Reducțiunea liberalităților excesive

Comentarii

2

reducțiunea liberalităților excesive, I. Consideraţii generale II. Noţiunea de reducţiune a liberalităţilor excesive III. Persoanele care pot invoca reducţiunea IV. Ordinea reducţiunii liberalităţilor excesive V. Căile procedurale de realizare a reducţiunii VI. Efectele reducţiunii liberalităţilor excesive VII. Reducţiunea liberalităţii în uzufruct sau în rentă viageră

I. Consideraţii generale

în toate acele ipoteze în care cel ce lasă moştenire are moştenitori rezervatari şi în timpul vieţii a dispus de bunurile sale prin liberalităţi, se impune cu necesitate să se stabilească în concret masa succesorală, numită masa de calcul, la care urmează să se raporteze fracţiunile reprezentând rezerva succesorală, respectiv cotitatea disponibilă.

Pentru stabilirea masei succesorale este necesar să se reconstituie patrimoniul defunctului - prin aşa-numitul calcul pe hârtie - aşa cum ar fi arătat acest patrimoniu, dacă de cuius-ul nu ar fi făcut donaţii. Acest demers se impune deoarece instituţia juridică a rezervei succesorale îi ocroteşte pe moştenitorii rezervatari nu numai împotriva dispoziţiilor testamentare (legate şi exheredări), dar şi împotriva liberalităţilor făcute prin acte între vii.

Calculul masei succesorale presupune, potrivit art. 849 C.civ., trei operaţiuni care se efectuează succesiv şi exact în această ordine:

a) stabilirea valorii bunurilor existente în patrimoniul succesoral la data deschiderii moştenirii (stabilirea activului brut al moştenirii);

b) scăderea pasivului succesoral din activul brut al moştenirii pentru a obţine activul net;

c) reunirea fictivă (pentru calcul) la activul net a valorii donaţiilor făcute în timpul vieţii de către cel ce lasă moştenirea.

în urma efectuării acestor trei operaţiuni se obţine masa de calcul, asupra căreia se aplică fracţiunile reprezentând rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă. Cu acest prilej se va putea constata dacă prin liberalităţile făcute de defunct a fost încălcată rezerva succesorală şi - în caz afirmativ - urmează să se procedeze la reducţiunea liberalităţilor dacă acestea se dovedesc a fi excesive.

în cele ce urmează ne vom ocupa de noţiunea de reducţiune a liberalităţilor excesive, de persoanele care pot invoca reducţiunea, de ordinea reducţiunii liberalităţilor excesive, de căile procedurale de realizare a reducţiunii, de efectele reducţiunii, de reducţiunea liberalităţii în uzufruct sau în rentă viageră şi, în fine. de reducţiunea liberalităţilor având ca obiect drepturi de proprietate intelectuală.

II. Noţiunea de reducţiune a liberalităţilor excesive

Dacă în urma calculului rezervei succesorale şi al cotităţii disponibile se constată că liberalităţile făcute de cel care lasă moştenirea depăşesc cotitatea disponibilă, aducând atingere rezervei succesorale, ele urmează să fie reduse în limitele cotităţii disponibile. în acest sens, art.847 C.civ. prevede că “liberalităţile prin act sau între vii sau prin testament, când vor trece peste partea disponibilă, vor fi reduse la această parte”.

Reducţiunea liberalităţilor excesive a fost definită ca fiind o sancţiune civilă aplicabilă liberalităţilor excesive, lipsindu-le de eficacitate în măsura necesară întregirii rezervei succesorale.

în absenţa unei astfel de sancţiuni specifice, preocuparea legiuitorului de a recunoaşte şi ocroti rezerva succesorală ar fi rămas fără o finalitate practică.

Deşi, sub aspectul efectelor, reducţiunea prezintă unele asemănări cu nulitatea, deoarece ambele pot conduce la ineficacitatea - totală sau parţială - a unui act juridic civil, cele două instituţii juridice nu trebuie să fie confundate.

Nulitatea se defineşte ca fiind acea sancţiune, de drept civil, care lipseşte actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. Cu alte cuvinte, nulitatea este sancţiunea care intervine în cazul în care nu se respectă, la încheierea actului juridic civil, condiţiile de validitate.

între nulitate şi reducţiune există deosebiri atât sub aspectul domeniului de aplicare, cât şi sub acela al cauzelor.

în ceea ce priveşte domeniul de aplicare, dacă nulitatea se aplică oricărui act juridic (cu titlu gratuit sau cu titlu oneros), reducţiunea operează numai în cazul liberalităţilor care încalcă rezerva succesorală, deci numai cu privire la una dintre speciile actelor cu titlu gratuit.

în privinţa cauzelor, dacă nulitatea presupune cauze contemporane încheierii actului juridic (care determină ab initio nevalabilitatea actului), reducţiunea presupune cauze ulterioare încheierii actului juridic (deci actul a fost încheiat în mod valabil) care atrag ineficacitatea -totală sau parţială - a actului juridic civil.

Codul civil prevede că sunt supuse reducţiunii liberalităţile care depăşesc cotitatea disponibilă şi aduc atingere rezervei succesorale (art.847). Se au în vedere atât liberalităţile între vii, cât şi cele pentru cauză de moarte. Din prima categorie fac parte toate donaţiile -propriu-zise, deghizate, indirecte, darurile manuale -, atât cele dovedite, cât şi cele prezumate de legiuitor

Problemele relative la reducţiune se pot pune şi soluţiona numai după data deschiderii succesiunii, atât în cazul legatelor (care deşi se încheie valabil în timpul vieţii lui de cuius, produc efecte numai la data decesului acestuia), cât şi în cazul donaţiilor. O asemenea soluţie se impune întrucât dreptul la reducţiune izvorăşte din legeşi se naşte abia la data deschiderii moştenirii. Numai la data decesului celui ce lasă moştenirea se poate calcula rezerva şi cotitatea disponibilă, iar nu la momentul încheierii actului a cărui reducţiune se solicită.

Mai mult, în literatura de specialitate s-a subliniat în mod constant şi pe bună dreptate că potenţialii moştenitori rezervatari (de exemplu, copiii) nu ar putea să oblige pe părinţii lor - care ar fi risipitori sau răi administratori - să le asigure în timpul vieţii rezerva lor, chiar dacă ar exista fraudă din partea acelor părinţi, căci nu poate fi vorba de rezervă cât timp succesiunea nu este încă deschisă. De asemenea, eventualii moştenitori rezervatari se află în imposibilitate de a lua vreo măsură conservatorie pentru că nu se poate lua nici o măsură pentru conservarea unui drept care nu există încă.

Pe baza aceloraşi argumente, s-a spus.

Reducţiunea poate fi invocată nu numai în cazul liberalităţilor făcute în favoarea unor terţe persoane sau în favoarea unor moştenitori nerezervatari, dar şi în cazul în care beneficiarul liberalităţii este un moştenitor rezervatar, dacă prin aceasta s-a adus atingere rezervei comoştenitorilor rezervatari. în acest din urmă caz, deşi moştenitorul rezervatar gratificat poate cumula cotitatea disponibilă cu partea sa din rezervă, în nici un caz nu trebuie să se admită ca prin acest cumul să se încalce rezerva celorlalţi moştenitori rezervatari, a cărei ocrotire trebuie asigurată în toate cazurile.

III. Persoanele care pot invoca reducţiunea

Potrivit art.848 C.civ, “reducţiunea liberalităţilor între vii nu va putea fi cerută decât numai de erezii rezervatari, de erezii acestora sau de cei care înfăţişează drepturile iot".

Referirea din art.848 C.civ. numai la liberalităţile între vii este o inadvertenţă a legiuitorului de care nu trebuie ţinut seama; din alte texte ale Codului civil (art.847,850,852,853) rezultă în mod evident că reducţiunea este aplicabilă şi legatelor.

în cele ce urmează, ne vom ocupa, mai întâi, de persoanele care pot invoca reducţiunea şi apoi de cele care nu pot invoca reducţiunea.

Dreptul de a invoca reducţiunea aparţine numai categoriilor de persoane expres şi limitativ prevăzute de lege.

A. In primul rând, reducţiunea poate fi invocată de moştenitorii rezervatari (descendenţii, ascendenţii privilegiaţi şi soţul supravieţuitor), căci în favoarea acestora a fost creată rezerva succesorală şi mijlocul ei specific de protecţie - reducţiunea.

Condiţia sine qua non pentru ca moştenitorii rezervatari să poată exercita dreptul la reducţiune constă în aceea ca ei să fi acceptat moştenirea în termenul de exercitare a dreptului de opţiune succesorală; în situaţia neacceptării moştenirii ori renunţării la aceasta, succesibilul devine o persoană străină de moştenire, care pierde - cu efect retroactiv - şi dreptul asupra rezervei succesorale.

După cum s-a spus, “pentru a fi în drept a reclama rezerva trebuie neapărat a fi moştenitor, căci rezerva este o porţiune din moştenirea ab intestat'.

Dacă actul juridic al acceptării moştenirii - pure şi simple ori sub beneficiu de inventar -este irevocabil (potrivit adagiului “semel heres, semper hereg'), renunţarea la moştenire poate fi retractată acceptându-se pur şi simplu moştenirea dar numai dacă nu s-a împlinit termenul de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală şi dacă moştenirea nu a fost acceptată până în acest moment de alţi moştenitori.

Dreptul de a pretinde reducţiunea nu se naşte în persoana defunctului şi, prin urmare, nu se transmite moştenitorilor rezervatari prin succesiune. Acest drept ia naştere o dată cu rezerva succesorală, la data deschiderii succesiunii, direct în persoana moştenitorului rezervatar, care nu îl exercită în calitate de succesor al defunctului, ci în nume propriu. Cu alte cuvinte, moştenitorii rezervatari sunt terţi în raport cu liberalităţile consimţite de către defunct şi care le lezează rezerva succesorală, întrucât ori de câte ori un moştenitor atacă o dispoziţie a defunctului care îi este defavorabilă, el nu acţionează în calitate de reprezentant al lui de cuius, ci în virtutea unui drept personal care îi este conferit de lege. De aici decurg cel puţin două consecinţe:

a) Fiind terţ, moştenitorul rezervatar poate folosi orice mijloc de probă spre a dovedi, de exemplu, faptul că un act deghizat sub forma unui contract cu titlu oneros ascunde, în

realitate, o donaţie deghizată sau făcută prin persoane interpuse şi care îi lezează rezerva succesorală;

b) Donatarul (sau legatarul) împotriva căruia se invocă reducţiunea nu poate opune moştenitorului rezervatar excepţiile pe care le putea opune celui ce lasă moştenirea, deoarece faţă de actele acestuia din urmă rezervatarul este un terţ, iar nu un succesor (având-cauză).

B. în al doilea rând, reducţiunea poate fi invocată de către moştenitorii rezervataruluiîn acele situaţii în care rezervatarul decedează înainte de exercitarea dreptului la reducţiune. Fiind un drept patrimonial (iar nu un drept strâns legat de persoana moştenitorului rezervatar), dreptul la reducţiune se transmite către proprii moştenitori ai rezervatarului; această soluţie s-ar fi impus în lumina principiilor generale, chiar dacă legea (art.848 C.civ.) n-ar fi fost expresă în această privinţă.

