Eugenia şi Doina Duca contra Moldovei - Securitatea raporturilor juridice
| Comentarii |
|
Eugenia şi Doina Duca c. Moldova - Securitatea raporturilor juridice
(Cererea nr. 75/07)
HOTĂRÎRE
STRASBOURG
3 Martie 2009
DEFINITIVĂ
la 14 septembrie 2009
potrivit articolului 44 § 2 (c) din Convenţie
Poate fi obiectul revizuirii editoriale, inclusiv în ce priveşte traducerea
În cauza Eugenia şi Doina Duca c. Moldova,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Patra Secţiune), statuînd într-o Cameră compusă din:
Nicolas Bratza, Preşedinte, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Nebojša Vučinić, judecători,
and Fatoş Aracı, Grefierul Adjunct al Secţiunii,
Deliberînd în secret la 10 februarie 2009,
Pronunţă următoarea hotărâre, adoptată în aceiaşi zi:
PROCEDURA
1. Cauza a fost iniţiată printr-o cerere (nr. 75/07) contra Republicii Moldova, din 27 decembrie 2006, depusă la Curte în conformitate cu articolul 34 din Convenţia privind Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţie”) de către dna Eugenia Duca şi dna Doina Duca ( „reclamantele”).
2. Reclamantele au fost reprezentaţi de dnul Alexandru Tănase şi dna Janeta Hanganu, avocaţi care practică în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova a fost reprezentat de către Agentul său, dnul Vladimir Grosu.
3. Reclamantele au pretins, în special, încălcarea dreptului la un proces echitabil şi dreptului la proprietate urmare a casării abuzive hotărîrii judecătoreşti pronunţate în favoarea acestora.
4. La 1 februarie 2008 Preşedintele Secţiunii a Patra a decis să notifice cererea Guvernului. De asemenea, s-a decis examinarea în fond a cererii odată cu admisibilitatea acesteia (articolul 29 § 3 din Convenţie).
5. Judecătorul Poalelungi, ales din partea Republicii Moldova, s-a abţinut de la examinarea cauzei (Regula 28 din Regulamentul Curţii), după comunicarea cererii Guvernului. La 31 ianuarie 2009, potrivit Regulii 29 § 1 (a), Guvernul a informat Curtea precum că este de acord să fie numit un alt judecător în loc, oferindu-i Preşedintelui Camerei opţiunea desemnării. La 1 februarie 2009, Preşedintele a desemnat judecătorul Šikuta să participe la examinarea cauzei.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
6. Reclamantele sunt mamă şi fiică, născute în 1953 şi în 1957, respectiv, locuiesc în Chişinău.
7. Reclamantele sunt acţionari în compania C. Fondul cauzei rezidă într-un litigiu, începînd din 1998, iscat între reclamante şi alţi doi acţionari ai companiei (I.A. şi S.A.). La acel moment prima reclamantă deţinea optzeci de procente din acţiunile societăţii în timp ce I.A şi S.A pretindeau a fi deţinătorii de mai mult de cincizeci de procente din acţiuni. Litigiul a fost adus în faţa instanţei de judecată şi prima reclamantă a avut cîştig de cauză în faţa primelor două instanţe, fiindu-i admise pretenţiile prin hotărîrile Judecătoriei sectorului Rîşcani din 25 iulie 1999 şi a Tribunalului municipiului Chişinău din 27 septembrie 1999. Totuşi, hotărîrile judecătoreşti au fost casate de Curtea de Apel la 21 decembrie 1999.
8. Prima reclamantă a declarat o contestaţie în anulare, care la 5 iulie 2000 a fost admisă de Curtea Supremă de Justiţie. Curtea Supremă a casat hotărîrea Curţii de Apel din 21 decembrie 1999 şi a menţinut hotărîrea Tribunalului municipiului Chişinău din 27 septembrie 1999 cu titlu de soluţie finală în cauză.
