotidiană fară a se face cunoscută şi în dreptul scris. Ea presupune numeroase situaţii la care nu ne-am fi gândit în mod obişnuit că au cu adevărat conotaţii juridice. Gestiunea de afaceri constă în situaţia în care o persoană (gerantul) îndeplineşte acte sau fapte în interesul unei alte persoane (geratul) fără a fî fost însărcinată în acest sens. Exemplul tipic şi regăsibil în toate prezentările acestui fapt juridic este cel în care o persoană se ocupă de imobilul învecinat proprietăţii sale care se află în pragul ruinei, făcând reparaţiile urgente, în timp ce proprietarul acestui imobil este plecat. Dintr-o asemenea situaţie rezultă o serie de consecinţe juridice în plan obligaţional, care imprimă ipotezei conţinut juridic.
In dreptul roman, negotiorum gestor a luat naştere în contextul unor figuri juridice învecinate mandatului', pentru ca, în cele din urmă să îşi facă loc într-un edict pretorian şi apoi, în epoca imperială, să îşi găsească o expresie asemănătoare celei de astăzi. în analiza clasică, gestiunea de afaceri a fost asociată contractului de mandat cu care, astfel cum vom observa, prezintă numeroase afinităţi, dar de care se deosebeşte fundamental prin aceea că nu este un contract. în cele din urmă, s-a apreciat că explicaţiile civice, bazate pe ideile de „merit” şi de ,just” sunt cele care explică funcţionarea acestei instituţii - în dreptul comparat, extrem de împărţit în admisibilitatea gestiunii intereselor altuia, a existat o oscilaţie permanentă între, pe de o parte, individualism şi libertate absolută (în contextul căreia, gestiunea de afaceri reprezenta o imixtiune nepermisă în afacerile altuia - Culpa est immiscere se rei aci se non pertinenti), iar pe de altă parte, valori civice ca fides, amiciţia, pietas, humanitas. officium care în dreptul roman au fost apte să justifice naşterea acestei figuri juridice (R. Zimmermann, op. cit., p. 435 şi urm.). Gestiunea de afaceri îşi explică efectele obligaţionale prin ideea că este natural şi just ca o persoană care, acţionând din altruism pentru a proteja interesele unei alte persoane, să fie despăgubită pentru eventualele cheltuieli avansate în acest scop.
în dreptul comparat, instituţia gestiunii de afaceri diferenţiază în mod radical dreptul continental de common law. Dacă în dreptul continental german ( în dreptul german, art. 677-687 BGB oferă o reglementare amplă a gestiunii de afaceri, în doctrină s-a subliniat, şi este de reţinut această observaţie pentru sensul continental al justificării acestei instituţii, că actele realizate de gerant constituie emanaţia „spiritului comunităţii de securitate legală" şi de aceea se cuvine a fi acoperite şi eventualele cheltuieli pe care gerantul le-a avansat ca şi acoperite eventualele prejudicii care i-au fost cauzate), francez, italian, gestiunea de afaceri (negotiorum gestor) cunoaşte o reglementare amplă şi este soluţionată după reguli proprii, dimpotrivă în dreptul anglo-saxon, această instituţie (benevolent intervention in another’s affairs) este rezolvată printr-o suită de conjecturi preluate din cu totul alte instituţii juridice, ducând în principiu la aplicarea unor principii de bază complet diferite. Astfel, dacă în dreptul continental, principiul este cel al recunoaşterii dreptului la acoperirea rezonabilă a cheltuielilor făcute cu ocazia îndeplinirii unui act sau fapt juridic pentru o altă persoană, în dreptul anglo-saxon, principiul este acela că persoana care efectuează cheltuieli fară a exista o obligaţie în acest sens, în sprijinul afacerilor altuia, nu are dreptul la nicio despăgubire. Dreptul nostru, prin art. 1330 şi urm. Noul Cod Civil, s-a raliat integral expresiei continentale a acestei instituţii. Ceea ce reproducem în continuare este, de fapt, o mostră a unei asemenea viziuni.
Definiţie şi reglementare.
Gestiunea de afaceri este îndeobşte definită ca un fapt juridic licit care constă în aceea că o persoană, numită gerant, încheie din proprie iniţiativă, fară să fie obligată, acte juridice sau săvârşeşte acte materiale necesare şi utile, în favoarea sau interesul altei persoane, numită gerat. Legiuitorul ne oferă o definiţie amplă care acoperă toate condiţiile acestei figuri juridice. Conform art. 1330 alin. (1) noul cod civil „Există gestiune de afaceri atunci când, fară să fie obligată, o persoană, numită gerant, gestionează în mod voluntar şi oportun afacerile altei persoane, numită gerat, care nu cunoaşte existenţa gestiunii sau, cunoscând gestiunea, nu este în măsură să desemneze un mandatar ori să se îngrijească în alt fel de afacerile sale”.
Gestiunea de afaceri este reglementată ca izvor distinct de obligaţii civile în art. 1330-1340 noul Cod Civil Aşadar, efectul acestui fapt licit şi voluntar, este naşterea unui raport de obligaţii reciproce între gerant (negotiorum gestor) şi gerat. Cu alte cuvinte, gestiunea de afaceri constă în acte de imixtiune în afacerile altuia, fiind un serviciu în folosul unei persoane. Faptul de a face un serviciu necesar sau util altuia îşi găseşte explicaţia în altruismul, civismul şi intenţia de într-ajutorare care trebuie să caracterizeze oamenii în societate. Fundamentul obligaţiilor ce rezultă din gestiunea de afaceri este principiul echităţii sociale.