în literatura de specialitate s-a pus problema ce soluţie va trebui adoptată în ipoteza în care rezervatarul, decedat mai înainte de exercitarea dreptului la reducţiune, are mai mulţi moştenitori, dintre care unii doresc să exercite dreptul la reducţiune, iar alţii nu doresc să exercite acest drept.

Considerăm judicioasă soluţia potrivit cu care, fiind vorba de un drept unic al defunctului rezervatar, el urmează să fie exercitat în mod unitar, şi anume în sensul reducţiunii liberalităţii excesive, deoarece dreptul unuia dintre moştenitorii rezervatarului la reducţiune nu poate fi anihilat prin voinţa altora, indiferent de numărul lor. Desigur, moştenitorii rezervatarului care nu au dorit să-şi exercite dreptul la reducţiune pot ulterior să retransmită donatarului sau legatarului bunurile dobândite ca urmare a reducţiunii liberalităţilor excesive şi, în acest mod, se respectă, în final, voinţa tuturor moştenitorilor rezervatarului.

C. în al treilea rând, reducţiunea poate fi invocată de persoanele care înfăţişează drepturile moştenitorilor rezervatari, fiind avânzii lor cauză (habentes causam sau les ayants-cause).

Considerăm ca legea a avut în vedere următoarele categorii de persoane:

a) Succesorii cu titlu particular ai moştenitorului rezervatar (care a transmis printr-un act între vii, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, drepturile succesorale - purtând asupra unei universalităţi - dobândite de la cel ce lasă moştenirea), cum ar fi cesionarii şi donatarii de drepturi succesorale.

în opinia noastră, cesionarii şi donatarii de drepturi succesorale nu pot fi calificaţi ca fiind succesori universali sau cu titlu universal ai moştenitorului rezervatar pentru că ei nu dobândesc întregul patrimoniu sau o cotă-parte din patrimoniul ce aparţine rezervatarului, ci doar un drept privit utsingulnn patrimoniul rezervatarului; specificul dreptului succesoral constă în faptul că el poartă asupra unei universalităţi ori asupra unei cote-părţi dintr-o universalitate, iar din activul acestei universalităţi face parte şi dreptul la reducţiune, ca drept patrimonial.

Facem precizarea că nu includem în categoria “persoanelor ce înfăţişează drepturile moştenitorilor rezervatari” pe succesorii universali sau cu titlu universal deoarece aceşti succesori fac parte din categoria moştenitorilor rezervatarului; pe de altă parte, în dreptul civil român nu se poate transmite, prin acte între vii, un patrimoniu sau o fracţiune dintr-un patrimoniu, ci doar drepturi determinate privite utsinguli.

De asemenea, dobânditorul cu titlu particular de la moştenitorul rezervatar al unui bun individual din moştenire are, în această materie, calitatea de terţă persoană şi nu poate înfăţişa drepturile moştenitorului rezervatar la reducţiune.

b) Creditorii moştenitorilor rezervatari vor putea exercita dreptul la reducţiune pe calea acţiunii oblice (dacă sunt îndeplinite toate condiţiile pentru exerciţiul unei astfel de acţiuni), deoarece acest drept la reducţiune este un drept patrimonial, iar nu unul cu un caracter exclusiv personal. Dreptul creditorilor chirografari la acţiunea în reducţiune (ca, de altfel, şi cel al moştenitorilor rezervatari) nu se naşte decât la data deschiderii succesiunii; până la acel moment, atât moştenitorii rezervatari, cât şi creditorii lor chirografari au doar un drept eventual care nu le permite să ia nici măcar măsuri conservatorii în privinţa rezervei succesorale.

în categoria persoanelor care nu pot invoca reducţiunea liberalităţilor excesive îi vom include pe creditorii defunctului, pe donatari şi pe legatari.

A. în privinţa creditorilor defunctului va trebui să facem mai multe precizări:

a) întâi, dacă moştenitorul rezervatar a acceptat moştenirea pur si simplu - ceea ce are ca efect contopirea patrimoniului succesoral cu cel al moştenitorului rezervatar - creditorii defunctului (ai succesiunii) devin creditori personali ai moştenitorului rezervatar şi în această calitate pot să ceară reducţiunea pe calea acţiunii oblice (art.974 C.civ.), având acelaşi statut ca şi creditorii chirografari originari ai moştenitorului rezervatar;

b) Apoi, dacă moştenitorul rezervatar a acceptat moştenirea sub beneficiul de inventar -ceea ce are ca efect împiedicarea confundării patrimoniului succesoral cu cel al moştenitorului rezervatar-, creditorii defunctului nu fac parte din categoria persoanelor care să “înfăţişeze” drepturile moştenitorului rezervatar, ci dimpotrivă au interese divergente. Unele nuanţări trebuie făcute după cum liberalităţile consimţite de defunct sunt donaţii ori legate.

b1. în ceea ce priveşte donaţiile, creditorii defunctului nu pot cere reducţiunea lor; bunurile ce au format obiectul donaţiilor sunt definitiv pierdute pentru creditorii succesiunii şi nu mai formează obiectul gajului lor general. Creditorii succesiunii ar putea să intenteze doar acţiunea pauliană (dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.975 C.civ.) pentru a obţine revocarea donaţiilor consimţite de cel ce lasă moştenirea. De altfel, în privinţa donaţiilor excesive, reducţiunea lor nu poate folosi creditorilor defunctului, întrucât bunurile readuse la masa succesorală prin efectul reducţiunii vor servi doar pentru întregirea rezervei succesorale, nu şi pentru îndestularea creditorilor succesiunii.

b2. în ceea ce priveşte legatele, dacă moştenirea a fost acceptată de către rezervatar sub beneficiul de inventar, creditorii defunctului nu pot cere reducţiunea lor, ca liberalităţi

excesive. însă, creditorii succesiunii vor putea solicita să fie plătiţi cu prioritate din activul brut al moştenirii (în care intră şi valoarea bunurilor ce formează obiectul legatelor); legatele se vor plăti numai din activul net al moştenirii (adică după îndestularea creditorilor succesiunii) şi numai în limitele cotităţii disponibile, dacă există moştenitorii rezervatari şi aceştia au solicitat întregirea rezervei prin reducţiunea legatelor.

B. în privinţa donatarilor şi legatarilor, trebuie să precizăm că ei nu pot să beneficieze de reducţiune; dimpotrivă, reducţiunea operează împotriva lor

IV. Ordinea reducţiunii liberalităţilor excesive

Dacă cel ce lasă moştenirea a făcut mai multe liberalităţi (donaţii şi/sau legate) şi acestea depăşesc cotitatea disponibilă, se pune problema ordinii în care va opera reducţiunea. în vederea asigurării respectării în totalitate a rezervei moştenitorilor rezervatari, Codul civil (art.850) consacră trei reguli care guvernează ordinea reducţiunii. Acestea sunt următoarele:

A) Legatele se reduc înaintea donaţiilor;

B) Legatele se reduc toate deodată şi în mod proporţional;

C) Donaţiile se reduc succesiv, în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai nouă.

Aceste trei reguli reprezintă o concretizare a principiului aplicabil în această materie,

potrivit cu care liberalităţile cu dată anterioară, fiind făcute din cotitatea disponibilă, trebuie să fie menţinute (Quiprior est tempore, potior est iure - Cel care are un titlu anterior, are un drept preferabil) şi numai dacă au aceeaşi dată urmează să fie reduse proporţional cu valoarea lor, până la limita asigurării integrale a rezervei.

A) Legatele se reduc înaintea donaţiilor (art.850 alin.1 C.civ.)

în acele ipoteze în care defunctul a făcut atât legate, cât şi donaţii, iar totalul acestora depăşeşte cotitatea disponibilă, legatele se vor reduce înaintea donaţiilor, chiar dacă legatele au fost întocmite anterior donaţiilor.

Această regulă se întemeiază pe următoarele argumente:

a) Indiferent de momentul la care au fost făcute, toate legatele îşi produc efectele numai la data deschiderii moştenirii, ceea ce înseamnă că ele sunt ultimele liberalităţi consimţite

de defunct şi datorită acestora s-a adus atingere rezervei succesorale. Spre deosebire de legate, donaţiile îşi produc efectele din momentul încheierii lor valabile, de unde rezultă că acestea au fost făcute - în tot sau cel puţin în parte - din cotitatea disponibilă.

b) Se cunoaşte faptul că donaţiile sunt cârmuite de principiul irevocabilităţii (irevocabilitate de gradul al ll-lea), potrivit cu care orice clauză sau condiţie a cărei împlinire atârnă de voinţa donatorului şi care i-ar da posibilitatea acestuia de a zădărnici sau micşora, direct sau indirect, foloasele gratuite pe care contractul le creează pentru donatar sunt incompatibile cu esenţa donaţiilor, atrăgând nulitatea lor absolută.

în privinţa regulii reducerii legatelor înaintea donaţiilor mai facem încă două precizări: întâi, această regulă se aplică întocmai şi în cazul donaţiilor între soţi (care sunt esenţialmente revocabile, constituind singura excepţie de la principiul irevocabilităţii donaţiilor), deoarece reducţiunea începe totdeauna cu legatele şi nu prezintă nici o importanţă forma sau specificul donaţiei ori persoana donatarului. Considerăm însă că revocarea donaţiei între soţi se poate realiza prin testament, fie în mod expres (atunci când, printr-o dispoziţie expresă, testatorul îşi manifestă voinţa de a revoca o anumită donaţie), fie în mod tacit (atunci când, de exemplu, testatorul lasă unui legatar cu titlu particular bunul ce formase obiectul unei donaţii făcute soţului).

Apoi, regula reducerii legatelor înaintea donaţiilor are un caracter imperativ, clauza prin care testatorul ar dispune ca legatele să se reducă ulterior donaţiilor ori concomitent ar fi lovită de nulitate absolută deoarece ar cont

B. Legatele se reduc toate deodată şi în mod proporţional (art.852.C.civ.) în situaţia în care valoarea legatelor (la care se poate adăuga şi valoarea donaţiilor consimţite de către de cuius) a depăşit cotitatea disponibilă, toate legatele - fără a deosebi dacă sunt universale, cu titlu universal ori cu titlu particular şi fără a distinge în funcţie de obiectul legatului (bun mobil ori imobil, corporal sau incorporai, etc.) sau după împrejurarea dacă legatele au fost cuprinse în acelaşi testament sau în testamente diferite - se vor reduce toate deodată şi în mod proporţional cu valoarea lor. Această soluţie se explică prin

aceea că toate legatele - indiferent de momentul la care au fost întocmite - produc efecte la aceeaşi dată - data deschiderii succesiunii.

în legătura cu regula reducerii concomitente şi proporţionale a legatelor, se impune să mai facem patru precizări:

a) întâi, regula are un caracter dispozitiv întrucât se întemeiază pe voinţa prezumată a defunctului. Art. 853 C. civ. prevede că atunci “când testatorul va declara ca un legat să fie plătit preferându-se celorlalte, acest legat nu va fi supus la reducţiune decât după ce valoarea celorlalte legate nu va împlini rezerva legală”.

