Încetarea contractului de asigurare de răspundere civilă medicală

Legea nr. 95/2006 nu conţine reguli speciale de încetare a contractului de asigurare de răspundere civilă medicală. în atare situaţie, îşi vor găsi aplicare normele specifice încetării contractului din legislaţia asigurărilor, cuprinse în principal în Noul Cod Civil.

Reamintim că potrivit dispoziţiilor art. 656 din Legea nr. 95/2006, personalul medical va prezenta o asigurare de malpraxis înaintea încheierii contractului de muncă, fiind o condiţie obligatorie pentru angajare. în executarea acestor obligaţii, art. 678 din Legea nr. 95/2006 stipulează că omisiunea încheierii asigurării de malpraxis medical sau asigurarea sub limita legală de către persoanele fizice şi juridice prevăzute de prezenta lege constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu suspendarea dreptului de practică sau, după caz, suspendarea autorizaţiei de funcţionare. Din interpretarea dispoziţiilor legale reiese că asigurarea de malpraxis trebuie încheiată în momentul angajării şi menţinută de personalul medical pe tot timpul exercitării profesiei sau activităţii medicale.

Cazurile de încetare a contractul de asigurare de răspundere civilă medicală

Cu privire la cazurile concrete de încetare a asigurării de răspundere civilă, acestea vor fi cele specifice încetării contractului de asigurare în general.

Expirarea duratei contractului

Contractul de asigurare de răspundere civilă medicală va înceta la expirarea termenului pentru care a fost încheiat. Ca orice formă de asigurare, şi asigurarea de răspundere civilă medicală are o perioadă de existenţă la expirarea căreia încetează şi contractul de asigurare. Pentru a beneficia de raporturile de asigurare, personalul medical va trebui sa încheie un nou contract de asigurare de răspundere civilă profesională. Nu este exclusă posibilitatea reconducţiunii contractului de asigurare de răspundere de malpraxis medical în ipoteza în care asiguratul continuă să plătească iar asigurătorul să primească sumele de bani cu titlu de primă de asigurare. Se înţelege că în cazul reconducţiunii, contractul de asigurare devine fără termen şi astfel, în condiţiile dreptului comun al convenţiilor poate fi denunţat unilateral de către oricare dintre părţile contractante.

Imposibilitatea producerii riscului asigurat

Un alt caz de încetare a contractul de asigurare de răspundere civilă medicală îl constituie producerea riscului asigurat înaintea începerii obligaţiei asigurătorului şi imposibilitatea producerii lui ulterior încheieri contractului de asigurare. în acest scop, art. 2205 noul cod civil dispune că, dacă, înainte de a începe obligaţia asigurătorului, riscul asigurat s-a produs sau producerea lui a devenit imposibilă precum şi în cazul în care, după începerea obligaţiei asigurătorului, producerea riscului asigurat a devenit imposibilă, contractul se reziliază de drept, iar în eventualitatea în care asiguratul sau contractantul asigurării a plătit toată prima sau o parte din aceasta, acesta este îndreptăţit să o recupereze proporţional cu perioada neexpirată a contractului de asigurare.

Imposibilitatea producerii riscului asigurat constituie, în temeiul Legii nr. 95/2006. situaţia în care actul de malpraxis medical nu poate fi săvârşit de către asigurat din diferite motive, ca de exemplu: pierderea dreptului de exercitare a profesiei sau de liberă practică, pensionarea, încetarea raporturilor de muncă, motive medicale etc.

Rezilierea contractului

Rezilierea contractul de asigurare de răspundere civilă medicală intervine în cazul în care sumele datorate de asigurat, cu titlu de primă, nu sunt plătite în termenul prevăzut în contractul de asigurare. Când ne-am ocupat de efectele contractului am arătat că una dintre principalele obligaţii ale asiguratului o constituie plate primelor de asigurare. Neplata primelor de asigurare de către asigurat atrage rezilierea contractului de asigurare în temeiul dispoziţiilor art. 2206 noul Cod Civil Rezilierea ca urmare a neplăţii primelor de asigurare poate fi evitată prin compensarea acestora’ de către asigurătorul de răspundere civilă cu orice indemnizaţie cuvenită asiguratului sau beneficiarului, respectiv pacientului sau succesorilor acestora.

