Sarcina probei în procedura validării popririi
| Comentarii |
|
sarcina probei în procedura validării popririi, în procedura validării popririi creditorul are poziţia de reclamant şi, potrivit regulii exprimate prin adagiul ei incumbit probatio qui dicit, nori qui negat, sarcina să dovedească atât existenţa titlului său executoriu, cât şi a raportului juridic dintre debitor şi terţul poprit ce reprezintă obiectul popririi.
Dacă în privinţa dovezii cauzei popririi nu sunt dificultăţi, pentru că este însuşi titlul executoriu care confirmă raportul juridic dintre creditor şi debitor, în privinţa dovedirii sumei titlurilor de valoare sau a celorlalte bunuri urmăribile, creditorul popritor trebuie să demonstreze existenţa unui raport juridic la care nu a luat parte.
Dovada celui de-al doilea raport juridic era uşurată în vechea reglementare de o dispoziţie expresă care obliga terţul poprit să declare în instanţa de validare dacă datorează vreo sumă debitorului, care este cuantumul său şi dacă aceasta mai este urmărită de alti creditori.
Lipsa unei prevederi exprese în procedura validării a obligaţiei terţului de a informa instanţa de executare în legătură cu bunurile urmărite este complinită de o regulă cu caracter general în procedura executării silite cuprinsă în art. 659 NCPC, potrivit căruia terţii care datorează sume de bani debitorului
sau deţin bunurile acestuia supuse urmăririi au obligaţia să comunice, la cererea executorului judecătoresc, informaţiile necesare executării.
în legătură cu obligaţia de plată, terţii trebuie de asemenea să informeze executorul despre eventualele urmăriri silite pornite cu privire la aceeaşi creanţă, precum orice act sau fapt juridic de natură să „modifice conţinutul ori părţile raportului obligaţional sau regimul juridic al bunului deţinut”, potrivit textului de lege enunţat.
Explicaţiile pe care terţul poprit urmează să le dea în legătură cu existenţa raportului juridic dintre el şi debitor se pot obţine şi în instanţă pe calea mărturisirii, administrată potrivit regulilor dreptului comun, dovedirea raporturilor juridice putându-se face prin orice mijloc de probă admisibil conform aceloraşi reguli.
După fixarea primului termen de judecată, judecătorul poate să dispună unele măsuri pregătitoare judecăţii sub rezerva dezbaterii în condiţii de contradictorialitate, una dintre aceste măsuri fiind şi aceea a citării terţului sau a debitorului, după caz, la interogatoriu.
Refuzul terţului poprit de a se prezenta ori de a răspunde la interogatoriu poate echivala cu un început de dovadă în favoarea creditorului atunci când pentru dovada raportului juridic este posibilă administrarea şi a altor probe sau cu o recunoaştere deplină când singura dovadă ce se poate administra este mărturisirea".
în cazul în care lipsa la interogatoriu este apreciată de instanţă ca un început de dovadă sau atunci când terţul face o mărturisire calificată ori complexă, creditorul este obligat să completeze probele pentru a dovedi raportul juridic dintre debitor şi acesta dinainte.
Cel mai adesea, raportul juridic dintre debitor şi terţul poprit are ca izvor actul juridic.
Pornind de la aprecierea că, faţă de raportul juridic, creditorul are poziţia de având cauză în procedura validării, interesele sale identificându-se într-o anume măsură cu cele ale debitorului - acelea de a dovedi existenţa creanţei pe care o datorează terţul şi de a o aduce de această dată în patrimoniul său şi nu în cel al debitorului precum în cazul acţiunii oblice, se pune întrebarea dacă, pentru dovada raportului, este supus restricţiilor prevăzute de art. 309 alin. (2) NCPC.
Pentru a lămuri această chestiune, trebuie să pornim de la temeiul juridic al acţiunii în validare, şi anume de la dispoziţiile art. 1558-1559 NCC, care reglementează măsurile de protecţie a drepturilor creditorului, precum şi de la dispoziţiile prevăzute de art. 1560-1562 NCC privitoare la dreptul acestuia de a se substitui debitorului în exercitarea drepturilor sau de a-i revoca actele pe care le-a încheiat în frauda intereselor sale şi în beneficiul unui terţ.
