Subiectele si obiectul contestatiei la poprire
| Comentarii |
|
subiectele si obiectul contestatiei la poprire, calitatea de subiect al contestatiei la executare depinde de existenţa unui interes justificat de vătămarea ce s-a produs prin actul de urmărire, potrivit formulării generale cuprinsă în art. 711 NCPC.
Cei interesaţi să formuleze contestaţie la executare prin poprire sunt persoanele implicate în acest raport juridic, debitorul şi creditorul, mai puţin terţul poprit care a fost exclus din sfera persoanelor cărora le-a fost recunoscută legitimitatea procesuală.
Debitorul poprit are interes să conteste poprirea, fie pentru a mai obţine un răgaz de timp în vederea efectuării plăţii, urmărind astfel temporizarea executării prin invocarea unor motive ce privesc neregularitatea procedurilor execuţio-nale, fie pentru evitarea unor pagube ce s-ar produce în patrimoniului său ca urmare a unei urmăriri greşite, pornită în baza unui titlu viciat ori împotriva unei sume pe care legea o declară neurmăribilă sau ce poate fi urmărită numai într-o anumită cotă.
La rândul său, creditorul are interesul să-şi realizeze creanţa cât mai rapid cu putinţă, motiv pentru care prin contestarea actelor de executare el nu va urmări temporizarea executării silite, ci dimpotrivă, realizarea cu celeritate a creanţei. Ca urmare a acestui interes, pe calea contestaţiei la executare creditorul poate să conteste refuzul executorului judecătoresc de a emite adresa de înfiinţare a popririi sau de a îndeplini orice act de executare în cursul acesteia'".
Refuzul executorului de a îndeplini un act de executare poate fi contestat şi de către debitorul poprit, fiindcă trebuie să recunoaştem în principiu interesul comun al acestora de a obliga terţul la plata sumei urmărite .
Calea contestaţiei la executare este deschisă şi creditorilor care urmăresc aceeaşi sumă, scopul lor fiind de a participa la distribuire potrivit cu rangul creanţei, astfel că această categorie nu poate fi asimilată terţilor, fiind deja implicaţi în executarea silită.
Concursul de popriri asupra aceleaşi creanţe se naşte până la rămânerea definitivă a hotărârii de validare, când fiecare creditor poate înfiinţa o nouă poprire asupra aceleaşi sume, primul popritor neputând invoca în favoarea sa vreun privilegiu numai pentru că poprirea sa este cea mai veche.
În cazul înfiinţării popririi asupra prestaţiilor periodice, efectele validării se întind numai pentru sumele scadente, astfel că cele care nu sunt încă exigibile sunt considerate elementele garanţiei comune a debitorului pentru creditorii săi chirografari, putând servi la îndestularea creanţelor, ipoteză în care se poate crea un concurs de popriri şi după prima validare.
Creditorii concursuali au interes să conteste actele de executare şi pentru a evita un concurs de urmăriri ce nu ar putea asigura executarea integrală a creanţei în urma distribuirii sumei, ca urmare a cuantumului său inferior. Scopul urmărit de către creditorii concursuali face ca acţiunea să aibă un caracter conservatoriu, urmărind pe această cale, ca şi în cazul acţiunii oblice, preîntâmpinarea pierderii unui element al garanţiei comune din patrimoniul debitorului său, nu numai în cazul în care acesta manifestă dezinteres, dar şi atunci când debitorul însuşi a formulat contestaţie la poprire, creditorul putând interveni fie în interesul contestatorului, fie în interes propriu .
În contestaţia la executare, creditorul concursual ar putea invoca toate obiecţiunile pe care le-ar putea invoca şi debitorul său, mai puţin pe acelea privind inopozabilitatea titlului executoriu faţă de poziţia lui de având-cauză, în raport de care toate actele ulterioare creanţei îi sunt opozabile în măsura în care nu au un caracter fraudulos.
O altă categorie de terţi ce ar putea justifica un interes în promovarea contestaţiei la executare prin poprire ar fi aceia care au încredinţat spre depozit un titlu la purtător, susceptibil de urmărire prin poprire, unei bănci sau unui agent de schimb.
În această ipoteză, interesul terţului este să scoată de sub urmărire titlul de valoare, făcând dovada dreptului său de proprietate.
Acelaşi interes îl justifică şi terţul care invocă asupra sumei urmărite, a titlului de valoare, un drept de coproprietate indiviză sau codevălmaşă, urmărind pe calea contestaţiei partajarea, astfel ca partea din creanţă ce i se cuvine să nu fie urmărită de creditorul popritor.
