PAKELLI contra GERMANIEI - Refuzul Curţii Federale de Justiţie de a numi un apărător din oficiu pentru a asista un învinuit în timpul dezbaterilor în casaţie
| Comentarii |
|
GARANŢIILE SPECIALE PENTRU ACUZAŢI - Drepturile apărării (articolul 6 § 3). Asistenţa unui apărător (articolul 6 § 3c) în fata jurisdicţiilor de casaţie
688. — La 30 aprilie 1976 dl Liitfiu Pakelli, cetăţean turc născut în 1937 şi locuind în Germania federală din 1964, este condamnat de către Tribunalul regional din Heilbronn la doi ani şi trei luni de închisoare pentru infracţiune la legislaţia asupra stupefiantelor şi fraudă fiscală. Avocatul său desemnat din oficiu, dl Wingerter, introduce un recurs în casaţie în faţa Curţii Federale de Justiţie; el susţine o încălcare a art. 146 din Codul de procedură penală potrivit căruia unul şi acelaşi avocat nu poate apăra mai mulţi acuzaţi; or, el asistase înainte o persoană recunoscută drept complice a dlui Pakelli. Procurorul general federal trage concluzia inadmisibilităţii recursului deoarece emana de la un avocat neabilitat să-l reprezinte pe petiţionar.
După ce Curtea Federală de Justiţie a autorizat un alt avocat, dl Raus-chenbusch, să formuleze un nou recurs, avocatul Wingerter a fost desărcinat din atribuţiile sale. Desemnat din oficiu pentru a depune un memoriu dezvoltat, avocatul Rauschenbusch cere apoi numirea sa pentru a participa la procedura orală, dar preşedintele primului complet de judecată al Curţii Federale îl refuză. La 29 noiembrie 1977, Curtea Federală respinge recursul, după o audiere ţinută în prezenţa unui procuror federal dar la care nu asistă nici Pakelli nici avocatul Rauschenbusch.
Avocatul Wingerter sesizează Curtea Constituţională federală în ianuarie 1978; el repetă argumentele avansate de colegul său în faţa Curţii Federale de Justiţie. Statuând la 10 mai în comitet de trei membri, Curtea Constituţională decide să nu reţină recursul deoarece el nu oferă destule şanse de succes.
689. — în cererea sa din 5 octombrie 1978 la Comisie, dl Pakelli reproşează Curţii Federale de Justiţie că a refuzat să-i desemneze un avocat din oficiu; el afirmă o încălcare a dreptului său la un proces echitabil şi îndeosebi la egalitatea armelor între acuzare şi apărare (art. 6 § 1 din Convenţie), ca şi a dreptului său la asistenţă judiciară gratuită (art. 6 § 3c)).
• Hotărârea din 25 aprilie 1983 (Cameră) (seria A nr. 64)
690. — Curtea precizează mai întâi întinderea articolului 6 § 3 c), referin-du-se la scopul şi obiectul acestei dispoziţii care vizează asigurarea unei protecţii efective a drepturilor apărării. Ea constată astfel că un acuzat care nu vrea să se apere el însuşi trebuie să poată recurge la serviciile unui apărător ales; dacă nu are mijloacele să plătească unul, Convenţia îi recunoaşte dreptul la asistenţa gratuită a unui avocat din oficiu atunci când interesele justiţiei o reclamă. în consecinţă, deşi dreptul geiman autoriza prezentarea sa în persoană în faţa Curţii Federale de Justiţie, Pakelli putea pretinde asistenţa gratuită a unui avocat din oficiu în măsura în care el nu avea mijloacele să plătească un apărător şi când interesele justiţiei reclamau o asemenea asistenţă.
Asupra primului punct, Curtea recunoaşte că elementele dosarului nu sunt suficiente pentru a proba într-un mod absolut lipsa financiară în care se găsea Pakelli în acea perioadă, dar ele conduc la a considera ca realizată prima din cele două condiţii ale art. 6 § 3 c).
Asupra celui de-al doilea punct, Curtea constată mai întâi că în speţă era vorba de unul din puţinele cazuri în care Curtea Federală de Justiţie a ţinut audierea. Ea deduce din aceasta că procedura orală putea să devină importantă pentru pronunţarea deciziei. Atunci respectarea dezbaterii contradictorii devenea necesară pentru garantarea unui proces echitabil.
în afară de aceasta, prezenţa avocatului petiţionarului ar fi permis acestuia din urmă să-şi explice reclamaţiile, la nevoie să le precizeze şi să aprofundeze argumentaţia scrisă. Asemenea ocazii de a interveni în desfăşurarea procedurii ar fi avut cu atât mai multă importanţă cu cât recursul tratase 19 puncte diferite. Prezentarea personală a dlui Pakelli nu ar fi compensat deci absenţa avocatului său.
în sfârşit, Curtea subliniază că procedura de casaţie nu a fost contradictorie, oricum nu în etapa audierilor. Ea arată îndeosebi că în situaţia în care Curtea Federală nu ar fi hotărât să facă audieri, Parchetul Federal şi-ar fi formulat în scris concluziile şi le-ar fi comunicat cu rigurozitate petiţionarului. Acesta din urmă ar fi avut astfel ocazia de a le studia şi, la nevoie, de a le răspunde. Această posibilitate de a contrazice Parchetul ar fi trebuit în consecinţă să-i fie oferită şi pentru dezbateri. Refuzându-i un apărător, Curtea Federală l-a privat, în timpul fazei orale a procedurii, de posibilitatea de a influenţa asupra soluţionării litigiului, posibilitate care i-ar fi fost păstrată dacă procedura s-ar fi desfăşurat în întregime în scris.
691. — în aceste condiţii, Curtea apreciază că interesele justiţiei reclamau să i se acorde dlui Pakelli asistenţa unui avocat din oficiu pentru dezbaterile în faţa Curţii Federale de Justiţie. A existat deci încălcarea art. 6 § 3 c) (unanimitate).
Această concluzie dispenzează Curtea de a mai invoca prevederile art. 6 § 1 (unanimitate).
692. — Pronunţându-se asupra aplicării art. 50, Curtea respinge mai multe pretenţii ale dlui Pakelli (unanimitate); ea se declară necompetentă să anuleze hotărârea Curţii Federale de Justiţie şi să dispună guvernului să dezavueze anumite pasaje ale acesteia; în ce priveşte prejudiciul moral, acesta a dat loc la o reparaţie suficientă datorată constatării încălcării care figurează în hotărârea de la Strasbourg. în schimb, Curtea decide că Germania trebuie să ramburseze petiţionarului 668,96 DM reprezentând cheltuielile pentru recursul constituţional al acestuia (unanimitate).
| ← ARTICO contra ITALIEI - Absenţa asistenţei unui avocat în... | BONISCH contra AUSTRIEI - Desemnarea ca expert, de către un... → |
|---|