în literatura de specialitate şi în practica judecătorească este controversată problema dacă ordinea de preferinţă a legatelor poate fi stipulată numai în mod expres ori, dimpotrivă, voinţa testatorului poate rezulta şi implicit din ansamblul dispoziţiilor testamentare.

într-o opinie, se consideră că “reducerea proporţională a tuturor legatelor fiind întemeiată pe voinţa presupusă a testatorului, nu se poate admite o altă voinţă din partea lui, decât atunci când ea este manifestată în termeni expreşi” şi se conchide în sensul că “voinţa testatorului exprimată în mod tacit n-ar fi deci suficientă pentru a deroga de la reducerea proporţională a legatelor, statornicită de art. 852 C. civ.”.

într-o altă opinie, pe care o împărtăşim, se arată că voinţa testatorului poate fi dedusă din înţelesul clauzelor testamentare, cu condiţia de a nu li se da o interpretare contrară voinţei dispunătorului. Argumentul decisiv - dedus din interpretarea istorică a textului legal -constă în aceea că legiuitorul român a înlăturat condiţia ca declaraţia testatorului să fie expresă (soluţie existentă în Codul civil francez, care a servit ca model legiuitorului român), ceea ce înseamnă că a permis ca ordinea de preferinţă să rezulte şi din voinţa tacită a testatorului.

b) Apoi. întrucât regula consacrată de art.852 C.civ. are un caracter dispozitiv, nici un principiu juridic nu se opune ca legatarii înşişi să deroge de la regula reducerii proporţionale şi să decidă ordinea de reducere a legatelor, cu condiţia respectării în totalitate a drepturilor moştenitorilor rezervatari.

c) în al treilea rând, regula reducerii concomitente şi proporţionale a legatelor se aplică şi în cazjl unei succesiuni la care nu este chemat nici un moştenitor rezervatar şi al cărei activ - pe care cel ce lasă moştenire l-a repartizat prin testament mai multor legatari - este diminuat din pricina datoriilor defunctului.

într-o astfel de ipoteză, prin aplicarea principiului nemo liberalis nisi liberatus, se vor plăti mai întâi datoriile, iar restul bunurilor va fi repartizat între legatari, proporţional cu valoarea legatului fiecăruia.

d) în fine, din punct de vedere practic, reducerea proporţională a legatelor se realizează prin aplicarea “regulii de trei simple” ori a “regulii de trei compusă”.

De exemplu, dacă masa succesorală are 100 milioane, rezerva succesorală este de 50 milioane şi cotitatea disponibilă este tot de 50 milioane, iar defunctul a făcut trei legate de 60 milioane, 30 milioane respectiv 10 milioane, ca urmare a reducţiunii legatele se vor reduce la 30 milioane 15 milioane respectiv 5 milioane.

Dacă defunctul a făcut doar legate cu titlu universal şi /sau legate cu titlu particular, care nu epuizează averea succesorală şi există şi moştenitori rezervatari, se va proceda în felul următor:

- mai întâi, se calculează masa succesorală şi - pe baza acesteia, rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă;

- apoi, se însumează legatele şi se compară cu cotitatea disponibilă. în funcţie de rezultatul acestei comparaţii, pot să apară trei situaţii:

i) totalul legatelor este egal cu valoarea cotităţii disponibile. în acest caz, se va respecta în totalitate voinţa defunctului.

ii) totalul legatelor este mai mare decât valoarea cotităţii disponibile. în acest caz, legatele se vor reduce toate deodată, proporţional.

iii) totalul legatelor este mai mic decât cotitatea disponibilă. în acest caz, legatarii vor primi integral legatele, iar moştenitorii legali rezervatari vor primi rezervele corespunzătoare, la care se adaugă diferenţa dintre cotitatea disponibilă şi totalul legatelor (pe care o vor împărţi potrivit regulilor de la moştenirea legală).

Un exemplu este edificator: să presupunem că moştenirea lui X a fost acceptată de soţul supravieţuitor S şi copilul C, precum şi de legatarii cu titlu particular A, B şi C, ale căror legate însumează 3/16 din moştenire. Rezerva lui S = 1/8, rezerva lui C = 7/16, iar rezerva totală este de 9/16. Cotitatea disponibilă este de 7/16. întrucât totalul legatelor este mai mic decât cotitatea disponibilă, A, B şi C îşi vor primi integral legatele. Diferenţa dintre cotitatea disponibilă şi totalul legatelor, de 4/16, se va împărţi între S şi C conform regulilor de la moştenirea legală, ceea ce înseamnă că S va primi 1/16, iar C va primi 3/16. în final, S va primi 1 /8 + 1 /16 = 3/16, iar C va primi 7/16 + 3/16 = 10/16.

C) Donaţiile se reduc succesiv, în ordinea inversă a datei lor. începând cu cea mai nouă (art.850 alin.2 C. civ.), deoarece donaţiile cele mai vechi au fost făcute din cotitatea disponibilă şi numai donaţiile cele mai noi au depăşit - în tot sau în parte - cotitatea disponibilă şi au încălcat rezerva succesorală. Pe de altă parte, dacă s-ar proceda la reducerea concomitentă şi proporţională a donaţiilor ori reducerile ar începe cu donaţia cea mai veche, o astfel de soluţie ar contraveni principiului irevocabilităţii donaţiilor pentru că s-ar da posibilitatea donatorului să revoce donaţiile anterioare, făcând noi donaţii care să se încadreze în limitele cotităţii disponibile.

Această regulă de reducţiune are un caracter imperativ, ceea ce înseamnă că donatorul nu poate stabili o altă ordine de reducţiune a donaţiilor nici prin contractele încheiate, nici prin testamentul său. Soluţia caracterului imperativ al regulii se justifică prin aceea că principiul irevocabilităţii donaţiilor este un principiu de ordine publică de la care nu se poate deroga prin convenţii particulare (art.5 C. civ.).

în mod excepţional, în situaţia în care mai multe donaţii au aceeaşi dată şi din examinarea conţinutului intelectual al contractului ori a menţiunilor notarului public nu se poate stabili, cu caracter de certitudine, că o donaţie este anterioară alteia, donaţiile se vor reduce concomitent şi în mod proporţional cu valoarea lor (ca şi în situaţia în care legiuitorul a făcut mai multe legate). în plus, în cazul donaţiilor care au aceeaşi dată, donatorul poate stabili şi o ordine de preferinţă privitoare la reducţiunea lor pentru a se întregi rezerva succesorală. O astfel de dispoziţie - care poate fi atât expresă, cât şi tacită - nu contravine principiului irevocabilităţii

donaţiilor, deoarece reducţiunea donaţiilor pentru asigurarea rezervei succesorale este imperativ prevăzută de lege şi, în plus, în conflictul dintre principiul irevocabilităţii donaţiilor şi principiul intangibilităţii rezervei, trebuie să se dea satisfacţie, totdeauna, acestuia din urmă.

în legătură cu regula reducerii donaţiilor în ordine cronologică inversă, se mai impun unele precizări:

a) întâi. în cazul donaţiilor între soţi - care sunt esenţialmente revocabile donatorul poate să stipuleze ca reducţiunea unei donaţii făcute soţului să se facă cu prioritate faţă de alte donaţii posterioare (evident, în situaţia în care reducerea donaţiei ar fi necesară pentru întregirea rezervei).

b) Apoi. în cazul donaţiilor deghizate, moştenitorul rezervatar este considerat un terţ atunci când exercită dreptul la reducţiune în acele ipoteze în care pretinde că rezerva i-a fost încălcată printr-un act de înstrăinare al defunctului (act ce constituie, în realitate, o donaţie deghizată). Având calitatea de terţ, iar nu de având-cauză (calitate în care ar fi fost ţinut de obligaţia de garanţie), moştenitorul rezervatar poate să se folosească, în sprijinul pretenţiilor sale de reducere a liberalităţilor excesive, de orice mijloc de probă admis de lege.

c) în al treilea rând, o problemă foarte importantă se referă la dovada datei donaţiilor. Deosebim mai multe situaţii:

i) în cazul donaţiilor propriu-zise şi al celor deghizate (pentru care se cere ad validitatem forma autentică) nu se pun probleme deosebite deoarece se încheie în faţa notarului public şi data lor va fi aceea a încheierii valabile a contractului. Dacă donaţia se încheie prin ofertă şi acceptare (între care există un anumit interval de timp), data donaţiei va fi aceea a momentului acceptării, manifestată în formă autentică.

ii) în cazul donaţiilor indirecte şi al darurilor manuale, care au fost constatate printr-un înscris, vechimea donaţiei se determină în funcţie de momentul în care înscrisul constatator a dobândit data certă (conform art.1182C. civ.), adică cel mai târziu la moartea donatorului. Dacă donaţia a dobândit dată certă la moartea donatorului, iar donatarul nu poate dovedi -prin orice mijloc de probă - data anterioară a donaţiei în raport cu alte donaţii cu dată certă anterioară, se va reduce cu prioritate, conform art.850 alin.2 C. civ. în raport cu legatele însă, considerăm ca niciodată donaţiile nu se vor reduce concomitent şi proporţional cu acestea (chiar dacă actul de donaţie a căpătat dată certă prin moartea donatorului) deoarece, dacă donatarul face dovada încheierii contractului de donaţie cu donatorul, este evident că acest contract s-a încheiat la un moment anterior morţii donatorului, deci înainte ca legatele să-şi producă efectele.

în plus, în privinţa darurilor manuale care nu au fost constatate prin înscris (aşa cum se întâmplă în mod frecvent), data acestora se va putea dovedi prin orice mijloace de probă,

căci art.1182 C.civ. reglementează opozabilitatea faţă de terţi a datei înscrisurilor sub semnătură privată şi nu poate fi aplicat în acest caz, unde, prin ipoteză, nu există înscris constatator.

d) în fine, cea mai interesantă şi mai dificilă problemă din această materie constă în aceea de a şti care va fi soluţia în cazul în care unul dintre donatarii supuşi reducţiunii ar fi insolvabil. Insolvabilitatea acestuia va fi suportată de donatarul anterior, de moştenitorul rezervatar, sau trebuie aplicată o soluţie intermediară?

într-o primă opinie, s-a considerat că insolvabilitatea donatarului supus reducţiunii urmează să fie suportată de către moştenitorul rezervatar “pentru că donatarul anterior poate, printr-o fine de neprimire, să respingă acţiunea acestui moştenitor, deoarece liberalitatea sa nu poate fi supusă reducţiunii prin efectul unui eveniment posterior, ca una ce, din capul locului, a fost făcută de defunct asupra părţii sale disponibile”.

într-o altă opinie, s-a considerat că insolvabilitatea donatarului posterior va fi suferită de către donatarul anterior şi s-a argumentat în sensul că în conflictul de interese dintre moştenitorii rezervatari şi donatari preferinţă trebuie dată ocrotirii rezervei, care interesează, mai îndeaproape, ordinea publică decât irevocabilitatea donaţiilor.

