BOUAMAR contra BELGIEI — Plasarea unui minor într-o casă de arest cu titlu de măsură provizorie de supraveghere
| Comentarii |
|
CAZUL BOUAMAR contra BELGIEI — Plasarea unui minor într-o casă de arest cu titlu de măsură provizorie de supraveghere
124. — Minor la data săvârşirii faptelor, Naim Bouamar a locuit din iunie 1977 până în mai 1978 în diferite cămine pentru minori, beneficiind de o acţiune socială preventivă, prevăzută de legea din 8 aprilie 1965 privind protecţia tineretului. Din iunie 1978, în virtutea aceleiaşi legi, el a constituit în mai multe rânduri obiectul unor măsuri judiciare.
în 1980, jurisdicţiile pentru tineri1 iau împotriva sa diferite măsuri provizorii printre care nouă plasări în închisoare, fiecare având o durată maximă de cincisprezece zile. Toate aceste măsuri se înscriu în cadrul unei proceduri de urgenţă, prevăzută de art. 53 din legea citată. Acestea se întemeiază atât pe imposibilitatea materială de a găsi o persoană fizică sau o instituţie care să-l primească pe loc, cât şi pe comportamentul periculos al acestuia.
între aceste diverse plasări, jurisdicţiile pentru tineri îl încredinţează pe Naim Bouamar, printr-o ordonanţă de modificare a măsurii preventive, mediului său familial sau unei instituţii de observare şi educare supravegheată a statului.
în faţa Curţii de apel din Liege, minorul contestă legalitatea unora din aceste decizii de plasare. Recursurile sale sunt declarate inadmisibile, ca fiind lipsite de obiect deoarece, între timp, el şi-a recăpătat libertatea ca urmare a ordonanţelor emise de jurisdicţiile pentru tineri. Urmare a unor motive asemănătoare, Curtea de casaţie i-a respins trei dintre recursurile formulate.
125. — în plângerea sa din 2 septembrie 1980 adresată Comisiei, Naim Bouamar denunţă plasările în casele de arest şi condiţiile de recurs; el invocă art. 5 § 1 d), art. 5 §4 şi art. 13, precum şi art. 14 combinat cu art. 5 §4 din Convenţie?
• Hotărârea din 29 februarie 1988 (Cameră) (seria A nr. 129)
126. — Statuând mai întâi asupra încălcării art. 5 § 1, Curtea ia în considerare ansamblul celor nouă plasări ale petiţionarului la casa de arest din Lantin.
Prima ipoteză a alin. d) din art. 5 § 1 se impune singură a fi luată în considerare prin aceea că trebuia să se controleze respectarea „regularităţii", inclusiv „căile legale“, privind detenţia suferită de Naim Bouamar. Or, „regularitatea" implică nu numai respectarea legislaţiei naţionale ci şi conformitatea măsurii privative de libertate, în scopul prevăzut de art. 5: protejarea individului împotriva arbitrarului.
Curtea recunoaşte spiritul liberal al legislaţiei belgiene în materie de delincvenţă juvenilă. Concepută să evite la maximum privarea de libertate a minorilor, legea din 8 aprilie 1965 nu autorizează asemenea măsuri decât în cazuri limitate, enumerate de ea. Chiar dacă interpretarea art. 53 din această lege se pretează la controverse în Belgia, datele cauzei nu sunt suficiente pentru a constata o neregularitate decurgând din nerespectarea dreptului intem.
Cât despre absenţa arbitrarului, Curtea notează că petiţionarul a făcut obiectul unei „navete" între arestul din Lantin şi familia sa, fără ca aceasta să conducă la aplicarea efectivă a unui regim de educaţie supravegheată într-un mediu specializat. în acea perioadă, în Belgia nu exista o infrastructură potrivită şi adaptată obiectivelor legii menţionate. în consecinţă, o acumulare inutilă a măsurilor de plasare în arest nu urmărea nici un scop educativ. S-a încălcat deci art. 5 § 1 (unanimitate).
127. — Guvernul belgian pleda în sensul că procedura urmată în faţa judecătorului pentru tineri „încorpora" în ea controlul cerut de art. 5 § 4.
Acest magistrat constituie, în mod evident, un „tribunal" din punct de vedere organic. Totuşi, Curtea aminteşte că art. 5 § 4 nu se mulţumeşte cu un asemenea organ decât dacă procedura urmată de acesta are un caracter judiciar şi dă garanţii suficiente individului în cauză: în cazul de faţă, este vorba de posibilitatea de a fi audiată persoana în cauză şi ca aceasta să beneficieze de asistenţa efectivă a unui avocat. Dacă procedura litigioasă a fost însoţită de anumite garanţii, care nu sunt neglijabile, nu s-a stabilit însă că avocaţii petiţionarului ar fi fost prezenţi cu prilejul audierilor care au precedat plasarea în arest a lui Naim Bouamar şi nici că aceştia ar fi avut acces la dosar. Singura apariţie personală în faţa judecătorului pentru tineri a lui Naim Bouamar, foarte tânăr la acea dată, nu era de natură să-i ofere garanţiile necesare.
Căile de recurs existente nu erau nici ele, în opinia Curţii, conforme prescripţiilor art. 5 § 4. Noile proceduri urmate în faţa jurisdicţiilor pentru tineri, în scopul revizuirii deciziilor iniţiale, s-au desfăşurat în absenţa avocaţilor persoanei în cauză. Cât despre apeluri, toate au fost declarate inadmisibile din lipsă de obiect, iar Curtea de casaţie a respins recursurile introduse împotriva hotărârilor judiciare astfel adoptate, încât recursurile exercitate nu au permis jurisdicţiilor competente să statueze, în termen scurt, asupra legalităţii măsurilor de privare de libertate a petiţionarului.
Pe scurt, au fost încălcate prevederile art. 5 § 4 (6 voturi pentru, 1 împotrivă).
128. — în speţă, Curtea apreciază că nu este necesară examinarea cauzei şi în temeiul art. 13 (unanimitate).
129. — Naim Bouamar pretindea existenţa unei discriminări contrare art. 14 combinat cu art. 5 § 4 care ar decurge din faptul că adulţii plasaţi în detenţie preventivă beneficiază, în termen scurt, de un control al legalităţii acesteia. Curtea estimează că tocmai caracterul protector al procedurii aplicabile minorilor furnizează o justificare obiectivă şi rezonabilă (unanimitate).
130. — Constatând că nu sunt întrunite condiţiile aplicării art. 50, Curtea rezervă examinarea acestei chestiuni (unanimitate).
• Hotărârea din 27 iunie 1988 (Cameră) — Aplicarea articolului 50 (seria A nr. 136-F)
131. — în iunie 1988, guvernul belgian l-a informat pe grefierul Curţii că era de acord să plătească cei 150.000 FB reclamaţi cu titlu de indemnizaţie de către Naim Bouamar pentru prejudiciu. Cel în cauză şi-a dat acordul, iar delegatul Comisiei a declarat că nu ridică nici o obiecţie.
Curtea constată că soluţia adoptată are un „caracter echitabil", în sensul art. 53 § 4 din regulamentul său şi decide astfel să radieze cazul de pe rol (unanimitate).
| ← BOZANO contra FRANŢEI — Detenţie în vederea expulzării... | DROZD ŞI JANOUSEK contra FRANŢEI ŞI SPANIEI2 -Proceduri... → |
|---|
