Organizația Mondială a Comerțului
| Comentarii |
|
Organizația Mondială a Comerțului (OMC) a fost constituită în urma negocierilor purtate în cadrul Rundei Uruguay, ca urmare a semnării Acordului de la Marrakech la data de 15 aprilie 1994 care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1995 de către părțile contractante ale Acordului General pentru Tarife și Comerț. Aceasta a fost înființată ca succesoare a GATT și ca fundament legal și instituțional al sistemului comercial internațional.
Principala atribuție a OMC este aceea de a liberaliza comerțul internațional. Cu toate că OMC nu are atribuții în a dezvolta norme în domeniul siguranței alimentare umane, animale și de origine vegetală, aceasta stabilește discipline asupra folosirii măsurilor de siguranță pentru produsele alimentare pentru a se evita folosirea acestora ca bariere nejustificate în calea comerțului. După părerea noastră, în ceea ce privește siguranța pentru produsele alimentare, textul cel mai important din Acordul de la Marrakech în această materie este Acordul MSF, negociat în timpul Rundei Uruguay.
De asemenea, mecanismul soluționării disputelor intervenite în legătură cu aplicarea dispozițiilor Acordului MSF, reprezintă un alt element cheie în derularea activităților OMC. Acest mecanism de soluționare a diferendelor va fi prezentat pe larg în capitolul privitor la controlul aplicării normelor privitoare la siguranța pentru produsele alimentare la nivel internațional.
Așa cum am arătat la prezentarea acestor organizații internaționale cu competență în domeniul siguranței produselor alimentare, deși nu toate au atribuții concrete în acest domeniu, ele conlucrează în elaborarea normelor din această materie, aplicarea acestora în mod legal și fără a pune în pericol viața și sănătatea consumatorilor.
Sistemul de soluționare a disputelor în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului
În cadrul OMC a fost instituit un sistem de soluționare a diferendelor intervenite între statele membre.
În cele ce urmează vom trata pe scurt mecanismul de funcționare a acestui sistem de soluționare a diferendelor. Trebuie menționat, încă de la început, că acest sistem de soluționare a diferendelor comerciale se caracterizează prin jurisdicție obligatorie, termene stricte, proces automat de luare a deciziilor și este bazat pe un mecanism cu două nivele - grupurile speciale/panel și un organ de apel. Ca un rezultat al importanței acestui mecanism deosebit de eficient, în primii 10 ani de la momentul reglementării, membrii OMC s-au folosit în mod activ de acesta.
Nu este de neglijat nici faptul că, în același timp, soluționarea diferendelor comerciale a reprezentat un subiect foarte important pentru numeroase dezbateri academice.
Pentru a înțelege acest mecanism, în primul rând trebuie menționată competența acestuia de soluționare a diferendelor. Această competență este reglementată în art. 1 din regulile și procedurile aplicabile soluționării diferendelor. Astfel, se arată faptul că orice diferend născut în legătură cu oricare acord multilateral al OMC, poate fi soluționat în conformitate cu regulile și procedurile publicate de către această Organizație. Este vorba despre un element central în asigurarea securității și predictibilității sistemului comercial multilateral. Inclusiv membrii OMC recunosc că acest sistem de soluționare a diferendelor servește la păstrarea drepturilor și obligațiilor lor în conformitate cu acordurile vizate și la clarificarea dispozițiilor existente ale acestor acorduri în conformitate cu normele obișnuite de interpretare a dreptului internațional public. Recomandările și regulile sistemului de soluționare
a diferendelor nu pot spori sau diminua drepturile și obligațiile prevăzute în acordurile vizate.
În conformitate cu prevederile Anexei 2 la Acordul privind OMC, sistemul de soluționare a diferendelor implică participarea posibilă a trei instituții. Astfel, s-a prevăzut crearea unui Organ de soluționare a diferendelor (OSD), acesta având competența de a stabili Grupurile speciale/Paneluri, de a adopta rapoartele grupurilor speciale și ale Organului de Apel, de a superviza implementarea recomandărilor și a regulilor și de a autoriza sancțiuni pentru neîndeplinirea deciziilor pronunțate în sistemul de soluționare a diferendelor.