9. După acea dată, I.A şi S.A au declarat numeroase constestaţii în anulare şi cereri de revizuire atacînd hotărîrea din 27 septembrie 1999. Oricum, toate au fost fără rezultat.
10. În 2000 prima reclamantă a achiziţionat 13.15 % din acţiunile societăţii şi în anul 2003 a donat toate acţiunile sale celei de-a doua reclamantă. În acelaşi an, a doua reclamantă a achiziţionat 1.31% din acţiuni, astfel devenind proprietarul a 94.46% din acţiuni.
11. La 3 iulie 2006 I.A. şi S.A. au depus o nouă cerere de revizuire la Curtea Supremă de Justiţie contestînd hotărîrea judecătorească din 27 septembrie 1999. Cererea s-a bazat pe articolul 449 p.p.(b), (c) şi (h) din Codul de Procedură Civilă, expunîndu-se drept motiv existenţa a două expertize solicitate de ultimii şi finalizate la 18 şi 19 mai 2006, care au stabilit falsul diverselor documente care au stat la baza hotărîrii din 27 septembrie 1999. I.A şi S.A, de asemenea, au afirmat că au depus o cerere la Curtea Europeană invocînd încălcarea principiului securităţi raporturilor juridice prin casarea abuzivă la 5 iulie 2000 de Curtea Supremă de Justiţie a hotărîrii Curţii de Apel din 21 decembrie 1999. În susţinerea demersului său, I.A. şi S.A. au anexat la cererea de revizuire copiile cererii înaintate la Curte şi a documentelor aferente corespondenţei vizavi de cererea nr. 10232/03.
12. Prima reclamantă şi compania C. au înaintat obiecţii şi au pledat, inter alia, precum cererea de revizuire era prescrisă şi simplul fapt al înaintării unei cereri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu reprezenta un temei suficient pentru a casa o hotărîrire definitivă potrivit prevederilor Codului de Procedură Civilă. Ei de asemenea au contestat alegaţiile privind documentele false şi au invocat precum că aceleaşi argumente au fost deja înaintate în cererile de revizuire precedente, depuse de I.A. şi S.A., şi au fost respinse de instanţele judecătoreşti. În special, reclamantele au susţinut precum concluzia din raportul de expertiză din 18 şi 19 mai 2006 a fost preluată dintr-un raport de expertiză anterior, datat cu 12 iulie 2005, şi întocmit de acelaşi expert. Mai mult, prima reclamantă la 18 februarie 2003 a fost achitată pe capete de acuzaţie penală întru pretinsele falsuri în documentele sus-menţionate. În cele din urmă, reclamantele au susţinut că I.A. şi S.A. nu au achitat taxa de stat.
13. La 27 noiembrie 2006 Curtea Supremă de Justiţie a admis cererea de revizuire a lui I.A. şi S.A. În consecinţă, hotărîrea Tribunalului Municipiului Chişinău din 27 septembrie 1999 a fost casată iar hotărîrea Curţii de Apel din 21 decembrie 1999 a devenit soluţia definitivă în cauză. Curtea Supremă de Justiţie nu s-a referit la nici contestaţie a pîrîţilor, care s-au înaintat în procedura de revizuire şi, după luarea cunoştinţei despre existenţa rapoartelor de expertiză din 18 şi 19 mai 2006, precum şi despre cererea depusă la Curte din partea I.A. şi S.A., a constatat precum casarea la 5 iulie 2000 de Curtea Supremă de Justiţie a hotărîrii Curţii de Apel din 21 decembrie 1999 a fost contrară principiului securităţii raporturilor juridice.
14. După executarea hotărîrii menţionate supra, I.A. şi S.A. au obţinut controlul a 50.925% din acţiunile societăţii C.; prima reclamantă a menţinut controlul a 48.775% din acţiuni, în timp ce a doua reclamantă şi-a pierdut toate acţiunile.
15. La 20 februarie 2007 un comitet din 3 judecători al Curţii Europene a declarat cererea nr. 10232/03, înaintată de I.A. şi S.A. ca fiind vădit nefondată şi, prin urmare, inadmisibilă.
