Limitele judiciare ale exerciţiului dreptului de proprietate privată
| Comentarii |
|
limitele judiciare ale exerciţiului dreptului de proprietate privată, Limitele judiciare ca posibilitate juridică de depăşire a inconvenientelor normale ale vecinătăţii. Alte limite ale exerciţiului dreptului de proprietate privată. Bunuri proprietate privată declarate temporar inalienabile ori alienabile condiţionat.
Fondurile ce aparţin unor proprietari diferiţi care se învecinează între ele semnifică existenţa unor împrejurări de fapt. Aşadar, în sine, vecinătatea este întotdeauna un fapt.
Punerea în valoare a acestor fonduri de către proprietarii lor sau de către titularii altor drepturi asupra acestora conduce, adeseori, la crearea unor raporturi juridice sau raporturi de fapt între titulari, care, într-o formulă sintetică, sunt denumite raporturi de vecinătate.
Potrivit art. 44 alin. (7) din Constituţie, dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. Prin această formulare, legiuitorul constituant a înţeles să acopere întreaga gamă a raporturilor de vecinătate, indiferent de izvorul lor, deci indiferent dacă asemenea raporturi s-au stabilit prin lege, prin voinţa omului sau au rămas simple raporturi de fapt. în orice caz, textul constituţional voieşte să exprime ideea că aceste raporturi reprezintă o limitare a exerciţiului dreptului de proprietate, cu finalitatea asigurării unei toleranţe paşnice comune.
Intr-o secţiune specială consacrată limitelor juridice ale dreptului de proprietate privată, noul cod civil reglementează limitele judiciare privitoare la exerciţiul acestui drept. Aceasta înseamnă că asemenea limite au ca izvor nu numai legea ori voinţa părţilor, ci şi voinţa judecătorului, a instanţei de judecată. Desigur, aşa după cum s-a observat, noţiunea de limite judiciare ale exerciţiului dreptului de proprietate privată ar putea genera o anumită confuzie, într-adevăr, judecătorul poate interveni şi în situaţia în care s-ar crea un conflict între părţi privitor la modul în care sunt aplicate dispoziţiile legale privitoare la limitele legale ori convenţionale; or, într-o asemenea situaţie, el va aprecia. în funcţie de fapta dedusă judecăţii, modul concret în care au a opera aceste limite: da mihi factum, dabo tibi ius. Dimpotrivă, limitele judiciare au a fi stabilite de judecător, în absenţa unei prevederi legale privitoare la conţinutul acestora, dar „într-o situaţie de fapt care face necesară o asemenea limită pentru a păstra echilibrul între sferele de exercitare ale dreptului de proprietate privată aparţinând unor proprietari diferiţi”.
Pe acest plan al discuţiei, se impune a sublinia că elementul de noutate adus prin recentul Cod civil român constă în aceea că. printr-un text special - art. 630 -, sunt prevăzute domeniul de aplicare a limitelor judiciare şi criteriul de evaluare necesar stabilirii lor.
Limitele judiciare ca posibilitate juridică de depăşire a inconvenientelor normale ale vecinătăţii.
însăşi denumirea dată de art. 630 NCC permite identificarea elementelor arătate. într-adevăr. domeniul de aplicare a limitelor judiciare este dat de raporturile de vecinătate, iar stabilirea lor se va face în scopul asigurării unor bune raporturi de vecinătate, după criteriul inconvenientelor normale ce pot să apară în cadrul acestor raporturi, inconveniente care vor putea fi depăşite prin voinţa judecătorului, prin raportare la principiul echităţii.