Legitimitatea procesuală este recunoscută şi procurorului, potrivit dispoziţiilor generale cuprinse în art. 92 NCPC, în sensul că în cazurile în care îi este recunoscută legitimitate procesuală, poate să solicite şi executarea silită. Dreptul de a solicita executarea silită implică în mod necesar şi dreptul de a formula contestaţie, în caz contrar acest drept nu ar avea nicio finalitate dacă nu s-ar obţine în condiţii de legalitate executarea titlului executoriu.
Contestaţia la executare este o cale specială de atac pe care părţile o pot folosi în această ultimă fază a procesului civil pentru desfiinţarea ori îndreptarea actelor de executare încheiate cu încălcarea legii.
Contestaţia la executare este cadrul procesual în care părţile interesate sau vătămate în drepturile lor prin actele de executare îndeplinite cu neobservarea condiţiilor şi formalităţilor prevăzute de lege pot solicita instanţei de executare desfiinţarea sau îndreptarea acestora fără a se declanşa o nouă judecată în fond a cauzei, obiectul contestat fiind executarea silită însăşi sau titlul executoriu.
Contestaţiile care au ca obiect urmărirea însăşi sunt cunoscute în doctrină şi jurisprudenţă sub denumirea de contestaţie la executare propriu-zisă, fiind cele mai des întâlnite în practică, pe calea lor invocându-se orice neregularitate procedurală săvârşită în cursul urmăririi silite.
În cadrul contestaţiei la poprire s-a invocat compensarea creanţei din biletul la ordin care constituia titlul executoriu între emitentul său şi beneficiarul iniţial'', lipsa contului la banca contestatoare''', distribuirea greşită a sumelor obţinute în urma valorificării unui titlu de credit'' sau urmărirea salariului într-o altă cotă decât aceea prevăzută de art. 728 NCPC, respectiv urmărirea unor sume pe care legea le declară insesizabile.
A fost recunoscut dreptul creditorului concursual de a invoca inopozabilitatea titlului executoriu exhibat de celălalt creditor, dovedind caracterul simulat al actului, cu argumentul că acţiunea în simulatie nu este recunoscută celui interesat numai pe cale principală, ci şi pe calea contestaţiei la executare''.
Cele mai dese motive de contestaţie la executare propriu-zisă sunt în legătură cu modul de înfiinţare al popririi. în procedura contestaţiei la executare debitorul poate contesta adresa executorului judecătoresc pentru neîndeplinirea regulilor procedurale privind condiţiile de formă impuse pentru declanşarea procedurii şi a emiterii primului act de executare. în acest sens, se poate invoca punerea în executare a unui titlu care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 632 NCPC pentru a putea constitui temeiul executării silite sau pornirea executării de către un executor judecătoresc necompetent. Lipsa încheierii de încuviinţare a executării silite, a înştiinţării despre măsura înfiinţării popririi prin comunicarea unei copii de pe adresa executorului sunt alte motive de contestaţie pe care l-ar putea invoca debitorul poprit.
Am dat aceste exemple de motive ale contestaţiei la executare fiindcă în legătură cu unele dintre acestea pot fi formulate opinii diferite cu privire la termenul în care se pot invoca.
Noul Cod de procedură civilă cuprinde o reglementare generală a termenului înăuntrul căruia se poate formula contestaţia la executare, acesta fiind de 15 zile potrivit art. 714, şi având momente diferite de la care începe să curgă, spre deosebire de vechea reglementare ce da posibilitatea formulării contestaţiei pe tot parcursul urmăririi silite, până la cel din urmă act de executare.
Doar contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului general de prescripţie privind executarea silită, precum şi contestaţia formulată de către terţi care se poate formula oricând în cursul executării, dar nu mai târziu de 15 zile de la efectuare vânzării silite sau de la predarea bunului.
Pornind de la această reglementare, se pune întrebarea dacă neinvocarea unor nereguli procedurale privind înfiinţarea popririi în termenul imperativ prevăzut pentru contestaţie mai poate fi pusă în discuţie direct în procedura validării sau într-o contestatie la executare a hotărârii de validare.
Scopul contestaţiei la executare este acela de a desfiinţa sau îndrepta actul de urmărire silită îndeplinit fără respectarea formelor procedurale, lipsind-l, ca urmare a sancţiunii ce se va aplica, de toate efectele.
Ineficienta actelor de urmărire silită este determinată de nulitatea acestora, sancţiunea având un regim juridic diferit în raport de natura normelor de drept încălcate".