Denunţarea unilaterală a contractului

Contractul de asigurare de răspundere civilă medicală încetează în cazul denunţării acestuia. Potrivit art. 2209 noul Cod Civil, denunţarea contractului de asigurare de către una din părţi se poate realiza numai cu notificarea prealabilă a celeilalte părţi, cu respectarea unui termen de preaviz de cel puţin 20 de zile. Prin urmare, singura condiţie a denunţării contractului de asigurare de răspundere civilă medicală o constituie notificarea prealabilă a celeilalte părţi.

în tăcerea legii, denunţarea contractului de asigurare de răspundere civilă medicală poate opera atât la iniţiativa asiguratului cât şi la iniţiativa asigurătorului. Pentru aplicarea denunţării contractului nu este necesară evocarea motivelor şi nici nu este necesară prevederea ei în contract. Aceasta deoarece, fiind reglementată în mod expres de lege, denunţarea se va aplica ope legis indiferent de inserarea ei în contractul de asigurare de răspundere civilă.

Decesul asiguratului

Asigurarea de răspundere civilă medicală este o asigurare intuitu personae, fiind încheiată în consideraţia calităţii de medic, farmacist, asistent medical etc. a asiguratului. Ca atare, moartea asiguratului atrage şi încetarea contractului de asigurare de răspundere civilă medicală.

Asigurarea de răspundere civilă a furnizorilor de servicii medicale, materiale sanitare, aparatură, dispozitive medicale şi medicamente

Potrivit dispoziţiilor art. 246 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale sunt obligaţi să

prezinte la încheierea contractului cu casa de asigurări de sănătate, o asigurare de răspundere civilă în domeniul medical atât pentru furnizor, cât şi pentru personalul medico-sanitar angajat. Omisiunea încheierii sau încheierea asigurării de răspundere civilă medicală sub limita prevăzută de lege poate fi sancţionată, în temeiul dispoziţiilor art. 678 din Legea nr. 95/2006, cu suspendarea autorizaţiei de funcţionare.

Cazurile de răspundere civilă a furnizorilor de servicii medicale, materiale sanitare, aparatură, dispozitive medicale şi medicamente

Cazurile de răspundere a furnizorilor de servicii medicale, materiale sanitare, aparatură, dispozitive medicale şi medicamente sunt reglementate în cuprinsul dispoziţiilor art. 644-646 din Legea nr. 95/2006.

în conformitate cu prevederile art. 644 din Legea nr. 95/2006, unităţile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de servicii medicale, răspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse în activitatea de prevenţie, diagnostic sau tratament, în situaţia în care acestea sunt consecinţa:

a) infecţiilor nosocomiale, cu excepţia cazului când se dovedeşte o cauză externă ce nu a putut fi controlată de către instituţie:

b) defectelor cunoscute ale dispozitivelor şi aparaturii medicale folosite în mod abuziv, fără a fi reparate:

c) folosirii materialelor sanitare, dispozitivelor medicale, substanţelor medicamentoase şi sanitare, după expirarea perioadei de garanţie sau a termenului de valabilitate a acestora, după caz:

d) acceptării de echipamente şi dispozitive medicale, materiale sanitare, substanţe medicamentoase şi sanitare de la furnizori, fără asigurarea prevăzută de lege precum şi subcontractarea de servicii medicale sau nemedicale de la furnizori fără asigurare de răspundere civilă în domeniul medical.

Potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. 644 din Legea nr. 95/2006, unităţile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de servicii medicale, răspund pentru prejudiciile produse de personalul medical angajat, în solidar cu acesta. Se observă că, spre deosebire de asigurarea de răspundere civilă medicală, unde răspunderea este divizibilă, în cazul furnizorilor de servicii medicale, răspunderea este solidară cu personalul medical angajat.

Un alt caz de răspundere a unităţilor sanitare furnizoare de servicii medicale este reglementat în cuprinsul art. 645 din Legea nr. 95/2006, potrivit căruia unităţile sanitare publice sau private, furnizoare de servicii medicale, răspund civil şi pentru prejudiciile cauzate în mod direct sau indirect pacienţilor, generate de nerespec-tarea reglementărilor interne’.

Un ultim caz de răspundere civilă a unităţilor sanitare publice sau private furnizoare de servicii medicale este prevăzut de art. 646 de Legea nr. 95/2006. în conformitate cu textul de lege citat, unităţile sanitare publice sau private furnizoare de servicii medicale şi producătorii de echipamente şi dispozitive medicale, substanţe medicamentoase şi materiale sanitare răspund potrivit legii civile pentru prejudiciile produse pacienţilor în activitatea de prevenţie, diagnostic şi tratament, generate în mod direct sau indirect de viciile ascunse ale echipamentelor şi dispozitivelor medicale, substanţelor medicamentoase şi materiale sanitare, în perioada de garanţie sau valabilitate, conform legislaţiei în vigoare.

Potrivit dispoziţiilor art. 647, prevederile art. 646 din Legea nr. 95/2006 privind răspunderea unităţilor sanitare furnizoare de servicii medicale şi producătorilor de echipamente şi dispozitive medicale, substanţe medicamentoase şi materiale sanitare se aplică în mod corespunzător şi furnizorilor de servicii medicale sau nemedicale subcontractate de către unităţile sanitare publice sau private, pentru prejudiciile aduse pacienţilor în mod direct sau indirect, ca urmare a serviciilor prestate. Aceeaşi răspundere revine şi furnizorilor de utilităţi către unităţile sanitare publice sau private furnizoare de servicii medicale pentru prejudiciile cauzate pacienţilor, generate de furnizarea necorespunzătoare a serviciilor.

Cum, potrivit legii, furnizorii de servicii medicale, producătorii de echipamente şi dispozitive medicale, substanţe medicamentoase şi materiale sanitare şi furnizorii de utilităţi către unităţile sanitare furnizoare de servicii medicale, sunt obligaţi să aibă încheiată o asigurare de răspundere civilă în domeniul medical, atât pentru furnizor, cât şi pentru personalul medico-sanitar angajat, în caz de producere a evenimentului asigurat, prejudiciile vor fi acoperite de către asigurătorul acestora în limitele sumei asigurate.

Se înţelege că, dacă suma asigurată şi implicit despăgubirea acordată de asigurătorul furnizorului de servicii medicale, a producătorului de produse medicale sau a subcontractanţilor, nu acoperă întregul prejudiciu suferit de pacient, acesta se va putea îndrepta pentru partea neacoperită împotriva furnizorului, producătorului sau subcontractantului vinovat de producerea pagubei. Temeiul acţiunii de acoperire a părţii din prejudiciul nedespăgubit de asigurător îl constituie răspunderea civilă delictuală sau contractuală, după caz, în funcţie de izvorul obligaţiei încălcate.