A doua instituție implicată în sistemul de soluționare a diferendelor este reprezentată de Grupurile speciale, acestea fiind constituite din trei membri, iar în situații speciale din cinci membri, așa cum prevede art. 8.5 din publicația ce reglementează înțelegerea sistemului soluționării diferendelor.
Ultima instituție în sistemul de soluționare a diferendelor este Organul de Apel, acesta având competența să soluționeze apelurile făcute la raportul Grupului special constituit în fiecare caz în parte. Organul de apel este constituit dintr-un număr de șapte membri, având competența de a susține, modifica sau inversa părerile legale și concluziile Grupurilor speciale.
Așa cum am arătat mai sus, procedura soluționării diferendelor este inițiată în cazul în care unul dintre membrii OMC consideră că i-au fost încălcate anumite drepturi sau se consideră vătămat
prin anumite măsuri adoptate de către un alt membru. Pentru a putea declanșa procedura soluționării diferendelor, este necesar ca reclamantul să fie membru în OMC, deoarece, în caz contrar, nu ar putea avea această calitate.
În ceea ce privește procedura soluționării diferendelor, aceasta debutează cu o procedură preliminară, respectiv procedura consultării. În conformitate cu prevederile legale, „membrii afirmă hotărârea de a consolida și de a îmbunătăți eficiența procedurilor de consultare... Fiecare membru se angajează să acorde atenție și posibilități adecvate pentru consultări cu privire la orice declarație făcută de către un alt membru cu privire la măsurile care afectează funcționarea oricărui acord pe teritoriul celui din urmă”. Așadar, ori de câte ori un membru adoptă sau impune anumite măsuri pe teritoriul său, măsuri care sunt de natură să fie interpretabile din punct de vedere al vreunui acord internațional semnat de membrul în cauză, acesta considerându-se lezat în drepturile sale, trebuie să urmeze obligatoriu procedura consultării, având în vedere dispozițiile citate mai sus. Importanța acestei proceduri preliminare constă în faptul că părțile, cu ocazia consultărilor, au posibilitatea unei mai bune înțelegeri a stării de fapt intervenite și dacă într-adevăr, dispozițiile vreunui acord al OMC au fost încălcate. Scopul consultărilor mai constă și în ideea rezolvării problemei apărute într-o manieră care să nu implice alte proceduri.
Solicitarea de consultare se va face în scris și va fi adresată acelui membru asupra căruia există îndoiala că ar fi încălcat prevederile vreunui acord al OMC. În solicitarea scrisă se vor indica motivele pe care se întemeiază, cu arătarea măsurilor ce fac obiectul litigiului și fundamentele juridice ale cererii. Membrul destinatar al consultării va răspunde cererii în termen de 10 zile de
la data primirii cererii de consultare și va intra în procedura consultării în termen de cel mult 30 de zile de la data primirii acesteia.
În eventualitatea în care membrul destinatar al cererii de consultare nu răspunde în termenul arătat mai sus sau într-un alt termen stabilit de comun acord în conformitate cu prevederile art. 4.3 anterior citate, membrul care a inițiat procedura consultării are posibilitatea să treacă la faza următoare, respectiv să se adreseze Organului de soluționare a diferendelor în vederea stabilirii unui Grup special/Panel care să analizeze litigiul intervenit. Aceeași soluție se impune și în cazul în care părțile litigiului se întâlnesc pentru consultări, însă în termen de 60 de zile de la momentul formulării cererii de consultare sau în termen de 20 de zile în cazurile urgente nu ajung la un rezultat în ceea ce privește litigiul intervenit.
În momentul în care se trece la procedura propriu-zisă a soluționării diferendelor, în virtutea atribuțiilor care îi revin în baza art. 2 din manualul privind înțelegerea soluționării diferendelor, OSD va proceda la numirea membrilor Grupului special care va hotărî în litigiul intervenit între părți. În termen de cel mult 90 de zile de la data formulării cererii inițiale de consultare, Grupul special trebuie să fie numit, cu excepția cazului în care partea reclamantă dorește o amânare a acestui termen.
Potrivit prof. William J. Davey mulți dintre reclamanți nu își înaintează cazurile atât de repede. În legătură cu această afirmație, apreciem că unii membri sunt reticenți în a introduce cereri de soluționare a diferendelor și încearcă să obțină pe cale convențională o rezolvare a litigiului intervenit, astfel încât este posibil ca părțile care nu răspund în termenul stabilit să încerce să își rezolve problemele indicate în cererea de consultare, pentru a nu ajunge în fața grupului special sau în fața Organului de Apel pentru soluționare.
