Bernstein contra Norvegiei - Impartialitate obiectiva Judecator ce s-a pronuntat in alt litigiu al partii
| Comentarii |
|
CEDO, secţia II, decizia Lie şi Bernstein c. Norvegia, 16 decembrie 1999, 25130/94
Simplul fapt că un judecător a mai cunoscut o cauză nu este suficient pentru a atrage imparţialitatea sa, câtă vreme obiectul litigiilor este diferit.
În 1981, reclamanţii au creat o societate ce urmează să acţioneze în domeniul media. În octombrie 1987, împotriva lor s-a declanşat o anchetă penală pentru fraudă, abuz de încredere şi deturnare de fonduri, iar printr-o hotărâre de condamnare din noiembrie 1995, o instanţă de judecată i-a condamnat pentru o parte din capetele de acuzare. Întrucât s-a considerat că durata procedurii a fost excesivă, instanţa a dispus scutirea reclamanţilor de plata cheltuielilor de judecată. În urma recursului reclamanţilor, instanţa supremă a dispus, cu patru voturi contra unul, suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Unicul vot disident a aparţinut judecătorului T, care a susţinut necesitatea executării pedepsei. Primul reclamant a introdus o acţiune în despăgubiri solicitând repararea prejudiciului material şi moral produs prin durata excesivă a procedurii, însă acţiunea sa a fost respinsă. Reclamantul a dorit să atace decizia în faţa instanţei supreme, adresându-se în acest scop unui comitet de filtraj, pentru a obţine autorizaţia de sesizare a instanţei cu un recurs. În cadrul comitetului de filtraj cererea de recurs pentru daune materiale a fost respinsă cu unanimitatea voturi celor judecători, între care şi T., în timp ce recursul pentru acordarea de daune morale a fost respinsă cu 2 voturi contra 1, T. votând în favoarea respingerii cererii.
Art. 6. Imparţialitatea instanţei. În baza legii interne aplicabile şi a Convenţiei, instanţa supremă a fost obligată să ia în calcul şi durata excesivă a procedurii penale atunci când a ales modalitatea de executare a pedepsei. La momentul la care reclamantul a cerut despăgubiri materiale şi morale pentru durata nerezonabilă a procedurii, instanţa de judecată şi inclusiv comitetul de filtraj trebuiau să ţină cont de faptul de acest aspect, anume de faptul că durata excesivă a procedurii fusese valorificată în cursul procedurii penale şi să permită acordarea şi a unei reparaţii în bani, doar dacă ar fi existat raţiuni speciale în acest sens. Cu alte cuvinte, obiectul acestui litigiu era existenţa acelor împrejurări speciale, fiind complet diferit de litigiul anterior judecat de către T., în care se ridicase problema efectelor duratei excesive a procedurii asupra modului de executare a pedepsei. Astfel, Curtea a considerat că primul reclamant nu avea niciun motiv obiect să se îndoiască de obiectivitatea lui T., iar plângerea este vădit nefondată.
| ← Buscemi contra Italiei - Imparţialitate Prezenţa... | Demiray contra Turciei - Risc de deces Obligatiile autoritatilor → |
|---|