Condiţiile gestiunii de afaceri.
Pentru a produce efectele ce-i sunt specifice, gestiunea de afaceri trebuie să îndeplinească anumite condiţii. Analiza acestor condiţii este absolut necesară în scopul înţelegerii mecanismului gestiunii de afaceri. Condiţiile gestiunii de afaceri, astfel cum sunt acestea deduse din prevederile art. 1330 noul Cod Civil, sunt următoarele:
a) să existe o gerare oportună a intereselor altuia [art. 1330 alin. (1) noul Cod Civil]. Altfel spus, gerantul trebuie să încheie acte juridice sau să săvârşească fapte materiale utile în interesul altuia - aceasta este semnificaţia de bază a sintagmei „gestiune a afacerilor altuia”. De aceea, gestiunea de afaceri se deosebeşte de mandat, deoarece mandatarul încheie numai acte juridice în numele şi pe seama celui reprezentat. Care este conţinutul gestiunii? în doctrină, se consideră că aceasta cuprinde:
i. Actele juridice de gestiune care pot fi diverse: plata unei datorii, actul încheiat cu un terţ pentru efectuarea unor reparaţii, contractul de asigurare, întreruperea unei prescripţii, inscripţia unei ipoteci valabile constituită în favoarea geratului, chemarea unui medic în caz de boală a geratului, chemarea unui medic veterinar pentru tratarea unui animal bolnav al geratului etc. în principiu, actele de gerare a intereselor altuia nu pot depăşi sfera actelor de conservare şi administrare'. Gestorul de afaceri nu poate încheia acte de dispoziţie pe seama geratului cum sunt: achiziţionarea unui bun sau a unui fond de comerţ, acceptarea unei donaţii, vânzarea unui bun al geratului, constituirea unei ipoteci, gajarea unui bun etc. Prin excepţie, unele acte de dispoziţie sunt asimilate actelor de conservare şi administrare. Astfel, gerantul va putea încheia acte de dispoziţie din această categorie, cum este vânzarea unor bunuri perisabile, supuse stricăciunii; asemenea acte de dispoziţie, raportate la întregul patrimoniu al geratului, dobândesc caracterul unor acte de conservare sau administrare. în schimb, gerantul este inadmisibil să încheie acte juridice în care o persoană nu poate fi reprezentată, indiferent că sunt acte de conservare, administrare sau dispoziţie.
ii .Faptele materiale de gestiune care pot fi, la rândul lor, diverse: descărcarea unor mărfuri, stingerea unui incendiu, repararea unei conducte, efectuarea unor lucrări, asistenţa medicală care se acordă victimei unui accident de circulaţie, salvarea unui animal aparţinând geratului etc.
Pentru a fi în prezenţa gestiunii de afaceri, actele juridice încheiate şi faptele materiale săvârşite de către gerant trebuie să aibă, în principiu, caracter patrimonial', numai în acest caz va putea fi constatată utilitatea intervenţiei gerantului în afacerile geratului. Totuşi, se pot imagina şi situaţii în care să regăsim gestiunea de afaceri deşi conţinutul gestiunii este unul nepatrimonial. De exemplu, în ipoteza asistenţei sau salvării geratului de la un pericol iminent. Sau, în cazul în care gerantul, în intenţia de a-1 salva pe gerat care este victima unui accident, îl scoate pe acesta din maşina în flăcări şi suferă el însuşi arsuri serioase ca urmare a gestului său civic. Legiuitorul, în textele destinate gestiunii, nu prohibeşte aplicabilitatea acestei figuri juridice şi la acte nepatrimoniale, astfel încât considerăm admisibilă extinderea excepţională a gestiunii şi la acestea.
In al doilea rând, intervenţia gerantului, prin încheierea de acte juridice şi săvârşirea de fapte materiale, trebuie să fie utilă geratului, adică să fi evitat pierderea unei valori patrimoniale sau să fi sporit valoarea unui bun al acestuia. Utilitatea gestiunii este o chestiune de fapt lăsată la aprecierea instanţei de judecată; în acest sens, instanţele de judecată trebuie să raporteze actul sau faptul respectiv la momentul încheierii ori săvârşirii sale. Precizarea este importantă deoarece, spre exemplu, pieirea ulterioară a bunului din cauză de forţă majoră, nu este de natură a anihila caracterul util al intervenţiei gerantului care a făcut acte de conservare ori de punere în valoare a acelui bun. La acest aspect se referă legiuitorul când prevede condiţia oportunităţii gestiunii. Din acest punct de vedere, gestiunea de afaceri se deosebeşte de îmbogăţirea fără justă cauză. De regulă, utilitatea gestiunii se deduce din urgenţa acesteia.
