Hotărârea de validare a popririi şi regimul său juridic
| Comentarii |
|
hotărârea de validare a popririi şi regimul său juridic, verificând condiţiile titlului executoriu în baza căruia a fost înfiinţată poprirea, precum şi condiţiile pentru obligarea directă a terţului poprit în raport de toate excepţiile şi apărările invocate în cursul judecăţii, instanţa va pronunţa o hotărâre prin care va fi validată poprirea, în sensul că terţul poprit va fi obligat să plătească creditorului în limita sumei datorate debitorului sau prin care va dispune desfiinţarea popririi, potrivit art. 793 NCPC.
în ipoteza admiterii cererii de validare a popririi, soluţia se pronunţă împotriva terţului poprit care nu a executat de bunăvoie obligaţiile impuse prin măsura popririi. în acest sens, terţul va fi obligat să consemneze suma determinată în hotărârea de validare sau să plătească direct creditorului când obligaţia de plată are ca obiect una dintre creanţele prevăzute de art. 786 alin. (2) NCPC.
Dispoziţiile art. 791 NCPC, privitoare la efectele hotărârii de validare, se referă numai la situaţia urmăririi sumelor, nu şi atunci când obiectul popririi îl constituie bunurile mobile incorporale sau corporale.
Pentru a fi valorificate, după procedura validării, prin hotărâre se va dispune indisponibilizarea lor la dispoziţia executorului judecătoresc, iar pentru evitarea pericolului de a nu se înstrăina, substitui sau deteriora, la cererea creditorului instanţa de validare aplică măsura sechestrului. Bunurile sunt lăsate în depozit terţului poprit, debitorului sau unei alte persoane.
Titlurile de valoare, obiectele din metalele preţioase sau pietrele preţioase se predau instituţiilor de credit, respectiv altor entităti autorizate în acest sens.
Obligaţiile terţului poprit de plată, consemnare şi individualizare sunt obligaţii de a face care implică un fapt personal, executarea fiind asigurată prin constrângere prin plata unor penalităţi în condiţiile art. 905 NCPC.
Instanţa de validare obligă terţul poprit şi la plata daune-lor-interese în măsura în care creditorul a învestit-o cu o asemenea cerere şi a dovedit un prejudiciu ca urmare a refuzului de executare a popririi, precum şi la plata uneiamenzi judiciare potrivit art. 789 alin. (9) NCPC.
Refuzul terţului de natură să declanşeze procedura validării justifică culpa sa procesuală pentru obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată, alături de el putând fi obligat şi debitorul care a contribuit la zădărnicirea executării creanţei.
Lipsa condiţiilor de obligare directă a terţului poprit fie în sensul că debitorul nu are vreo creanţă împotriva sa, fie în sensul stingerii prin una dintre modalităţile prevăzute de lege până la înfiinţarea popririi atrage după sine măsura respingerii cererii de validare.
O măsură de ineficacitate a popririi poate să intervină până la validare ca urmare a încetării cauzei sale, împrejurare faţă de care instanţa va dispune desfiinţarea sa printr-o încheiere executorie, fiind de prisos cercetarea fondului.
Soluţia va fi identică şi în cazul urmăririi unei creanţe fiscale.
Potrivit art. 793 alin. (2) NCPC, în cazul unei creanţe garantată prin ipotecă, măsura desfiinţării popririi se va comunica biroului teritorial de cadastru şi publicitate imobiliară pentru radierea notării cererii de executare silită şi a înscrierii garanţiei.
Asupra cererii de validare instanţa se poate pronunţa fără să cerceteze fondul, analizând numai condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească dreptul la acţiune, excepţii procedurale de fond ori de procedură în raport de care cererea se va anula sau respinge ca inadmisibilă.
Referindu-se la actul de dezînvestire în procedura validării, legiuitorul a folosit noţiunea generică de hotărâre în cadrul căreia sunt incluse încheierile, sentinţele şi deciziile, potrivit art. 424 NCPC.
Hotărârea pronunţată în procedura validării nu poate să fie decât o sentinţă prin intermediul căreia instanţa s-a dezînvestit cu efect constitutiv de drepturi constând în crearea unui raport juridic nou între creditor şi terţul poprit.
