Nulitatea contractului
| Comentarii |
|
nulitatea contractului, Nulitatea absolută și relativă. După criteriul întinderea sa, nulitatea poate fi totală sau parţială.
Pe scurt, contractul înseamnă acord de voinţe realizat în condiţiile prevăzute de lege.
în cazul în care contractul a fost numai aparent încheiat, deşi nu îndeplinea condiţiile esenţiale de validitate prevăzute de art. 1179 Noul Cod Civil, sancţiunea aplicabilă este nulitatea.
Nulitatea şi validitatea contractului se situează pe poziţii contrarii şi, deci, se exclud reciproc. Astfel, validitatea consfinţeşte încheierea contractului (atunci când manifestarea voinţelor concordante îndeplineşte condiţiile legale); în schimb, nulitatea desfiinţează contractul (acţionând în sens invers) şi îl readuce la stadiul anterior, de simplă manifestare de voinţe.
Precizăm însă că spiritul general, impus de dispoziţiile Codului civil, este acela al păstrării contractului în vederea realizării intereselor urmărite de părţi. Deşi neconsacrată legislativ, în doctrină se vorbeşte (justificat) despre o prezumţie de valabilitate a actului juridic.
în acelaşi context, precizăm că toate dispoziţiile referitoare la nulitatea relativă (inclusiv prezumţia de nulitate relativă), nulitatea parţială, nulitatea contractului plu-rilateral, confirmarea nulităţii, conversiunea actului nul, interpretarea clauzelor în sensul de a produce efecte etc., conduc către aceeaşi finalitate: salvarea actului juridic civil.
Pentru considerentele de mai sus, intervenţia nulităţii asupra contractului este privită în dreptul civil numai ca o soluţie extremă.
Nulitatea: sancţiunea formării contractului
Nulitatea este sancţiunea civilă care intervine, în cazul încheierii unor acte juridice, cu nerespectarea condiţiilor de validitate (de fond şi de formă) cerute de lege. Astfel, potrivit art. 1246 alin. 1 Noul Cod Civil, „Orice contract încheiat cu încălcarea condiţiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus nulităţii, dacă prin lege nu se prevede o altă sancţiune.”
Din definiţia dată nulităţii se desprind următoarele elemente:
- nulitatea este o sancţiune de drept civil;
- nulitatea sancţionează numai nerespectarea condiţiilor de validitate cerute de lege;
- nulitatea operează exclusiv în faza formării (încheierii) actului juridic civil.
în concluzie, nulitatea operează în toate cazurile în care nu sunt îndeplinite condiţiile de validitate.
In doctrină nulitatea se clasifică în principal, după criteriile interesului ocrotit şi al întinderii efectelor sale.
a) Nulitatea absolută și relativă
După criteriul interesului ocrotit, nulitatea poate fi absolută sau relativă.
Nulitatea absolută sancţionează încălcarea unei dispoziţii legale instituite pentru ocrotirea unui interes general.
Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acţiune sau de excepţie. Instanţa este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută.
Contractul lovit de nulitate absolută „nu este susceptibil de confirmare decât în cazurile prevăzute de lege” (art. 1247 alin. 4 Noul Cod Civil).
Nulitatea absolută poate fi invocată oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie.
Nulitatea relativă sancţionează încălcarea unei dispoziţii legale instituite pentru ocrotirea unui interes particular.
Nulitatea relativă poate fi invocată numai de cel al cărui interes este ocrotit prin dispoziţia legală încălcată.
Contractul lovit de nulitate relativă este susceptibil de confirmare (art. 1261 alin. 2 Noul Cod Civil).
Confirmarea „contractului anulabil" reprezintă voinţa de a renunţa la dreptul a invoca nulitatea (art. 1262 Noul Cod Civil).
Nulitatea acoperită prin confirmare înseamnă validarea contractului (art. 1261 Noul Cod Civil).
Când confirmarea contractului este expresă, actul confirmativ trebuie să cuprindă obiectul, cauza şi natura obligaţiei şi să facă menţiune despre motivul acţiunii în nulitate, precum şi despre intenţia de a repara viciul pe care se întemeiază acea acţiune.
Confirmarea îşi produce efectele din momentul încheierii contractului şi atrage renunţarea la mijloacele şi excepţiile ce puteau fi opuse, sub rezerva însă a drepturilor dobândite şi conservate de terţii de bună-credinţă (art. 1265 alin. 1 Noul Cod Civil).