b) actele de gestiune să fie săvârşite, fără împuternicire şi fără ştirea geratului sau, cu ştirea geratului, dar fără ca acesta să poată desemna un mandatar sau fără a se putea ocupa de afacerile sale [art. 1330 alin. (1) noul Cod Civil]. Intervenţia gerantului este, în principiu, spontana’. Dacă geratul ar cunoaşte iminenta intervenţie a gerantului, fără să se opună, se poate interpreta că a fost de acord cu încheierea actului şi deci nu mai poate fi vorba de o gestiune de afaceri, ci de un contract de mandat. Totuşi, legiuitorul nu permite o asemenea interpretare tradiţională. Dacă geratul cunoştea faptele de gestiune, dar nu se află „în măsură” de a desemna un mandatar care să se ocupe de propriile-i afaceri sau dacă el însuşi nu se putea ocupa de acele afaceri, nedesemnând un mandatar deşi era în măsură să o facă. Aşadar, chiar şi în ipoteza cunoaşterii de către gerat a gestiunii de către un terţ a propriilor afaceri, dacă există o gestiune oportună, trebuie să considerăm că există gestiune de afaceri, cu condiţia ca geratul să nu fi putut desemna un mandatar. în ipoteza indiferenţei geratului însă — dacă geratul a cunoscut existenţa gestiunii şi nu s-a „obosit” să desemneze un mandatar deşi putea să o facă, avem în realitate de a face cu un mandat tacit. Pe de altă parte, simpla cunoaştere a gestiunii nu înlătură, astfel cum am observat, valoarea de gestiune de afaceri. „În măsură”, nu are neapărat semnificaţia unei imposibilităţi absolute, ci a uneia relative de desemnare a mandatarului. De exemplu, se încadrează în această ipoteză, cazul în care situaţia de gestionat are un caracter urgent, iar geratul se află internat într-un spital sau în detenţie pentru executarea unei pedepse penale etc. (imposibilitate absolută). Dar, se poate spune că geratul nu se află în măsură să desemneze un mandatar şi atunci când efortul unei asemenea desemnări este disproporţionat în raport cu natura actelor sau faptelor supuse gestiunii. De exemplu, geratul se află la o distanţă prea mare de cel mai apropiat birou notarial (imposibilitate relativă).
Cu toate acestea, nu trebuie ignorată voinţa geratului. El poate să se opună acelor acte şi fapte. Dacă, de exemplu, gerantul are cunoştinţă de opoziţia geratului la gestiune, este evident că nu mai avem de a face cu o gestiune. Opoziţia face ca gestiunea de afaceri să fie considerată o imixtiune ilegală în afacerile lui. în acest caz, gerantul are obligaţia să se abţină de la gestiune. Neabţinerea sa reprezintă o faptă juridică ilicită şi atrage răspunderea delictuală.
c) Gestiunea să fie voluntară: actele şi faptele să fie făcute cu intenţia de a gera interesele altuia~ [art. 1330 alin. (1) noul Cod Civil]. Dacă gerantul lucrează cu credinţa greşită că încheie acte juridice şi săvârşeşte fapte în propriul său interes, nu suntem în prezenţa unei gestiuni de afaceri. Aşa, de exemplu, dacă o persoană face cheltuieli pentru repararea unui bun, pe care, din eroare, îl consideră al lui, are dreptul de a cere obligarea proprietarului bunului respectiv să-i restituie valoarea acelor cheltuieli numai pe temeiul îmbogăţirii fără justă cauză.
Este necesar ca gerantul să acţioneze voluntar, astfel cum expres prevede textul art. 1330 alin. (1) noul Cod Civil, ceea ce presupune că toate situaţiile în care gerantul acţionează fără intenţia de a gestiona interesele unei alte persoane nu pot fi calificate drept gestiuni de afaceri. Prin această reglementare, legiuitorul a tranşat discuţia mai veche legată de aşa-numitele gestiuni de afaceri „anormale” tolerate de jurisprudenţă mai veche.
Nu este necesar însă ca gerantul să fi cunoscut persoana terţului ale cărui afaceri le gestionează voluntar şi nici ca gerantul să fie o persoană determinată'. De exemplu, avem de a face cu o gestiune de afaceri în ipoteza în care o persoană face reparaţiile necesare la casa învecinată pentru a evita ruina acesteia, deşi nu ştie cine este proprietarul actual al acesteia deoarece vechiul proprietar a decedat.
Faţă de aceste observaţii, legiuitorul indică lipsa gestiunii de afaceri în două situaţii conexe acesteia:
i. în cazul persoanei care lucrează în interesul alteia fără să ştie [art. 1330 alin. (2) noul Cod Civil] nu suntem în prezenţa unei gestiuni de afaceri. Astfel, dacă, de exemplu, o persoană crezând că are calitatea de moştenitor în virtutea unui certificat de moştenitor ulterior anulat, face o serie de reparaţii la casa aparent moştenită şi după aceea realizează că nu are calitatea de moştenitor, el nu va putea fi considerat un gerant al intereselor adevăraţilor moştenitori. Cu toate acestea, astfel cum prevede şi textul legal, el nu va rămâne păgubit, ci va putea solicita restituirea cheltuielilor avansate pe temeiul îmbogăţirii fară justă cauză. în cazul în care o persoană acţionează atât în interes propriu, cât şi în interesul unei alte persoane, rămâne o gestiune de afaceri intervenţia sa în afacerile terţului. La fel se întâmplă şi în cazul în care gerantul acţionează în numele unui terţ din partea căruia deţine o împuternicire în acest sens ca şi pentru o persoană ale cărei interese le gerează fară a avea o împuternicire pentru a o face. Rămâne o gestiune de afaceri pentru acest al doilea teii dacă întruneşte celelalte condiţii.. De exemplu, dacă o persoană desfundă pe propria cheltuială şanţul care separă proprietatea sa de cea învecinată, pentru a evita inundarea ambelor fonduri sau repară conducta comună de apă, deşi a acţionat şi în interes propriu a gerat şi afacerile altuia; Astfel cum s-a arătat în doctrină, nu este necesar ca gestiunea de afaceri să se desfăşoare dintr-un „mobil unic” (gestiunea afacerii altuia), acesta poate fi şi un „mobil parţial” (adică şi gestiunea afacerilor altuia) - în acest sens, a se vedea J. Flour, J.L. Aubert, op. cit., p. 9, nr. 6.
