Demiray contra Turciei - Risc de deces Obligatiile autoritatilor

CEDO, secţia III, hotărârea Demiray c. Turcia, 21 noiembrie 2000, 27308/95

În situaţii de risc, autorităţile trebuie să acţioneze cu prudenţă pentru a nu expune viaţa umană unui pericol.

Soţul reclamantei, a fost arestat în 1994. Câteva zile după ce tatăl său a depus o plângere contra jandarmilor locali pentru arestarea ilegală, un procuror l-a informat pe acesta că fiul său este deţinut în localurile jandarmeriei. Totuşi, la puţin timp, reclamanta a fost informată că cadavrul soţului său a fost găsit, la trei săptămâni de la dispariţia sa, lângă un sat din apropiere. Autorităţile declară a fi realizat o autopsie, realizată de către un medic generalist, întrucât niciun legist nu se afla în apropiere, şi de a fi dispus înhumarea cadavrului în lipsa rudelor celui decedat, care nu au putut fi informate. Tot autorităţile susţin că victima mărturisise anterior că a fost membru PKK şi le-a propus autorităţilor să le conducă la locul în care se află un depozit de muniţie al organizaţiei kurde. La faţa locului, guvernul turc susţine că reclamantul a fost ucis de către o grenadă aruncată de către forţele PKK, fără ca vreunul din cei trei soldaţi care îl însoţeau să fi fost atinşi de explozie. Raportul militar susţine că la momentul exploziei, victima se afla la circa un metru de locul depozitului, în timp ce militarii erau la circa 30 de metri distanţă. Plângerea penală a produs o anchetă realizată de un organ administrativ care este încă pendinte, la fel ca şi procedura penală de găsire a celor care au aruncat grenada în cauză.

Art. 2. Reclamanta susţine că soţul său a fost folosit pe post de scut uman de către militari, Curtea a considerat că, în raport de actele existente la dosar, nu se poate determina cu exactitate circumstanţele în care a decedat soţul reclamantei. Totuşi, Curtea are posibilitatea să verifice dacă autorităţile au acţionat de o manieră preventivă pentru a împiedica cele petrecute. Curtea a constatat că militarii erau conştienţi de riscul operaţiunii, în condiţiile în care au trimis victima înainte, în timp ce ei au rămas în spatele său. În faţa acestui risc, Curtea a constatat că autorităţile militare nu au luat absolut nicio măsură pentru a proteja victima de riscul de a-şi pierde viaţa în acele împrejurări, motiv pentru care art. 2 a fost violat.

În raport de anchetarea incidentului, Curtea a constatat că măsura de trimitere a dosarului către comitetul administrativ s-a luat de către procuror doar pe baza raportului militar şi a unei autopsii sumare. Curtea a constatat că ancheta administrativă este încă pendinte, fără nicio explicaţie oficială a acestei durate, iar ancheta privind ucigaşii victimei nu s-a concretizat în nicio activitate de anchetă. De aceea, art. 2 fost violat şi sub acest aspect

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Demiray contra Turciei - Risc de deces Obligatiile autoritatilor