ARTICO contra ITALIEI - Absenţa asistenţei unui avocat în faţa Curţii de Casaţie în materie penală
| Comentarii |
|
GARANŢIILE SPECIALE PENTRU ACUZAŢI - Drepturile apărării (articolul 6 § 3). Asistenţa unui apărător (articolul 6 § 3c) în fata jurisdicţiilor de casaţie
681. — Dl Ettore Artico, cetăţean italian născut în 1917, este de profesie expert contabil.
în ianuarie 1965, judecătorul de primă instanţă din Verona îl condamnă la 18 luni de închisoare şi o amendă pentru escrocherie simplă. în octombrie 1970 îi aplică 11 luni de recluziune şi o amendă pentru escrocherie cu recidivă, uzurpare de identitate şi emitere de cecuri fără acoperire.
După ce a introdus apel, fără succes, în faţa tribunalului corecţional din Verona, Artico sesizează Curtea de casaţie care îi respinge recursurile la 12 noiembrie 1973.
în august 1972 el obţinuse asistenţă judiciară gratuită pentru exercitarea acestor căi de atac, dar în septembrie avocatul numit din oficiu îl informează că alte angajamente îl împiedicau să îl reprezinte şi îi dă numele unui confrate la care îl sfătuieşte să recurgă. Petiţionarul a făcut numeroase demersuri pe lângă preşedintele completului competent, primul preşedinte şi procurorul general al Curţii de casaţie pentru a cere desemnarea altui avocat şi a denunţa încălcarea drepturilor apărării; el ar fi pierdut beneficiul asistenţei judiciare dacă utiliza serviciile unui avocat ales. Totuşi, nici un înlocuitor nu a fost numit şi nici altă măsură nu a fost luată pentru a obliga avocatul desemnat să-şi îndeplinească obligaţiile decurgând din însărcinarea primită.
La 5 august 1975, sesizată de dl Artico printr-un recurs în revizuire, Curtea de casaţie anulează în parte deciizile Tribunalului din Verona. Hotărârea sa se bazează pe un motiv de prescripţie deja ridicat de către cel interesat în sprijinul recursurilor sale anterioare.
Puţin după aceasta, deţinutul este eliberat. Perioada de un an şi şaisprezece zile pe care a petrecut-o pe nedrept în închisoare este dedusă din alte pedepse.
682. — în cererea sa din 26 aprilie 1974 la Comisie, Artico susţine încălcarea art. 5 § 1 din Convenţie, pentru detenţia nelegală, şi a art. 6 § 3c), pentru că în faţa Curţii de casaţie nici un avocat nu l-a asistat în timpul procedurii care s-a încheiat la 12 noiembrie 1973.1
• Hotărârea din 13 mai 1980 (Cameră) (seria A nr. 37)
683. — Guvernul italian promova opinia potrivit căreia Comisia nu ar fi trebuit să judece admisibilă reclamaţia petiţionarului privind lipsa asistenţei judiciare; el ridica trei excepţii preliminare.
în primul rând, declaraţia italiană de recunoaştere a dreptului de recurs individual la Comisie nu este valabilă decât pentru perioada posterioară datei de 31 iulie 1973; or, faptele încriminate ar data dintr-o perioadă anterioară.
în al doilea rând, căile de recurs interne nu ar fi fost epuizate deoarece dl Artico nu a denunţat atitudinea apărătorului său nici pe lângă Ordinul avocaţilor nici printr-o acţiune în răspundere civilă, nici printr-o plângere pentru „apărare infidelă
în sfârşit, ar fi existat tardivitate deoarece o decizie definitivă ipotetică prin care Curtea de Casaţie ar fi refuzat să desemneze alt avocat ar fî fost anterioară cu peste şase luni sesizării Comisiei.
684. — Curtea declară guvernul italian decăzut din termen: acesta nu a invocat deloc în faţa Comisiei cea de-a doua excepţie preliminară, iar celelalte două excepţii nu au fost prezentate Curţii în timpul prevăzut pentru asemenea mijloace de procedură (unanimitate), adică în stadiul examinării admisibilităţii, când nimic nu ar fi împiedicat guvernul să o facă. Asupra acestui punct Curtea precizează jurisprudenţa existentă prin cazurile De Wilde, Ooms şi Versyp.
685. — Abordând examinarea fondului cauzei, Curtea începe prin a îndepărta teza guvernului italian potrivit căreia numirea unui avocat din oficiu răspundea prin ea însăşi exigenţelor Convenţiei. într-adevăr, acest text garantează o asistenţă efectivă. Or, ea nu este asigurată prin simpla desemnare a unui avocat din oficiu, deoarece acesta poate să moară, să se îmbolnăvească grav, poate să fie împiedicat o lungă perioadă să exerseze sau se poate sustrage de la îndatoririle sale. Dacă sunt avertizate, autorităţile trebuie să-l înlocuiască sau să-l facă să se achite de sarcină. în speţă, dl Artico nu s-a bucurat de asistenţă efectivă în faţa Curţii de casaţie.
Art. 6 § 3c) nu face obligatorie acordarea asistenţei judiciare decât atunci când interesele justiţiei o reclamă. Contrar guvernului, Curtea apreciază această condiţie ca îndeplinită în cazul de faţă: un apărător calificat ar fi putut în particular să insiste asupra problemei prescripţiei. De fapt, nu este deloc nevoie să se probeze că lipsa asistenţei judiciare a cauzat un prejudiciu real pentru a constata o încălcare a art. 6 § 3c).
După ce a respins unele critici referitoare la comportamentul dlui Artico în timpul procedurii în casaţie, Curtea subliniază că nu s-ar putea imputa unui stat orice deficienţă a unui avocat din oficiu; în speţă, Convenţia nu cerea mai puţin măsuri pozitive din partea autorităţilor italiene care ar fi trebuit să înlocuiască avocatul desemnat sau să-l aducă în situaţia de a-şi îndeplini sarcina.
Curtea trage astfel concluzia existenţei unei încălcări a art. 6 § 3c) (unanimitate).
686. — în virtutea art. 50, dl Artico cerea mai întâi o indemnizaţie destinată să-i acopere onorariile avocatului care l-a reprezentat în procedura de la Comisie şi, apoi, de la Curte. Totuşi, el beneficiase de asistenţă judiciară gratuită în timpul acestei proceduri şi nu pretindea că ar fi plătit sau că trebuie să plătească un supliment de onorarii. Curtea deduce de aici că în această privinţă petiţionarul nu a suferit nici un prejudiciu susceptibil de reparaţie.
Petiţionarul reclama, de asemenea, o satisfacţie echitabilă pentru detenţie nelegală. Curtea notează că asupra acestui aspect el nu a pretins că a avut vreo pierdere materială, dar că durata suplimentară a închisorii, antrenată în mod indirect prin absenţa asistenţei judiciare efective, i-a cauzat incontestabil un prejudiciu moral compensat totuşi într-o mare măsură prin deducerea perioadei litigioase de detenţie din alte pedepse. La aceasta se adaugă un prejudiciu moral, rezultând din încălcarea art. 6 § 3c), sub forma unui sentiment de disperare şi abandon. în consecinţă, Curtea decide că Italia trebuie să verse dlui Artico o indemnizaţie fixată în echitate de 3.000.000 lire (unanimitate).
| ← POITRIMOL contra FRANŢEI - Hotărâre contradictorie a unei... | PAKELLI contra GERMANIEI - Refuzul Curţii Federale de Justiţie... → |
|---|