16. După ce au aflat despre decizia Curţii în cauza menţionată supra, reclamantele au iniţiat o procedură de revizuire la Curtea Supremă de Justiţie, solicitînd revizuirea hotărîrii din 27 noiembrie 2006. În special, acestea au argumentat precum cererea adresată Curţii, care a servit drept temei pentru revizuirea hotărîrii definitive din 27 septembrie 1999, a fost declarată inadmisibilă. De asemenea, s-a susţinut că a doua reclamantă, care deţinea peste 94% din acţiunile societăţii, nu era parte a procesului de revizuire care s-a finalizat cu adoptarea hotărîrii din 27 noiembrie 2006.
17. La 2 iulie 2007, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a respins cererea de revizuire a reclamantelor. Judecătorul D.V. a formulat opinie separată în care şi-a exprimat dezacordul cu opinia majorităţii şi a expus punctul de vedere considerînd că cererea de revizuire a reclamantelor urma a fi admisă, în special în virtutea deciziei Curţii Europene de a respinge cererea nr. 10232/03.
II. DREPTUL INTERN RELEVANT
18. Prevederile relevante a Codului de Procedură Civilă stipulează după cum urmează:
“Articolul 449
Revizuirea se declară în cazul în care:
(b) au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute petiţionarului anterior;
(c) după emiterea hotărîrii, s-au descoperit înscrisuri probatoare care au fost reţinute de un participant la proces sau care nu au putut fi prezentate instanţei într-o împrejurare ce nu depinde de voinţa participantului la proces;
(h) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale…
Articolul 450
Cererea de revizuire se depune:
(c) în termen de 3 luni din ziua cînd persoana interesată a luat cunoştinţă de circumstanţele sau faptele esenţiale ale pricinii care nu i-au fost cunoscute anterior şi nu i-au putut fi cunoscute - în cazurile prevăzute la art.449 lit.b);
(d) în termen de 3 luni din ziua în care s-a descoperit înscrisul respectiv - în cazurile prevăzute la art.449 lit.c);
(g) în termen de 3 luni după emiterea hotărîrii Curţii Europeane a Drepturilor Omului - în cazul prevăzut la art.449 lit.h) “
ÎN DREPT
19. Reclamantele s-au plîns precum casarea hotărîrii definitive din 27 septembrie 1999 de Curtea Supremă de Justiţie la 27 noiembrie 2006 a condus la încălcarea Articolului 6 § 1 din Convenţie. Partea relevantă a Articolului 6 § 1 prevede după cum urmează:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa…“
20. De asemenea, reclamantele au pretins precum anularea hotărîrii definitive pronunţate în favoarea lor, a rezultat în violarea dreptului la respectarea bunurilor sale, garantat de Articolul 1 din Protocolul Nr. 1 la Convenţie, care prevede:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. ”
I. ADMISIBILITATEA CAUZEI
21. Guvernul a pledat precum că a doua reclamantă nu poate pretinde la calitatea de victimă în sensul Articolului 34 din Convenţie, deoarece procedurile de revizuire în faţa Curţii Supreme de Justiţie din 27 noiembrie 2006 nu s-au referit la problema transferului de acţiuni între prima şi a doua reclamantă. Mai mult, a doua reclamantă a primit gratuit acţiunile de la prima reclamantă şi prin urmare nu ar fi putut avea vre-un prejudiciu, chiar în cazul deposedării de acţiunile respective. În orice caz, Guvernul a exprimat opinia că transferul prin donaţie de acţiuni între prima şi a doua reclamantă nu era un act juridic real, în fapt fiind urmărită evitarea restituirii acţiunilor în favoarea lui I.A şi S.A.
22. Reclamantele nu au căzut de acord cu poziţia Guvernului şi au argumentat, din momentul în care decizia Curţii Supreme de Justiţie nu s-a referit în mod expres la soarta acţiunilor celei de-a doua reclamantă, totuşi dar în rezultatul executării hotărîrii judecătoreşti respective dînsa a pierdut toate acţiunile. De asemenea reclamantele au contestat alte declaraţii ale Guvernului.
