Participarea terţilor în procedura validării popririi
| Comentarii |
|
participarea terţilor în procedura validării popririi, dreptul altor creditori de a interveni în cursul urmăririi silite începută de un creditor este reglementat în mod distinct în Secţiunea a IV-a din Capitolul IV privind executarea silită din noul Cod de procedură civilă.
Potrivit art. 689 NCPC, orice creditori care au un titlu executoriu împotriva debitorului sau care au măsuri asigurătorii, respectiv care au un drept real de garanţie ori un privilegiu asupra acestor bunuri pot să intervină în cursul urmăririi silite, respectând termenul prevăzut de executorul judecătoresc pentru valorificarea lor, dacă prin lege nu este prevăzut un alt termen.
Creditorii ale căror creanţe sunt asigurate prin garanţii reale, cei care urmăresc sume datorate bugetului general al statului, bugetului Uniunii Europene precum şi creditorii unor creanţe privilegiate pot să intervină la distribuirea preţului oricând, fără a fi obligaţi să respecte termenul prevăzut de art. 690 alin. (1) NCPC.
Cererea de intervenţie se depune la executorul judecătoresc pentru a se înainta instanţei de executare în vederea
încuviinţării, efectul acestei măsuri fiind acela că intervenientul creditor va participa alături de ceilalţi creditori la distribuirea sumei rezultate din urmărire.
Normele la care ne-am referit sunt unele cu caracter general, aplicabile oricărei urmăriri silite, poprirea fiind una dintre formele de executare, astfel că se pune întrebarea dacă şi în cazul procedurii validării încuviinţarea cererii de intervenţie a creditorului se va face după aceleaşi reguli.
Validarea popririi este proprie instituţiei executării silite, însă potrivit scopului său are trăsături specifice, altele decât ale unei proceduri de executare, instanţa fiind sesizată pentru un incident intervenit în cursul urmăririi, şi anume pentru refuzul terţului poprit de a executa obligaţiile impuse prin adresa executorului judecătoresc.
Refuzul terţului poprit poate să fie analizat ca o opoziţie la executare pe care instanţa trebuie să o lămurească la cererea persoanelor interesate sau a executorului judecătoresc, după o procedură judiciară desfăşurată conform tuturor regulilor unei judecăţi în primă instanţă, orice persoană interesată având dreptul să intervină.
Un alt argument adus în sprijinul opiniei potrivit căreia cererile de intervenţie se formulează conform regulilor prevăzute de art. 61 NCPC este şi acela că instanţa încuviinţează cererile altor creditori în condiţiile art. 689 pentru a participa la distribuirea sumei după valorificarea bunurilor urmărite, or în cazul pe care îl analizăm scopul creditorului este de a obţine un titlu executoriu împotriva terţului poprit şi numai ulterior acestei proceduri se pune în discuţie distribuirea sumelor între creditorii aflaţi în concurs.
Efectul imediat al popririi este doar acela de indispo-nibilizare a sumelor, titlurilor de valoare, bunurilor mobile incorporate şi corporale urmăribile datorate de către terţ debitorului poprit. La început, efectul indisponibilizării are un simplu caracter conservatoriu, în sensul că suma urmărită rămâne la dispoziţia organului de executare, debitorul sau terţul poprit fiind împiedicat să facă asupra ei acte de dispoziţie.
Suma poprită fiind în continuare în patrimoniul debitorului ca element al garanţiei comune a creditorilor serveşte pentru toţi creditorii la îndestularea creanţelor lor, aceştia putând intra în concurs cu creditorul care a înfiinţat poprirea, fiindcă măsura indisponibilizării nu îi creează niciun privilegiu asupra
creanţei.