Efectele hotărârii de validare au făcut obiectul unor dispute teoretice pentru lipsa unei reglementări exprese, în acest sens fiind explicate prin intermediul unor instituţii de drept civil precum: novaţia, delegaţia imperfectă, subrogaţia convenţională sau cesiunea de creanţă. i >
Faţă de actuala reglementare, opiniile exprimate prezintă interes numai din punct de vedere teoretic, astfel că în cele ce urmează vom face doar scurte referiri la acestea.
S-a exprimat opinia potrivit căreia transferul creanţei de la debitor la terţul poprit nu are semnificaţia juridică a unei novaţii, deoarece acest mod indirect de stingere a obligaţiei trebuie să rezulte în mod neîndoielnic din voinţa expresă a părţilor, neputând fi prezumată intenţia pe care debitorul şi terţul poprit nu o exprimă în procesul de validare''.
Dar nu numai în cazul novaţiei se impunea existenţa voinţei exprese a creditorului şi debitorului cu privire la stingerea creanţei, ci şi în cazul delegaţiei ori al subrogaţiei convenţionale care pentru a fi valabilă se cere a fi expresă şi făcută în acelaşi timp cu plata.
Doctrina şi jurisprudenţa au recunoscut în unanimitate că, prin validarea popririi, are loc o cesiune forţată de creanţă în favoarea creditorului popritor, astfel că în limita creanţei urmărite, terţul poprit devine un debitor principal''.
Chestiunea efectelor hotărârii de validare a preocupat şi literatura franceză, care a recunoscut, de asemenea, realizarea unei cesiuni de creanţă forţată, dar care nu asigură beneficiarului popririi garanţia că poate să urmărească creanţa conservată prin poprire decât în momentul în care măsura validării a rămas definitivă.
Transferul creanţei este suspendat pe parcursul judecării căii de atac a apelului promovat împotriva hotărârii de validare, interval de timp în care ceilalţi creditori mai pot înfiinţa popriri asupra sumei urmărite, considerată ca făcând parte din patrimoniul debitorului până la desfiinţarea validări i'').
Inspirat din doctrină, legiuitorul a adoptat soluţia unei cesiuni de creanţă pe care de bunăvoie terţul poprit nu a acceptat-o.
Potrivit art. 1566 NCC, cesiunea de creanţă este definită ca un contract prin intermediul căruia creditorul cedent transmite cesionarului creanţa cu toate garanţiile şi accesoriile ce o însoţesc.
Într-un mod fortat instanta de executare a transferat creanţa debitorului poprit pe care o avea împotriva terţului în limita sumei urmărite în patrimoniul creditorului care dobândeşte calitatea de cesionar, putând să urmărească pe noul debitor în baza hotărârii de validare care constituie un alt titlu executoriu.
Făcându-se trimitere la cesiunea de creanţă, analizăm efectele hotărârii de validare în raport de efectele acestui mod de transmisiune a unei creanţe, respectiv de drepturile şi obligaţiile părţilor în raportul juridic nou creat de către instanţă.
Pentru o analiză mai aprofundată a efectelor hotărârii de validare a popririi, le vom analiza pe rând după cum acestea privesc raportul dintre creditor şi debitor pe de o parte, respectiv dintre creditor şi terţul poprit pe de altă parte.
Faţă de debitorul poprit, hotărârea de validare este cel din urmă act de executare care are ca efect ieşirea forţată a sumei urmărite din patrimoniul său şi transferul în patrimoniul creditorului în limita creanţei, cu toate garanţiile ce o însoţesc, dându-i posibilitatea să-l urmărească pe terţul poprit ca pe un debitor personal.
Referitor la acest efect, s-a susţinut că deşi are loc transferul judiciar al creanţei, debitorul poprit este ţinut a garanta executarea, rămânând mai departe datornicul creditorului, care are posibilitatea să-l urmărească fie pe terţul poprit, fie pe acesta dinainte.
În legătură cu opinia exprimată, aducem următoarele argumente:
Dacă reţinem că prin validarea popririi se realizează un transfer judiciar al creanţei, trebuie să avem în vedere că obligaţiile ce se nasc în sarcina cedentului nu sunt mai împovărătoare decât acelea reglementate de art. 1585 NCC, în sensul că cedentul garantează existenţa creanţei cu toate garanţiile în raport de data cesiunii, dar nu răspunde de solvabilitatea debitorului cedat decât dacă şi-a asumat o asemenea răspundere în mod expres.