ii. în cazul persoanei care acţionează în interesul alteia cu scopul de a o gratifica [art. 1330 alin. (3) noul Cod Civil]. Ipoteza nu necesită lămuriri suplimentare. De fapt, intenţia civică menită să justifice gestiunea de afaceri este în acest caz depăşită de una liberală care înlătură caracterul de fapt juridic licit, intrând în sfera liberalităţilor sau a actelor dezinteresate.
în schimb, pentru a fi în prezenţa gestiunii de afaceri, nu este obligatoriu ca gerantul să încheie acte juridice sau să facă acte materiale exclusiv în interesul altei persoane-, el poate lucra, în acelaşi timp, în interes propriu şi în interesul altuia; gestiunea de afaceri va exista numai în ce priveşte efectele produse de actele sale în interesul celeilalte persoane. Astfel este cazul unui coproprietar care face acte de conservare sau administrare asupra bunului indiviz ori a codebitorului solidar care plăteşte, din proprie iniţiativă, întreaga datorie.
Tot în legătură cu această condiţie este necesar de precizat că actele de gestiune trebuie săvârşite cu intenţia de a-l obliga pe gerat la restituirea cheltuielilor făcute şi obligaţiilor executate în interesul său de către gerant. Aşa cum s-a spus: „gerantul să nu fi lucrat cu intenţia de a face o liberalitate” - este vorba exact de situaţia astăzi reglementată. Astfel, nu există gestiune de afaceri când cineva plăteşte pe un creditor cu intenţia de a face o donaţie indirectă debitorului. Intenţia de liberalitate trebuie să fie dovedită, ea nu se prezumă.
d) Gerantul să aibă, în principiu, capacitatea de a contracta. Această condiţie nu este expres prevăzută de legiuitor în reglementarea gestiunii de afaceri, dar este uneori dedusă din textele care reglementează efectele gestiunii. Astfel, de exemplu, art. 1336 alin. (1) noul Cod Civil prevede că gerantul care acţionează în nume propriu este obligat faţă de terţii cu care a contractat. Or, o asemenea obligaţie a gerantului nu se poate naşte valabil decât dacă el are capacitate de exerciţiu, în ipoteza în care încheie acte juridice. Nu este valabilă în acest context, distincţia curentă între actele de dispoziţie şi actele de conservare şi administrare, în funcţie de care este sau nu necesară capacitatea de exerciţiu. Cu siguranţă încheierea de acte în numele unei alte persoane nu intră în categoria actelor pe care un minor poate să le încheie. Cu toate acestea, astfel cum am observat deja, gestiunea de afaceri poate să presupună şi acte materiale. în acest caz, nu credem că mai poate fi vorba de condiţia capacităţii. Aşadar, reţinem că această condiţie a capacităţii gerantului este una relativă şi că ea este cerută numai dacă obiectul juridic al gestiunii o implică: dacă el presupune acte juridice, e nevoie de capacitatea gerantului, dacă el presupune acte materiale, nu este în principiu nevoie de capacitatea gerantului. Spre deosebire de gerant, geratul nu trebuie să fie o persoană cu capacitate de exerciţiuintervenţia voinţei geratului nu este necesară în cursul gestiunii de afaceri; actele juridice sunt încheiate de gerant independent de consimţământul geratului.
250. Efectele gestiunii de afaceri. Cunoaşterea acestor efecte face necesară analiza raporturilor juridice ce pot exista între diferitele persoane care joacă un rol în gestiunea de afaceri.
A. Raporturile dintre gerant şi gerat. Deşi este un fapt juridic unilateral, gestiunea de afaceri dă naştere la obligaţii reciproce între gerant şi gerat. Obligaţiile părţilor au caracter reciproc.