După stabilirea panelului, se numesc membrii acestuia. Fiecare panel se compune din 3 membri, cu excepția cazului în care în termen de 10 zile de la data numirii Grupului special, părțile sunt de acord ca acesta să fie alcătuit din 5 membri. Persoanele care fac parte din paneluri trebuie să fie bine calificate, urmând a fi aleși dintr-o listă ținută de Secretariat. Pot face parte din acestea în calitate de membri și persoanele care au prezentat un caz în fața unui alt panel sau au reprezentat un stat membru într-o procedură de soluționare a diferendelor.
Membrii panelurilor trebuie să fie aleși în așa fel încât să fie asigurată independența acestora. De asemenea, acești membri trebuie să aibă experiență suficientă și nu pot dobândi calitatea de membri acei cetățeni ai membrilor OMC ale căror guverne sunt părți sau terțe părți. Apreciem că impunerea acestor condiții este binevenită având în vedere faptul că mecanismul de soluționare a diferendelor trebuie să fie condus de persoane competente și imparțiale. O experiență anterioară în domeniu sau într-un domeniu apropiat conduce la o analiză corectă a cazului, fără a lăsa loc interpretărilor din partea membrului căruia nu i s-a dat dreptate în procedura soluționării diferendelor, la fel cum o persoană străină de speța analizată nu va putea fi influențată, nefiind cetățean al niciuneia dintre părți.
În cazul în care mai mult de un membru solicită constituirea unui panel pentru a analiza aceeași problemă, va fi stabilit un singur panel și nu atâtea paneluri câți solicitanți sunt. La soluționarea cauzei, se vor avea în vedere drepturile tuturor membrilor solicitanți. Panelul unic numit își va organiza examinarea cauzei și va prezenta punctul de vedere într-o așa manieră încât drepturile de care s-ar fi bucurat părțile dacă ar fi avut parte de paneluri diferite de analizare a cauzei să nu fie afectate în niciun fel. Părțile au posibilitatea să solicite prezentarea separată a rapoartelor în aceeași cauză pendinte. Dacă pentru a examina plângeri referitoare la aceeași problemă sunt numite mai multe paneluri, în măsura în care este posibil, aceleași persoane vor avea calitatea de membri în acestea, iar calendarul procesului în asemenea dispute va fi pe cât posibil armonizat.
Față de reglementarea mai sus amintită, apreciem că aceasta este oportună dacă avem în vedere faptul că în situații identice pot fi făcute constatări și emise raționamente diametral opuse. Opinăm că această încercare de armonizare a sistemului soluționării diferendelor ar trebui privită ca o alternativă la instanțele de judecată, alternativă demnă de luat în considerare în virtutea termenelor scurte stabilite așa cum am precizat mai sus. În același timp, acest sistem prezintă și dezavantaje, în sensul că pot interveni situatii în care cauzele deduse analizării sunt identice sau similare dar, cu toate acestea, din motive neimputabile părților se ajunge ca analizarea spețelor să fie dată în sarcina unor paneluri diferite. Probleme nu ar exista dacă interpretarea dată de acestea ar fi identică, dar există posibilitatea ca în rapoartele finale emise de către acestea să fie reținute aspecte diferite sau chiar contradictorii, caz în care membrii pot ridica anumite probleme.
În doctrină s-a apreciat că ar trebui să se prevadă în actele juridice ale OMC faptul că, în cazul în care mai mulți membri solicită soluționarea unor diferende născute în legătură cu aceeași problemă, printr-o dispoziție imperativă de la care părțile să nu poată deroga, să se reglementeze faptul că în toate cazurile cauzele trebuie soluționate de același Grup special/panel. În această manieră, ar fi evitate eventualele opinii divergente care ar putea fi exprimate de diferite Grupuri speciale în cauze identice sau similare.
În cazul în care nu există un acord cu privire la membrii Grupului special, în termen de 20 de zile de la data înființării acestuia, la cererea oricăreia dintre părți, Directorul general, după consultarea cu Președintele OSD, cu Președintele Consiliului sau Comitetului relevant, stabilește ca membri ai Grupului special persoanele pe care le consideră adecvate având în vedere orice reguli speciale sau suplimentare. Numirea membrilor se va face după consultarea părților implicate în litigiu.