23. Curtea reiterează, cuvîntul “victimă” din Articolul 34 se referă la persoana direct afectată de acţiunea sau omisiunea în speţă; şi existenţa unei încălcări este posibilă chiar în absenţa unui prejudiciu, paguba fiind relevantă doar în sensul Articolului 41 (a se vedea, inter alia, Walstonc c. Norvegiei, nr. 37372/97, § 58, 3 iunie 2003, şi Eckle c. Germaniei, hotărîre din 15 iulie 1982, Seria A nr. 51, § 66).
24. Este neîndoielnic faptul precum urmare a hotărîrii Curţii Supreme de Justiţie din 27 noiembrie 2006, a doua reclamantă şi-a pierdut toate acţiunile în societatea C. Curtea nu consideră că ar fi avut vre-o importanţă faptul precum Curtea Supremă de Justiţie nu a anulat în mod expres titlul de proprietate a celei de-a doua reclamantă. Privarea a avut loc ulterior în cadrul procedurilor de executare a hotărîrii din 27 noiembrie 2006. Curtea nu consideră relevant nici faptul că a doua reclamantă a primit acţiunile cu titlu gratuit.
25. Curtea de asemenea reaminteşte, în jurisprudenţa anterioară privind chestiunea anulării unei hotărîri definitive, a fost stabilit că noul proprietar al unui bun afectat de casare, şi nu oricine din proprietarii anteriori, poate revendica toate drepturile, inclusiv cele procesuale, care ar putea fi pretinse de partea în favoarea căreia a fost adoptată hotărîrea iniţială (a se vedea Anghelescu c. României, nr. 29411/95, §§ 49 şi urm. şi §§ 66 şi urm., 9 aprilie 2002; Mihailescu c. României (dec.), nr. 32913/96, 22 iunie 2004). Această abordare subliniază valabilitatea continuă şi finalitatea hotărîrilor iniţiale, care constituie baza jurisprudenţei Curţii vizînd problema anulării hotărîrilor definitive (a se vedea Moldovahidromaş c. Moldovei (decizie), nr. 30475/03, 4 aprilie 2006).
26. Respectiv, Curtea concluzionează că a doua reclamantă a fost direct afectată prin faptul casării hotărîrii judecătoreşti din 27 septembrie 1999 şi prin urmare poate să pretindă de a fi victimă în sensul Articolului 34 din Convenţie. Obiecţia Guvernului este respinsă.
27. Curtea consideră că prezenta cerere ridică întrebări de fapt şi de drept care sînt suficient de serioase încît aprecierea lor depinde de examinarea fondului, şi alte temeiuri pentru declararea acesteia drept inadmisibilă nu s-au stabilit. Prin urmare, Curtea declară această plîngere admisibilă. În conformitate cu decizia sa de aplicare a Articolului 29 § 3 din Convenţie (a se vedea mai sus paragraful 4), Curtea va proceda direct la examinarea fondului.
II. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENŢIE
28. Reclamantele s-au plîns că principiul securităţii raporturilor juridice a fost încălcat şi s-au întemeiat pe Articolul 6 § 1 din Convenţie. Dînsele au susţinut că procedura de revizuire era de fapt un recurs deghizat deoarece I.A. şi S.A. doar au încercat să obţină o reexaminare şi o nouă soluţionare a cauzei. Reclamantele s-au bazat pe aceleaşi argumente invocate anterior, cum ar fi chestiunea privind falsul documentelor, faptul depunerii unei cereri la Curte. Curtea Supremă de Justiţie nu a prezentat motive suficiente pentru admiterea cererii de revizuire vizate.