Gerantul are următoarele obligaţii:
a) obligaţia de înştiinţare. Conform art. 1331 alin. (1) noul Cod Civil: „Gerantul trebuie să îl înştiinţeze pe gerat despre gestiunea începută”. Gestiunea de afaceri are un caracter excepţional. Tocmai de aceea, gerantul se ocupă de afacerile negestionate temporar. Este natural ca acest fapt să fie cât mai repede adus la cunoştinţa geratului pentru ca acesta să le preia;
b) obligaţia de continuare a gestiunii începute (art. 1331 noul Cod Civil). Odată începută gestiunea, un eventual abandon intempestiv al acesteia este de nepennis întrucât ar putea cauza prejudicii geratului. Aşadar, dacă gerantul nu s-ar fi implicat în niciun fel în afacerile celuilalt, nicio obligaţie nu s-ar fi născut în sarcina sa. Dacă însă a ales să o facă, exigenţe civice pretind continuarea gestiunii până în momentul în care „geratul, personal sau prin reprezentant, ori, după caz, moştenitorii acestuia sunt în măsură să o preia” (art. 1332 noul Cod Civil). Mai mult, obligaţia de continuare a unei gestiuni începute se transmite şi moştenitorilor gerantului care cunosc gestiunea şi care „sunt ţinuţi să continue afacerile începute de acesta din urmă, în aceleaşi condiţii ca şi gerantul.” Aşa cum se poate observa, situaţia juridică a gerantului este mai grea decât cea a mandatarului. Până când gestorul de afaceri este obligat să continue afacerea începută, mandatarul poate, conform art. 2034 noul Cod Civil, să renunţe oricând la mandat, notificând această hotărâre mandantului său. Totuşi, art. 2034 alin. (3) C. civ. şterge o mare parte din această diferenţă. Cum putem observa, totuşi, diferenţa subzistă prin aceea că, în cazul mandatului se poate renunţa oricând şi fară despăgubiri la mandat, cu excepţia cazului în care această renunţare cauzează prejudicii mandantului, pe când în cazul gestiunii nu se poate renunţa la gestiune decât atunci când geratul este în măsură să preia afacerea începută.. Legiuitorul a apreciat că este inadmisibil ca o persoană să poată începe a se ocupa de afacerile altuia, din proprie iniţiativă, şi apoi să le abandoneze. Este motivul pentru care, în literatura juridică franceză, unii autori vorbesc de o obligaţie de perseverenţă;
c) obligaţia de a se îngriji de afacerile altuia cu diligenţa unui bun proprietar [art. 1334 alin. (1) noul Cod Civil]. Gestiunea presupune ca gerantul să se ocupe şi de afacerile conexe celei principale astfel încât să nu-i fie cauzat vreun prejudiciu geratului, ceea ce îi conferă încă o dată, o situaţie juridică mai grea decât cea a mandatarului. A se vedea: Ph. Le Toumeau, loc. cit., nr. 72, nr. 75 şi urm.; Fr. Terre, Ph. Simler, Yv. Lequette, op. cit., p. 886, nr. 959. Cu alte cuvinte, gerantul trebuie să dea dovadă de toate calităţile unui om prudent şi competent. Criteriul de apreciere al eventualei culpe a gerantului în gestiunea afacerilor altuia este prevăzut de chiar textul art. 1334 alin. (1): „Gerantul este dator să se îngrijească de interesele geratului cu diligenţa pe care un bun proprietar o depune în administrarea bunurilor sale”. Aşadar, el răspunde pentru prejudiciul cauzat geratului prin orice culpă, indiferent de forma şi gradul ei. De la regula enunţată există şi o excepţie. Astfel, art. 1334 alin. (2) noul Cod Civil prevede că atunci când „gestiunea a urmărit să îl apere pe gerat de o pagubă iminentă, gerantul nu răspunde decât pentru prejudiciile cauzate geratului cu intenţie sau din culpă gravă”. Dacă se face dovada că fară intervenţia gerantului afacerea geratului s-ar fi putut compromite, gerantul răspunde numai dacă se face vinovat de doi (culpă gravă sau intenţie) în îndeplinirea actelor de gestiune. Este cazul aşa-numitei gestiuni necesare bazate pe urgenţa intervenţiei în afacerile altuia. Şi în privinţa aprecierii culpei, gestiunea de afaceri se aseamănă cu mandatul, obligaţiile mandatarului şi gerantului fiind reglementate relativ identic. Art. 2018 alin. (1) C. civ. prevede două criterii de apreciere a culpei mandatarului după cum mandatul este oneros sau cu titlu gratuit.;
d) obligaţia de a da socoteală geratului cu privire la tot ceea ce a făcut în cursul imixtiunii în afacerile sale (art. 1335 noul Cod Civil), la fel ca în cazul mandatului. Art. 2019 C. civ. prevede obligaţia mandatarului de a da „socoteală pentru gestiunea sa” şi de a remite mandantului „tot ceea ce a primit în temeiul împuternicirii sale, chiar dacă ceea ce a primit nu ar fi fost datorat mandantului”. De asemenea, conform alin. (2) al aceluiaşi articol, mandatam! are şi obligaţia de a le conserva până la predarea lor către mandatar. A se vedea, de asemenea, Ph. Le Toumeau, loc. cit., nr. 81 şi urm.; L. Pop, op. cit., Teoria generală a obligaţiilor, p. 151. De altfel, dacă geratul ratifică gestiunea de afaceri, ea se transformă în mandat.
e) obligaţia de a remite geratului tot ceea ce a primit acţionând în interesul său (art. 1335 noul Cod Civil). Dacă în cursul gestiunii gerantul primeşte sume de bani sau alte bunuri, în temeiul afacerii gestionate, acestea se cuvin geratului. Chiar dacă este vorba de sume de bani sau bunuri pe care altfel geratul nu le-ar fi primit sau chiar dacă este vorba de un profit al afacerii începute, gerantul trebuie să îl restituie în întregime geratului căruia i se cuvine de drept, tot emolumentul propriei afaceri şi mai mult, chiar şi ceea ce gerantul a primit fară a i se cuveni geratului, dar în legătură cu afacerea gerată (în principiu, se preîntâmpină şi ipoteza în care terţul ar putea pretinde geratului restituirea bazată pe plata nedatorată sau pe o îmbogăţire fară justă cauză), întocmai ca şi la mandat. Pe de altă parte, deşi legiuitorul nu prevede acest lucru, gerantul are obligaţia, în mod natural, de a conserva bunurile primite până în momentul în care le va putea preda geratului.
