BROZICEK contra ITALIEI - Judecarea în lipsă a unui străin trăind în ţara sa şi care nu a primit notificarea acuzaţiei într-o limbă pe care o înţelegea
| Comentarii |
|
GARANŢIILE SPECIALE PENTRU ACUZAŢI - Drepturile apărării (articolul 6 § 3). Informare asupra naturii şi cauzei acuzaţiei (articolul 6 § 3a)
662. — Cetăţean german, dl Georg Brozicek este condamnat la 1 iulie 1981 de către Tribunalul din Savona (Italia) la cinci luni de închisoare cu amânarea executării pedepsei pentru delicte săvârşite în 1975 (rezistenţă opusă forţelor de ordine şi vătămări corporale). în 1976 el a primit în Germania notificarea parchetului, redactată în limba italiană, cu privire la deschiderea unei urmăriri, dar a trimis-o autorităţilor italiene cerându-le — fără să primească răspuns din partea acestora — să-i scrie într-o limbă pe care o înţelege. O a doua notificare, adresată în 1978 şi conţinând invitaţia de a-şi alege un domiciliu în Italia pentru nevoile notificării, se întoarce la expeditor. In lipsa răspunsului, parchetul şi apoi preşedintele instanţei apreciază că inculpatul nu a vrut să-şi aleagă domiciliul în Italia; ei dispun deci ca actele dosarului de notificat să fie depuse la grefele lor. Procesul a avut loc în lipsa celui în cauză.
Dl Brozicek ia cunoştinţă de condamnarea sa la 5 mai 1984 printr-o scrisoare a autorităţilor germane care îi anunţă înscrierea în cazierul lor judiciar. Sesizat printr-o cerere de informaţii, ministrul italian al justiţiei răspunde condamnatului că poate să introducă apel „aparent tardiv", în afara termenelor normale, împotriva deciziei, dacă notificarea sa nu a fost reglementară. Brozicek nu exercită acest recurs.
663. — Petiţionarul sesizează comisia la 7 mai 1984, susţinând încălcarea art. 6 §§ 1 şi 3a) din Convenţie.
• Hotărârea din 19 decembrie 1989 (plenul Curţii) (seria A nr. 167)
664. — Guvernul italian pleda pentru neepuizarea căilor de recurs interne. El diviza argumentaţia în trei elemente: Brozicek ar fi trebuit să introducă un apel „aparent tardiv", să ceară un control al compatibilităţii art. 170 şi 177 bis din Codul de procedură penală cu art. 10 şi 24 din Constituţie şi să pledeze, din faza urmării penale, pentru nulitatea comunicării judiciare şi a altor acte din dosarul de instrucţie.
Curtea respinge o parte din al doilea element al argumentaţiei pentru tardivitate (unanimitate) şi restul excepţiei pentru lipsă de fundamentare (15 voturi pentru, 5 împotrivă pentru primul element şi unanimitate pentru celălalt).
665. — Trecând la examinarea fondului, ea începe prin a studia dubla revendicare dedusă din art. 6 § 3a). Dl Brozicek pretindea într-adevăr că nu a fost informat de natura şi cauza acuzaţiei aduse contra sa într-o limbă pe care o înţelegea şi de o manieră detaliată.
Curtea consideră că notificarea judiciară trimisă în 1976 constituie o „acuzaţie*1 în sensul art. 6. Autorităţile judiciare italiene ar fi trebuit să dea urmare cererii petiţionarului de a primi comunicarea în limba sa maternă sau în una din limbile oficiale ale Naţiunilor Unite, exceptând situaţia în care ajungeau să stabilească faptul că, în realitate, petiţionarul ştia destul de bine italiana pentru a sesiza sensul acuzaţiilor care îi erau aduse. Or, o asemenea probă nu rezultă nici din piesele dosarului nici din depoziţiile martorilor pe care Curtea europeană i-a audiat la 23 aprilie 1989 la cererea guvernului şi a petiţionarului. S-au încălcat deci prevederile Convenţiei asupra primului punct (unanimitate).
în schimb, asupra celui de-al doilea punct, Curtea apreciază argumentul lui Brozicek ca lipsit de temeinicie (unanimitate): comunicarea judiciară arăta detaliat natura şi cauza acuzaţiei.
666. — Petiţionarul se plângea de asemenea, că nu a beneficiat de o examinare echitabilă a cauzei sale, deoarece nu a avut posibilitatea să participe la proces.
Curtea precizează mai întâi că din dosar nu rezultă că dl Brozicek ar fi înţeles să renunţe la a lua parte la audiere. Ea notează că prima comunicare judiciară nu îndeplinea una din exigenţele art. 6 § 3a). în privinţa celei de-a doua, adresată în 1978, ea nu este convinsă că petiţionarul a avut cunoştinţă despre aceasta. Ea arată, de asemenea, că preşedintele Tribunalului din Savo-na nu a încercat să notifice celui interesat citaţia de a se prezenta în faţa jurisdicţiei sale. Pornind de aici, a existat încălcarea art. 6 § 1 (unanimitate).
667. — Invitată, în baza art. 50, să declare nulă decizia din 1 iulie 1981 şi să dispună radierea din cazierul judiciar, Curtea constată că nu se bucură de asemenea puteri.
Ea respinge cererea referitoare la prejudiciul material, deoarece se sprijină pe circumstanţe independente de infracţiunile stabilite (unanimitate). în ceea ce priveşte prejudiciul moral, încălcările arătate au cauzat un asemenea prejudiciu într-o anumită măsură, dar constatarea lor constituie, în cazul de faţă, o satisfacţie echitabilă suficientă (unanimitate).
în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată şi taxe în faţa organelor Convenţiei, Curtea decide rambursarea integrală a celor două sume revendicate (1.027,27 DM şi 1.900 FS) şi parţial pe cea de-a treia (3.000 DM) (unanimitate).
| ← ALLENET DE RIBEMONT contra FRANŢEI - Persoană reţinută,... | GODDI contra ITALIEI — Judecarea în lipsă, în apel, a unui... → |
|---|