În legătură cu această reglementare, apreciem că instituirea acestor norme care dau posibilitatea părților să fie sau să nu fie de acord cu numirea unor anumiți membri în paneluri sunt de natură a ridica probleme practice. În reglementarea actuală, nu se precizează care ar putea fi criteriile pentru care una dintre părți s-ar opune numirii unor anumiți membri în componența unui grup. Mai mult decât atât, față de reglementarea actuală, părțile pot refuza la nesfârșit componența unui panel.
S-a apreciat că și această dispoziție ar trebui modificată în sensul stabilirii exacte a criteriilor pentru care părțile pot refuza unul sau mai mulți membri numiți într-un panel în conformitate cu prevederile legale. Singurul motiv pentru care părțile ar putea refuza un membru al panelului ar fi dacă există riscul ca acesta să nu fie imparțial și să analizeze cazul dintr-o perspectivă care ar dezavantaja-o în mod vădit pe una dintre părți.
Odată numit Grupul special pentru o anumită cauză, se trece la procedura concretă de soluționare a unui diferend. Această procedură constă în: concluziile scrise ale părților și ale terțelor părți, precum și întâlnirile cu părțile și terțele părți. Toate aceste aspecte se desfășoară sub forma unor audieri sau concluzii orale. Ambele etape, atât etapa scrisă cât și cea orală se desfășoară în conformitate cu prevederile stabilite pentru procedurile de lucru, în manualul destinat înțelegerii soluționării disputelor, respectiv Anexa 3 din Acordul privind OMC, precum și în conformitate cu celelalte dispoziții referitoare la procedurile de lucru din același document la care facem referire.
Ședințele Grupurilor speciale se desfășoară în sesiuni închise, părțile diferendului și alte părți interesate vor fi prezente la aceste ședințe numai dacă sunt invitate în prealabil de panel. Deliberările și documentele prezentate Grupului special sunt confidențiale.
Înainte de prima reuniune de fond a Grupului special, părțile trebuie să depună în scris prezentări ale situației de fapt și argumentele pe care le au. La momentul primei reuniuni de fond cu părțile, părții care a introdus plângerea i se solicită de către Grupul special să își prezinte cazul; ulterior, în cadrul aceleiași ședințe, partea împotriva căreia a fost introdusă cererea va avea posibilitatea să își prezinte punctul de vedere. Toate terțele părți care și-au exprimat interesul față de diferendul intervenit sunt invitate să își prezinte punctul de vedere în ședința în care panelul a stabilit acest obiectiv; terțele părți trebuie să fie prezente în timpul întregii ședințe la care au fost invitate.
În cadrul procedurii soluționării unui diferend în primă instanță, respectiv în fața Grupului special, se organizează o a doua întâlnire cu părțile, în cadrul căreia se aduc în discuție contraargumente. Partea împotriva căreia a fost făcută plângerea are dreptul să vorbească prioritar, fiind urmată de partea care a introdus plângerea; înaintea celei de-a doua ședințe a Grupului, părțile au posibilitatea să depună contraargumente în scris. Părților le pot fi puse întrebări fie în cadrul ședințelor la care sunt invitate să participe, fie să le fie solicitate anumite lămuriri în scris.
După încheierea acestei faze a întâlnirilor cu părțile implicate în diferend, „grupul elaborează un raport interimar, acesta conținând aspectele reținute de grup și recomandările pe care acesta le face; părțile au posibilitatea să comenteze asupra celor reținute în acest raport, iar în lumina comentariilor depuse de către părți, grupul își întocmește raportul final. Raportul final este transmis membrilor OMC; raportul final este prezentat OSD în vederea adoptării acestuia în termen de 60 de zile, cu excepția cazurilor în care există un consens să nu se adopte raportul ori a fost depus un apel împotriva raportului grupului. Această regulă a consensului negativ reprezintă o schimbare fundamentală față de sistemul soluționării diferendelor în cadrul GATT, caz în care exista regula consensului pozitiv, ceea ce permitea unei părți nemulțumite să blocheze orice acțiune cu privire la raport".