Geratul are la rândul său următoarele obligaţii" izvorâte din gestiunea de afaceri:
a) obligaţia de a plăti gerantului toate cheltuielile necesare şi utile pe care le-a făcut în cursul gestiunii [art. 1337 alin. (1) noul Cod Civil]. Cheltuielile necesare reprezintă acele cheltuieli care au servit la conservarea intereselor geratului. Fără intervenţia gerantului, afacerea geratului s-ar fi putut compromite (de exemplu, este o intervenţie necesară repararea de urgenţă a conductei de apă sparte de la casa geratului care poate cauza o inundaţie). Aceste cheltuieli trebuie rambursate integral de către gerat, indiferent de urmările concrete ale gestiunii necesare, cu singura excepţie în care gerantul a acţionat încălcându-şi obligaţia de diligentă astfel cum aceasta este stabilită de art. 1334 noul Cod Civil Cheltuielile utile reprezintă acele cheltuieli efectuate de gerant pentru punerea în valoare a bunurilor geratului, fiind similare cheltuielilor de administrare. Astfel, de exemplu, gerantul repară gardul în stare proastă al vecinului său, deşi nu era absolut necesar, punând astfel în valoare proprietatea geratului. Intr-o asemenea situaţie, conform textului legal citat, geratul nu datorează restituirea cheltuielilor decât în limita sporului de valoare al afacerii sale (chiar dacă eventualele cheltuieli sunt superioare acestui spor de valoare). Diferenţa de cheltuieli va fi suportată de către gerantul care a exagerat în intervenţia sa benevolă în afacerile altuia.Aşadar, diferenţa nu se mai face după cum gestiunea a fost sau nu ratificată de către gerat. Oricum, gestiunea necesară se consideră ratificată automat chiar şi în ipoteza împotrivirii la gestiune [art. 1338 alin. (1) C. civ.], astfel încât nu se poate pune problema neratificării. Iar gestiunea utilă este şi ea ratificată tot automat, cu excepţia cazului în care există o împotrivire a geratului la începerea sau continuarea gestiunii (acelaşi text legal). În sfârşit, fie că este vorba de cheltuieli utile, fie că este vorba de cheltuieli necesare, geratul datorează gerantului şi dobânzi pentru sumele de mai sus, calculate din momentul în care ele au fost avansate. în ceea ce priveşte cheltuielile necesare şi utile avansate de către gerant, acestea trebuie apreciate în funcţie de momentul la care gerantul le-a făcut [art. 1337 alin. (3) noul Cod Civil]. Pentru a garanta obligaţia de restituire a cheltuielilor necesare şi utile făcute de către gerant, art. 1337 alin. (4) noul Cod Civil instituie chiar o ipotecă legală în favoarea gerantului. Această ipotecă se înscrie ca urmare a solicitării gerantului în instanţă de efectuare a unei expertize de evaluare pe calea ordonanţei preşedinţiale.
Ce se întâmplă cu cheltuielile care nu sunt nici necesare, nici utile şi au fost avansate pentru o gestiune care nici nu a fost ratificată de către gerat? Din analiza de mai sus, s-a desprins limpede că nu există obligaţia geratului de a avansa cheltuielile în toate cazurile în care gestiunea nu a fost ratificată sau nu trebuie cumva considerată ratificată deoarece a fost necesară sau utilă. în afara acestor gestiuni, există şi o gestiune, nenecesară şi neutilă, pe care o putem numi „voluptuară” şi pe care legiuitorul o numeşte gestiune inoportună. în acest caz, „actele şi cheltuielile care, fară a fi necesare sau utile, au fost efectuate pe perioada gestiunii, îl obligă pe gerat la restituire numai în măsura în care i-a procurat vreun avantaj.” (art. 1339 noul Cod Civil). Aşadar, în limita şi în măsura în care gestiunea, chiar şi inoportună a conferit un profit geratului, îl obligă pe acesta la restituire.
b) obligaţia de a-l despăgubi pe gerant de prejudiciile pe care, fără culpa sa, geratul le-a suferit din cauza gestiunii [art. 1337 alin. (1) noul Cod Civil]. Dacă, de exemplu, gerantul, reparând conducta spartă a vecinului său a cauzat neintenţionat un prejudiciu propriilor bunuri, acest prejudiciu se cuvine a fi reparat de chiar gerant. Legiuitorul nu prevede pentru garantarea acestor despăgubiri existenţa vreunei ipoteci legale. Nu se poate considera nici prin analogie că o asemenea ipotecă ar exista;
c) obligaţia geratului de a executa actele necesare şi utile care au fost încheiate de gerant [art. 1337 alin. (2) noul Cod Civil]. Atât gestiunea necesară, cât şi gestiunea utilă trebuie considerate ratificate automat de îndată ce se constată că au acest caracter (necesar sau util). Singura excepţie este aceea a gestiunii utile în cazul în care geratul se împotriveşte efectuării gestiunii (art. 1338 noul Cod Civil), caz în care ea nu poate fi considerată gestiune, ci imixtiune ilicită în afacerile altuia şi va antrena chiar o eventuală răspundere a pretinsului gerant. Dacă însă gestiunea se consideră ratificată, geratul trebuie să execute toate obligaţiile izvorâte din actele încheiate de gerat cu terţii în vederea realizării unei gestiuni necesare şi utile. Dacă, de exemplu, geratul a chemat un instalator pentru a repara conducta spartă a vecinului său, geratul va avea obligaţia de a-i plăti acestuia efectuarea intervenţiei necesare (e vorba de executarea obligaţiei faţă de terţi, obligaţie care altfel s-ar putea să cadă în sarcina gerantului);
în schimb, geratul nu este îndatorat să-l remunereze pe gerant pentru serviciile sale, deoarece ele au caracter dezinteresat. Nu este însă mai puţin adevărat că această obligaţie există atunci când activităţile respective au fost săvârşite de gerant în virtutea profesiunii sale, cum ar fi: tratamentul medical făcut de un medic, reparaţiile conductei de apă sau gaze făcute de un instalator etc. Deşi textele legale nu prevăd nimic în acest sens, este naturală o asemenea completare.
