Negocierea colectivă și contractele colective de muncă în Bulgaria

 

negocierea colectivă și contractele colective de muncă în Bulgaria, 1. Dreptul la negociere colectivă 2. Negocierea contractelor colective de muncă 3. Reprezentativitatea părților 4. Calitatea de izvor de drept a contractelor colective de muncă 5. Nivelurile la care se pot încheia contracte colective de muncă 6. Durata contractelor colective de muncă 7. Forma, înregistrarea și publicitatea contractelor colective de muncă 8. Conținutul contractelor colective de muncă 9. Executarea și extinderea contractelor colective de muncă 10. Modificarea, suspendarea, încetarea contractelor colective de muncă 11. Negocierea colectivă în sectorul public și pentru funcționarii publici

1. Dreptul la negociere colectivă

Constituția Bulgariei prevede dreptul fundamental al lucrătorilor și al angajatorilor de a se constitui în organizații sindicale și patronale. În acest sens, art. 49 din Constituție prevede că „(1) Lucrătorii și angajatorii au libertatea de a înființa organizații sindicale pentru apărarea drepturilor lor referitoare la relațiile de muncă și securitatea socială. (2) Angajatorii se pot asocia în vederea apărării intereselor economice”. Dispozițiile constituționale se completează cu prevederile Codului muncii, care reglementează negocierea colectivă și încheierea contractelor colective de muncă.

2. Negocierea contractelor colective de muncă

În dreptul bulgar, negocierea colectivă este obligatorie. În acest sens, conform art. 52 din Codul muncii al Republicii Bulgaria, angajatorul, fie privit individual la nivel de unitate, fie constituit conform legii în organizații patronale, are obligația de a declanșa negocierea colectivă și de a pune la dispoziția lucrătorilor contractele colective de muncă încheiate la diferite nivele, care sunt relevante pentru negocierea colectivă în cauză, împreună cu alte informații privind situația economică și financiară a întreprinderii.

În cazul în care angajatorii nu își îndeplinesc această îndatorire, pot fi obligați la plata de despăgubiri. Obligația de informare incumbă și organizațiilor sindicale, care trebuie să informeze angajatorii cu privire la numărul membrilor lor. Legiuitorul stabilește că, înainte de trecerea unui termen de 3 luni de la momentul încetării unui contract colectiv de muncă, părțile au obligația de a demara negocierea colectivă.

3. Reprezentativitatea părților

Reprezentativitatea partenerilor sociali se dobândește, conform legii, pentru fiecare nivel de negociere în parte.

4. Calitatea de izvor de drept a contractelor colective de muncă

Contractele colective de muncă au calitatea de izvor de drept, dar numai pentru lucrătorii și angajatorii care fac parte din organizațiile sindicale și patronale semnatare.

5. Nivelurile la care se pot încheia contracte colective de muncă

În Bulgaria, contractele colective de muncă se pot încheia la nivel de unitate, la nivel de ramură/industrie și la nivel municipal.

6. Durata contractelor colective de muncă

Contractele colective de muncă se pot încheia pentru o perioadă care nu poate fi mai mare de 2 ani. În cazul în care nu se prevede în cuprinsul contractului termenul pentru care a fost încheiat, se consideră că a fost încheiat pentru o perioadă de un an.

7. Forma, înregistrarea și publicitatea contractelor colective de muncă

Legiuitorul bulgar a prevăzut, sub sancțiunea nulității absolute, obligația formei scrise pentru contractele colective de muncă. Contractele colective de muncă se încheie în mod obligatoriu în trei exemplare, două pentru părțile semnatare și unul pentru instituția la care se va înregistra contractul colectiv. Instituțiile competente pentru înregistrarea contractelor colective sunt, de regulă, inspectoratele teritoriale de muncă, iar în cazul contractelor colective de muncă încheiate la nivel de municipalitate sau în cazul celor care au relevanță sporită la nivel național. Inspectoratul General de Muncă.

Ministerul Muncii nu are rol decât în a media eventualele conflicte de competență intervenite între inspectoratele teritoriale de muncă. Publicitatea contractelor colective de muncă se va realiza prin Institutul Național de Conciliere și Arbitraj, care va asigura transparența în ceea ce privește contractele colective de muncă.

8. Conținutul contractelor colective de muncă

La nivel industrial, contractele colective de muncă stabilesc anumite drepturi în materie salarială pentru lucrători, cum ar fi, de exemplu, bonificații pentru rezultate bune în muncă, plăți suplimentare pentru condiții de muncă nocive, pentru orele suplimentare sau pentru munca pe timp de noapte, aspecte privind condițiile de muncă prin prisma siguranței lucrătorilor, protecția împotriva discriminării etc.

Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate sunt mult mai cuprinzătoare, înglobând aspecte privind dispoziții referitoare la nivelul de calificare, timpul de lucru și de odihnă, modul de plată a salariului, dispoziții în materia asigurărilor sociale, activitățile sindicale desfășurate în unitate și modul de soluționare a conflictelor.

Aproape toate contractele colective de muncă la nivel de ramură cuprind dispoziții în materia perfecționării profesionale și a aplicării conceptului de învățare pentru tot parcursul vieții.

9. Executarea și extinderea contractelor colective de muncă

Contractele colective de muncă produc efecte numai pentru lucrătorii membri ai sindicatelor semnatare, aceasta fiind, de altfel, o particularitate a dreptului bulgar. În cazul în care ceilalți angajați ai unității doresc să beneficieze de prevederile contractului colectiv, trebuie să se adreseze organizației sindicale și să urmeze o procedură stabilită de părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă.

Codul muncii reglementează în mod expres posibilitatea oricărei părți la contractul colectiv de muncă de a introduce în instanță o acțiune pentru constatarea nulității acestuia sau a clauzelor încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale. Codul muncii reglementează posibilitatea extinderii efectelor contractelor colective de muncă prin ordin al ministrului de resort.

10. Modificarea, suspendarea, încetarea contractelor colective de muncă

Legiuitorul bulgar nu a stabilit un regim aparte pentru aceste instituții juridice, astfel încât contractele colective de muncă pot fi modificate sau suspendate de către părți, cu informarea autorităților competente, iar încetarea contractelor colective de muncă are loc în momentul împlinirii termenului pentru care au fost încheiate.

11. Negocierea colectivă în sectorul public și pentru funcționarii publici

În sistemul public din Bulgaria, condițiile referitoare la negocierea colectivă sunt mult mai restrictive decât în sistemul privat. Obiectul negocierii colective îl constituie aspectele privind relațiile de muncă, deoarece guvernul stabilește în mod unilateral aspectele privind salarizarea și condițiile de muncă. La nivelul ministerelor și al agențiilor guvernamentale se încheie contracte colective de muncă în domeniile permise de lege. Funcționarii publici și sala-riații din sistemul public sunt reprezentări de organizații sindicale, la fel ca lucrătorii din mediul privat.

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Negocierea colectivă și contractele colective de muncă în Bulgaria