Negocierea colectivă, contractele și acordurile colective de muncă în dreptul european
| Comentarii |
|
negocierea colectivă, contractele și acordurile colective de muncă în dreptul european, 1. Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale 2. Carta socială europeană revizuită 3. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
1. Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
Semnată la Roma în data de 4 noiembrie 1950 și intrată în vigoare pe 3 septembrie 1953, Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale reprezintă ansamblul drepturilor și libertăților fundamentale ale Consiliului Europei. România a ratificat Convenția prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994 privind ratificarea Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a Protocoalelor adiționale la această Convenție.
Convenția, care reprezintă un document de referință în materie, prevede dispoziții și cu privire la drepturile sociale și relațiile de muncă. Articolul 11 al Convenției, reglementând libertatea de întrunire și de asociere, stabilește următoarele: „Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alții sindicate și de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale”. În teza a doua a articolului, este prevăzut că exercitarea drepturilor sindicale nu poate face obiectul altor restrângeri decât al celor care vizează salvgardarea societății democratice, securității naționale, siguranței publice, moralei sau protecției drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.
Personalul din forțele armate, poliție sau cei din sistemul aparatului de stat își vor exercita acest drept cu restricțiile și limitările impuse de lege. Se observă că, în cuprinsul Convenției, nu au fost reglementate în mod expres convențiile colective, dar se poate afirma că, la fel ca în cazul altor convenții internaționale care nu au consacrat un sediu juridic contractelor colective de muncă, încheierea acestora se deduce din reglementarea dreptului de a exercita activități sindicale.
2. Carta socială europeană revizuită
Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg în data de 3 mai 1996 de către statele membre ale Consiliului Europei, este cel mai important document internațional în materie socială. Având în vedere importanța acestui document, România a ratificat Carta prin Legea nr. 74 din anul 1999. Carta cuprinde un sistem complex de reglementare a drepturilor sociale și în materia relațiilor de muncă. Având în vedere relevanța documentului, vom evidenția prevederile Cartei în materie de relații colective de muncă.
În partea I a Cartei, sunt prezentate drepturile și principiile generale care trebuie puse în aplicare de către statele semnatare. În cadrul acestor drepturi și principii se regăsesc și posibilitatea cetățenilor de a se constitui în organizații naționale și internaționale care să le promoveze interesele în materie economică și socială și dreptul de a negocia colectiv, de acest din urmă drept beneficiind toți patronii și lucrătorii. În partea a II-a, sunt reglementate pe larg principalele categorii de drepturi în materia relațiilor de muncă.
Articolul 5 al Convenției prevede dispoziții în materia dreptului sindical. Părțile contractante se obligă să asigure pe plan național o legislație favorabilă desfășurării activităților sindicale, sub forma constituirii sau a aderării lucrătorilor la organizațiile sindicale de la nivel national sau international. Exercitarea activităților sindicale reprezintă o libertate fundamentală a cetățenilor care nu poate fi îngrădită decât pe cale de strictă excepție.
Articolul 6 din Cartă, care reglementează negocierea colectivă, prevede următoarele: „în vederea asigurării exercitării efective a dreptului de negociere colectivă, părțile se angajează:
1. să favorizeze consultarea paritară între lucrători și patroni;
2. să promoveze, atunci când este necesar și util, instituirea procedurilor de negociere voluntară între patroni sau organizațiile patronale, pe de o parte, și organizațiile lucrătorilor, pe de altă parte, în vederea reglementării condițiilor de angajare prin intermediul convențiilor colective;
3. să favorizeze instituirea și utilizarea procedurilor adecvate de conciliere și arbitraj voluntar pentru reglementarea conflictelor de muncă;
și recunosc:
4. dreptul lucrătorilor și al patronilor la acțiuni colective, în caz de conflict de interese, inclusiv dreptul la grevă, sub rezerva obligațiilor care ar putea rezulta din convențiile colective în vigoare”.