Așadar, raportul Grupului special va fi adoptat cu excepția cazurilor în care nu există un consens referitor la adoptarea raportului sau dacă una dintre părți apelează raportul Grupului. Dacă o parte aduce la cunoștința OSD decizia sa de a apela, acesta nu poate lua în considerare raportul anterior finalizării apelului.
În cazul în care una dintre părți face apel împotriva raportului Grupului special, atunci se va aplica procedura prevăzută pentru apel și se va constitui Organul de Apel. De menționat că apelul poate fi exercitat numai de către părțile diferendului, nu și de terțele părți care prezintă un interes în diferendul intervenit.
În conformitate cu prevederile art. 17.1 din Anexa 2 din Acordul privind OMC, OSD stabilește un Organ de apel (OA) permanent. OA audiază apelurile declarate împotriva rapoartelor întocmite de Grupurile speciale, acestea analizând diferendul în primă instanță. OA este format din 7 membri, dintre aceștia 3 membri luând parte la analizarea fiecărui caz. Persoanele care fac parte din OA vor fi numite prin rotație.
Potrivit regulilor de procedură proprii adoptate de către OA în conformitate cu prevederile art. 17.9 din Anexa 2 la Acordul privind OMC, „membrii care constituie o divizie vor fi selectați prin rotație, cu luarea în considerare a principiilor selecției aleatorii, imprevizibilității și oportunității pentru toți membrii de a participa, indiferent de naționalitatea lor”. Se mai cere ca persoanele care fac parte din OA să fie disponibile în orice moment și să nu participe la acele dispute în cadrul cărora s-ar naște în mod direct sau indirect un conflict de interese.
Mandatul membrilor OA este de patru ani, cu posibilitatea realegerii o singură dată. De asemenea, se prevede posibilitatea înlocuirii membrilor care compun acest organ.
Competențele pe care trebuie să le îndeplinească un membru al OA din cadrul OMC sunt stabilite în art. 17.3 din Anexa 2 la Acordul privind OMC, în sinteză acestea fiind următoarele: trebuie să aibă autoritate recunoscută, experiență demonstrată în domeniul dreptului și al comerțului internațional. OA are competența de a susține, modifica sau inversa constatările legale și concluziile reținute de Grupul special în raportul său și va trebui să analizeze apelul sub aspectul normelor legale și din perspectiva interpretării date în analizarea cauzei în primă instanță, respectiv de către panel.
În conformitate cu art. 17.9 din Anexa 2 la Acordul privind OMC, procedurile de lucru trebuie reglementate de către OA, în urma consultării cu Președintele OSD și cu Directorul General, ulterior fiind comunicate membrilor OMC pentru informarea lor.
În ceea ce îl privește pe apelant, în aceeași zi în care depune actul de apel trebuie să depună și la Secretariat o prezentare scrisă, precum și copii de pe prezentarea celorlalte părți și terțelor părți. Nota scrisă la care se face referire anterior trebuie să fie datată și semnată de către apelant și trebuie să cuprindă o declarație precisă a motivelor apelării, inclusiv acuzațiile specifice de erori în aspectele de drept cuprinse în raportul grupului și interpretările legale dezvoltate de către grup în, precum și argumente legale în susținerea acestora. De asemenea, nota scrisă trebuie să mai cuprindă o declarație exactă a prevederilor acordurilor vizate și alte surse legale invocate; nu în ultimul rând, nota scrisă va mai cuprinde și natura deciziei sau a hotărârii căutate.
În privința persoanelor care doresc să răspundă la apelul formulat de către apelant, în termen de 18 zile de la momentul depunerii cererii de apel, se depune la Secretariat o prezentare scrisă care trebuie să conțină următoarele elemente: să fie datată și semnată de către persoana care are un interes să răspundă la apelul formulat de apelant, precum și o declarație asupra motivelor pentru care nu este de acord cu cele susținute de apelant în cererea de apel formulată. De asemenea, trebuie menționat acceptul sau opoziția la toate motivele invocate de către apelant, o declarație exactă asupra prevederilor acordurilor invocate precum și natura deciziei sau hotărârii căutate.
Și în cazul procedurii apelului, ca și în cazul procedurii desfășurate în fața panelului, sunt incidente două faze: faza audierilor și faza scrisă.