Posibilitatea existenţei concursului de urmăriri asupra aceleiaşi creanţe este prevăzută de art. 689 NCPC, în sensul că orice creditor poate interveni în cursul executării silite pornite de un alt creditor, dacă are un titlu executoriu sau creanţe băneşti ce rezultă din înscrisuri cu dată certă ori din registre ţinute în condiţiile prevăzute de lege. în cazul popririi, orice alt creditor poate să urmărească aceeaşi sumă, terţul poprit având obligaţia să informeze executorul judecătoresc şi pe ceilalţi creditori despre existenţa concursului de urmăriri, potrivit art. 786 alin. (2) din acelaşi cod.
Obligaţia de a fi anunţate şi celelalte cazuri de executare silită se explică prin aceea că înfiinţarea popririi de către creditor nu îi dă dreptul să urmărească suma poprită în mod exclusiv, dreptul egal al celorlalţi creditori chirografari impune ca printr-o singură hotărâre să fie validate toate popririle pentru ca suma să fie distribuită în condiţiile art. 786 alin. (1), art. 863 şi urm. NCPC, proporţional cu creanţa fiecăruia, respectiv după rangul creanţelor cu preferinţă generală.
Existenţa mai multor popriri asupra aceleaşi sume nu ar ridica probleme în ipoteza când suma urmărită ar fi superioară creanţelor creditorilor concursuali, dându-le posibilitatea satisfacerii integrale a creanţelor.
Doar în cazul în care suma urmărită este insuficientă pentru a acoperi integral datoriile creditorilor concursuali, se pune în discuţie răspunderea civilă a terţului poprit care a omis să anunţe toate popririle, considerând că suma urmărită este îndestulătoare şi pentru plata creditorilor posteriori''.
În vechea reglementare a Codului de procedură civilă, se prevedea că oricare creditor putea să intervină în procedura validării popririi până la rămânerea definitivă a hotărârii, prin sintagma de „oricare creditor” înţelegându-se atât aceia care au înfiinţat poprirea până la validare, cât şi aceia care au intervenit direct în această procedură' .
în cele ce urmează, vom analiza condiţiile în care terţii pot să formuleze cerere de intervenţie în procedura validării.
Cererea de interventie este o cerere incidentală care trebuie să îndeplinească toate condiţiile unei cereri în justiţie, potrivit art. 194 NCPC. în plus de elementele generale şi obligatorii, trebuie să se facă referire la condiţiile creanţei, precum şi la eventualele garanţii sau măsuri asigurătorii care o însoţesc, titlul executoriu şi toate documentele justificative anexându-se cererii.
Intervenientul poate să depună cererea de intervenţie în interes propriu până la închiderea dezbaterilor, termenul de intervenţie reglementat de art. 690 NCPC nefiind aplicabil în această procedură pentru argumentele care au susţinut opinia exprimată anterior.
Având un caracter incidental, cererea de interventie nu va fi supusă procedurii de verificare şi de regularizare specifică numai cererilor introductive de instanţă, astfel că după depunere se va comunica părţilor împreună cu documentele ce o însoţesc pentru a fi discutată în contradictoriu. După ascultarea intervenientului şi a părţilor, instanţa se pronunţă asupra admisibilităţii cererii printr-o încheiere motivată cu caracter interlocutoriu.
încheierea prin care cererea de admitere în principiu a fost respinsă ca inadmisibilă poate fi atacată de către intervenient numai cu apel în termen de 5 zile dacă a fost prezent la judecată şi de la comunicare dacă a lipsit.
Cererea de interventie formulată de către un creditor în cursul urmăririi silite poate să fie încuviinţată de instanţa de executare şi în lipsa unui titlu executoriu, dacă debitorul comun recunoaşte în tot sau în parte creanţa. în acest sens, este citat în termen scurt în camera de consiliu pentru a-şi exprima voinţa în legătură cu creanţa invocată.
Instanţa de validare poate să admită în principiu cererea de intervenţie şi în lipsa titlului executoriu, dacă debitorul recunoaşte creanţa intervenientului, fiind aplicabile şi în această procedură dispoziţiile art. 691 alin. (4) NCPC, interesul urmărit este de a permite tuturor creditorilor chirografari cu drepturi egale asupra patrimoniului debitorului să participe la distribuirea sumei de către executorul judecătoresc.