Potrivit art. 630 NCC, dacă un proprietar cauzează, prin exercitarea dreptului său, anumite inconveniente mai mari decât cele normale în cadrul raporturilor de vecinătate, instanţa de judecată va putea, „din considerente de echitate", să îl oblige la „despăgubiri” în folosul celui vătămat, precum şi, atunci când este posibil, la stabilirea situaţiei anterioare producerii acestor inconveniente. Observăm că textul vorbeşte despre inconveniente create prin exercitarea dreptului de proprietate în general; în realitate, practic, astfel de inconveniente pot apărea ca urmare a exerciţiului atributului folosinţei de către unul dintre proprietarii vecini, efectele acestora resimţindu-se asupra fondului învecinat. Bunăoară, prin efectuarea unor lucrări de reparaţii mai importante la clădirea situată pe terenul său, proprietarul creează anumite dezagremente vecinului sau vecinilor săi. Caracterul „normal” al inconvenientelor astfel create - „mai mari decât cele normale" - este la aprecierea suverană a judecătorului. Echitatea impune însă ca ele să nu fie suportate ca atare de către cel vătămat; art. 630 alin. (1) NCC prevede că echitatea impune ca pro
prietarul care le creează să îl despăgubească pe cel vătămat. Precizăm că această situaţie trebuie distinsă net de aceea în care proprietarul depăşeşte limitele acestor „inconveniente normale" în exerciţiul dreptului său; într-o asemenea situaţie, el comite un abuz de drept. sancţionat de judecător prin angajarea răspunderii civile delictuale a proprietarului care a acţionat cu vinovăţie. în condiţiile art. 1357 NCC. Dimpotrivă, ipoteza reglementată de art. 630 alin. (1) NCC nu presupune vinovăţia celui ce creează inconveniente normale vecinului său. Dincolo însă de lipsa vinovăţiei sale, principiul echităţii comandă obligarea sa la repararea prejudiciului astfel cauzat, eventual, dacă este posibil, cu restabilirea situaţiei anterioare producerii inconvenientelor în discuţie.
Articolul 630 alin. (2) prevede că, atunci când prejudiciul cauzat de asemenea inconveniente apare ca fiind minor în raport cu necesitatea sau cu utilitatea desfăşurării activităţii prejudiciabile de către proprietar, instanţa de judecată va putea încuviinţa desfăşurarea acelei activităţi; cel astfel prejudiciat va avea însă dreptul la despăgubiri. în situaţia în care prejudiciul apare ca fiind „iminent sau foarte probabil", instanţa de judecată va putea să încuviinţeze prin ordonanţă preşedinţială, specifică soluţionării „situaţiilor de urgenţă", măsurile necesare pentru prevenirea pagubei [art. 630 alin. (3) NCC].
în sfârşit, art. 61 din Legea de aplicare a noului Cod civil dispune că dispoziţiile art. 630 analizate mai sus se vor aplica numai inconvenientelor cauzate după intrarea acestuia în vigoare. Eventualele litigii privitoare la asemenea inconveniente au a fi soluţionate după principiile stabilite de literatura de specialitate şi de practica judecătorească sub regimul fostului Cod civil român de la 1864.
Alte limite ale exerciţiului dreptului de proprietate privată
Raţiuni de ordin social, caracteristicile anumitor categorii de bunuri, importanţa lor pentru economia naţională, natura şi destinaţia lor şi alte asemenea pot impune crearea prin lege a altor limite ale exerciţiului dreptului de proprietate decât cele analizate anterior, prin legi speciale, aplicabile într-un anumit domeniu de reglementare. în orice caz, din moment ce Constituţia aşează dreptul de proprietate printre drepturile fundamentale ale cetăţenilor, îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 53, potrivit cu care exerciţiul unor drepturi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea unor calamităţi naturale ori a unui sinistru deosebit de grav; restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge însăşi existenţa dreptului.
De cele mai multe ori, restrângerea dreptului de proprietate privată prin legi speciale priveşte regimul juridic al înstrăinării lor. Confruntată cu problema de a se şti dacă legiuitorul poate adopta, în situaţii determinate, dispoziţii prin care este limitată circulaţia juridică a unor categorii de bunuri, Curtea Constituţională a admis că legiuitorul poate adopta asemenea reglementări, în măsura în care norma care interzice înstrăinarea unui bun este cuprinsă într-o lege organică; aceasta, deoarece prerogativa înstrăinării face parte din regimul juridic general al dreptului de
proprietate; or, art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie include regimul legal al proprietăţii şi al moştenirii în categoria legilor organice’.
în cele ce urmează vom menţiona anumite limitări legale temporare ale exerciţiului prerogativei dispoziţiei juridice asupra unor bunuri proprietate privată, precum şi unele bunuri care au un regim legal special. Distinct, vom trata rechiziţia bunurilor proprietate privată, precum şi exproprierea unor asemenea bunuri pentru cauză de utilitate publică. De asemenea, tot în mod distinct vom prezenta regimul juridic al realizării şi desfiinţării construcţiilor şi vom face unele precizări privitoare la reglementarea circulaţiei juridice a terenurilor şi a construcţiilor, chiar dacă mai multe astfel de reglementări au, prin intrarea în vigoare a noului Cod civil, mai degrabă un caracter „istoric”, dar demn de interes, cel puţin sub aspectul aplicării legii civile în timp.