Potrivit art. 178 alin. (1) NCPC, nulităţile de ordine publică se pot invoca de oricine are interes, precum şi de instanţă din oficiu, în orice fază a judecăţii, pe când nulităţile relative determinate de încălcarea normelor cu caracter dispozitiv nu pot fi invocate decât de partea în favoarea căreia norma procedurală a fost edictată şi numai la prima zi de înfăţişare sau imediat ce s-a ivit cauza nulitătii.
Neregularităţile invocate în legătură cu înfiinţarea popririi se pot referi fie la nulităţi absolute pe care părţile le pot invoca oricând în cursul urmăririi silite, fie la nulităţi relative ce nu pot fi invocate decât în termenul prevăzute de lege.
înfiinţarea popririi în baza unui titlu care nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi executoriu presupune încălcarea normelor imperative prevăzute de art. 632 NCPC, ceea ce atrage după sine sancţiunea nulităţii absolute care potrivit regimului său se invocă de către oricine are interes şi oricând, respectiv şi în procedura executării silite.
În procedura executării silite, partea interesată are posibilitatea să conteste orice cauză de ineficientă a actului executoriu ce s-a ivit după punerea în executare. Dacă executarea silită se face în baza unui titlu executoriu, altul decât o hotărâre judecătorească sau una arbitrală, pe calea contestaţiei la executare debitorul poate invoca apărări de fond dacă pentru acel titlu nu se prevede „o cale procesuală specifică pentru desfiinţare”, potrivit art. 712 alin. (2) NCPC.
Hotărârile judecătoreşti invocate ca titluri executorii pot face obiectul contestaţiei la executare numai pentru a se lămuri înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului lor.
Revenind la chestiunea supusă dezbaterii, ne vom referi şi la cazul de nulitate relativă având în vedere exemplele date, şi anume ipoteza încălcării competenţei teritoriale a organului de executare sau cea a necomunicării către debitor a copiei de pe titlul executoriu, odată cu adresa de înfiinţare a popririi.
Şi într-un caz, şi în celălalt, normele procedurale au un caracter dispozitiv, în sensul că urmăresc protejarea interesului debitorului ori terţului poprit.
Dispoziţiile art. 781 alin. (1) şi (2) NCPC reglementează o competenţă teritorială a executorului judecătoresc
în favoarea debitorului şi terţului poprit, potrivit căreia creditorul se poate adresa cu cererea de poprire, la alegere, executorului judecătoresc al cărui birou se află în circumscripţia curţii de apel unde îşi are sediul ori domiciliul debitorul sau terţul poprit.
Executorul judecătoresc este organul de executare cu plenitudinea de competenţă în executarea oricărui titlu, legea reglementând atât sfera atribuţiunilor sale în cadrul competenţei materiale, precum şi limita circumscripţiei teritoriale în care îşi exercită atributiunile.
Ca şi în cazul competenţei teritoriale a instanţelor judecătoreşti, încălcarea normelor de competenţă teritorială a executorilor este sanctionată cu nulitate relativă. Dacă necompetenţa teritorială a instanţei putea fi invocată numai prin întâmpinare sau cel mai târziu la prima zi de înfăţişare, în cazul încălcării competenţei teritoriale a executorilor judecătoreşti
- în sensul că adresa de înfiinţare a popririi a fost emisă de organul de executare de la domiciliul ori sediul creditorului partea interesată poate invoca nulitatea actului numai în contestaţia la adresa de înfiinţare a popririi.
La fel şi în cazul în care organul de executare a omis să comunice debitorului copia de pe titlul executoriu, nulitatea are tot regimul juridic al unei nulităţi relative pe care partea interesată nu o poate valorifica oricând. în legătură cu această sancţiune, debitorul trebuie să dovedească existenta vreunei vătămări ca urmare a necomunicării titlului care nu îi este străin.
Am analizat aceste exemple pentru a atrage atenţia că motivele contestaţiei la executare care privesc nulitatea relativă a actelor de urmărire silită nu pot fi invocate de partea care dovedeşte o vătămare decât în contestaţia formulată împotriva adresei de înfiinţare a popririi.
Opinia exprimată ar putea fi criticată pe motiv că se recunoaşte acestei proceduri un caracter obligatoriu.
Ca orice altă cale de atac, procedura contestaţiei la executare nu este obligatorie pentru partea care, potrivit principiului disponibilităţii, o poate sau nu promova, numai că neexercitarea unui drept în termenul imperativ prevăzut de lege atrage după sine sancţiunea decăderii.
Caracterul facultativ al contestatiei la executare rezultă din prevederile art. 711 NCPC potrivit sintagmei: „contestaţia se poate face”, însă nerespectarea termenului împiedică partea interesată să mai conteste actul în această procedură ca urmare a sancţiunii decăderii, posibilitatea realizării dreptului afectat de măsura executării pe cale separată fiindu-i recunoscut numai terţului, altul decât terţul poprit potrivit art. 714 alin. (5) NCPC.