în lipsa unei obligaţii exprese de garanţie a solvabilităţii terţului poprit, debitorul nu ar putea fi ţinut să răspundă de executarea plăţii în locul terţului, fiindcă prin validarea popririi creanţa a ieşit din patrimoniul său, fiind atribuită în mod exclusiv creditorului popritor fără a-i procura în acelaşi timp vreun privilegiu sau vreo garanţie suplimentară.
A recunoaşte posibilitatea creditorului poprit ca după hotărârea de validare să poată urmări la alegere presupune a nu recunoaşte efectul hotărârii de act constitutiv de drepturi faţă de terţul poprit, pe care îl obligă în mod direct, şi în acelaşi timp eliberează debitorul de obligaţia de plată.
Acest efect eliberator de plată al hotărârii de validare faţă de debitor împiedică creditorii subsecvenţi validării popririi să mai urmărească creanţa ca element general de gaj, fiindcă aceasta nu se mai află în patrimoniul datornicului lor.
Potrivit art. 1579 NCC, fată de tert cesiunea de creanţă nu poate fi opozabilă până la momentul notificării.
Terţii interesati de creanţa cedată sunt creditorii debitorului care intervin în procedura popririi, iar despre urmărirea silită au luat cunoştinţă de la terţul poprit cunoscând intenţia creditorului popritor de a obţine un titlu de cesiune a creanţei. Hotărârea de validare a popririi este suficientă pentru face cesiunea de creanţă opozabilă şi faţă de ceilalţi creditori'!.
Faţă de terţul poprit, hotărârea de validare a popririi constituie titlu executoriu în baza căruia se creează un raport juridic nou care dă posibilitatea creditorului popritor să îl urmărească direct în limita sumei pe care o datorează sau pe care o va plăti în viitor.
Caracterul constitutiv al hotărârii rezultă din ordinul dat de instanţa de validare terţului să plătească direct creditorului creanţa care va cuprinde atât suma efectiv datorată, cât şi dobânzile aferente şi cheltuielile de urmărire.
Cu privire la posibilitatea urmăririi prin aceeaşi hotărâre a cheltuielilor de executare, s-a susţinut că instanţa le poate reţine în suma poprită chiar dacă de la început creditorul nu a indicat cuantumul lor ca urmare a imposibilităţii de prevedere"'.
Credem că pot fi executate prin hotărârea de validare numai cheltuielile de executare pe care le datorează debitorul poprit, fiindcă numai fată de acesta actul este unul de executare silită până la pronunţarea hotărârii de validare, nu şi cheltuielile de judecată la care poate fi obligat terţul ca urmare a culpei sale de a nu executa obligaţiile instituite prin adresa de înfiinţare a popririi.
Analizând efectele cesiunii de creanţă potrivit hotărârii de validare, am avut în vedere numai ipoteza existenţei unui singur creditor în patrimoniul căruia s-a transferat creanţa, nu şi situaţia unui concurs de creditori.
Cesiunea de creanţă se poate realiza în aceleaşi condiţii şi faţă de mai mulţi cesionari care vor dobândi în baza legii un drept comun căruia îi sunt aplicabile regulile regimului juridic al proprietăţii comune, cu deosebirea că încetarea acestei stări va avea loc în condiţiile distribuirii sumei de către executorul
judecătoresc potrivit art. 864 NCPC.
Efectul cesiunii de creanţă îl are hotărârea de validare nu numai în cazul urmăririi unei sume, ci în toate cazurile pentru care se poate executa o creanţă prin poprire, respectiv urmărirea titlurilor de valoare, a altor bunuri mobile incorporale, precum şi a bunurilor mobile corporale în condiţiile art. 732 alin. (1) NCPC.
Orice drept asupra căruia titularul face acte de dispoziţie poate să constituie obiectul cesiunii de creanţă, inclusiv dreptul asupra unor bunuri corporale sau incorporale, de regulă în raport de scopul urmărit cesiunea luând forma contractului de vânzare sau forma donaţiei.
în raport de obiectul cesiunii sunt prevăzute unele reguli speciale.
Potrivit art. 1568 alin. (2) NCC, cedentul nu poate să predea cesionarului posesia bunului luat în gaj fără acordul constitui-torului, iar cu privire la creanţele încorporate în titluri nominative, la ordin sau la purtător se vor respecta normele cuprinse în legi speciale.
