PG si JH contra Marea Britanie - Supravegherea persoanei Condiţiile legii interne
| Comentarii |
|
CEDO, secţia III, hotărârea P. G. şi J. H. versus Marea Britanie, 25 septembrie 2001, 44787/98
Principiul după care dreptul intern trebuie să protejeze contra arbitrariului şi abuzului în ceea ce priveşte utilizarea unor tehnici de supraveghere secretă se aplică şi dispozitivelor instalate în localurile de poliţie.
Fiind informaţi că primul reclamant şi B. pregătesc un furt cu mână înarmată, poliţiştii au cerut prefectului autorizaţia de a instala un dispozitiv de ascultare ascuns în apartamentul lui B. La 4 martie 1995, prefectul, care era în concediu, a dat o autorizaţie verbală, fără a oferi una scrisă, aşa cum impuneau directivele ministerului de interne. ulterior, la patru zile distanţă, un funcţionar a emis o autorizaţie scrisă retroactivă, după ce dispozitivul fusese instalat. Conversaţiile purtate în apartament au fost supravegheate până la 15 martie când dispozitivul a fost descoperit de către cei urmăriţi. Poliţia a obţinut ulterior factura detaliată a apelurilor telefonice efectuate din apartament. Deşi nu s-a mai comis nicio faptă, reclamanţii au fost arestaţi şi trimişi în judecată pentru asociere în vederea comiterii de infracţiuni. La sfatul avocatului, cei doi au preferat să păstreze tăcerea şi au refuzat să ofere eşantioane de voce pentru compararea cu înregistrările. În consecinţă, poliţiştii au obţinut autorizarea de a înregistra în secret discuţiile purtate de reclamanţi în celulă, iar un expert a confruntat vocile de pe cele două mostre de înregistrări. Acestea au fost utilizate pentru a se motiva condamnarea reclamanţilor.
Art. 8. Informaţiile privind utilizarea telefonului lui B. Nimeni nu contestă că obţinerea de către poliţie a unor informaţii relative la utilizarea telefonului situată în apartamentului lui B. a constituit o ingerinţă în dreptul la inviolabilitatea corespondenţei reclamanţilor. Problema centrală, în condiţiile în care măsura statului corespundea unei norme legale şi viza un scop legitim, este aceea de a şti dacă există suficiente garanţii contra arbitrariului în legea internă. Informaţiile obţinute vizat doar numerele de telefon apelate, nu şi identitatea interlocutorilor sau conţinutul convorbirilor, astfel încât informaţiile colectate erau destul de limitate. Chiar dacă nu există nicio lege care să reglementeze stocarea şi distrugerea acestor informaţii, Curtea nu a fost convinsă de absenţa unei astfel de norme ar putea ridica probleme de arbitrariu sau abuz, fiind previzibilă o astfel de situaţie, mai ales că legea expunea situaţiile în care poliţia poate obţine astfel de informaţii. Curtea a considerat că, dat fiind că existau informaţii privind comiterea unei infracţiuni grave, ingerinţa statului a fost proporţională, astfel că art. 8 nu a fost violat sub acest aspect.
Înregistrarea de la postul de poliţie. Problema de a şti dacă măsurile luate în afara domiciliului sau a localurilor private ale unei persoane vizează viaţa sa privată prezintă mai multe aspecte. Ţinând cont de faptul că există cazuri în care oamenii se angajează conştient în activităţi înregistrate sau raportate public, ori susceptibile de a fi, faptul de a aştepta o anumită formă de respect al intimităţii poate juca un rol semnificativ. În schimb, protecţia vieţii private poate intra în joc atunci când există o înregistrare sistematică sau permanentă a unor elemente din domeniul public. Curtea a considerat că obţinerea unor eşantioane de voce ale reclamanţilor pentru a fi supuse analizei comparative cu altele ţine de tratamentul datelor cu caracter personal, astfel că art. 8 este aplicabil. Curtea a considerat că principiul după care dreptul intern trebuie să protejeze contra arbitrariului şi abuzului în ceea ce priveşte utilizarea unor tehnici de supraveghere secretă se aplică şi dispozitivelor instalate în localurile de poliţie. Ţinând cont că, la momentul evenimentelor, dreptul britanic nu conţinea nicio lege care să permită şi să reglementeze astfel de cazuri, Curtea a constatat că măsura nu a fost prevăzută de lege, astfel că art. 8 a fost violat sub acest aspect.
Art. 6. Administrarea echitabilă a probelor. Instalarea dispozitivelor de interceptare nu a fost ilegală prin raportare la dreptul procedural intern, iregularitatea vizând absenţa unei legi care să justifice ingerinţa în dreptul la viaţă privată al reclamanţilor. Elementele respective nu au fost unicele probe ale vinovăţiei reclamanţilor, care au avut ocazia de a contesta autenticitatea înregistrărilor. Curtea a considerat că nu este inechitabil a lăsa juriul să decidă valoarea probantă a elementelor de probă, astfel că utilizarea acelor probe nu poate fi incompatibilă cu exigenţele art. 6 din Convenţie
| ← Clunis contra Marea Britanie - Persoana internata psihiatric... | GMB si KM contra Elvetia - Interdicţia copilului de a purta... → |
|---|