Audierile reprezintă faza orală a procedurii în fața OA. Acestea se desfășoară, de regulă, între 30 și 45 de zile de la data depunerii unei cereri de apel. Tuturor părților din diferend, respectiv participanților, terțelor părți și terților participanți, li se aduce la cunoștința prin grija Secretariatului data la care au fost stabilite audierile. Orice terță parte care a depus o cerere prin care a arătat punctul său de vedere și a argumentat din punct de vedere juridic susținerile făcute și intenționează să se prezinte la audiere, se poate prezenta în cadrul audierii, poate da o declarație orală și poate răspunde la întrebările adresate de către membrii OA. Fiecare intervenție orală poate fi limitată în timp de către membrul care prezidează ședința.
Următoarea fază în desfășurarea soluționării diferendelor este faza scrisă. Această fază intervine ori de câte ori, în timpul procedurii apelului și inclusiv în particular în timpul audierilor, membrii
OA pot adresa întrebări oral sau în scris, la fel cum pot solicita oricărui participant precizări suplimentare, cu specificarea perioadei în care răspunsurile scrise sau memorandumurile trebuie să fie primite.
Răspunsurile la solicitările arătate mai sus trebuie făcute publice celorlalți participanți sau terților participanți, cărora le trebuie acordată oportunitatea de a formula un răspuns la cele afirmate în răspunsul la întrebarea pusă de către membrii OA.
Atunci când întrebările sau memorandumurile sunt făcute anterior audierii, răspunsurile la aceste întrebări trebuie puse la dispoziția terțelor părți, cărora li se va da posibilitatea să răspundă. În cazul în care una dintre părți nu depune o cerere în perioada stabilită de către OA sau nu se prezintă la audieri, acesta poate hotărî, după consultarea participanților, chiar respingerea apelului, dacă apreciază că acest lucru este necesar.
În ceea ce privește adoptarea raportului OA, aceasta se va face de către OSD și va fi acceptat necondiționat de către părțile din disputa soluționată, cu excepția cazului în care OSD decide prin consens să nu adopte raportul în termen de 30 de zile după comunicarea către membri. Această procedură de adoptare nu aduce cu nimic atingere dreptului membrilor de a-și exprima opiniile cu privire la raportul OA.
Dacă față de reglementarea stabilirii Grupurilor speciale pentru soluționarea în primă instanță a diferendelor am formulat unele comentarii referitoare la posibilitatea părților implicate în diferend de a îngreuna în diferite maniere procedura numirii panelurilor, față de reglementarea mai sus analizată, apreciem faptul că aceasta este foarte bine pusă la punct prin prisma detalierii tuturor etapelor și situațiilor care pot interveni în soluționarea unui diferend în a doua etapă de procedură, respectiv în etapa apelului.
Documentul adoptat de către OA în anul 2010 prezintă în cel mai mic detaliu, așa cum am precizat și anterior, toate ipotezele care pot interveni în soluționarea unei cauze aflate pe rolul OMC.
După cum vom vedea în secțiunea următoare, când vom prezenta principalul Acord adoptat de către OMC, care are cea mai mare relevanță pentru tema tratată de-a lungul prezentei cercetări, respectiv Acordul MSF, procedurile de soluționare a diferendelor presupun o analiză foarte detaliată a Acordurilor.
Multitudinea de informații nu lasă loc interpretărilor de ordin procedural, deoarece lacunele existente în reglementarea unor atare dispoziții pot conduce la ineficacitatea sistemului de soluționare a diferendelor. Așadar, apreciem că dispozițiile referitoare la procedurile care trebuie urmate după faza consultărilor, ar trebui revizuite în sensul înăspririi acestora și în sensul introducerii unor dispoziții imperative de la care părțile să nu poată deroga.
O altă problemă demnă de luat în seamă este aceea a implementării hotărârilor luate ca urmare a soluționării diferendelor în cadrul OMC. Faza implementării poate fi privită ca o fază distinctă a soluționării diferendelor, fază care prezintă o importanță la fel de mare ca și celelalte faze care presupun ajungerea la o soluție în vederea implementării acesteia. Atunci când Grupul special sau OA apreciază că o măsură adoptată de către un stat nu este conformă cu prevederile unui acord, se vor emite recomandări către statul care a adoptat o anumită măsură cu nesocotirea dispozițiilor acordului, în vederea aducerii măsurii adoptate în concordanță cu prevederile acordului invocat. În plus față de această recomandare, Grupul special sau OA poate sugera modalități prin care statul implicat poate implementa recomandarea.
