Promisiunea unilaterală
| Comentarii |
|
promisiunea unilaterală, adevărata discuţie în materie de acte juridice unilaterale este provocată de valabilitatea angajamentelor unilaterale. Acestea reprezintă o varietate de acte unilaterale care dau naştere prin ele însele unui raport juridic obligaţional, aşadar care leagă două persoane ca urmare a declaraţiei de voinţă a unei singure persoane - emitentul actului. Deşi discuţia admisibilităţii a pornit de la trei tipuri de angajamente unilaterale - emiterea titlurilor la purtător (care includ angajamentul unilateral al emitentului titlului de a plăti necondiţionat deţinătorului acestuia), oferta de a contracta cu termen sau adresată unei persoane neprezente (care include angajamentul unilateral al emitentului de a nu revoca oferta într-un anumit termen sau într-un termen rezonabil), respectiv promisiunea publică de recompensă (care include angajamentul emitentului de a plăti celui care întruneşte condiţiile cuprinse în promisiunea unilaterală) -, discuţia s-a extins până la susţinerea, de către unii autori a rolului prevalent al angajamentului unilateral în cadrul izvoarelor obligaţiilor sau până la negarea completă a rolului angajamentului unilateral ca sursă de obligaţii. In cele din urmă, s-a ajuns, astfel cum subliniază un autor , la un „armistiţiu”, doctrina şi jurisprudenţă anterioare codului actual admiţând caracterul de sursă de obligaţii a angajamentului unilateral. în doctrină s-au subliniat însă anumite trăsături ale acestei admisibilităţi a angajamentului unilateral ca sursă de obligaţii: a) în primul rând, s-a subliniat că angajamentul unilateral are un caracter subsidiar (în sensul că el trebuie considerat sursă de obligaţii numai dacă celelalte tehnici juridice prioritare - contractul şi teoria faptelor juridice, nu sunt apte prin ele însele să explice naşterea obligaţiilor); b) în al doilea rând, s-a subliniat caracterul necesarmente utilitar pe care actul unilateral trebuie să îl aibă pentru a putea avea natura unui angajament unilateral creator de obligaţii (ceea ce presupune ca necesitatea existenţei sale să fie apreciată prin raportare la consideraţii de utilitate socială şi interes social); c) în al treilea rând, angajamentul unilateral trebuie să fie suficient de precis (nu orice act juridic unilateral poate avea valoarea unui angajament unilateral; de exemplu, un simplu anunţ la mica publicitate privind vânzarea unui bun, nu constituie un angajament ferm de menţinere a ofertei şi nici de vânzare a bunului.
Codul civil cuprinde o reglementare cu valoare principială a angajamentelor unilaterale care nu le răpeşte acestora cele două caracteristici esenţiale subliniate mai sus. Art. 1327 noul cod civil a reglementat o varietate de act juridic unilateral a cărui valabilitate şi efectivitate era adesea pusă în discuţie în doctrina anterioară intrării în vigoare a codului, înlăturând echivocul cu privire la valabilitatea unui asemenea act. în esenţă, promisiunea unilaterală reprezintă un act unilateral cu valoare de angajament unilateral (Credem că este regretabilă terminologia utilizată de legiuitor - varianta potrivită ar fi fost aceea de „angajament unilateral”, în acord cu întreaga doctrină anterioară intrării în vigoare a codului. Actuala denumire este de natură să producă serioase confuzii la nivel terminologic - mai ales cu varianta promisiunii unilaterale de a contracta în condiţiile în care aceasta are o natură contractuală şi cu care trebuie în mod esenţial să nu fie confundată) prin care autorul său se obligă faţă de un terţ, independent de acceptarea din partea acestuia a actului, să execute o anumită prestaţie [art. 1327 alin. (1) noul Cod Civil]. Un asemenea act este pe deplin valabil. Dacă terţul acceptă beneficiul actului unilateral poate pretinde executarea de la autorul actului, în condiţiile generate de principiul forţei obligatorii a contractului sau poate cere despăgubiri pentru încălcarea obligaţiei asumată prin respectivul angajament unilateral (fară ca totuşi prin acceptare să se fi format un contract în mod necesar!). Dacă, de exemplu, actul unilateral prin care autorul unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii se obligă să plătească victimei o sumă de bani, această obligaţie a sa are valoarea unui angajament unilateral obligatoriu pentru emitent. Victima, odată ce acceptă despăgubirile oferite de autor poate să solicite executarea angajamentului unilateral - dacă, de exemplu, actul unilateral este încheiat în formă autentică, el va avea şi calitatea de titlu executoriu (art. 67 din Legea nr. 36/1995 privind notarii publici şi activitatea notarială. Dacă o ofertă cu termen este revocată înainte de împlinirea termenului, destinatarul poate totuşi să emită acceptarea acesteia în termen şi astfel contractul să fie încheiat.
Promisiunea unilaterală (angajamentul unilateral) trebuie distinsă de contractul care include o promisiune unilaterală. Cazul tipic este cel al contractului prin care se promite unilateral înstrăinarea unui bun (o varietate a sa fiind aşa-numitul „pact de opţiune”), fară ca în contrapartidă să se promită şi o contraprestaţie pentru primirea acelui bun. In acest caz avem de a face cu un contract unilateral care presupune un acord de voinţe, fiind aşadar de formaţie bilaterală, pe când, în cazul angajamentului unilateral, avem de a face cu o singură voinţă juridică deocamdată neîntâlnită cu acceptarea din partea destinatarului.
Efectele angajamentului unilateral.
în ipoteza în care terţul refuză dreptul născut din angajamentul unilateral, angajamentul unilateral este lipsit de orice efecte juridice [art. 1327 alin. (2) noul Cod Civil]. Cu alte cuvinte este caduc. Dacă angajamentul stipulează un termen, atunci el trebuie în mod obligatoriu menţinut pe toată durata acestui termen. Eventuala revocare a sa nu produce nicio consecinţă până la expirarea termenului. Cu toate acestea, până la comunicarea sa, şi angajamentul unilateral poate fi retractat (modelul tipic pentru acest mod de funcţionare este cel al ofertei de a contracta, deja analizat sub aceste aspecte în cadrul formării contractului3), în sfârşit, în cazul în care angajamentul unilateral nu prevede un termen, atunci el trebuie totuşi menţinut „pentru o anumită durată, potrivit cu natura obligaţiei şi cu împrejurările în care a fost asumată” [art. 1327 alin. (3) noul Cod Civil]. Modelul funcţional al unui asemenea act unilateral este cel al ofertei adresate unei persoane absente şi fără termen de acceptare4.