înainte de a încheia discuţia privitoare la raporturile dintre gerat şi gerant, trebuie să amintim că există o situaţie în care obligaţiile geratului faţă de gerant sunt limitate la acoperirea cheltuielilor necesare. Acest caz este acela în care geratul se împotriveşte gestiunii. Conform art. 1338 alin. (1) noul Cod Civil, geratul nu are obligaţia de a acoperi nicio cheltuială în ipoteza în care s-a împotrivit gestiunii începută sau continuării gestiunii începute de către gerant. Totuşi, el va fi ţinut să acopere cheltuielile necesare în ipoteza în care gestiunea se vădeşte necesară - caz în care, instanţa sesizată cu o eventuală cerere de despăgubire din partea gerantului, va putea acorda un termen pentru executarea acestei obligaţii. Nu va fi însă ţinut să acopere nicio cheltuială nici în ipoteza gestiunii utile, nici în cea a gestiunii „voluptuarii”. în ipoteza despre care discutăm, cea a împotrivirii geratului la efectuarea gestiunii de către gerant, legiuitorul prevede şi că obligaţiile gerantului vor fi agravate - astfel, gerantul va răspunde chiar şi pentru prejudiciile cauzate geratului „din cea mai uşoară culpă” (art. 1339 noul Cod Civil).
B. Raporturile dintre gerat şi terţi. Dacă gestiunea de afaceri a fost ratificată sau este necesară sau utilă, geratul este îndatorat să execute toate obligaţiile contractate de gerant, în numele geratului sau în nume propriu, în interesul gestiunii, în măsura în care nu au fost încă executate, cum ar fi: plata preţului unor materiale comandate sau achiziţionate de la terţi, plata muncii prestate de către un terţ cu care a contractat gerantul în vederea executării unei lucrări, reparaţii etc. O asemenea obligaţie, astfel cum am arătat, rezultă explicit din textul art. 1337 alin. (2) noul Cod Civil, dar şi din prevederile art. 1336 care se referă la raporturile dintre gerant şi terţ. în ipoteza în care gerantul acţionează în nume propriu, deşi obligaţiile faţă de terţi se nasc în sarcina sa, totuşi, terţii au o adevărată acţiune directă în regres faţă de gerat pentru aceste obligaţii [art. 1336 alin. (1) noul Cod Civil]. în ce priveşte actele încheiate de către gerant direct în numele geratului, dacă gestiunea este necesară sau utilă sau a fost ratificată, geratul este în mod direct obligat faţă de terţi [art. 1336 alin. (2) noul Cod Civil].
C. Raporturile dintre gerant şi terţi. Existenţa acestor raporturi depinde de atitudinea pe care a avut-o gerantul atunci când a contractat cu terţii. Dacă el le-a adus la cunoştinţă că acţionează numai în contul geratului şi gestiunea a fost ratificată sau este utilă, el nu are nicio obligaţie proprie (este cazul aşa-numitei gestiuni cu reprezentare). Este posibil ca gerantul să acţioneze în nume propriu, asumându-şi personal obligaţiile faţă de terţi (este cazul gestiunii fără reprezentare).
Gestiunea fară reprezentare este cazul cel mai frecvent. Terţii sunt de acord să contracteze, de regulă, numai dacă gerantul se obligă personal sau contractează; ei nu pot să ştie şi nici nu pot fi siguri că gestiunea va fi ratificată sau se va dovedi necesară sau utilă. Aşadar, terţii pretind angajamentul personal al gerantului. în acest caz, el este ţinut să răspundă direct şi nemijlocit de toate obligaţiile asumate. Precizăm că terţii pot totuşi să pretindă executarea obligaţiilor, nu numai de la gerant, ci şi de la geratul în interesul căruia a acţionat gerantul. Este exact ceea ce astăzi prevede art. 1336 alin. (1) noul Cod Civil, conform căruia: „Gerantul care acţionează în nume propriu est ţinut faţă de terţii cu care a contractat, fară a limita dreptul oricăruia dintre aceştia de a se regresa împotriva geratului.” Aşadar, terţii au la îndemână o adevărată acţiune directă împotriva geratului pentru executarea obligaţiilor gerantului asumate faţă de ei. De asemenea, şi gerantul are un drept de regres împotriva geratului. Temeiul acestui regres este existenţa obligaţiei legale a geratului de a-1 despăgubi pe acesta de cheltuielile necesare, utile şi dacă este cazul pentru prejudiciile suferite în urma gestiunii [art. 1337 alin. (1) noul Cod Civil].
