Tipologia dreptului Uniunii Europene
| Comentarii |
|
tipologia dreptului Uniunii Europene, tratatul privind Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECA) a intrat în vigoare în 1952, fiind semnat de Belgia, Franța, Italia, Germania, Luxemburg, Olanda. A urmat înființarea Comunității Europene a Energiei Atomice (CEEA) și a Comunității Economice Europene (CEE).
În literatura de specialitate se arată că o nouă ordine juridică va constitui fundamentul Comunității și al Uniunii, care va trebui să se impună pe lângă sau în cadrul ordinii juridice naționale din fiecare stat membru.
Raportul dintre dreptul european și dreptul național este guvernat de principiul supremației dreptului european. În acest sens, autorii P. Craig și G. de Burca arată că instanțele naționale trebuie să pună imediat în aplicare prevederile dreptului comunitar (actualmente, al Uniunii Europene - n.a.) care au efect direct (indiferent de rangul acestora) în cauzele cu care sunt sesizate și să ignore sau să înlăture orice normă națională, indiferent de rang, care ar putea împiedica aplicarea dreptului comunitar.
În doctrina recentă, referitor la tipologia dreptului comunitar (actualmente, al Uniunii Europene - n.a.), se arată că acesta este structurat în drept originar și drept derivat, după cum urmează: dreptul comunitar originar își are izvoare în tratatele constitutive (Paris și Roma), apoi în tratatele și actele de aderare ale statelor care au aderat la Uniune și, în sfârșit, în protocoalele și convențiile pe care Curtea de Justiție le nominalizează ca având forță imperativă; iar dreptul comunitar derivat este alcătuit din actele unilaterale ale instituțiilor comunitare cu competențe normative. Aceste instituții au competențe normative ce le sunt recunoscute de actele constitutive.
În concluzie, existența unei noi tipologii juridice, cea a dreptului european (al Uniunii Europene), nu poate fi pusă la îndoială.