în fine, într-o a treia opinie, se propune să se nesocotească donaţia în cauză la stabilirea masei de calcul, ceea ce înseamnă reducerea rezervei şi a cotităţii disponibile sub aspect valoric (iar nu procentual) şi, ca urmare, consecinţele insolvabilităţii vor fi suportate atât de donatarul anterior, cât şi de către moştenitorii rezervatari.

Considerăm că această ultimă soluţie - deşi pare “ solomonică “ - este cea mai apropiată de realitate şi cea mai echitabilă. Dacă însă insolvabilitatea donatarului a intervenit ulterior momentului deschiderii succesiunii, ni se pare că riscul acestei insolvabilităţi urmează să fie suportat în întregime de moştenitorul rezervatar care - de la data deschiderii moştenirii -a dobândit drepturi asupra bunului donat ulterior sau împotriva donatarului supus reducţiunii.

V. Căile procedurale de realizare a reducţiunii

Dreptul la reducţiunea liberalităţilor excesive se poate exercita prin bună învoială sau pe cale judecătorească.

V.A. Dacă toate persoanele interesate se înţeleg, reducţiunea liberalităţilor excesive se poate realiza prin bună învoială, fără să fie nevoie de intervenţia instanţei judecătoreşti. Art.82 alin.3 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr.36/1995 prevede ca “notarul public, având acordul tuturor moştenitorilor, va putea proceda la reducerea liberalităţilor, până la limitele prevăzute de lege”. Aceasta înseamnă că, având acordul moştenitorilor rezervatari şi al legatarilor, notarul public va stabili cotele succesorale ce se cuvin fiecăruia dintre aceştia în urma reducţiunii şi va elibera câte un exemplar al certificatului de moştenitor fiecăruia dintre moştenitori şi legatari, conform art.83 din Legea nr.36/1995.

De asemenea, reducţiunea se poate realiza şi pe calea împărţirii bunurilor prin bună învoială, situaţie în care în încheierea întocmită de notar se va arăta modul de împărţeală şi bunurile atribuite fiecăruia, potrivit art.81 alin.3 din Legea nr.36/1995.

în practica judecătorească s-a arătat, pe bună dreptate, că acordul moştenitorilor cu privire la reducţiunea legatelor este, în principiu, admisibil şi că o astfel de înţelegere are valoarea şi efectele unui act juridic care, ca atare, leagă cu putere de lege părţile între care intervine. Acest act nu mai poate fi revocat unilateral, ci numai anulat când se constată existenţa unui viciu de consimţământ sau încălcarea unor prevederi legale a căror nerespectare este sancţionată cu nulitatea actului.

V.B. în situaţia în care nu se realizează un acord între părţile interesate, rezolvarea problemelor litigioase urmează să se facă pe ca/e judecătorească, în cadrul acţiunii formulate de cel interesat (moştenitor rezervatar, legatar sau donatar, după caz). Indiferent de atitudinea moştenitorului rezervatar - ofensivă (concretizată prin promovarea unei acţiuni) ori defensivă (constând în apărarea pe cale de excepţie) - acesta trebuie să facă dovada încălcării rezervei succesorale prin liberalităţile consimţite de defunct (art.1169 C.civ.).

întrucât moştenitorul rezervatar se prezintă în apărarea unui drept conferit de lege -dreptul la rezervă - iar nu dobândit pe cale de moştenire de la defunct, rezervatarul va avea calitatea de terţ faţă de actele consimţite de cel care lasă moştenirea şi care îi lezează rezerva succesorală şi, în această calitate, se va putea sen/i de orice mijloc de probă admis de lege.

Pentru analizarea problemelor legate de exercitarea dreptului la reducţiune pe cale judecătorească, va trebui să distingem în funcţie de împrejurarea dacă obiectul liberalităţii care trebuie redusă se află în posesia beneficiarului (donatar sau legatar, după caz) ori în posesia moştenitorilor rezervatari.

V.B.1. în situaţia în care bunurile ce fac obiectul liberalităţii supuse reducţiunii se află în posesia beneficiarilor (cum se întâmplă în cazul bunurilor donate şi predate donatarilor, precum şi în cazul legatelor ale căror obiecte se află deja în posesia legatarilor) moştenitorii rezervatari urmează să solicite reducţiunea prin folosirea unei căi ofensive - acţiunea în reducţiune. Precizăm că moştenitorul rezervatar poate solicita reducţiunea ca un capăt principal al cererii ori, dacă există cauze de nevalabilitate a liberalităţii care i-a lezat rezerva, va solicita ca, în principal, să se constate ineficacitatea totală a liberalităţii (pentru nulitate, revocare, caducitate) şi numai în subsidiar - dacă se va respinge capătul de cerere principal - să se dispună reducţiunea liberalităţilor excesive în limitele cotităţii disponibile.

Deşi rezerva succesorală şi mijlocul său specific de apărare sunt reglementate prin dispoziţii, de regulă, imperative, iar ocrotirea rezervei interesează ordinea publică, în dreptul civil român reducţiunea nu operează de drept, în puterea legii, ci ea trebuie să fie invocată de cei interesaţi; în caz contrar, liberalităţile consimţite de defunct îşi vor produce efectele în totalitate.

în privinţa caracteristicilor acţiunii în reducţiune, în literatura de specialitate şi în practica judiciară s-au subliniat trăsăturile esenţiale ale acestei acţiuni:

a) în primul rând, acţiunea în reducţiune este o acţiune patrimonială personală, iar nu reală; ea este îndreptată împotriva beneficiarului liberalităţii excesive şi nu urmăreşte bunul ce a format obiectul liberalităţii, bun ce s-ar afla în mâinile terţilor subdobânditori.

b) în al doilea rând, acţiunea în reducţiune este o acţiune divizibilă, ceea ce înseamnă că nu se poate porni decât pentru partea de rezerva ce se cuvine moştenitorului în vederea complinirii ei, astfel că, odată ce se dispune reducţiunea, de ea urmează să beneficieze numai cel care a cerut-o. Pe cale de consecinţă, dacă unii moştenitori rezervatari, fără a renunţa la moştenire, renunţă să intenteze acţiunea în reducţiune sau să intervină (printr-o cerere de intervenţie principală) în procesul pornit de un alt comoştenitor rezervatar - pentru a respecta voinţa defunctului, chiar dacă acest fapt îl prejudiciază - liberalităţile se vor reduce numai în măsura necesară întregirii rezervei comoştenitorilor reclamanţi. De exemplu, dacă defunctul a lăsat ca moştenitori rezervatari doi copii şi a consimţit un legat cu titlu universal de 1/2 din moştenire în favoarea unui terţ, iar dintre cei doi copii doar unul se prevalează de dreptul său la rezervă, acesta din urmă va primi rezerva sa de 1/3 din moştenire, celălalt copil va primi doar 1/6 din moştenire, iar legatarul cu titlu universal va păstra legatul său de 1/2 din moştenire.

în practica instanţei supreme s-a decis că în situatţia în care reducţiunea este cerută în cadrul acţiunii de partaj - în cadrul căreia fiecare copărtaş are dublă calitate de reclamant şi pârât - cererea de reducţiune formulată de unul dintre moştenitorii rezervatari este de natură să folosească tuturor comoştenitorilor, în măsura în care si ei, în ceea ce îi priveşte, se găsesc în termenul de prescripţie de a o introduce. Aceasta înseamnă că orice moştenitor se poate prevala, pe cale incidentală, în procesul de partaj succesoral, de dreptul său de moştenite- rezervatar, solicitând să i se stabilească şi să i se atribuie partea din masa de împărţit ce i se cuvine.

c) în al treilea rând, acţiunea în reducţiune este prescriptibilă în cadrul termenului general de prescripţie de trei ani, conform art.3 din Decretul nr.167/1958. Termenul de prescripţie începe să curgă, de regulă, de la data când s-a născut dreptul la acţiune al reclamantului, adică de la data când a survenit decesul persoanei ale cărei liberalităţi urmează a fi reduse?.

în mod excepţional, în cazul în care titularul dreptului la acţiune nu a avut cunoştinţă, din motive ce nu îi sunt imputabile, de existenţa liberalităţii (de regulă, a testamentului, dar problema se pune la fel şi în cazul donaţiei) prin care i s-a lezat rezerva succesorală, termenul de prescripţie începe să curgă de la data când a luat cunoştinţă sau trebuia să ia cunoştinţă de existenţa liberalităţii.

V.B.2. în situaţia în care bunurile ce fac obiectul liberalităţii supuse reducţiunii se află în posesia moştenitorului rezervatar (cum se întâmplă în cazul bunurilor ce formează obiectul legatelor, precum şi în cazul donaţiilor ale căror obiecte nu s-au predat încă donatarilor) şi care refuză să le predea, beneficiarul liberalităţii urmează să solicite să i se predea bunurile ce formează obiectul liberalităţii pe cale de acţiune în justiţie. în cadrul acestei acţiuni, moştenitorul rezervatar se poate apăra prin invocarea excepţiei în reducţiune, solicitând respingerea - în tot sau în parte - a acţiunii intentate de către beneficiarul liberalităţii.

Principial, nu excludem posibilitatea pentru moştenitorul rezervatar de a formula fie o acţiune principală s-a decis că proprietarul care se găseşte în posesia bunului poate folosi calea acţiunii în constatare, atunci când îi este necesară o hotărâre judecătorească prin care să i se recunoască şi să i se consolideze dreptul, în caz că îi este contestat.

în privinţa prescripţiei extinctive, considerăm judicioasă soluţia instanţei supreme în sensul că dacă moştenitorul rezervatar se află în posesia obiectului reducţiunii “nu i se poate opune prescripţia, deoarece, în acest caz, nu i se poate reproşa o neglijenţă în valorificarea unor drepturi ale sale, cât timp a exercitat în fapt, toate prerogativele rezultând dintr-o astfel de situaţie, iar beneficiarul liberalităţii nu a cerut predarea obiectului legatului”.

VI. Efectele reducţiunii liberalităţilor excesive

Analizarea efectelor reducţiunii se face în mod diferit, după cum liberalităţile prin care se aduce atingere rezervei succesorale sunt legate (exheredări) sau donaţii.

în această situaţie, reducţiunea are ca efect ineficacitatea legatelor în măsura necesară întregirii rezervei; ineficacitatea poate fi totală, dacă cotitatea disponibilă a fost epuizată în totalitate prin donaţiile făcute de de cuius sau prin legatele în privinţa cărora cel ce lasă moştenirea a decis să fie plătite cu preferinţă legatarilor şi parţială, dacă unicul legat a

depăşit cotitatea disponibilă ori dacă totalul legatelor a întrecut cotitatea disponibilă (în această din urmă ipoteză intervenind reducerea concomitentă şi proporţională a tuturor legatelor, dacă defunctul nu a dispus altfel). în cazul exheredării directe a unui moştenitor rezervatar intervine, de asemenea, ineficacitatea parţială.

în literatura de specialitate s-a arătat că în cazul legatelor care încalcă rezerva succesorală intervine caducitatea totală sau parţială a acestora.