239. Interesul intervenientului în procedura validării se va analiza pornind de la trei ipoteze: a creditorilor care au înfiinţat poprirea înainte de cererea de validare, a acelora care au formulat cerere de intervenţie fără să fi înfiinţat în prealabil poprirea şi a creditorilor care şi-au depus titlul executoriu până la eliberarea sau distribuirea sumei potrivit art. 787 NCPC.
Existenţa mai multor popriri asupra aceloraşi bunuri urmăribile dă posibilitatea oricărui creditor concursual să sesizeze
instanta cu o cerere de validare. Instanta de executare mai poate fi sesizată şi de către executorul judecătoresc care are cunoştinţă despre toate popririle înfiinţate asupra aceleaşi sume, creditorii aflaţi în concurs figurând în procedura validării ca reclamanţi, fiecare urmărind pe această cale valorificarea unui drept de creanţă propriu.
Sesizarea instanţei pentru validarea popririi se poate face şi separat de fiecare creditor, numai că, pentru o mai bună administrare a justiţiei, se impune conexarea cererilor de validare, pentru ca toate popririle să fie validate printr-o singură hotărâre'".
Cât priveşte cea de-a doua ipoteză, orice creditor a cărui creanţă este constatată printr-un titlu executoriu poate formula cerere de intervenţie în interes propriu în procesul de validare a popririi pentru valorificarea unui drept de creanţă sau evitarea diminuării patrimoniului său cu valoarea supusă unei urmăriri nelegale, în acest din urmă caz, intervenţia căpătând caracterul unei contestatii la executare.
Cererea intervenientului care nu are un titlu executoriu şi nici nu îi este recunoscută creanţa de către debitor poate să aibă valoarea unei contestaţii, respectiv a unei acţiuni cu caracter conservatoriu, dacă prin intermediul său se solicită instanţei de executare să fie suspendată eliberarea sau distribuirea sumelor obţinute după valorificarea bunurilor urmărite până când se va lămuri situaţia juridică a creanţei sale.
Suspendarea poate să întârzie realizarea creanţelor creditorului popritor, astfel că pentru evitarea unui prejudiciu şi garantarea reparării sale în cazul că se va produce, instanţa îl obligă pe intervenient la plata unei cauţiuni în condiţiile art. 718 alin. (7) şi (8) NCPC.
Admiterea în principiu a cererii de intervenţie în interes propriu atribuie intervenientului calitatea de parte în procesul de validare, toate actele de procedură efectuate până la intervenţia sa fiindu-i opozabile. Ca urmare a poziţiei sale de independenţă procesuală, actele de dispoziţie efectuate de către ceilalţi participanţi nici nu îi pot prejudicia.
în practica judiciară, s-a hotărât în sensul că actul de renunţare a reclamantului la judecata cererii principale are influenţă şi asupra cererii de intervenţie chiar dacă aceasta a fost admisă în principiu' . Privitor la această soluţie, s-a susţinut că pentru a aprecia asupra incidenţei actului de dispoziţie trebuie să se aibă în vedere momentul în care se intervine.
Dacă actul de renunţare la judecată s-a făcut înainte de admiterea în principiu a cererii de intervenţie, desistarea determină inadmisibilitatea soluţionării în continuare a cererii de interventie"'.
Opinia exprimată este în concordanţă cu principiul prevăzut de art. 61 NCPC, potrivit căruia „oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare”, precum şi cu art. 30 alin. (6) care defineşte cererea formulată de către terţi în cursul procesului ca una incidentală. Renunţarea la judecată a reclamantului înainte de formularea cererii de intervenţie în interes propriu lipseşte de cadru procesual cererea care poate fi formulată, ca o condiţie generală de admisibilitate.
Situaţia este diferită în ipoteza în care reclamantul renunţă la cererea de validare a popririi chiar la termenul de judecată la care se formulează cererea de interventie în interes propriu.