29. Guvernul nu a fost de acord şi a pledat precum Curtea Supremă de Justiţie, admiţind argumentele I.A. şi S.A privind falsificarea documentelor, a corectat o eroare judiciară. Mai mult decît atît, Curtea Supremă de Justiţie a constatat că admiterea recursului în anulare a Procurorului General a încălcat dreptul la un proces echitabil al lui I.A. şi S.A deoarece a răsturnat în întregime un proces judiciar finalizat cu o hotărîre definitivă. Prin faptul admiterii cererii de revizuire din 27 noiembrie 2007, Curtea Supremă de Justiţie a corectat acea eroare.
30. Dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe judecătoreşti, în modul garantat de articolul 6 § 1 din Convenţie trebuie interpretat în lumina Preambulului la Convenţie, care, în partea sa relevantă, declară supremaţia legii drept valoarea comună al Statelor Contractante. Unul din aspectele fundamentale a supremaţiei legii este principiul securităţii raporturilor juridice, care instituie, printre altele, în cazul în care instanţele judecătoreşti au stabilit definitiv o chestiune, hotărîrea lor nu ar trebui pusă la îndoială (a se vedea Brumărescu c. România [MC], nr. 28342/95, § 61, CEDO 1999-VII, şi Roşca c.Moldova, nr. 6267/02, § 24, 22 martie 2005).
31. Securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului res judecata (a se vedea Brumarescu, citat supra, § 62), şi anume, principiul autorităţii lucrului judecat. Acest principiu instituie că nici o parte nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărîri definitive şi obligatorii întru obţinerea unei reexaminări şi unei noi soluţii în cauză. Competenţa de revizuire a instanţelor superioare ar trebui să fie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare. Revizuirea nu ar trebui apreciată ca un recurs deghizat, şi simpla eventualitate de existenţă a două opinii asupra subiectului nu constituie un temei pentru reexaminare. O distanţare de la principiul respectiv este justificată doar atunci cînd este determinată de circumstanţe cu caracterele substanţiale şi obligatorii (a se vedea Roşca, citat supra, § 25).
32. Concluzia sus-menţionată în Roşca a fost formulată vizavi de cererea de recurs în anulare, în care Procuratura Generală putea solicita revizuirea hotărîrilor definitive cu care nu era de acord. Curtea a susţinut că această procedură, deşi posibilă în dreptul naţional, era incompatibilă cu Convenţia deoarece a avut ca rezultat “lipsa” a unei hotărîri definitive în favoarea părţii litigantă.
33. Cît priveşte revizuirea cauzei datorită unor circumstanţe noi descoperite, Curtea observă că această chestiune a fost examinată în Popov c.Moldova (nr. 2) (nr. 19960/04, 6 decembrie 2005) şi în Oferta Plus SRL c.Moldova (nr. 14385/04, 19 decembrie 2006), unde a constatat o încălcare a Articolului 6 § 1 din cauza unei aplicării necorespunzătoare a procedurii de revizuire. Curtea a susţinut în acele cauze că redeschiderea nu este, în fapt, incompatibilă cu prevederile Convenţiei. Totuşi, deciziile de a revizui hotărîrile definitive urmează să fie în concordanţă cu criteriile statutare relevante; şi utilizarea necorespunzătoare a unei asemenea proceduri ar putea fi deopotrivă incompatibilă prevederilor Convenţiei, dat fiind faptul că rezultatul lor– “lipsa” hotărîrii – este acelaşi cum şi în cazul cererii de anulare. Principiile securităţii raporturilor juridice şi supremaţia legii impune Curţii să fie vigilentă în acest domeniu (a se vedea Popov (nr. 2), citată supra, § 46).
34. În cauza de faţă Curtea notează, procedura de revizuire prevăzută de articolul 449 din codul de procedură civilă serveşte într-adevăr scopului corectării erorilor judiciare şi omisiunilor justiţiei. Sarcina Curţii, exact cum în Popov (nr. 2) şi în Oferta Plus, este de a determina dacă această procedură a fost aplicată într-un mod compatibil cu Articolul 6 din Convenţie, astfel asigurîndu-se respectarea principiului securităţii raporturilor juridice. Procedînd astfel, Curtea trebuie să ţină cont că, în primul rind, ţine de responsabilitatea instanţelor naţionale să interpreteze prevederile dreptului naţional (a se vedea Waite şi Kennedy c. Germaniei [MC], nr. 26083/94, § 54, CEDO 1999-I).