În vechea reglementare, contestaţia la executare se putea face numai până la validarea popririi pentru a se soluţiona orice nelămurire în legătură cu această măsură de executare silită, astfel că în procedura validării se verifica numai existenţa celui de-al doilea raport juridic între terţ şi debitorul poprit, ce justifică transferul judiciar al creanţei.
A recunoaşte posibilitatea părţilor de a invoca motive de nulitate relativă a popririi direct în procedura validării presupune a ignora efectele sancţiunii decăderii, astfel că neinvocarea lor în termen echivalează cu acoperirea sancţiunii prin confirmarea tacită a actului.
Alta este însă situatia în care nulitatea invocată este una de ordine publică, cel interesat putând să o ridice în orice stadiu al urmăririi silite, până la cel din urmă act, şi anume plata ori distribuirea preţului.
Cea de-a doua categorie a contestaţiei la executare are ca obiect însuşi titlul executoriu, atunci când nu este suficient de clar, dispoziţiile sale fiind susceptibile de mai multe interpretări, făcând necesară explicitarea pentru a se putea pune în executare.
Contestaţia la titlu este mai puţin folosită în practică, instanţele având grijă ca hotărârile pe care le pronunţă să îndeplinească şi condiţia executabilităţii, exigenţă pe care o au în vedere şi părţile atunci când materializează raportul lor juridic într-un alt titlu decât o hotărâre judecătorească.
Când este exercitată de părţile raportului execuţional, contestaţia la titlu are, după cum am spus, caracterul unui mijloc de control, care vizează în mod exclusiv desfiinţarea actelor de urmărire silită, însă nu poate să declanşeze o judecată pe fond a cauzei şi nici să transforme calea de control într-o cale de reformare a titlului').
Restricţiile în legătură cu apărările ce se pot formula la contestaţiile în executare urmăresc împiedicarea unei noi judecăţi pe fond a cauzei, astfel că nu se mai poate contesta caracterul obligatoriu, exclusiv şi incontestabil al titlului.
În doctrină, sintagma „înţeles, întindere şi aplicare a dispozitivului” hotărârii a fost explicată ca referindu-se la forţa executorie a titlului, o altă însuşire a autorităţii de lucru judecat", singura susceptibilă de a fi contestată ca urmare a unor împrejurări ulterioare pronunţării titlului ce împiedică executarea.
împrejurările invocate se pot referi la imposibilitatea executării hotărârii ca urmare a termenilor ambigui în care este redat dispozitivul susceptibil de mai multe înţelesuri, fiind necesară o lămurire a lui, fără a-l modifica sau completa.
De asemenea, acestea se mai pot referi la cauze ce au dus la stingerea obligaţiei debitorului ori diminuarea sa ulterior momentului pronunţării, fiindcă existenţa acestora la data soluţionării cauzei pe fond ar face imposibilă contestaţia la executare, partea având posibilitatea invocării lor în procedura căilor de atac' .
în practica judiciară a fost invocată ca motiv de contestaţie la titlu reactualizarea creanţei în raport de rata inflaţiei, contestaţia fiind apreciată ca inadmisibilă cu argumentul că creditorul are posibilitatea să obţină actualizarea sumei prin aplicarea indicelui de inflaţie de către executorul judecătoresc, fără a se mai face verificări şi operaţiuni de calcul de către instanta de executare.
În cazul celorlalte titluri executorii, altele decât hotărârile judecătoreşti, părţile pot invoca apărări cu privire la existenta, întinderea ori valabilitatea creanţei numai cu condiţia ca pentru desfiinţarea acestora să nu se prevadă, printr-o dispoziţie specială, o altă cale de atac.
Prin dispoziţiile art. 712 alin. (2) NCPC, legiuitorul a dorit să împiedice o nouă verificare a stării de fapt şi în cazul acelor titluri executorii pentru contestarea cărora se prevede o procedură administrativ-judiciară, cum ar fi cazultitlurilor de creanţă fiscală împotriva cărora se poate formula contestaţie potrivit regulilor speciale cuprinse în Titlul IX al Codului de procedură fiscală.
Competenţa soluţionării contestaţiei la titlurile fiscale o au, în raport de obiectul acestora, organele fiscale care soluţionează cererea într-o procedură jurisdicţională printr-o decizie împotriva căreia partea nemulţumită poate formula plângere
la instantele de contencios administrativ.