Limitele despăgubirilor furnizorilor de servicii medicale, materiale sanitare, aparatură, dispozitive medicale şi medicamente

întinderea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate de furnizorii de servicii medicale, materiale sanitare, aparatură, dispozitive medicale şi medicamente este reglementată prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate nr. 346/2006, care stabileşte limitele minime ale asigurării, în funcţie de tipul furnizorului de servicii medicale, dispozitive medicale şi medicamente. Acestea se exprimă în euro şi sunt următoarele:

a) furnizorii de servicii medicale cu personalitate juridică şi ambulatoriile de specialitate ale spitalelor: 15% din suma obţinută prin însumarea limitelor de asigurare

pentru personalul medico-sanitar angajat la data intrării în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate;

b) unităţi spitaliceşti publice comunale şi orăşeneşti: echivalentul în lei al sumei de 100.000 euro;

c) unităţi spitaliceşti publice municipale: echivalentul în lei al sumei de 250.000 euro;

d) unităţi spitaliceşti publice judeţene, regionale şi universitare: echivalentul în lei al sumei de 500.000 euro;

e) unităţi spitaliceşti private: echivalentul în lei al sumei de 100.000 euro;

f) sanatorii, preventorii şi unităţi sanitare ambulatorii de recuperare, cu personalitate juridică: echivalentul în lei al sumei de 100.000 euro;

g) servicii medicale specializate publice pentru acordarea de servicii medicale de urgenţă şi transport sanitar: echivalentul în lei al sumei de 300.000 euro;

h) unităţi specializate în efectuarea unor servicii de transport sanitar: echivalentul în lei al sumei de 75.000 euro;

i) furnizori de îngrijiri la domiciliu: echivalentul în lei al sumei de 150.000 euro;

j) furnizori de dispozitive medicale: echivalentul în lei al sumei de 150.000 euro;

k) farmacii cu circuit deschis: echivalentul în lei al sumei de 4.000 euro;

Dacă paguba depăşeşte valoarea sumei asigurate, după distincţiile de mai sus, persoana vătămată are la îndemână o acţiune în răspundere delictuală sau contractuală, după caz, pentru acoperirea integrală a prejudiciului, împotriva autorului.

Prescripţia în domeniul răspunderii civile medicale

Potrivit dispoziţiilor art. 677 din Legea nr. 95/2006, actele de malpraxis în cadrul activităţii medicale de prevenţie, diagnostic şi tratament se prescriu în termen de 3 ani’ de la producerea prejudiciului, cu excepţia faptelor ce reprezintă infracţiuni. Se constată că termenul de prescripţie reglementat de art. 677 din Legea nr. 95/2006 este identic cu termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 2517 noul Cod Civil privitor la prescripţia extinctivă.

Există totuşi unele deosebiri privind momentul curgerii termenului de prescripţie în domeniul faptelor de malpraxis medical în comparaţie cu dreptul comun al prescripţiei. Astfel, în conformitate cu prevederile noului Cod civil, prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea. Or, potrivit dispoziţiilor art. 677 din Legea nr. 95/2006, actele de malpraxis se prescriu în termen de 3 ani de la producerea prejudiciului. în consecinţă, cunoaşterea persoanei care răspunde de pagubă (medicul, asistentul, moaşa etc.), rămâne fără efecte juridice cu privire la momentul curgerii prescripţiei dreptului la acţiune în răspundere pentru malpraxisul medical.

Se impune a fi reţinut că dispoziţiile art. 677 din Legea nr. 95/2006 reglementează prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubelor rezultate din faptele de malpraxis medical, nu şi prescripţia specifică raporturilor de asigurare de răspundere civilă medicală. în legătură cu prescripţia din domeniul asigurărilor, art. 2519 noul Cod Civil dispune „Dreptul la acţiune întemeiat pe un raport de asigurare sau reasigurare se prescrie în termen de 2 ani". Cum Legea nr. 95/2006 reglementează doar prescripţia dreptului la acţiune specific răspunderii civile delictuale pentru faptele de malpraxis medical, înseamnă că în materia raporturilor de asigurare de răspundere civilă medicală se vor aplica dispoziţiile art. 2519 noul Cod Civil cu incidenţă în materie. Aşadar, concluzia care se impune este aceea că dreptul la acţiune izvorât din raporturile de asigurare de răspundere civilă medicală se prescrie în termen de 2 ani’.

Comentarii despre Încetarea contractului de asigurare de răspundere civilă medicală