Nulitatea relativă poate fi invocată pe cale de acţiune numai în termenul de prescripţie stabilit de lege. Ca excepţie, „partea căreia i se cere executarea contractului poate opune oricând nulitatea relativă a contractului, chiar şi după împlinirea termenului de prescripţie a dreptului la acţiunea în anulare” (art. 1249 alin. 2
Noul Cod Civil).
Prezumţia de nulitate relativă. în cazurile în care „natura nulitătii nu este determi-nată ori nu reiese în chip neîndoielnic din lege, contractul este anulabit' (art. 1252
Noul Cod Civil).
Precizăm că, alături de nulitatea absolută şi nulitatea relativă, doctrina a propus şi o treia formă, respectiv inexistenţa. Astfel, contractul este inexistent în condiţii extreme, atunci când „defecţiunea este aşa de gravă încât acesta este de neconceput ca act juridic”.
b) Nulitatea totală sau parțială
După criteriul întinderea sa, nulitatea poate fi totală sau parţială.
Nulitatea totală desfiinţează întreg (tot) contractul. Astfel, clauzele contrare legii, ordinii publice sau bunelor moravuri şi care nu sunt considerate nescrise atrag nulitatea contractului în întregul său, dar numai dacă sunt, prin natura lor, esenţiale sau dacă, în lipsa acestora, contractul nu s-ar fi încheiat (art. 1255 alin. 1 Noul Cod Civil).
Nulitatea parţială desfiinţează numai o parte a contractului, adică numai acele clauze contrare ordinii publice sau bunelor moravuri, neesenţiale pentru existenţa actului juridic. Astfel, contractul poate exista şi într-un cadru restrâns, adică în limitele clauzelor care au respectat condiţiile de validitate. De exemplu, contractul de vânzare a unui autocamion împreună cu marfa sa (în care părţile urmăresc înstrăinarea şi, respectiv, dobândirea vehiculului), poate fi sancţionat cu nulitatea parţială a obiectului, dacă marfa este un produs interzis comercializării (iar vânzarea camionului poate rămâne valabilă).
în cazul contractelor cu mai multe părţi (contract plurilateral) în care prestaţia fiecărei părţi este făcută în considerarea unui scop comun, nulitatea contractului în privinţa uneia dintre părţi nu atrage desfiinţarea în întregime a contractului, afară de cazul în care participarea acesteia este esenţială pentru existenţa contractului (art. 1256 Noul Cod Civil).
în baza spiritului general al păstrării actului juridic, potrivit art. 1259 Noul Cod Civil, „Contractul nul poate fi refăcut, în tot sau în parte, cu respectarea tuturor condiţiilor prevăzute de lege la data refacerii lui. în toate cazurile, contractul refăcut nu va produce efecte decât pentru viitor, iar nu şi pentru trecut” (s.n.).
în acelaşi sens, potrivit dispoziţiilor art. 1260 Noul Cod Civil, referitoare la „Conversiunea contractului nul”, un contract lovit de nulitate absolută va produce totuşi efectele altui act juridic pentru care sunt îndeplinite condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege (cu excepţia cazului în care „intenţia de a exclude aplicarea conversiunii este stipulată în contractul lovit de nulitate”).
Precizăm că, în doctrină, rolul şi importanţa nulităţii sunt controversate. Literatura de specialitate este însă unanimă în a aprecia că nulitatea este caracterizată prin funcţiile sale: preventivă, sancţionatorie, reparatorie, operatorie şi mijloc de garanţie.
Nulitatea (fie ea absolută sau relativă) nu operează de drept. în acest context, sub aspect procesual, uneori, doctrina face distincţie între acţiunea în constatarea nulităţii absolute şi acţiunea în pronunţarea nulităţii relative, din care s-ar putea interpreta că instanţa constată nulitatea absolută, fără să facă o apreciere proprie, pe când nulitatea relativă este supusă aprecierii instanţei.
Precizăm că, exceptând nulităţile amiabile, toate celelalte nulităţi (indiferent că sunt absolute sau relative) sunt judiciare, altfel spus „necesită intervenţia instanţei judecătoreşti pentru a fi declarate (constatate, sau după caz, pronunţate).
în concluzie, pentru a opera, nulitatea trebuie să fie constatată de părţi (pe cale amiabilă) ori de instanţa de judecată. în consecinţă, întotdeauna, până la declararea nulităţii, se prezumă că actul juridic a fost valabil încheiaţi