35. Revizuienţii şi-au întemeiat cererea lor de revizuire pe articolul 449 (b), (c) şi (h) din Codul de Procedură Civilă. Este de remarcat că potrivit punctelor (b) şi (c), procesul poate fi revizuit atunci cînd au fost descoperite fapte noi şi esenţiale, circumstanţe sau documente, care nu au fost şi nu puteau fi cunoscute părţii interesate anterior. Potrivit punctului (h) a articolului, procesul poate fi revizuit după ce a avut loc constatarea unei încălcări de către Curtea Europeană. Potrivit articolului 450 al aceluiaşi Cod, o cerere de revizuire, în temeiurile prevăzute la punctele (b) şi (c), poate fi depusă în termen de trei luni de la data la care persoanei interesate i-au devenit cunoscute circumstanţe sau fapte esenţiale a cauzei sau documente ce nu i-au fost sau nu i-au putut fi cunoscute mai devreme. Cît priveşte circumstanţele prevăzute la punctul (h), termenul de prescripţie este de trei luni de la data la care Curtea a adoptat hotărîrea.
36. Decizia Curţii Supreme de Justiţie din 27 noiembrie 2006, aparent citează rapoartele de expertiză din 18 şi 19 mai 2006, cu constatările de falsificare a mai multor documente în calitate de temeiuri de redeschidere a procesului, potrivit articolului 449 lit. (b) şi (c) din Codul de Procedură Civilă (a se vedea paragraful 11 supra).
37. Curtea notează că nu există nici o referire în decizia Curţii Supreme de Justiţie la faptul că rapoartele de expertiză din 18 şi 19 mai 2006 erau documente ce nu puteau fi obţinute anterior sau dacă ele conţineau informaţii care, de asemenea imposibile de a fi obţinute anterior de către I.A. şi S.A. De asemenea, nu exista vreo probă care ar confirma afirmaţiile revizuienţilor că ar fi încercat fără rezultat să obţină acele documente anterior. În cadrul procesului de revizuire reclamantele au contestat, inter alia, că rapoartele de expertiză din 18 şi 19 mai 2006 conţineau o concluzie ce a fost luată dintr-un raport precedent datat din 12 iulie 2005 şi întocmit de acelaşi expert şi precum afirmaţiile privind falsificarea de documente au fost deja respinse de instanţe pe durata etapelor precedente ale procesului. Curtea Supremă de Justiţie nici într-un fel nu a comentat această obiecţie importantă. De asemenea instanţa respectivă nu s-a referit nici la obiecţia privind prescripţia dar pur şi simplu a extins termenul pentru depunerea cererii de revizuire, fără a oferi nici un motiv.
38. În asemenea circumstanţe, Curtea nu poate afirma faptul că rapoartele din 18 şi 19 mai 2006 se califică ca fapte noi, circumstanţe sau documente care erau necunoscute şi nu puteau fi cunoscute anterior de către părţile în proces.
39. Cît priveşte temeiul potrivit articolului 449 lit. (h), Curtea consideră uimitor faptul că Curtea Supremă de Justiţie nu a respins cererea de revizuire, în circumstanţele în care I.A. şi S.A. s-au întemeiat pe depunerea unei cereri la Curte. Curtea nu poate decît să noteze o abordare diferită aplicată de Curtea Supremă de Justiţie în cauza Moldovahidromaş c. Moldovei (nr. 30475/03, §§ 38 şi 39, 27 februarie 2007). În acea cauză, după ce Curtea a declarat cererea admisibilă, în contextul negocierii unui acord de reglementare amiabilă, Agentul Guvernamental a solicitat Curţii Supreme de Justiţie revizuirea unei decizii prin care a fost admisă o cerere de genul Brumarescu. Curtea Supremă de Justiţie a respins cererea de revizuire pe motiv că, inter alia, Curtea nu a adoptat o hotărîre asupra fondului cauzei.