În termen de 30 de zile de la data adoptării raportului, membrul interesat trebuie să informeze OSD asupra intențiilor sale de a implementa recomandările și hotărârile adoptate. Dacă este imposibil să se conformeze imediat recomandărilor și hotărârilor, membrul interesat trebuie să aibă o perioadă rezonabilă de timp în care să facă acest lucru. Perioada rezonabilă de timp reprezintă perioada de timp propusă de către membrul în cauză aprobată de către OSD; în absența unei atare aprobări din partea OSD, perioada rezonabilă de timp se referă la o perioadă stabilită de comun acord de către părți în termen de 45 de zile de la data adoptării recomandărilor sau a hotărârilor ce urmează a fi implementate; în lipsa acestui acord intervenit între părțile implicate în diferendul soluționat de Grupul special sau de OA, perioada de timp rezonabilă se va determina în mod obligatoriu prin arbitraj în termen de 90 de zile de la data adoptării recomandărilor sau a hotărârilor. În caz de arbitraj, arbitrul va avea în vedere că perioada de timp pentru implementarea raportului Grupului special sau al OA nu trebuie să depășească un termen de 15 luni de la data adoptării raportului. În funcție de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte, perioada de timp arătată mai sus poate fi mai lungă sau mai scurtă.
După cum se poate observa din dispozițiile citate anterior, în vederea implementării recomandărilor și a hotărârilor adoptate de către Grupul special sau de către OA, statul membru care trebuie să pună o măsură adoptată în conformitate cu un acord la care este parte, are la dispoziție o perioadă de timp rezonabilă, care se determină în funcție de 3 criterii și în ordinea arătată mai sus. Așadar, statul membru are posibilitatea să propună un termen pe care îl consideră rezonabil în vederea implementării recomandărilor sau hotărârilor adoptate. Pentru a putea beneficia de perioada de timp propusă în vederea implementării recomandărilor sau a hotărârilor, statul membru trebuie să aibă acordul OSD.
În doctrina de specialitate s-a apreciat că o problemă cu implementarea recomandărilor și a hotărârilor din cadrul soluționării diferendelor de către OMC este reprezentată de lipsa unor orientări care să prevadă ce trebuie să facă partea care a pierdut pentru a se conforma. Tendința este ca partea care pierde să ia măsuri minime și să se declare în deplină conformitate. De asemenea, s-a apreciat asupra acestei etape finale a soluționării unor dispute intervenite între membrii OMC faptul că în timp ce membrii își exprimă întotdeauna în mod virtual intenția de a implementa, de obicei indică faptul că implementarea imediată este imposibilă, ceea ce conduce la acordarea unei perioade de timp rezonabile în vederea punerii în aplicare a măsurii sau a recomandării. S-a apreciat că ar trebui adoptate pentru fiecare situație ce ar putea interveni, în cazul nostru, implementarea recomandărilor și a hotărârilor Grupului special sau ale OA, reguli stricte de la care părțile implicate în litigiu nu ar putea deroga. Apreciem că s-ar impune adoptarea unor asemenea proceduri din dublă perspectivă: pentru a spori încrederea membrilor în sistemul de soluționare a diferendelor la nivelul OMC și, pe de altă parte, pentru impunerea unui anumit comportament pentru partea care a adoptat o măsura ce nu este conformă cu un anumit acord.
Asupra oportunității primei ipoteze, putem formula următoarele argumente: în primul rând, sistemul de soluționare a diferendelor reprezintă, așa cum arătat, un sistem care implică mai multe faze, dar, cu toate acestea, nu implică termene foarte lungi care ar putea fi atinse dacă părțile s-ar adresa unei instanțe de judecată; pentru o justă aplicare a prevederilor internaționale, partea care apelează la o asemenea soluționare trebuie să aibă încredere că membrul care a adoptat o măsură neconformă cu prevederile unui acord, va trebui să pună în aplicare cele constatate în raportul Grupului special sau în raportul OA, fără a se putea prevala de dispoziții incomplete sau neclare în vederea amânării momentul punerii în aplicare.
