Clunis contra Marea Britanie - Persoana internata psihiatric Suferinte psihice Obligatiie statului

CEDO, secţia III, decizia Clunis versus Marea Britanie, 11 septembrie 2001, 45049/98

Sfera vieţii private a unei persoane acoperă şi integritatea sa fizică şi morală.

Reclamantul are antecedente pentru grave tulburări psihiatrice. În mai 1992, acesta a agresat unul dintre pacienţii instituţii psihiatrice în care era internat. În septembrie 1992, reclamantului i s-a permis să părăsească clinica şi s-au luat măsuri pentru a se asigura tratamentul ambulatoriu la o clinică administrată de către autoritatea sanitară locală. Ulterior, reclamantul nu s-a prezentat la întâlnirile pe care le avea programate cu un medic al clinicii. Ulterior, medicul a primit informaţia potrivit căreia reclamantul are tendinţe agresive şi că nu îşi mai ia medicamentele de câteva săptămâni. Reclamantul a evitat să se prezinte la toate întâlnirile ce au fost programate de către medic, inclusiv la cele pe care şi le-a programat el. A doua zi, poliţia a raportat că l-a văzut pe reclamant pe stradă înarmat cu un cuţit şi vorbind demoni. Medicul ce avea sarcina supravegherii sale a purtat lungi discuţii cu diverse instituţii pentru a stabili instituţia medicală competentă în tratarea reclamantului, rezultând că aceasta era cea la care activa şi el. În aceeaşi zi, reclamantul a ucis un necunoscut, fără motiv, într-o staţie de metrou. Instanţa l-a condamnat pe detenţiune pe perioadă nedeterminată ţinând cont de starea sa de sănătate. Ulterior, un raport oficial a criticat sever modul de administrare a situaţiei medicale a reclamantului, considerând că autorităţile sunt responsabile de neglijenţă gravă.

Art. 8. Viaţa privată. Curtea aminteşte că sfera vieţii private a unei persoane acoperă şi integritatea sa fizică şi morală. Totuşi, în speţă, Curtea a considerat că nu există nicio legătură cauzală directă între măsurile pe care, potrivit reclamantului, autorităţile au omis să le ia şi prejudiciul suferit în plan psihic de către acesta atunci când a realizat gravitatea actelor sale şi faptul că este internat într-o clinică psihiatrică pentru o perioadă nedeterminată. Faptul că autorităţile unui stat şi-au asumat obligaţii relative la sănătatea unei persoane poate uneori să atragă responsabilitatea statului în raport de respectarea Convenţiei, atât faţă de persoana în cauză, cât şi faţă de terţi. Totuşi, nu se poate afirmă că respectarea în speţă a tuturor obligaţiilor autorităţilor ar fi făcut imposibilă uciderea acelei persoană sau că reclamantul ar fi consimţit la internare sau la urmarea unui tratament. În consecinţă, Curtea a constatat că plângerea este vădit nefondată.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Clunis contra Marea Britanie - Persoana internata psihiatric Suferinte psihice Obligatiie statului