Considerăm, alături de prof.dr. Francisc Deak, că este mai potrivit termenul “ineficacitate”, deoarece - strict juridic vorbind - nu ne aflăm în prezenţa unei veritabile caducităţi. Caducitatea poate fi definită ca fiind o cauză de ineficacitate a legatelor, valabil încheiate şi nerevocate, datorită unor împrejurări obiective posterioare întocmirii testamentului. Cu alte cuvinte, caducitatea se produce independent şi chiar împotriva voinţei testatorului, în situaţia în care legatele depăşesc cotitatea disponibilă nu se poate afirma, cu deplin temei, că ineficacitatea legatelor intervine independent sau împotriva voinţei testatorului, deoarece tocmai acesta - prin liberalităţile făcute - a încălcat rezerva succesorală. Pe de altă parte, ineficacitatea legatelor nu se produce de drept, obligatoriu (chiar dacă au încălcat rezerva), ci numai în măsura în care persoanele îndreptăţite solicită aceasta, în condiţiile legii.

lată de ce preferăm termenul de “ineficacitate” în locul celui de “caducitate”; acesta din urmă ar putea fi folosit numai cu un înţeles mai larg decât cel obişnuit, deci o “caducitate lato sensu".

în privinţa modului concret în care urmează să se realizeze reducţiunea atunci când legatele depăşesc cotitatea disponibilă, Codul civil nu conţine dispoziţii exprese în acest sens. Există însă unanimitate în literatura de specialitate: "Considerând că legea nearătând modul în care are a fi făcută reducţiunea, ea trebuie în mod necesar să se facă în natură, deoarece erezii rezervatari au, în proporţia rezervei lor şi din momentul deschiderii succesiunii, un drept necontestabil de proprietate asupra tuturor bunurilor succesorale, nefiind obligaţi a preda legatarilor bunurile legate decât reduse la limita părţii disponibile; că, prin consecinţă, în cazul când bunul legat este supus reducţiunii, rezervatarii şi legatarul vor avea un drept de coproprietate asupra acelui bun, fiecare din ei în proporţia părţii ce i se cuvine”;

întregirea rezervei în natură nu creează dificultăţi pentru că bunurile ce formează obiectul legatelor se află, de regulă, în posesia moştenitorilor rezervatari.

în situaţia în care bunul (bunurile) legate au fost deja predate legatarului (indiferent cu ce titlu) chiar de cel ce lasă moştenirea şi legatarul - mizând pe calitatea sa - l-a înstrăinat unui terţ dobânditor de bună-credinţă, întregirea rezervei se va face, de regulă, prin echivalent.

în această situaţie, reducţiunea are ca efect desfiinţarea donaţiilor, în măsura necesară întregirii rezervei; desfiinţarea va fi totală, dacă există mai multe donaţii şi cotitatea disponibilă

a fost epuizată prin donaţii anterioare şi parţială, dacă şi în măsura în care donaţia ori donaţiile (în acest din urmă caz atunci când există o pluralitate de donaţii având aceeaşi dată) se încadrează parţial în cotitatea disponibilă.

în literatura de specialitate s-a arătat că în cazul donaţiilor care încalcă rezerva succesorală intervine rezoluţiunea, totală sau parţială, a liberalităţii respective.

Termenul de “rezoluţiune” este impropriu folosit în această materie. Rezoluţiunea, ca efect specific al contractelor sinalagmatice, a fost definită ca fiind o sancţiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic, constând în desfiinţarea retroactivă a acestuia şi repunerea părţilor în situaţia avută anterior încheierii contractului. în cazul donaţiilor care încalcă rezerva succesorală nu se poate aplica sancţiunea rezoluţiunii pentru că, pe de o parte, donaţia nu este contract sinalagmatic (de regulă), iar pe de alta parte - şi mai ales - nu se poate pune problema neexecutării culpabile a obligaţiilor ce decurg din contractul de donaţie. Se pare că folosirea acestui termen juridic reprezintă un reflex al unei concepţii mai vechi - foarte controversată şi criticată - potrivit cu care orice donaţie ce încalcă rezerva succesorală este afectată de o condiţie rezolutorie tacită. Aşa cum vom arăta în cele ce urmează, desfiinţarea donaţiei ce încalcă rezerva succesorală nu produce efectele specifice ale rezoluţiunii, cu deosebire sub aspectul retroactivităţii, lată de ce socotim ca nepotrivită folosirea noţiunii de “rezoluţiune” în această materie.

Ca urmare a desfiinţării donaţiei excesive, moştenitorul rezervatar devine, de la data deschiderii succesiunii, proprietar ori, după caz, coproprietar asupra bunului cu care se întregeşte rezerva. în calitatea lui de proprietar exclusiv, moştenitorul rezervatar poate cere restituirea bunului în natură, iar în calitatea lui de coproprietar poate cere ieşirea din indiviziune şi atribuirea în natură a bunului ce formează obiectul partajului. După cum a decis în mod constant instanţa supremă că rezerva nu poate fi suplinită prin acordarea doar a dreptului de uzufruct şi nici grevată de sarcini, cum ar fi uzufructul.

în ipoteza în care - urmare a desfiinţării parţiale a donaţiei - moştenitorul rezervatar şi donatarul devin coproprietari, întregirea rezervei succesorale nu se va realiza obligatoriu în natură. în acest caz, prin aplicarea regulilor specifice partajului succesoral, se poate ajunge şi la întregirea prin echivalent, mai ales că, uneori, o astfel de soluţie poate fi avantajoasă pentru moştenitorul rezervatar (de exemplu, o donaţie ce are ca obiect un imobil valorând 1 miliard de lei urmează să fie desfiinţată doar pentru 1/8, restul de 7/8 încadrându-se în limitele cotităţii disponibile; într-o astfel de situaţie, de regulă, este mai avantajos pentru

moştenitorul rezervatar ca întregirea rezervei succesorale să se facă prin echivalent, pentru că altfel el va trebui să plătească donatarului echivalentul a 7/8 din valoarea bunului respectiv).

Ca urmare a constatării faptului că donaţia a încălcat rezerva succesorală, desfiinţarea acesteia nu se face cu efect retroactiv (de la data încheierii contractului de donaţie), ci moştenitorul rezervatar devine proprietar sau coproprietar al bunului donat numai de la data deschiderii succesiunii (ceea ce ar putea fi catalogată ca o “retroactivitate limitată”, deoarece rezervatarul devine proprietar de la un moment anterior aceluia al intentării acţiunii în reducţiune ori aceluia al rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care se admite cererea de reducţiune).

în legătură cu momentul desfiinţării donaţiei excesive, Codul civil prevede următoarele dispoziţii speciale:

a) întâi, donatarul păstrează fructele naturale percepute şi pe cele civile scadente anterior deschiderii moştenirii. Această soluţie decurge din realitatea potrivit cu care donatarul a avut calitatea de proprietar al bunului donat pentru intervalul de timp cuprins între momentul încheierii contractului de donaţie şi momentul deschiderii succesiunii.

Donatarul va avea obligaţia să restituie - potrivit art.854 C.civ. - fructele porţiunii ce depăşeşte cotitatea disponibilă începând cu momentul morţii donatorului ( decuius- ului) şi aceasta fără a deosebi după cum fructele au fost percepute de către donatar sau de altă persoană.

în literatura de specialitate

b)Apoi, actele de înstrăinare şi de grevare cu drepturi reale a bunurilor donate, încheiate între donatar şi terţi, până la momentul deschiderii succesiunii, rămân valabile. O astfel de soluţie - diferită faţă de cea adoptată de legiuitorul francez şi cel italian - serveşte asigurării securităţii circuitului civil, chiar dacă ea îi poate dezavantaja, uneori, pe moştenitorii rezervatari, care vor suporta riscul insolvabilităţii donatarului.

în privinţa actelor de înstrăinare sau de grevare încheiate între donatar şi terţii dobânditori de bună-credinţă ai unor bunuri imobile după data deschiderii succesiunii, chestiunea era foarte controversată în perioada interbelică.

într-o opinie, care se regăseşte şi în mai multe decizii judecătoreşti, se susţine că motivele de ordin general ce l-au determinat pe legiuitor de a admite acest sistem, sacrificarea

intereselor succesorilor rezervatari şi ocrotirea terţilor dobânditori de bună-credinţă, pot fi invocate în ambele ipoteze, fie că înstrăinarea s-a făcut înainte sau după moartea dăruitorului.

într-o altă opinie, s-a arătat că dispoziţia legii nu-şi primeşte aplicaţie decât în privinţa înstrăinărilor anterioare deschiderii succesiunii dăruitorului, căci dacă donatarul a înstrăinat obiectul dăruit în urma morţii dăruitorului, rezervatarii ar avea acţiunea în revendicare, întrucât, dreptul lor de reducţiune fiind deschis donatarul a dispus de un lucru ce aparţinea rezervatarilor.

Fiind de acord, în principiu, cu această a doua opinie, credem că sunt necesare unele nuanţări.

i) Dacă terţul dobânditor este de rea-credinţă (cunoaşte faptul că donaţia a încălcat rezerva succesorală), contractul pe care acesta îl încheie cu donatarul este lovit de nulitate absolută, ca fiind făcut în frauda drepturilor rezervatarului (fraus omnia corrumpit) fără a deosebi după cum are ca obiect un bun mobil sau imobil.

ii) Dacă terţul dobânditor este de bună-credinţă (care, conform art.1899 alin.2 C.civ., se prezumă), iar contractul priveşte înstrăinarea unui bun mobil, terţul dobânditor se poate apăra prin invocarea art.1909 alin.1 C.civ.

iii) Dacă terţul dobânditor este de bună-credinţă, dar donatarul îi înstrăinează un bun imobil sau îl grevează cu drepturi reale, un astfel de contract nu îi este opozabil moştenitorului rezervatar, fiind încheiat de un neproprietar.

Sub aspect procedural, moştenitorul rezervatar va trebui să formuleze o acţiune împotriva donatarului şi terţului dobânditor, cu două capete de cerere:

- în cadrul primului capăt de cerere va trebui să solicite reducţiunea donaţiei (ca liberalitate excesivă);

- în cadrul celui de-al doilea capăt de cerere (care este o acţiune în revendicare) va trebui să solicite să fie obligat terţul dobânditor la restituirea bunului pe care i l-a înstrăinat donatarul.

Dacă donaţia a depăşit doar în parte cotitatea disponibilă, moştenitorul rezervatar va trebui să-l cheme în judecată pe donatar, solicitând reducţiunea donaţiei şi ieşirea din indiviziune cu privire la bunul donat. Soarta contractului încheiat între donatar şi terţ va depinde de rezultatul partajului: dacă bunul va cădea în lotul donatarului, datorită efectului declarativ al partajului, contractul va fi retroactiv valabil; dacă bunul va cădea în lotul rezervatarului, contractul va fi retroactiv desfiinţat, terţul putându-se întoarce cu o acţiune în garanţie pentru evicţiune împotriva donatarului.

