HUBER contra ELVEŢIEI — Exercitarea succesivă, de către acelaşi procuror de district al cantonului Zurich şi faţă de aceeaşi persoană, a funcţiilor de instrucţie şi de urmărire
| Comentarii |
|
147. — La 11 august 1983, un procuror de district din Zurich — MJ. -eliberează un mandat de arestare împotriva dnei Jutta Huber, deoarece aceasta era bănuită de implicare într-o reţea de prostituţie şi de mărturie mincinoasă; ea este eliberată din închisoare la 19 august. în octombrie 1984, acelaşi procuror întocmeşte şi semnează un act de acuzare contra acesteia, între altele, pe motivul că a depus o mărturie mincinoasă în cursul unei proceduri judiciare. Procurorul menţionat nu ocupă nicidecum locul Ministerului public în faţa jurisdicţiei de judecată - tribunalul de district din Zurich deşi putea să o facă întrucât Codul cantonai de procedură penală îi atribuie calitatea de parte în proces.
Tribunalul o pune în libertate pe inculpată, dar Curtea de apel a cantonului Zurich o declară, în final, vinovată pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de care fusese acuzată iniţial şi îi aplică o amendă de 4.000 franci elveţieni. Apoi, condamnata introduce, în zadar, un recurs în casare şi un recurs de drept public în faţa Curţii de casaţie a cantonului Zurich şi, respectiv, a Tribunalului federal.
148. — în cererea sa din 27 februarie 1987, adresată Comisiei, dna Huber se plânge de faptul că acelaşi procuror de district care s-a pronunţat asupra detenţiei sale, ulterior, a inculpat-o. Ea invocă art. 5 § 3 din Convenţie?
• Hotărârea din 23 octombrie 1990 (plenul Curţii) (seria A nr. 188)
149. — După dna Huber, procurorul de district nu oferise independenţa cerută (de exigenţele Convenţiei, n.t.), din moment ce el a plasat-o în detenţie provizorie, apoi a inculpat-o şi în final a acţionat ca un organ de urmărire penală în faţa jurisdicţiei de judecată.
în speţă, M J. a intervenit, într-o primă fază, în stadiul actelor premergătoare; el a cercetat dacă trebuie să pună sub inculpare pe petiţionară şi a prescris măsura detenţiei provizorii, ca apoi să efectueze instrucţia dosarului, într-o a doua fază, respectiv paisprezece luni după arestare, el nu a ocupat nicidecum locul ministerului public în faţa jurisdicţiei de judecată.
Referindu-se la mai multe hotărâri ulterioare cazului Schiesser din 4 decembrie 1979, privind îndeosebi „auditorul" militar olandez, Curtea nu discerne nici o raţiune de a ajunge la o concluzie diferită pentru justiţia penală de drept comun. Fără îndoială, Convenţia nu exclude ca magistratul care decide asupra detenţiei să aibă şi alte funcţii, însă imparţialitatea sa poate fi pusă în cauză dacă el poate interveni în procedura penală ulterioară, în calitate de parte titulară a urmăririi penale.
Astfel s-a întâmplat şi în cazul de faţă, încât s-au încălcat prevederile art. 5 § 3 (21 de voturi pentru, 1 împotrivă).
150. — în baza art. 50, Curtea apreciază că nu s-a stabilit nici un prejudiciu material decurgând din nerespectarea art. 5 § 3. în ce priveşte daunele morale, dacă dna Huber a suferit un asemenea prejudiciu, hotărârea Curţii îi furnizează o satisfacţie echitabilă suficientă. Cererea petiţionarei de reparaţie pecuniară este aşadar respinsă (unanimitate).
Elveţia trebuie să ramburseze petiţionarei totalitatea cheltuielilor cerute pentru procedurile naţionale (1.092 franci elveţieni) şi o parte din cheltuielile făcute la Strasbourg (3.000 franci elveţieni reprezentând onorarii de avocat şi 400 franci elveţieni pentru cheltuieli de călătorie şi sejur) (unanimitate).
| ← SCHIESSER contra ELVEŢIEI - Punerea în detentie | DUINHOF ŞI DUIJF contra OLANDEI — Punerea în detenţie... → |
|---|