Un titlu fiscal executoriu nu mai poate fi contestat în ceea ce priveşte valabilitatea sa într-o contestaţie la poprire, fiindcă debitorul a avut posibilitatea să-l conteste după regulile speciale, singurele motive de contestaţie fiind aceleaşi ca şi în cazul hotărârilor judecătoreşti legate de forţa executorie a actului'".
Contestarea obligaţiei pentru alte motive decât cele extinctive şi ulterioare pronunţării titlului executoriu este inadmisibilă nu numai atunci când partea interesată ar putea uza de o cale specială de desfiinţare sau modificare a actului, dar şi atunci când pentru modificarea dreptului de creanţă are la îndemână calea unei acţiuni de drept comun.
Această chestiune a fost dezbătută în legătură cu situaţia în care dreptul de creanţă se prezintă sub forma unei prestaţii periodice la care este obligat debitorul, care ar avea interes să invoce împrejurări ulterioare pronunţării titlului de natură să ducă la modificarea obligaţiei.
Opiniile exprimate în literatură şi consacrate de jurisprudenţă au fost în sensul că o hotărâre judecătorească de stabilire a pensiei de întreţinere nu poate fi modificată în sensul sistării, reducerii ori majorării prestaţiei debitorului decât pe calea acţiunii de drept comun.
Cererea de modificare a obligaţiei poate constitui motiv de suspendare a contestaţiei la executare până la soluţionarea sa definitivă, soluţie în raport de care se va desfiinţa poprirea şi actele de executare ce i-au urmat ori se va continua executarea silită'".
Argumentele sunt valabile şi în ipoteza în care dreptul de creanţă s-a născut în legătură cu o faptă ilicită a debitorului care a fost obligat la prestaţii periodice către creditor, prestaţii ce pot fi majorate sau diminuate în raport de evoluţia prejudiciului, fiindcă modificarea obligaţiei presupune un nou proces în care părţile să poată să-şi formuleze toate apărările, uneori incompatibile cu o judecată de urgenţă şi cu precădere specifică acestei proceduri.
289. Prin modificările aduse de noul Cod de procedură civilă, a fost extinsă sfera contestaţiei la executare şi la refuzul executorului judecătoresc de a îndeplini un act de executare în condiţiile legii.
împotriva refuzului nejustificat al executorului judecătoresc de a întocmi un act, partea interesată poate introduce plângere în termen de cinci zile de la data când a luat cunoştinţă de acesta, la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are sediul, potrivit art. 56 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată.
Existenţa celor două texte de lege care privesc posibilitatea părţii de a obţine efectuarea actului a cărui îndeplinire a fost refuzată pune în discuţie două proceduri, şi anume plângerea reglementată de Legea nr. 188/2000 şicontestaţia la executare prevăzută de art. 711 NCPC, motiv pentru care se pune problema cauzelor ce pot fi invocate într-o procedură sau alta, în practică fiind respinsă ca inadmisibilă contestaţia la executare, cu motivarea că partea a avut acces la plângere
290. în legătură cu distincţia dintre cele două proceduri, ne vom exprima opinia pornind de la sintagmele folosite de cele două texte de lege, şi anume refuzul executorului judecătoresc de a îndeplini un act de executare în condiţiile legii, folosită
de Codul de procedură civilă, şi refuzul nejustificat „de întocmire a unui act”, folosită de legea privind executorii judecătoreşti.
Potrivit atribuţiunilor reglementate în art. 43 şi urm. din Legea nr. 188/2000, nu toate actele îndeplinite de executorul judecătoresc sunt acte de executare, cum ar fi: notificarea actelor judiciare şi extrajudiciare, recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanţe, întocmirea procesului-verbal de constatare în cazul ofertei reale urmată de consemnarea sumei.
Actele executorului judecătoresc care nu sunt calificate ca acte de executare pot face obiectul plângerii reglementată de art. 56 alin. (2) din Legea nr. 188/2000, iar actele de punere în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii sunt susceptibile să facă obiectul contestaţiei la executare în cazul în care organul de executare refuză îndeplinirea lor.
în cazul procedurii popririi, refuzul executorului judecătoresc de a înfiinţa sau de a comunica adresa însoţită de copia titlului executoriu terţului poprit, de înştiinţare a debitorului, de eliberare sau distribuire a sumei poprite, precum şi îndeplinirea oricărui alt act pe care în mod legal este obligat să-l îndeplinească în cursul urmăririi poate face obiectul contestaţiei la executare, nu însă şi refuzul de a sesiza instanţa în vederea încuviinţării executării, actul fiind făcut tocmai în vederea declanşării urmăririi silite.