În legătură cu ipoteza propusă, se pot pronunţa soluţii diferite în raport de existenţa unui concurs de creditori sau de stadiul urmăririi silite pornite de către intervenient împotriva debitorului comun.
Existenţa unui concurs de urmăriri asupra aceleiaşi sume nu ar împiedica renunţarea la judecata cererii de validare a unuia dintre creditori, procedura urmând a se desfăşura faţă de ceilalţi şi în contradictoriu cu intervenientul care după admiterea cererii de intervenţie a dobândit calitatea de parte.
Alta este situaţia când suma este urmărită de un singur creditor care renunţă la judecata cererii de validare a popririi la termenul la care a fost admisă în principiu cererea de intervenţie în interes propriu.
în principiu, actul de renunţare la judecată a creditorului nu poate să influenţeze cu nimic cererea intervenientului care are o poziţie independentă în procesul de validare, ceea ce presupune că instanţa trebuie să o soluţioneze indiferent de rezolvarea dată cu privire la cererea principală.
într-o asemenea ipoteză, intervenientul în interes propriu poate să obţină împotriva terţului poprit un titlu executoriu, chiar dacă nu a fost înfiinţată în prealabil poprirea, fiind unul dintre creditorii care a formulat pentru prima dată cerere de realizare a creanţei sale direct instantei de executare.
In lipsa măsurii de înfiinţare a popririi cu privire la creditorul intervenient, terţul poprit nu şi-a manifestat refuzul care este cauza procedurii validării, astfel că şi în lipsa acestuia instanţa poate pronunţa hotărârea cu efectul cesiunii de creanţă.
Intervenientul, odată cu validarea popririi, nu poate solicita obligarea terţului poprit la eventuale despăgubiri pentru lipsa refuzului care de regulă justifică validarea, fiindcă acest refuz s-a manifestat faţă de creditorul care a renunţat la judecată, iar atitudinea culpabilă pentru neexecutarea creanţei sale o are debitorul, care poate să fie obligat la plata de daune-interese.
Terţul poprit care în cursul procedurii judiciare se opune la validarea popririi poate să plătească intervenientului numai cheltuieli de judecată pentru culpa sa procesuală.
Potrivit art. 864 NCPC, cu aplicare generală şi în executarea silită, prin poprire la eliberarea sau distribuirea sumei rezultate în urma valorificării bunurilor urmărite participă nu numai creditorii care au pornit executarea silită, dar şi aceia care până la efectuarea operaţiunii şi-au depus titlurile executorii.
Eliberarea sau distribuirea sumei creditorilor aflaţi în concurs se face după pronunţarea hotărârii de validare, astfel că în raport de aceste dispoziţii intervenienţii creditori nu ar avea niciun interes să formuleze cerere de interventie în interes propriu în procedura validării, ci până la termenul stabilit în condiţiile art. 690 NCPC pot să-şi depună titlul executoriu participând la această operaţie juridică efectuată de către executorul judecătoresc.
Adoptarea acestui punct de vedere presupune a ignora efectul hotărârii de validare a popririi la data rămânerii ei definitive, acela de a crea raporturi juridice noi în cadrul executării silite între creditori şi terţul poprit.
Ca urmare a validării popririi, terţul poprit devine singurul debitor al creditorului urmăritor, luând locul debitorului poprit, iar ca efect al cesiunii de creanţă din patrimoniul său a ieşit suma urmărită.
Creditorul debitorului care şi-ar anunţa ulterior creanţa prin depunerea titlului executoriu nu ar mai putea urmări o sumă care nu se mai află în patrimoniul debitorului şi nici pe terţul poprit faţă de care nu îl leagă niciun raport juridic, hotărârea de validare având un efect constitutiv de drepturi.
în raport de aceste argumente, exprimăm opinia potrivit căreia regula prevăzută de art. 864 NCPC nu se mai aplică întru totul în cazul procedurii execuţionale a popririi, ci numai cu privire la acei creditori care au înfiinţat poprirea anterior cererii de validare sau care au intervenit direct în procedura validării.