Bunuri proprietate privată declarate temporar inalienabile ori alienabile condiţionat.
Prin legi speciale au fost instituite asemenea limite ale exerciţiului prerogativei dispoziţiei juridice privitor la bunuri proprietate privată dobândite în condiţiile prevăzute de aceste legi. Precizăm că dispoziţiile legale pe care le vom evoca mai jos sunt în vigoare şi după intrarea în vigoare a noului Cod civil. Printre acestea, menţionăm:
- locuinţele care au fost realizate cu subvenţii de la bugetul de stat nu pot fi înstrăinate prin acte între vii decât după restituirea integrală a sumelor de bani actualizate şi pe baza dovezii de depunere integrală a contravalorii acestor sume actualizate. obţinute ca subvenţii de la bugetul de stat în condiţiile prevederilor legii locuinţei (art. 19 din Legea nr. 114 din 11 octombrie 1996 a locuinţei, republicată);
- locuinţele cumpărate cu credite C.E.C. pe temeiul dispoziţiilor Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, care până la rambursarea integrală a creditului obţinut în scopul dobândirii unei asemenea locuinţe nu pot fi restructurate sau înstrăinate fără autorizarea prealabilă a C.E.C. (art. 12 din Decretul-lege nr. 61/1990);
- investiţiile imobiliare constând în construirea, cumpărarea, consolidarea sau extinderea de imobile, realizate prin acordarea de credite ipotecare grevate cu drept de ipotecă ce garantează restituirea creditelor obţinute în acest scop, nu pot fi înstrăinate decât cu acordul scris şi prealabil dat de creditorul ipotecar, adică de instituţia finanţatoare; acest acord este necesar cu privire la fiecare înstrăinare determinată, la înscrierea ipotecii aferente unui credit ipotecar pentru investiţii imobiliare; sancţiunea nerespectării acestor dispoziţii constă în nulitatea absolută a actului de înstrăinare. Biroul de carte funciară are obligaţia de a nota din oficiu
această interdicţie de înstrăinare (art. 5 din Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare’);
- terenurile atribuite în proprietate tinerilor din mediul rural pentru construirea de locuinţe şi anexe gospodăreşti nu pot fi înstrăinate prin acte juridice între vii timp de 10 ani socotiţi de la data terminării construcţiei, sub sancţiunea nulităţii absolute a contractului de înstrăinare (art. 6 alin. (6) din Legea nr. 646 din 12 decembrie 2002 privind sprijinul acordat de stat tinerilor din meniul rural].
108. Bunuri care nu pot circula decât în condiţii restrictive. Există anumite categorii de bunuri care, în principiu, sunt în circuitul civil, dar, din raţiuni de ordine publică sau din alte considerente, nu pot circula decât în condiţii restrictive, adică nu pot fi dobândite, deţinute sau înstrăinate decât cu respectarea unor norme înscrise în legi speciale. Printre acestea pot fi enumerate:
- armele şi muniţiile, pe temeiul dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 295 din 28 iunie 2004 privind regimul armelor şi muniţiilor;
- materialele explozive (Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive);
- îngrăşămintele chimice şi produsele de protecţie a plantelor (art. 34-38 din O.U.G. nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecţia mediului); substanţele şi preparatele periculoase (art. 24-28); deşeurile toxice (art. 29-33); organismele modificate genetic (art. 39-44), texte din aceeaşi O.U.G. nr. 195/2005;
- obiectele de cult (art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 103 din 22 septembrie 1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult);
- bunurile sacre şi cele afectate direct şi exclusiv unui cult religios, stabilite ca atare conform statutelor proprii, în conformitate cu tradiţia şi practicile fiecărui cult, dobândite cu orice titlu, sunt inalienabile şi imprescriptibile şi pot fi înstrăinate numai în condiţiile prevăzute de statutele fiecărui cult [art. 27 alin. (2) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor].
în sfârşit, precizăm că, potrivit Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu numeroasele ei modificări ulterioare, donarea şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană se fac în scop terapeutic, cu asigurarea unor standarde de calitate şi de siguranţă, în vederea garantării unui nivel ridicat de protecţie a sănătăţii umane, în condiţiile stabilite de această lege, ale cărei prevederi se aplică şi donării, testării, evaluării, preluării, conservării, distribuirii, transportului şi transplantului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană, destinate transplantului (Titlul VI din lege).