A doua ipoteză care ar trebui luată în considerare așa cum am precizat mai sus, este aceea a impunerii unui anumit comportament pentru partea căreia nu i se dă dreptate în procedura soluționării diferendelor.
Așadar, ori de câte ori se constată că un membru a adoptat o măsură neconformă cu prevederile unui acord al OMC, i se dă o recomandare să facă în așa fel încât să aducă măsura adoptată în conformitate cu acordul la care se face referire. Întrebarea care se naște în legătură cu acest context este următoarea: ce se întâmplă în eventualitatea în care membrul OMC stă în pasivitate, nesocotind recomandarea primită? Răspunsul la această întrebare este dat aparent de art. 22 din Anexa 2 la Acordul OMC.
Potrivit prevederilor acestui articol, „compensarea și retragerea concesiilor sau a altor obligații reprezintă măsuri temporare disponibile în cazul în care recomandările sau hotărârile nu sunt puse în aplicare într-o perioadă rezonabilă de timp. Niciuna dintre măsurile arătate nu este preferată punerii în aplicare în totalitate a recomandărilor sau a hotărârilor adoptate pentru a aduce o măsură în conformitate cu prevederile unui acord. Compensarea este voluntară și, dacă este acordată, trebuie să fie în concordanță cu prevederile acordului la care se face referire”. Astfel, în cazul în care se acordă o compensare ca măsură temporară în eventualitatea în care recomandările sau hotărârile pronunțate nu sunt respectate și puse în aplicare într-o perioadă rezonabilă de timp, „fără ca perioada rezonabilă de timp să fie determinată sau cel puțin determinabilă", atunci măsura compensării va trebui sa se facă în conformitate cu prevederile acordului a cărui încălcare s-a constatat.
Așadar, și de această dată, pentru partea din diferend care ar trebui să procedeze la implementarea recomandărilor sau a hotărârilor Grupului special sau ale OA, există posibilitatea tergiversării temporare a punerii în aplicare a acestora. Un aspect pozitiv în reglementarea citată mai sus este acela al prevederii exprese că măsurile arătate sunt doar măsuri temporare, care nu sunt de natură să înlocuiască obligația părții de a pune în aplicare recomandarea sau hotărârea în cauză. Însă, cu toate acestea, considerăm că ar trebui să se modifice această reglementare în sensul stabilirii unor sancțiuni de natură să conducă la o constrângere față de membrul care a pierdut.
Potrivit reglementării existente, în cazul în care membrul interesat nu reușește să aducă măsura considerată neconformă în concordanță cu prevederile unui acord al OMC, așa cum este stabilit în recomandarea sau în hotărârea Grupului special sau a OA, în perioada rezonabilă de timp la care am făcut referire anterior, membrul în cauză trebuie, dacă așa este cerut, și nu înainte de expirarea perioadei rezonabile, să intre în negocieri cu oricare parte care a invocat procedurile soluționării diferendelor, în vederea dezvoltării unei compensații reciproce acceptabile.
Dacă nu a fost stabilită nicio compensație în termen de 20 de zile de la data expirării perioadei rezonabile de timp, orice parte poate solicita OSD o autorizare să suspende aplicarea concesiilor sau a altor obligații în ceea ce privește membrul care nu a pus în aplicare recomandarea sau hotărârea dată în vederea soluționării diferendului. Remediul compensației pentru neîndeplinirea obligației de implementare nu a fost foarte des aplicat în practică, după cum nici cel de-al doilea remediu nu a fost foarte des aplicat.
Sistemul de soluționare a diferendelor la nivelul OMC este unul deosebit de important, având în vedere procedurile relativ simple și perioada de timp necesară în vederea soluționării unui diferend.
De asemenea, considerăm că reglementarea sistemului de soluționare a diferendelor ar putea fi îmbunătățită, având în vedere observațiile pe care le-am dezvoltat odată cu analizarea procedurii, de la faza consultărilor prealabil demarării procedurii de soluționare a diferendelor și până la faza de implementare a hotărârilor panelurilor sau ale OA.
După momentul adoptării raportului OA, nicio alta cale de atac nu mai este posibilă, astfel încât judecata efectuata de către membrii acestuia poate fi apreciată ca fiind „judecata supremă” la nivelul OMC.