Părțile semnatare ale Cartei au optat pentru o reglementare complexă a negocierii colective, cuprinzând în articolul amintit principalele aspecte cu privire la această instituție juridică. Regimul juridic al negocierii colective prin prisma Cartei sociale europene revizuite debutează cu măsurile privind consultarea paritară, continuă cu procedurile de negociere colectivă între reprezentanții lucrătorilor și patroni și se încheie cu prevederi în cazul eventualei apariții a conflictelor de interese, inclusiv greva. Carta nu reglementează în concret regimul juridic al convențiilor colective de muncă, însă, având în vedere că acestea reprezintă principalul produs al negocierii colective, considerăm că, în mod indirect, se deduce că părțile semnatare încurajează încheierea convențiilor colective de muncă.
În partea a lll-a, intitulată „Angajamente", părțile contractante se obligă, printre altele, să „se considere legate” și de dispozițiile art. 5 (care reglementează dreptul sindical) și de art. 6 (care reglementează negocierea colectivă). Partea a IV-a cuprinde dispoziții privind controlul aplicării prevederilor din Carta socială europeană revizuită. Părțile contractante au semnat un Protocol adițional la Cartă, care cuprinde un sistem de reclamații colective și, în măsura în care va fi ratificat de statele semnatare sau aderente la Cartă, va putea fi aplicat pentru operațiunile de control. Partea a V-a cuprinde dispoziții referitoare la nediscriminare, derogări în caz de război sau pericol public, amendamente, restricții și punerea în aplicare a prevederilor asumate.
De remarcat că dispozițiile din partea a doua a Cartei pot fi puse în aplicare pe cale legislativă, dar și prin convenții încheiate între angajatori și lucrători. Carta cuprinde și o anexă cu privire la câmpul de aplicare în privința persoanelor protejate și mecanismul de control al Cartei. După cum am amintit, România a ratificat Carta socială europeană revizuită prin Legea nr. 74/1999. România, prin intermediul acestei legi, a preluat în totalitate art. 5 și 6 din Cartă, stabilind în art. 2 din legea amintită că este legată de dispozițiile articolelor preluate.
3. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
Adoptarea de către U.E. a Cartei drepturilor fundamentale reprezintă una dintre consecințele dobândirii personalității juridice, fapt care a conferit Uniunii statutul unui veritabil actor cu deplinătatea prerogativelor juridice pe scena internațională. Carta drepturilor fundamentale are ca principale izvoare, așa cum se afirmă de altfel și în preambulul său, reafirmarea „cu respectarea competențelor și sarcinilor Uniunii, precum și a principiului subsidiari-tății, a drepturilor care rezultă în principal din tradițiile constituționale și din obligațiile internaționale comune statelor membre, din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, din Cartele sociale adoptate de Uniune și de către Consiliul Europei, precum și din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului’’.
Este evident că din ansamblul drepturilor reglementate de Cartă fac parte și cele de natură socială. Cu titlu de exemplu, art. 12 reglementează libertatea de întrunire și de asociere. În cadrul acestui articol este consacrată libertatea de asociere, inclusiv în materie sindicală, ca drept fundamental al cetățenilor Uniunii, care pot, așadar, să înființeze sindicate sau să se afilieze la cele existente, în scopul apărării intereselor lor.
Mai mult, în materia relațiilor colective de muncă, în art. 28, sunt reglementate dreptul de negociere și dreptul de acțiune colectivă. În virtutea acestui articol, „Lucrătorii și angajatorii sau organizațiile lor au dreptul, în conformitate cu dreptul Uniunii și cu legislațiile și practicile naționale, de a negocia și de a încheia convenții colective la nivelurile corespunzătoare și de a recurge, în caz de conflicte de interese, la acțiuni colective pentru apărarea intereselor lor, inclusiv la grevă". Articolul reglementează în ansamblu atât relațiile colective de muncă stabilite pe calea negocierii, respectiv prin încheierea convențiilor colective de muncă, cât și pe cele de conflict, prevăzând și posibilitatea grevei.
Prin adoptarea Cartei drepturilor fundamentale, Uniunea a înregistrat un progres semnificativ în ceea ce privește garantarea drepturilor fundamentale pentru cetățenii săi, inclusiv în materia drepturilor sociale.