Acţiunea în validarea popririi nu se mai îndreaptă împotriva debitorului faţă de care creditorul popritor are un titlu executoriu, ci împotriva terţului poprit, care prin atitudinea sa de a refuza executarea popririi înfiinţată poate să-i cauzeze un prejudiciu constând în riscul neexecutării creanţei, ameninţarea dreptului fiind cu atât mai mare când refuzul este rezultatul şi unei complicităţi a debitorului.
Atitudinea terţului poprit de a refuza executarea popririi poate avea semnificaţia unui fapt juridic ce poate constitui temei al răspunderii delictuale astfel că, pentru dovada lui, creditorul se poate prevala de orice mijloc de probă".
Chiar şi în situaţia în care terţul poprit cu bună-credinţă a refuzat executarea popririi, prin atitudinea sa nu poate să-i creeze creditorului niciun prejudiciu, fiind ţinut de asemenea să răspundă în baza principiului îmbogăţirii fără just temei exprimat prin adagiul iure naturae aequm est, neminem cum alterius detrimento, et iniuria fieri locupletiorem, fapt care de asemenea poate fi dovedit prin orice mijloc de probă.
Împotriva pretenţiilor creditorului popritor, terţul se poate apăra invocând aceleaşi apărări pe care le poate invoca şi debitorul, invocând orice împrejurare de natură să ducă la desfiinţarea popririi, fie că acestea se referă la încălcarea unor reguli procedurale de înfiinţare a popririi, fie că se referă la valabilitatea titlului sau stingerea obligaţiei în orice mod prevăzut de lege până la comunicarea adresei executorului judecătoresc.
Orice act de dispoziţie pe care terţul poprit l-a făcut asupra sumei după înfiinţarea popririi nu îi poate fi opus creditorului, faţă de obligaţia de indisponibilizare a sumei urmărite.
Dimpotrivă, plata făcută anterior adresei de înfiinţare a popririi îi poate fi opusă creditorului cu succes, chitanţa libe-ratorie fiind dovadă a executării obligaţiei de plată, chiar dacă ar fi reprezentată printr-un act sub semnătură privată şi fără dată certă.
Soluţia recunoaşterii caracterului opozabil al actului sub semnătură privată şi fără dată certă a fost explicată prin motive de ordin practic, în sensul că plăţile de valoare mică ar fi îngreunate dacă debitorul ar pretinde pentru dovada executării obligaţiei de plată chitanţa încheiată în formă autentică sau cu dată certă, potrivit art. 278 NCPC".
Calitatea procesuală a terţului poprit de pârât îi asigură atitudinea de pasivitate până când debitorul dovedeşte condiţiile popririi în sensul demonstrării existenţei unui titlu executoriu împotriva debitorului, precum şi o creanţă certă şi lichidă pe care acesta dinainte trebuie să o execute.
Existenţa unor raporturi juridice specifice popririi presupune reguli diferite de dovadă în procedura validării pentru terţul poprit, care poate invoca apărări atât cu privire la titlul creditorului, cât şi cu privire la raportul său juridic cu debitorul.
În primul caz, titlul invocat de către creditor nu îi este opozabil terţului, potrivit art. 1280 NCC, dar cu privire la condiţiile de valabilitate sau efectele juridice poate să invoce aceleaşi apărări ca şi debitorul, pentru dovada cărora poate invoca orice mijloc de probă, spre deosebire de părţi, pentru care uneori posibilitatea de dovadă a apărărilor de fond este supusă unor restrictii.
în cel de-al doilea caz, terţul poprit justifică refuzul de executare a popririi invocând apărări în legătură cu raportul său juridic cu debitorul, dovada fiind diferită în raport de izvorul juridic al raportului, după cum acesta este un fapt sau un act juridic.