De la principiul întregirii rezervei în natură există şi unele excepţii, când reducţiunea se face prin echivalent

a) dacă donatarul a înstrăinat, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, ori a grevat cu drepturi reale (ipotecă, superficie, uzufruct, servitute) bunurile ce au format obiectul donaţiei - cu condiţia ca actul să se fi încheiat înainte de deschiderea moştenirii - rezerva se va întregi

prin echivalentul porţiunii ce depăşeşte cotitatea disponibilă (art.855 C.civ.). în acest caz, riscul unei eventuale insolvabilităţi a donatarului va fi suportat în totalitate de către moştenitorii rezervatari, cu excepţia pluralităţii de donatari când - potrivit opiniei pe care o împărtăşim riscul va fi suportat şi de către moştenitorii rezervatari şi de către donatarii anteriori.

b) dacă donaţia supusă reducţiunii s-a făcut unui moştenitor rezervatar cu scutire de raport (de exemplu, unui descendent), acesta va putea păstra în contul rezervei sale partea care depăşeşte cotitatea disponibilă, cu condiţia ca în moştenire să existe alte bunuri de aceeaşi natură cu cele dăruite care să fie atribuite comoştenitorilor rezervatari. Unele precizări sunt necesare:

i) condiţia ca donaţia să fie scutită de raport nu este prevăzută ca atare de lege, dar ea se impune pentru că dacă donaţia n-ar fi scutită de raport bunul donat ar trebui adus la masa succesorală, chiar dacă n-ar depăşi cotitatea disponibilă;

ii) prin bunuri de aceeaşi natură nu se au în vedere bunuri identice. De exemplu, sunt bunuri de aceeaşi natură terenurile, indiferent de cultura cu care sunt ocupate sau construcţiile, indiferent de destinaţia acestora;

iii) în această ipoteză, rezervatarul donatar va cumula cotitatea disponibilă cu partea sa din rezervă; el va păstra în totalitate bunul donat, luând însă mai puţin din partea sa de rezervă. De exemplu, la moştenire vin doi copii, dintre care unul a primit o donaţie scutită de raport de 25 milioane lei, iar bunurile lăsate de defunct au o valoare de 20 milioane lei; masa de calcul este de 45 milioane lei, rezerva de 30 milioane lei (câte 15 milioane pentru fiecare copil), iar cotitatea disponibilă de 15 milioane lei. Copilul donatar va reţine bunul donat în întregime (deşi depăşeşte cotitatea disponibilă), imputând excedentul de 10 milioane lei asupra părţii sale de rezervă, ceea ce determină să mai ia din succesiune bunuri de 5 milioane lei, iar celălalt copil va lua bunuri de aceeaşi natură cu cel donat în valoare de 15 milioane lei (în limitele părţii sale din rezervă).

c) dacă donaţia supusă raportului are ca obiect un imobil, iar partea supusă reducţiunii reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea imobilului, donatarul rezervatar poate păstra în întregime imobilul, iar reducţiunea necesară întregirii rezervei celorlalţi moştenitori rezervatari se va face prin echivalent (fie prin luare mai puţin de către donatar din celelalte bunuri ale succesiunii, fie prin echivalent bănesc). Dacă partea supusă reducţiunii reprezintă mai mult de jumătate din valoarea imobilului, donatarul rezervatar va fi obligat să aducă la masa succesorală întregul imobil, luându-şi partea disponibilă ce i se cuvine.

d) în fine, dacă bunul donat a pierit din culpa donatarului ori a fost un bun fungibil şi consumptibil, reducţiunea se va face prin echivalent; în cazul bunurilor fungibile şi consumptibile, donatarul se va putea libera oferind bunuri de aceeaşi calitate, cantitate şi valoare, deoarece el este presupus a fi întrebuinţat lucrurile donate potrivit destinaţiei lor. Dacă pieirea bunului donat este fortuită, riscul îl suportă moştenirea deoarece pieirea s-ar fi produs şi dacă bunul ar fi rămas în patrimoniul defunctului.

în toate cazurile de reducţiune prin echivalent se va avea în vedere starea bunului din momentul încheierii contractului de donaţie şi valoarea lui de la data deschiderii succesiunii, conform art. 849 si 855 C.civ.

VII. Reducţiunea liberalităţii în uzufruct sau în rentă viageră

Toate precizările pe care le-am făcut în secţiunile anterioare cu privire la reducţiunea liberalităţilor excesive au avut în vedere reducerea donaţiilor şi/sau legatelor ce poartă asupra proprietăţii depline a bunurilor înstrăinate de către dispunător.

Dacă liberalitatea consimţită de defunct are ca obiect dreptul de uzufruct sau o rentă viageră, aplicarea regulilor analizate în cele ce precedă este extrem de dificilă pentru că, pe de o parte, cotitatea disponibilă este stabilită de lege în plină proprietate, iar pe de altă parte, evaluarea dreptului de uzufruct sau a rentei viagere este aleatorie, deoarece nu se poate şti care va fi durata vieţii uzufructuarului, respectiv a credirentierului. în aceste condiţii, aplicarea soluţiei clasice (obişnuite) ar fi de natură a prejudicia pe una dintre părţile interesate. De exemplu, dacă presupunem o rentă anuală de 12 milioane lei (câte un milion lei lunar) stipulată pentru toată viaţa credirentierului, nu se poate şti cu exactitate la ce sumă va ajunge această rentă şi, ca o consecinţă, nu se va şti dacă va fi ori nu depăşită cotitatea disponibilă. Dacă am presupune că, de exemplu, credirentierul va mai trăi 5 ani, renta va totaliza 60 milioane lei; dacă, prin ipoteză, credirentierul va deceda peste un an, preţuirea rentei va fi cu 48 milioane mai mare; dimpotrivă, dacă, de pildă, credirentierul va mai trăi 10 ani de la constituirea rentei, aceasta va însuma 120 milioane lei şi va fi depăşită cotitatea disponibilă, astfel cum a fost determinată iniţial.

în scopul înlăturării tuturor acestor dificultăţi de calcul, legiuitorul a adoptat o soluţie de excepţie. Potrivit art.844 din Codul civil, “Dacă dispoziţia prin acte între vii sau prin testament constituie un uzufruct sau o rentă viageră a cărei valoare trece peste cantitatea disponibilă, erezii rezervatari au facultatea de a executa aceste dispoziţii sau de a abandona proprietatea cantităţii disponibile".

în consecinţă, moştenitorii rezervatari au un drept de opţiune: fie să execute liberalitatea aşa cum a fost prevăzută (chiar dacă aceasta ar conduce în viitor la depăşirea cotităţii disponibile), fie să predea beneficiarului liberalităţii proprietatea cotităţii disponibile, transformând dreptul de uzufruct sau de rentă viageră într-un drept în plină proprietate asupra cotităţii disponibile a moştenirii. în plus, dacă beneficiarul liberalităţii este şi el moştenitor rezervatar, la acest drept în plină proprietate asupra cotităţii disponibile se va adăuga şi propria cotă de rezervă în plină proprietate.

Moştenitorul rezervatar nu are decât posibilitatea de a opta între aceste două alternative pe care legea i le pune la dispoziţie.

Deşi opţiunea îi aparţine numai moştenitorului rezervatar (care este “judecătorul intereselor sale”.

Sistemul legii înlătură necesitatea unei evaluări anevoioase, care ar impune efectuarea unei comparaţii între două cantităţi de naturi diferite, deoarece cotitatea disponibilă constituie

o sumă globală determinată, în vreme ce liberalitatea constă dintr-un venit a cărui întindere este imposibil de stabilit cu certitudine.

în acelaşi timp, dispoziţia art.844 C.civ. este derogatorie de la dreptul comun întrucât conferă posibilitatea pentru moştenitorul rezervatar să modifice natura liberalităţii, în funcţie de voinţa şi interesul său.

Dacă moştenitorul rezervatar optează pentru abandonarea proprietăţii cotităţii disponibile, această opţiune produce efecte retroactive, în sensul că rezervatarul se consideră proprietar exclusiv asupra rezervei succesorale de la data deschiderii succesiunii (iar nu de la data exercitării dreptului de opţiune) şi tot de la aceeaşi dată beneficiarul dreptului de uzufruct sau de rentă viageră se consideră proprietar exclusiv asupra cotităţii disponibile. Consecinţa practică a acestei soluţii este aceea că dreptul asupra fructelor aferente părţii din moştenire - rezervă succesorală sau, după caz, cotitate disponibilă - ce li se cuvine este recunoscut fiecăruia de la data deschiderii succesiunii. Cu alte cuvinte, deşi rezervatarul îşi exercită opţiunea mai târziu, beneficiarul dreptului de uzufruct nu va putea reţine fructele aferente rezervei succesorale pe perioâda cuprinsă între data deschiderii succesiunii şi data exercitării dreptului de opţiune.

Exercitarea dreptului de opţiune de către moştenitorul rezervatar echivalează cu exercitarea de către acesta a dreptului la reducţiunea liberalităţilor excesive şi se poate realiza fie prin bună învoială (în cadrul procedurii succesorale notariale), fie pe cale judecătorească.

Pentru aplicarea dispoziţiei excepţionale prevăzută de art.844 C.civ., trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii:

a) Liberalitatea să aibă ca obiect dreptul de uzufruct sau rentă viageră.

Deşi s-a susţinut că art.844 C. civ. nu s-ar aplica nici în cazul în care liberalitatea are ca obiect dreptul de uz sau de abitaţie, deoarece fiind o dispoziţie de excepţie este de strictă aplicare şi interpretare şi nu poate fi extinsă prin analogie, considerăm că se poate aplica şi în cazul acestor dezmembrăminte ale dreptului de proprietate pentru că, pe de o parte, dificultăţile de evaluare sunt identice în toate ipotezele, iar pe de altă parte, dreptul de uz şi de abitaţie nu sunt decât “diminutive ale uzufructului".

Totodată, considerăm că dispoziţia se aplică şi în cazul contractului de întreţinere (atunci când acesta îmbracă forma unei liberalităţi) deoarece şi în cazul întreţinerii există aceleaşi raţiuni ca şi în cazul rentei viagere, iar ubi eadem estratio, ibi eadem solutio esse debet.

Atunci când liberalitatea are ca obiect nuda proprietate sau proprietatea cu sarcina unei rente viagere în favoarea moştenitorului rezervatar, soluţiile din practica judecătorească şi din literatura de specialitate nu mai sunt unitare.

într-o primă opinie, împărtăşită de unele instanţe judecătoreşti (inclusiv de instanţa supremă) în perioada interbelică, s-a susţinut că art.844 C.civ. s-ar aplica şi în aceste ipoteze, deoarece în ambele situaţii operaţiunea de evaluare este deopotrivă aleatorie.