Bunurile mobile pe care terţul le deţine în numele debitorului şi sunt urmărite prin procedura popririi pot face obiectul unei garanţii de gaj, iar creditorul creanţei astfel garantate să nu fi intervenit în procedura validării.
Consimţământul său la cesiunea creanţei poate să fie suplinit prin hotărârea de validare, dar pentru a-i da posibilitatea să participe la distribuirea sumei alături de ceilalţi creditori, instanţa îl va introduce în cauză din oficiu chiar dacă părţile se împotrivesc, în condiţiile art. 78 alin. (1) NCPC.
în cazul creanţelor încorporate într-o cambie sau într-un bilet la ordin, drepturile nu se transmit în lipsa girului, potrivit art. 1588 alin. (2) NCC. Refuzul de a da girul este suplinit de către instanţă ca urmare a caracterului forţat al cesiunii, iar pe titlul constatator, cât şi în registrele de evidenţă ale titlurilor se va face menţiunea hotărârii de validare.
Regimul juridic al hotărârii de validare sub aspectul căilor legale de atac
Hotărârea de validare a popririi are un caracter complex faţă de procedura în care se pronunţă şi efectele pe care le produce.
Procedura validării este parte integrantă dintr-o procedură de executare silită care a fost declanşată tocmai pentru soluţionarea unui incident, constând în refuzul manifestat de către terţul poprit de a executa obligaţiile impuse prin înfiinţarea popririi.
Caracterul complex al hotărârii de validare constă tocmai în aspectul că, pe de o parte, prin intermediul său se soluţionează un incident ivit în cursul executării silite, ceea ce pune în discuţie regimul său de act al instanţei de executare pronunţat de regulă după faza judecăţii în primă instanţă, iar pe de altă parte soluţionează pe fond un litigiu lămurind raporturile juridice între părţi, după care le obligă, potrivit rolului său obişnuit de act juridic prin intermediul căruia se îndeplineşte un serviciu public.
Complexitatea hotărârii de validare constă şi în efectele pe care le produce.
Cel mai important efect este acela de a crea raporturi juridice noi, în baza unor raporturi preexistente pe care le păstrează. Cesiunea de creanţă produsă prin hotărârea de validare nu presupune stingerea datoriei în mod automat.
Instanţa de executare a verificat existenţa raporturilor juridice specifice executării silite, dar nu a verificat şi solvabilitatea terţului poprit, mai ales că validarea se dispune şi pentru sume ce urmează să fie plătite în viitor. Aceasta presupune că nimic nu îl poate împiedica pe creditor ca, în baza titlului de creanţă, să urmărească valorificarea creanţei împotriva debitorului şi prin alte modalităţi de executare.
Indiferent de regimul său juridic, hotărârea de validare este supusă controlului judiciar.
în reglementarea precedentă nu era prevăzută calea de atac împotriva hotărârii de validare a popririi, iar această omisiune a legiuitorului a dat naştere unor opinii diferite.
într-una din opinii, s-a susţinut că în lipsa unei reglementări exprese, este aplicabilă regula generală potrivit căreia hotărârea este susceptibilă atât de calea de atac a apelului, cât şi a recursului".
într-o altă opinie, nu s-a contestat aplicarea regulii de drept comun în ceea ce priveşte cale de atac, dar s-a susţinut că în raport de valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, hotărârea se poate ataca diferit cu apel ori recurs, potrivit art. 282 CPC 1865.
Au fost şi opinii potrivit cărora hotărârea de validare este un act de executare pronunţat într-o „procedură excepţională” împotriva căreia se poate formula numai contestaţie la executare, precum în cazul măsurii de înfiinţare a popririii'.
în actuala reglementare, se prevede că hotărârea de validare, indiferent de valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, este supusă numai apelului în 5 zile de la comunicare.
Hotărârea de validare nu poate să fie atacată cu recurs, dar este susceptibilă de calea de atac a contestaţiei în anulare şi revizuirii pentru motivele prevăzute de art. 503, respectiv art. 509 NCPC.
Potrivit art. 459 alin. (1) şi (3) NCPC, contestaţia în anulare şi revizuirea se pot formula concomitent împotriva hotărârii de validare, dar numai după judecata apelului.
