Yavuz contra Turciei - Independenta judecatorului Critici de apreciere Instanta militara
| Comentarii |
|
CEDO, secţia II, decizia Yavuz c. Turcia, 25 mai 2000, 29870/96
Simplul fapt că o instanţă este militară nu este suficient pentru a conduce la ideea lipsei de independenţă.
Reclamanţii sunt părinţii lui G., care a fost ucis prin împuşcare de un militar după o discuţie despre droguri, în perioada în care îşi satisfăcea stagiul militar. Ucigaşul, care executase anterior o pedeapsă cu închisoarea pentru omor, a fost trimis în judecată, iar reclamanţii s-au constituit parte vătămată. Persoana în cauză a fost într-un final condamnată. În consecinţă, reclamanţii au cerut Înaltei curţii administrative militare despăgubiri morale, care a admis în parte cererea, acordând o sumă de bani acestora. Instanţa în discuţie era compusă din două secţii, fiecare dintre ele conduse şi către un preşedinte şi având în compunere alţi patru judecători militari şi câte doi ofiţeri. Aceştia din urmă sunt aleşi pentru un mandat de patru ani de către preşedinte de o listă de trei candidaţi propuşi de către şeful de stat major.
Art. 34. Calitatea de victimă. Chiar dacă acţiunea reclamanţilor a fost admisă, aceştia păstrează calitatea de victimă cu privire la violarea dreptului lor la o instanţă independentă, întrucât suma de bani pe care o solicitaseră era mai mare decât cea acordată.
Art. 6. Independenţa instanţei. Independenţa magistraţilor militari este garantată de către Constituţie şi legea aplicabilă. Curtea a considerat că nimic din modul lor de desemnare nu indică vreo problemă faţă de capacitatea lor de a-şi îndeplini atribuţiile în conformitate cu legea. Judecătorii militari sunt numiţi pe viaţă şi nu răspund în faţa executivului pentru actele lor, organul de răspundere disciplinară fiind consiliul de disciplină al instanţei. În raport de membrii instanţei numiţi dintre ofiţeri, simplul fapt că sunt numiţi de către preşedinte de pe o listă realizată de şeful de stat major nu este suficient pentru a le afecta independenţa. Aceşti ofiţeri se bucură de garantarea independenţei lor, întrucât pe durata exercitării mandatului nu pot primi ordine din exterior şi nici nu pot di destituiţi pe baza deciziei unor superiori din ierarhia militară. În fine, în raport de răspunderea disciplinară, şi ofiţerii din cadrul instanţei militare sunt supuşi aceloraşi reguli de disciplină ca şi magistraţii, putând fi sancţionaţi doar de comisia de disciplină a instanţei. De aceea, Curtea a considerat că aceştia beneficiază de suficiente garanţii ale independenţei lor. Prezenta cauză, care vizează un litigiu civil, diferă, în opinia Curţii, în mod fundamental de afacerea Incal versus Turcia, în care s-a considerat nejustificat faptul că un civil este judecat penal de o instanţă militară. De aceea, art. 6 nu a fost violat.
| ← Sander contra Marea Britanie - Juriu Declaratia rasista a unui... | Pullicino contra Maltei - Impartialitate obiectiva Conditii... → |
|---|