Gestiunea cu reprezentare dă naştere unor raporturi similare mandatului. Gerantul, întocmai ca şi mandatarul, nu este ţinut în niciun fel faţă de terţii cu care a contractat. De la regulă există şi o excepţie: în cazul în care geratul nu este ţinut faţă de terţi (de exemplu, pentru că gestiunea nu este nici necesară, nici utilă şi nici nu a fost ratificată), atunci toate obligaţiile pentru care acesta nu este ţinut, vor trebui executate de către gerant. Ipoteza este prevăzută de art. 1336 alin. (2) noul Cod Civil care prevede că: „Atunci când acţionează în numele geratului, gerantul nu este ţinut faţă de terţii cu care a contractat decât dacă geratul nu este obligat faţă de aceştia”.
Ratificarea presupune o recunoaştere de către gerat a gestiunii efectuate de către gerant. Intr-o asemenea situaţie, odată ratificată gestiunea, legiuitorul prevede că ea produce retroactiv, efectele unui mandat (art. 1340 noul Cod Civil).
Natura juridică a gestiunii de afaceri.
Dispoziţiile art. 1330-1340 noul Cod Civil care reglementează gestiunea de afaceri constituie rezultatul îmbinării principiului îmbogăţirii fără justă cauză cu unele prevederi sau reguli de la mandat. Legiuitorul şi după el, literatura de specialitate şi practica judiciară recunosc existenţa gestiunii de afaceri ca izvor de obligaţii sui generis, deosebind-o de îmbogăţirea fără justă cauză, mandat, actul juridic unilateral şi stipulaţia pentru altul. Pentru neavizaţi, gestiunea de afaceri se poate confunda cu oricare din operaţiile juridice enumerate.
Deosebirile dintre stipulaţia pentru altul şi actul juridic unilateral, pe de o parte, şi gestiunea de afaceri, pe de altă parte, le-am evidenţiat în contextul analizei celor două instituţii. De aceea, în cele ce urmează, vom încerca să delimităm gestiunea de afaceri faţă de îmbogăţirea fără justă cauză şi faţă de mandat.
A. Gestiunea de afaceri şi îmbogăţirea fără justă cauză. Ambele fapte juridice licite se fundamentează pe ideea de echitate, potrivit căreia nu se poate admite ca o persoană să se îmbogăţească, fără drept, în paguba alteia. Aşa se explică afirmaţia noastră că gestiunea de afaceri este o aplicaţie practică a îmbogăţirii fără justă cauză. Cele două figuri juridice beneficiază însă de reglementări distincte. Existenţa acestor reglementări îi conferă o anumită autonomie, putând fi calificată un fapt juridic licit, izvor distinct de obligaţii. Constatarea este urmarea unor importante particularităţi ale gestiunii de afaceri în raport cu principiul general al îmbogăţirii fără justă cauză. Astfel': a) geratul are obligaţia de a restitui gerantului valoarea integrală a cheltuielilor pe care le-a făcut cu gestiunea, chiar dacă avantajele geratului sunt inferioare acesteia (numai în cazul gestiunii necesare); îmbogăţitul este obligat să restituie însărăcitului numai valoarea îmbogăţirii sale, chiar dacă însărăcirea reclamantului este mai mare;
b) eventuala îmbogăţire a geratului are un temei legal în intervenţia unilaterală şi voluntară a gerantului de a-i gera interesele; c) în sfârşit, eventualele despăgubiri generate de îmbogăţirea fără justă cauză, au un temei juridic subsidiar faţă de cel al gestiunii de afaceri, astfel cum vom observa cu ocazia prezentării îmbogăţirii fără justă cauză.
B. Gestiunea de afaceri şi mandatul. Şi într-un caz şi în celălalt, o persoană încheie acte juridice în contul altei persoane. Atât gestiunea de afaceri, cât şi mandatul pot fi cu sau fără reprezentare. în pofida acestor constatări, între cele două izvoare de obligaţii există deosebiri precise şi clare: a) gerantul poate încheia acte juridice şi săvârşi acte materiale; mandatarul încheie numai acte juridice în contul altei persoane;
b) gerantul acţionează din proprie iniţiativă şi fără ştirea geratului; mandatarul încheie acte juridice în baza împuternicirii acordate de mandant; d) gerantul răspunde pentru prejudiciile cauzate geratului, atunci când intervenţia sa a fost absolut necesară, numai dacă se face vinovat de doi; mandatarul răspunde, fară excepţie, dacă părţile n-au convenit altfel, indiferent de forma şi gradul culpei; e) gerantul nu poate renunţa la gestiune, fiind obligat s-o continue până când geratul sau moştenitorii săi, în caz de deces, o vor prelua; mandatarul poate renunţa la mandat, atunci când continuarea executării lui l-ar prejudicia; f) dacă gestiunea de afaceri nu a fost ratificată, obligaţiile geratului faţă de gerant vor exista numai dacă gestiunea a fost necesară sau utilă; mandantul este întotdeauna obligat prin actele încheiate de mandatar în limitele împuternicirii acordate. Cu toate diferenţele, mai mult sau mai puţin evidente, mandatul este termenul proxim ca şi mecanism juridic pentru gestiunea de afaceri. Diferenţa fundamentală este dată de un singur aspect - consimţământul mandantului face din mandat un contract pe când lipsa unui consimţământ expres în această privinţă din partea geratului face din această operaţiune un fapt juridic producător de obligaţii.
în concluzie, apreciem că deşi gestiunea de afaceri este un izvor distinct de obligaţii civile, cu trăsături proprii, specifice, care îi conferă o existenţă autonomă, în realitate, se apropie fie de mandat, când gestiunea este cu reprezentare, fie de îmbogăţirea fară justă cauză, când are loc fară reprezentare.
