Gnahore contra Franţei - Obligatiile statului la luarea minorului în grija
| Comentarii |
|
CEDO, secţia III, hotărârea Gnahore versus Franţa, 19 septembrie 2000, 40031/98
Statul nu poate fi responsabil de refuzul unui părinte de a se supune unor obligaţii necesare pentru a se asigura vizitarea propriului copil.
Reclamantul este tată a trei copii. Alertat de către un spital care l-a tratat pe unul dintre ei, pe motiv că leziunile pe care acesta le prezenta puteau rezulta din rele tratamente aplicate de părinţi, parchetul a decis încredinţarea copilului către instituţia de asistenţa socială a copiilor – ASE. Reclamantul a fost inculpat pentru agresarea copilului său, iar judecătorul a decis interdicţia oricărei vizite a copilului de către reclamant. Judecătorul de instrucţia a emis o ordonanţă de scoatere de sub urmărire penală pentru insuficienţa probelor împotriva reclamantului. Cu toate acestea, decizia de reîncredinţare a copilului şi de interdicţie a vizitelor a fost confirmată şi prelungită la intervale de timp regulate. Reclamantului i s-a cerut să realizeze un program de terapie pentru a putea primi un drept de vizită, însă instanţa a respins exercitarea acestui drept ulterior, pe motivul refuzului reclamantului de a coopera.
Art. 8. Viaţă familială. Curtea a constatat că deciziile autorităţilor constituie o ingerinţă în dreptul la viaţă familială al reclamantului, care erau prevăzute de lege şi vizau un scop legitim, anume protecţia intereselor copilului. Rămâne astfel de verificat dacă ingerinţele statului au fost necesare într-o societate democratică. În raport de măsurile luate înainte de ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală, Curtea a considerat că exista un interes evident de a proteja copilul de un părinte suspectat că l-ar fi maltratat, astfel încât măsura era justificată. În raport de continuarea măsurilor după ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală, Curtea a constatat că instanţele şi-au motivat decizia pe motive precum incapacitatea educativă a reclamantului, astfel încât pare pertinente şi justificate. În raport de interdicţia vizitării copilului, Curtea a constatat că reclamantul a refuzat fără motiv să se supună măsurilor impuse către instanţele naţionale, astfel încât nu li poate imputa acestora decât, eventual, lipsa unor insistenţe din acest punct de vedere. De aceea, art. 8 nu a fost violat.
| ← Elsholz contra Germaniei - Viaţă familială Definirea noţiunii | Glaser contra Marea Britanie - Pierderea legăturilor cu un... → |
|---|