în cealaltă opinie - majoritară pe care o împărtăşim, s-a decis că textul nu poate primi aplicare, iar liberalitatea va trebui preţuită în plină proprietate, beneficiarul ei urmând să se mulţumească cu nuda proprietate cel mult a cotităţii disponibile, iar rezervatarul va beneficia de cota de rezervă în plină proprietate. în plus, rezervatarul va păstra şi liberalitatea în uzufruct asupra cotităţii disponibile, dacă uzufructul are ca obiect întregul patrimoniu succesoral, fără a se ţine seama de faptul că, în acest fel, peste rezerva în plină proprietate moştenitorul rezervatar beneficiază şi de uzufructul cotităţii disponibile.

b) Art.844 C.civ. este aplicabil numai dacă defunctul a făcut o singură liberalitate. Dacă cel ce lasă moştenire a consimţit mai multe liberalităţi - dintre care una în uzufruct (uz, abitaţie) sau rentă viageră (întreţinere), evaluarea se impune pentru a fi posibilă aplicarea regulilor specifice care guvernează ordinea reducţiunii liberalităţilor excesive şi calculul cotităţii disponibile. De exemplu, dacă defunctul a donat în timpul vieţii sale un bun în plină proprietate şi, ulterior, a lăsat un legat ce are ca obiect dreptul de uzufruct asupra unei case, dispoziţiile art. 844 C.civ. nu mai sunt aplicabile. în aceste condiţii, va trebui să se determine masa de calcul, rezerva succesorală, cotitatea disponibilă, valoarea bunului donat, precum şi valoarea dreptului de uzufruct. Numai procedând astfel se va putea stabili dacă donaţia şi legatul uzufructului se înscriu în limitele cotităţii disponibile; dacă valoarea lor cumulată depăşeşte cotitatea disponibilă, legatul uzufructului se va reduce înaintea donaţiei, potrivit regulii" legatele se reduc înaintea donaţiilor, consacrată de art. 850 alin. 1 C.civ.

în lipsa unei reglementări speciale privind evaluarea rentei viagere (întreţinerii) şi a dezmembrămintelor dreptului de proprietate (uzufruct, uz, abitaţie), considerăm că sunt aplicabile regulile admise în legislaţia financiară. Astfel:

- în privinţa rentei viagere şi a întreţinerii, evaluarea se face în funcţie de valoarea rentei sau a întreţinerii convenite de părţi pe o perioadă de 10 ani ( art. 5 alin. 1 din O.G. nr. 19/ 1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială şi art. 13 alin. 1 din Normele Metodologice nr. 443/C/7.07.1999 ale Ministerului Justiţiei pentru aplicarea O.G. nr. 12/ 1998).

- în privinţa dezmembrămintelor dreptului de proprietate (uzufruct, uz, abitaţie), acestea se evaluează în funcţie de valoarea declarată de părţi, dar nu mai puţin de 20% din valoarea de circulaţie a imobilului (art. 5 alin. 6 din Normele Metodologice nr. 443/C/ 7.07.1999 aie Ministerului Justiţiei pentru aplicarea O.G. nr. 12/1998). Cu alte cuvinte, în lipsa unei alte înţelegeri a părţilor implicate, dreptul de uzufruct, uz sau abitaţie poate fi evaluat la 20% din valoarea de circulaţie a bunurilor asupra cărora poartă acest drept.

Dacă există o singură liberalitate în uzufruct (uz, abitaţie) sau rentă viageră (întreţinere), evaluarea nu mai este necesară, fiind pe deplin incidente dispoziţiile art. 844 C.civ. Singurul în măsură să aprecieze dacă prin liberalitatea consimţită de către de cuius i se încalcă rezerva succesorală este moştenitorul rezervatar. Pentru a-şi exercita dreptul de opţiune

conferit de lege, moştenitorul rezervatar nu trebuie să demonstreze că prin liberalitatea consimţită i s-ar fi încălcat rezerva succesorală. De altfel, dacă ar fi ţinut să probeze încălcarea dreptului său la rezervă, ar însemna ca moştenitorul rezervatar să evalueze dreptul de uzufruct sau renta viageră. Or, tocmai acest demers extrem de dificil a fost evitat de legiuitor prin adoptarea art. 844 C.civ.

în fine, în acest context, se impune să lămurim şi aparenta neconcordanţă între art. 844

C.civ. şi art. 1641 C.civ. potrivit acestui din urmă text, "Rendita pe viaţă înfiinţată prin donaţiune sau testament este supusă la reducţiune, dacă întrece porţiunea disponibilă'. Din lecturarea acestui text pare a rezulta că se impune mai întâi evaluarea rentei pentru a se putea decide dacă va fi ori nu supusă reducţiunii; or, art. 844 C.civ., a urmărit să evite această evaluare şi de aici ar rezulta o contradicţie. în realitate, evaluarea rentei se impune numai dacă există o pluralitate de donatari şi/sau legatari şi se creează un conflict între aceştia. Acest conflict urmează a se rezolva potrivit principiilor ce guvernează ordinea reducţiunii liberalităţilor excesive. Numai în acest caz evaluarea rentei este obligatorie, nu şi în ipoteza în care renta viageră este singura liberalitate.

c) întrucât acţiunea în reducţiune este divizibilă, în cazul existenţei mai multor moştenitori rezervatari, fiecare dintre aceştia poate opta după cum consideră necesar. Dacă liberalitatea are un obiect indivizibil, rezervatarii vortrebui să se înţeleagă asupra opţiunii; dacă o asemenea înţelegere nu se poate realiza, reducţiunea liberalităţii urmează să se facă potrivit dreptului comun în materie, ceea ce presupune în mod obligatoriu ca instanţa să evalueze liberalitatea ce are ca obiect un uzufruct sau rentă viageră, în ciuda neajunsurilor determinate de un astfel de demers.

în situaţia în care sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege, iar moştenitorul rezervatar a făcut o anumită opţiune şi aceasta a fost acceptată de donatar sau de legatar, în baza principiului irevocabilităţii actelor juridice civile rezervatarul nu va mai putea să revină asupra opţiunii făcute.

Dispoziţia cuprinsă în art.844 C.civ. nu are un caracter imperativ, nu este de ordine publică. Aceasta înseamnă că:

- pe de o parte, părţile se pot înţelege asupra unui alt mod de reducţiune a liberalităţii excesive;

- pe de altă parte, dispunătorul poate să prevadă ca, în ipoteza în care liberalitatea în uzufruct sau rentă viageră ar încălca rezerva succesorală, reducţiunea să se facă potrivit dreptului comun, fără ca moştenitorii rezervatari să poată opta pentru predarea în plină proprietate a cotităţii disponibile a moştenirii.

VIII. Reducţiunea liberalităţilor având ca obiect drepturi de proprietate

intelectuală

Probleme speciale se pun în situaţia în care din masa succesorală fac parte drepturi de proprietate intelectuală. Avem în vedere situaţiile în care cel ce lasă moştenirea a fost titularul unui drept de folosire exclusivă asupra unei invenţii, a unei mărci, indicaţii geografice, desen sau model industrial, topografia unui circuit integrat sau a unor drepturi patrimoniale de autor. în toate aceste situaţii, la data decesului titularului drepturilor, nu se poate cunoaşte cu exactitate valoarea patrimonială a acestor drepturi. Neputând fi comensurate cu exactitate, drepturile de proprietate intelectuală pot crea dificultăţi şi sub aspectul aplicării instituţiei reducţiunilor liberalităţii excesive.

Nici un fel de problemă nu se va pune în ipoteza în care cel ce lasă moştenirea a avut moştenitori rezervatari, iar întregul său patrimoniu a fost lăsat prin testament unui legatar universal. în acest caz, ia solicitarea moştenitorilor rezervatari, notarul public sau instanţa de judecată va proceda la reducţiunea liberalităţii în limita cotităţii disponibile şi toţi moştenitorii (atât cei rezervatari, cât şi legatarul) vor dobândi o cotă-parte din patrimoniul succesoral, cotă-parte ce se va aplica şi asupra dreptului de proprietate intelectuală.

De exemplu, dacă un scriitor lasă o masă succesorală formată dintr-un imobil, mai multe bunuri mobile şi drepturile patrimoniale de autor asupra unor opere literare, iar ca moştenitori are un copil (moştenitor rezervatar cu o rezervă de Vz din moţtenire) ţi l-a instituit legatar universal pe un prieten, rezerva succesorală de Vz va reveni copilului, iar cotitatea disponibilă de /2 va reveni legatarului universal.

Cu ocazia ieşirii din indiviziune este oportun ca partajul în natură să se realizeze numai cu privire la imobil şi la celelalte bunuri mobile, nu şi cu privire la drepturile patrimoniale de autor. în condiţiile în care drepturile patrimoniale de autor se transmit moştenitorilor pe o perioadă de 50 de ani, este imposibil de anticipat care vor fi foloasele patrimoniale ce se vor obţine ca urmare a valorificării operelor create de cel ce lasă moştenirea.

Cu alte cuvinte, excluzând ipoteza în care moştenitorii convin altfel, irr obilele şi celelalte bunuri mobile urmează să se împartă în natură, iar drepturile patrimoniale de autor urmează să se atribuie celor doi moştenitori în cote egale, respectiv /2 legatarului universal. Procedându-se astfel, se exclude posibilitatea ivirii unui nou litigiu prin care moţtenitorul rezervatar să solicite reducerea liberalităţii consimţite în favoarea legatarului universal ca fiind excesivă.

Foarte dificilă însă este rezolvarea situaţiei în ipoteza în care dreptul de proprietate intelectuală a format obiectul unui contract de donaţie, al unui legat cu titlu particular sau al unui legat cu titlu universal. De exemplu, cel ce lasă moştenirea a donat dreptul de proprietate intelectuală sau acest drept formează obiectul unui legat cu titlu particular ori, în fine, defunctul a lăsat unui prieten totalitatea bunurilor mobile, din care evident face parte şi dreptul de proprietate intelectuală (acest legat fiind un legat cu titlu universal, astfel cum prevede în mod expres art.894 alin. 1 C.civ).

La cunoştinţa noastră există doar un articol de specialitate în care s-a tratat această problemă.

în acest studiu s-a propus următoarea soluţie:

- atribuirea cotei de rezervă din dreptul de creaţie intelectuală moştenitorului rezervatar, iar legatarului cotitatea disponibilă;

- urmând ca legatarul să mai preia din indemnizaţia cuvenită moştenitorului rezervatar suma corespunzătoare cotităţii disponibile din celelalte bunuri ale moştenirii.

Cu alte cuvinte, încercând să concretizăm soluţia propusă, ar trebui să se procedeze în felul următor: dacă defunctul a lăsat bunuri mobile şi imobile în valoare de 300.000.000 lei, precum şi drepturile patrimoniale de autor (a căror valoare patrimonială nu poate fi apreciată la data deschiderii succesiunii) şi are ca moştenitor rezervatar un copil, iar în timpul vieţii a testat drepturile patrimoniale de autor unui legatar cu titlu particular, copilul urmează să primească toate bunurile mobile şi imobile în valoare de 300.000.000 lei şi 1/2 din drepturile patrimoniale de autor, iar legatarul cu titlu particular va primi 1/2 din drepturile patrimoniale de autor. în continuare, în urma valorificării drepturilor patrimoniale de autor (de exemplu, prin încheierea unor contracte de editare), moştenitorul rezervatar va trebui să-i plătească legatarului cu titlu particular sumele ce i se cuvin până când legatarul cu titlu particular va încasa ca drepturi patrimoniale de autor suma de 300.000.000 lei. Această sumă corespunde cotităţii disponibile corelative rezervei succesorale în valoare de 300.000.000 lei, rezervă succesorală ce este formată din toate bunurile mobile şi imobile pe care moştenitorul rezervatar le-a primit deja în natură. Dacă valoarea drepturilor patrimoniale de autor va depăşi

300.000.000 lei, în continuare sumele de bani ce se vor încasa vor fi împărţite în proporţie de Vz ia /2 între moţtenitorul rezervatar ţi legatarul cu titlu particular.

