COLOZZA ŞI RUBINAT contra ITALIEI - Decizie dată în lipsa inculpaţilor consideraţi ca sustrăgându-se urmăririi penale
| Comentarii |
|
DREPTUL LA UN PROCES ECHITABIL (articolul 6 al Convenţiei)
GARANŢIILE GENERALE PENTRU JUSTIŢIABILI (articolul 6 § 1) Dreptul la un tribunal în materie „penală“
CAZUL COLOZZA ŞI RUBINAT contra ITALIEI - Decizie dată în lipsa inculpaţilor consideraţi ca sustrăgându-se urmăririi penale
361. — Cetăţean italian născut în 1924, dl Giacinto Colozza este urmărit pentru escrocherie începând din 1972. Deoarece nu mai locuieşte la domiciliul menţionat în registrul de stare civilă, Tribunalul din Roma îl consideră ca fugit (,,latitante“) şi îl judecă în lipsă. La 17 decembrie 1976, după ce i-a acordat un avocat din oficiu, îi aplică o pedeapsă de 6 ani de închisoare şi o amendă. Avocatul din oficiu nefăcând recurs, sentinţa dobândeşte autoritate de lucru judecat la 16 ianuarie 1977. Arestat la 29 septembrie, dl Colozza face imediat recurs pe care Tribunalul din Roma îl respinge la 29 aprilie 1978. în afară de aceasta, el sesizează Curtea de apel şi apoi Curtea de casaţie, însă fără succes. Moare în închisoare la 2 decembrie 1983.
Dl Pedro Rubinat, cetăţean spaniol născut în 1933, răneşte mortal un marinar nicaraguan la 27 aprilie 1972, la Genova, în cursul unei altercaţii, după care fuge în străinătate. Cercetările rămânând fără rezultat, el este considerat de asemenea ca „fugit" şi judecat în lipsă. Curtea din Genova îl condamnă la 21 de ani închisoare. Avocatul din oficiu face apel dar, la 28 mai 1976, Curtea din Genova, întrunită ca instanţă de apel, îl respinge confirmând hotărârea primei instanţe. Arestat în Franţa la 29 octombrie 1976, petiţionarul este extrădat către Italia la 27 mai 1977, cu consimţământul său. La 4 iulie 1978, Curtea de casaţie îi respinge recursul formulat în numele său de către avocatul din oficiu, în care el ridică, fără succes un „incident de executare “ şi face o cerere de revizuire. La 12 mai 1983 el este graţiat de către preşedintele Republicii Italiene.
362. — Dl Colozza sesizează Comisia la 5 mai 1980, iar Pedro Rubinat la 21 iulie 1978. Ei s-au plâns, în esenţă, că nu au beneficiat de un proces echitabil prin nesocotirea art. 6 din Convenţie
• Hotărârea din 12 februarie 1985 (Colozza) (Cameră) (seria A nr. 89)
363. — Curtea constată mai întâi că dreptul acuzatului de a lua parte la audienţă decurge din obiectul şi scopul art. 6. în speţă, ea nu are nevoie să hotărască dacă şi în ce condiţii o persoană arestată preventiv poate să renunţe la o asemenea înfăţişare în faţa instanţei, renunţarea la un drept garantat de Convenţie trebuind să fie stabilită într-o manieră lipsită de echivoc. Or, în speţă, nu s-a întâmplat astfel: autorităţile italiene au tras concluzia unei asemenea renunţări din calitatea de „latitante“ pe care i-au atribuit-o dlui Colozza întemeindu-se pe o simplă prezumţie care nu furniza o bază suficientă. Chiar dacă dreptul de a participa personal la audienţă nu îmbracă un caracter absolut, adaugă Curtea, nimic nu justifică, în cazul de faţă, pierderea totală şi ireparabilă a acestuia. Când o legislaţie naţională autorizează desfăşurarea unui proces în ciuda absenţei unui „acuzat“ în situaţia dlui Colozza, cel în cauză trebuie să poată obţine, o dată aflat în cursul urmăririi penale, ca o jurisdicţie să statueze din nou, după ce l-a audiat, asupra temeiniciei acuzaţiei puse în sarcina sa. Statele contractante se bucură de o mare libertate în alegerea mijloacelor de utilizat în acest scop; sarcina Curţii nu constă în a le indica mijloacele respective, ci de a cerceta dacă s-a ajuns la rezultatul urmărit de Convenţie. Or, calea de recurs de care dispune petiţionarul — „apelul tardiv" — nu îndeplinea condiţiile necesare. Dl Colozza nu a beneficiat niciodată de examinarea cauzei sale de către un tribunal având jurisdicţie deplină şi reunindu-se în prezenţa sa. Art. 6 § 1 a fost aşadar încălcat (unanimitate).
364. — Statuând asupra aplicării art. 50, Curtea consideră că petiţionarul a suferit o pierdere de şanse reale, la care se adaugă un prejudiciu moral incontestabil suferit atât de el însuşi, cât şi de văduva acestuia, care şi-a exprimat dorinţa de a fi continuată procedura şi de a participa la aceasta. Curtea recunoaşte văduvei petiţionarului calitatea de „parte lezată" şi îi acordă o despăgubire de 6.000.000 lire (unanimitate).
• Hotărârea din 12 februarie 1985 (Rubinat)(Cameră) (seria A nr. 89)
365. — După punerea sa în libertate, dl Rubinat a plecat în străinătate şi nu şi-a mai lăsat adresa. Există deci raţiuni serioase de a crede că graţierea prezidenţială constituie „un fapt de natură să furnizeze o soluţie litigiului" (art. 48 din regulamentul Curţii). Petiţionarul şi-a redobândit libertatea cu mult înainte de expirarea pedepsei aplicate şi pare să fi vrut să rămână departe de procedură după ce şi-a atins scopul urmărit. Fără îndoială, litigiul prezintă o importanţă de principiu depăşind persoana şi interesele dlui Rubinat, însă Curtea nu apreciază necesar să continue examinarea cazului, căci hotărârea sa în cazul Colozza a tranşat deja chestiuni juridice analoage. Ea radiază de pe rol cauza, urmând să o poată reînscrie pe rol dacă apar circumstanţe noi (unanimitate).
| ← DEWEER contra BELGIEI — Plata unei amenzi de compoziţie... | BELILOS contra ELVEŢIEI — întinderea unei declaraţii... → |
|---|