Concursul de popriri poate rezulta şi ca urmare a unei cesiuni de creanţă intervenită anterior indisponibilizării sumei urmărite, ipoteză în care cesionarul poate participa la distribuirea preţului alături de ceilalţi creditori-popritori.
în procedura validării popririi cesionarul poate formula atât o cerere de intervenţie în interes propriu, cât şi o cerere de chemare în garanţie faţă de debitorul poprit care, în calitatea sa de cedent, şi-a asumat obligaţia de garanţie a existenţei şi valabilităţii creanţei transmise"'.
Situându-se pe poziţia de reclamant, cesionarul poate formula cerere de chemare în garanţie în condiţiile art. 72 NCPC, până la terminarea cercetării procesului.
în raport de chemarea în garanţie, debitorul poprit va putea invoca orice apărare sau excepţie de natură să dovedească existenţa şi valabilitatea creanţei la data transmiterii, dar nu şi solvabilitatea terţului poprit, dacă nu şi-a asumat o astfel de obligaţie de garanţie în mod expres, certitudinea creanţei putând rezulta şi din titlul executoriu.
Existenţa concursului de popriri asupra aceleiaşi sume creează incertitudinea că aceşti creditorii aflaţi în concurs şi-ar putea recupera integral creanţa, motiv pentru care, de regulă, încearcă evitarea unor astfel de împrejurări dovedind că celelalte creanţe concurente nu există.
Faţă de aceste aprecieri, s-ar putea crede că un creditor popritor în procedura validării nu ar avea interes să formuleze cerere de chemare în judecată a altei persoane care ar putea urmări aceeaşi sumă, mai ales că are cunoştinţă şi despre ceilalţi urmăritori, ca urmare a informaţiilor primite de la terţul poprit şi executorul judecătoresc.
Deşi aparent creditorul popritor nu ar avea interes să formuleze cerere de chemare în judecată în procedura popririi a altui creditor concursual, nimic nu l-ar împiedica la efectuarea unui astfel de act procedural, întrucât judecata tuturor cererilor de validare printr-o singură poprire este în interesul unei mai bune administrări a justiţiei, având în vedere şi împrejurarea că executorul judecătoresc - cunoscând toate popririle înfiinţate asupra aceleiaşi sume -, va sesiza instanţa de validare cu privire la toate, nu numai cu privire la acei creditori care îşi manifestă interesul pentru validare, ceea ce presupune că în procedura judiciară vor fi citaţi toţi creditorii concursuali indiferent dacă şi ei şi-au manifestat sau nu intenţia în acest sens"'.
Potrivit art. 68 NCPC, cererea de chemare în judecată a altei persoane se poate formula în faţa primei instanţe de către creditor până la terminarea cercetării procesului, iar de către debitor odată cu întâmpinarea.
Pornind de la regula că toate popririle trebuie validate prin aceeaşi hotărâre, credem că cererea de chemare în judecată a altui creditor, precum şi cererea de intervenţie în interes propriu pot fi formulate până la validarea popririi.
O altă formă de participare a terţilor în procedura validării este intervenţia în interesul altei persoane, admisibilă în principiu fără nicio limitare'-’', scopul urmărit fiind acela de a sprijini apărarea părţii în interesul căreia intervine.
Caracterul accesoriu al cererii de interventie în interesul altei persoane face ca aceasta să nu mai fie apreciată ca o veritabilă cerere de chemare în judecată, ci numai ca o simplă cerere, care trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 148 NCPC, fiind supusă aceleiaşi proceduri de admitere în principiu ca şi cererea de intervenţie principală, însă spre deosebire de aceasta, partea o poate formula şi direct în căile extraordinare de atac, potrivit art. 63 alin. (2) din acelaşi cod.
După admiterea în principiu, intervenientul dobândeşte calitatea de parte cu o poziţie subordonată aceluia în interesul căruia a intervenit, putând formula în cursul judecăţii orice cerere sau invoca orice apărare care să nu contravină interesului acestuia de pe urmă.