Această soluţie nu numai că nu corespunde în toate cazurile realităţii, dar prezintă şi serioase inconveniente. Astfel:

a) întâi, este posibil ca valoarea patrimonială a dreptului de proprietate intelectuală să fie mai mică decât cotitatea disponibilă. într-o asemenea situaţie este neconform realităţii să se decidă că moştenitorul rezervatar este titularul unei cote-părţi din dreptul de proprietate intelectuală, deşi în realitate acest drept nu i-a aparţinut nici un moment şi nu-i aparţine sub nici o formă. De pildă, în exemplul luat mai sus, dreptul de proprietate intelectuală va avea la data stingerii sale o valoare totală de 100.000.000 lei. Nu se vede de ce moştenitorul rezervatar trebuie să fie considerat titularul unei cote-părţi din acest drept patrimonial de autor, de vreme ce, în final, nu va primi nici o sumă de bani obţinută din valorificarea drepturilor patrimoniale de autor. Altfel spus, deşi moştenitorul rezervatar este presupus titularul unui drept patrimonial şi deşi acest drept este valorificat potrivit Specificului său, acest moştenitor nu obţine nici un avantaj.

b) Apoi, situaţia neconformă realităţii care se creează ca urmare a aplicării soluţiei propuse va genera mari dificultăţi practice. Astfel:

b1) toate contractele de valorificare a dreptului de proprietate intelectuală vor trebui încheiate în calitate de titular nu doar de către legatarul cu titlu particular (care este, în adevăr, singurul titular al acestui drept), ci de către acesta împreună cu moştenitorul rezervatar. Şi aceasta deşi moştenitorul rezervatar, cel puţin până în momentul în care valoarea dreptului de proprietate intelectuală ajunge la concurenţa cotităţii disponibile, nu este cotitularul unui astfel de drept.

b2) prezenţa moştenitorului rezervatar alături de legatarul cu titlu particular în cadrul contractelor de valorificare a dreptului de proprietate intelectuală poate crea dificultăţi sporite acestuia din urmă în ceea ce priveşte exercitarea dreptului său. De exemplu, moştenitorul

rezervatar se poate opune la încheierea unui anumit contract cu o anumită persoană fizică sau juridică, poate impune anumite condiţii suplimentare etc. Or, nu se vede de ce legatarul cu titlu particular este ţinut să încheie contractele împreună cu moştenitorul rezervatar, deşi acesta din urmă nu are calitatea de titular al dreptului ce se valorifică prin aceste contracte.

b3) soluţia propusă creează serioase dificultăţi şi sub aspect fiscal. Teoretic, atât legatarul cu titlu particular, cât şi moştenitorul rezervatar vor încasa sume de bani din valorificarea dreptului de proprietate intelectuală. în realitate însă, până în momentul în care dreptul de proprietate intelectuală nu va avea o valoare echivalentă cu cotitatea disponibilă, moştenitorul rezervatar nu va primi efectiv nici o sumă de bani pentru că ceea ce va încasa va trebui predat legatarului cu titlu particular. Altfel spus, moştenitorul rezervatar va figura ca fiind o persoană care a încasat anumite sume de bani cu titlu de venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, iar în fapt aceste venituri nu au fost efectiv încasate.

Ţinând seama de reglementările privind impozitul pe venitul global este evident că, aplicând soluţia prezentată mai sus, vor apărea mari probleme practice, greu - dacă nu chiar imposibil - de surmontat.

Luând în considerare inconvenientele prezentate mai sus, apreciem că trebuie promovate alte soluţii. Să presupunem că dreptul de proprietate intelectuală formează obiectul unui legat cu titlu particular şi există unul sau mai mulţi moştenitori rezervatari.

în acest caz se va proceda astfel:

a. întâi, se va proceda la identificarea tuturor bunurilor mobile şi imobile ce au aparţinut defunctului şi - exceptând dreptul de proprietate intelectuală - se vor evalua în funcţie de valoarea lor din momentul deschiderii moştenirii.

Presupunând că defunctul a lăsat o casă împreună cu terenul aferent în valoare de

400.000.000 de lei şi bunuri mobile în valoare de 200.000.000 de lei, valoarea bunurilor imobile şi mobile (exceptând dreptul de proprietate intelectuală) va fi de 600.000.000 de lei;

b. Apoi, se va stabili procentual cuantumul rezervei succesorale şi al cotităţii disponibile în funcţie de situaţia concretă. Presupunând că defunctul a lăsat ca moştenitor rezervatar un copil, rezerva succesorală a acestuia va fi de Vz din moţtenire (potrivit art. 841 C.civ.), iar cotitatea disponibilă va fi de /2 din moţtenire.

c. După aceea, totalitatea bunurilor ce au aparţinut defunctului - cu excepţia dreptului de proprietate intelectuală-vor fi atribuite în exclusivitate moştenitorilor rezervatari. în exemplul nostru, copilul va primi imobilul şi bunurile mobile în valoare de 600.000.000 lei.

d. în continuare, legatarului cu titlu particular îi va reveni dreptul de proprietate intelectuală în totalitate, însă - spre deosebire de situaţiile în care obiectul legatului cu titlu particular poate fi comensurat cu certitudine la data deschiderii succesiunii - în ipoteza pe care o analizăm dreptul de proprietate intelectuală îi va reveni legatarului cu titlu particular, sub aspect valoric, numai în limita cotităţii disponibile. Cu alte cuvinte, legatarul cu titlu particular va fi titularul exclusiv al dreptului de proprietate intelectuală numai în limita sumei de

600.000.000 lei.

e. Moştenitorii rezervatari vor fi titularii dreptului de proprietate intelectuală, proporţional cu rezerva lor, numai în situaţia în care valoarea dreptului de proprietate intelectuală va depăşi cotitatea disponibilă. Din acel moment dreptul de proprietate intelectuală va reprezenta o liberalitate care a încălcat rezerva succesorală şi va trebui redusă în limitele cotităţii disponibile. După ce dreptul de proprietate intelectuală va epuiza din punct de vedere valoric

cotitatea disponibilă, acest drept va avea ca şi cotitulari atât pe moştenitorii rezervatari, cât şi pe legatarul cu titlu particular.

Practic, în exemplul pe care îl avem în vedere, certificatul de moştenitor eliberat de notarul public sau hotărârea judecătorească pronunţată în cauză va trebui să consfinţească faptul că moştenitorului rezervatar îi revin toate bunurile imobile, toate bunurile mobile (cu excepţia dreptului de proprietate intelectuală) şi Vz din dreptul de proprietate intelectuală dacă şi numai în măsura în care valoarea acestuia va depăşi suma de 600.000.000 de lei. în acelaşi timp, legatarului cu titlu particular îi va reveni dreptul de proprietate intelectuală în totalitate până când valoarea acestuia va ajunge la suma de 600.000.000 de lei, iar dacă valoarea va depăşi suma de 600.000.000 de lei, legatarul cu titlu particular va avea doar 1/ 2 din dreptul de proprietate intelectuală, restul de Vi revenind moţtenitorului rezervatar.

Aplicând această soluţie, într-o primă etapă, (care poate fi uneori singura), legatarul cu titlu particular, în calitate de titular exclusiv al dreptului de proprietate intelectuală, va încheia contracte de valorificare a acestui drept cu terţe persoane interesate, fără participarea moştenitorului rezervatar. Numai în ipoteza în care valoarea dreptului de proprietate intelectuală depăşeşte suma de 600.000.000 de lei, dreptul de proprietate intelectuală va aparţine atât moştenitorului rezervatar cât şi legatarului cu titlu particular şi urmează să fie valorificat de aceştia împreună, potrivit regulilor ce guvernează coproprietatea.

Ţinând seama de faptul că, pe de o parte, bunurile aflate în patrimoniul succesoral se evaluează în funcţie de data deschiderii succesiunii, iar pe de altă parte, de împrejurarea că drepturile de proprietate intelectuală pot fi valorificate pe o perioadă de timp mai îndelungată, considerăm că se impune - şi în perspectiva aderării la Uniunea Europeană - ca evaluarea bunurilor imobile şi mobile să se facă şi în funcţie de moneda unică europeană (Euro) şi tot în funcţie de această monedă să se stabilească şi limita până la care legatarul cu titlu particular are calitatea de titular exclusiv al dreptului de proprietate intelectuală. în exemplul nostru, ar fi indicat ca în certificatul de moştenitor sau, după caz, în hotărârea judecătorească, să se precizeze că bunurile mobile şi imobile au o valoare în lei reprezentând echivalentul sumei de 20.000 de Euro, iar legatarul cu titlu particular este titular exclusiv al dreptului de proprietate intelectuală în limita echivalentului în lei al sumei de 20.000 de Euro.

Aplicând această formulă se înlătură şi inconvenientele decurgând din devalorizarea monedei naţionale în raport cu o monedă stabilă.

încercând să formulăm o concluzie vom spune că, în privinţa creaţiei intelectuale sau a semnului distinctiv, moştenitorul rezervatar are un drept afectat de o condiţie suspensivă, şi anume aceea ca valoarea acestui drept să depăşească limitele cotităţii disponibile. O astfel de calificare produce importante consecinţe juridice:

- întâi, pendente conditione, moştenitorul rezervatar poate face acte de conservare a dreptului său, cum ar fi, bunăoară, luarea acelor măsuri care să împiedice stingerea dreptului de proprietate intelectuală.

- Apoi, moştenitorul rezervatar poate ceda prin acte între vii ori mortis causa dreptul său condiţional, drept care se va transmite afectat de condiţia suspensivă.

- Tot astfel, prescripţia dreptului la acţiunea în reducţiune pentru ipoteza încălcării rezervei succesorale nu va începe să curgă la data deschiderii succesiunii, ci de la data când a luat cunoştinţă sau trebuia să ia cunoştinţă de împrejurarea că prin valorificarea dreptului de proprietate intelectuală rezerva sa succesorală a fost încălcată.

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Reducțiunea liberalităților excesive

Nume 

Email

Anunţă-mă dacă apar comentarii noi

Comentează

anghel 24.05.2015

Aberatii ca la romani, referitor la articol ati facut mai multe omisiuni. De exemplu sa zicem ca o persoana lasa prin testament unei alte persoane , precum si o rezerva succesorala copiilor sai, asta nu inseamna ca el este prost si accepta reductiunea si si lasa inselat. Mai bine prin instanta decat la notar.

Răspunde

Mănescu Nicolaie 14.09.2013

Sincere felicitări ! Un material documentat și care lămurește cu probitate chestiuni juridice în materie succesorală pe care cei mai mulți dintre noi, de profesie sau nu, nu le stăpânim

Răspunde