40. În lumina celor sus-expuse, Curtea consideră că procedura de revizuire în speţă a fost în esenţă o încercare de a rejudeca cauza după mai mult de şase ani. Acesta a reprezentat, în fapt, un “recurs deghizat” al cărui scop real a fost obţinerea unei noi examinări a fondului şi nu o procedură veritabilă de revizuire, în modul prevăzut de articolele 449-451 din Codul de Procedură Civilă. În plus, Curtea Supremă de Justiţie a omis să ofere vreun motiv pentru extinderea termenul de prescripţie pentru depunerea cererii de revizuire de către reclamanţi (a se vedea, mutatis mutandis, Ruiz Torija, citat supra).
41. Prin admiterea cererii de revizuire, Curtea Supremă de Justiţie a violat principiul securităţii raporturilor juridice şi “dreptul la un tribunal” al reclamantelor potrivit Articolului 6 § 1 din Convenţie (a se vedea, mutatis mutandis, Roşca, citat supra, § 28). Mai mult, fără a oferi nici un motiv pentru extinderea termenului de prescripţie în favoarea revizuienţilor, Curtea Supremă de Justiţie a încălcat dreptul reclamantelor la un proces echitabil.
42. Astfel, a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenţie.
III. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1 LA CONVENŢIE
43. Reclamantele s-au plîns că hotărîrea Curţii Supreme de Justiţie din 27 noiembrie 2006 a avut drept consecinţă încălcarea dreptului la respectarea bunurilor sale, garantat de Articolul 1 din Protocolul Nr.1 la Convenţie. Guvernul a contestat alegaţia reclamantelor.
44. Curtea consideră că reclamantele au deţinut un “bun” în sensul Articolului 1 din Protocolul Nr. 1, în baza hotărîrii Tribunalului municipiului Chişinău din 27 septembrie 1999 (a se vedea, printre alte cauze, Brumărescu, citat supra, § 70). Casarea acelei hotărîri peste şase ani după ce ultima a devenit definitivă şi irevocabilă constituie o ingerinţă în dreptul beneficiarilor hotărîrii de a se bucura de o posesie netulburată (a se vedea Brumărescu, citat supra, § 74). Chiar presupunînd că o asemenea ingerinţă poate fi privită ca servind unui interes public, Curtea constată că aceasta nu a fost justificată deoarece nu s-a păstrat un just echilibru, iar reclamantele au fost impuse să suporte o povară individuală şi excesivă ( a se vedea Brumărescu, citat supra, § 75-80).
45. Astfel rezultă că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul Nr.1 la Convenţie.
IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE
46. Articolul 41 din Convenţie prevede:
“Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”
47. Reclamantele au pretins 140 815 EURO cu titlu de prejudiciu material cauzat urmare a casării hotărîrii judecătoreşti din 27 septembrie 1999. De asemenea, au pretins 3 000 EURO cu titlu de prejudiciu moral şi 3000 EUR pentru costuri şi cheltuieli.
48. Guvernul şi-a exprimat dezacordul cu sumele pretinse şi a solicitat Curţii să respingă pretenţiile reclamantelor.
49. Curtea consideră că aspectul cu privire la aplicarea Articolului 41 nu este finalizat întru adoptarea unei soluţii în privinţa tuturor reclamanţilor. Acest aspect urmează a fi rezervat în modul corespunzător, şi o nouă procedură urmează să fie fixată, ţinînd seama de posibilitatea unei înţelegeri la care pot ajunge Guvernul Moldovei şi reclamantele.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA ÎN UNANIMITATE
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a avut loc încălcarea Articolului 6 § 1 din Convenţie;
3. Hotărăşte că a avut loc încălcarea Articolului 1 din Protocolul Nr. 1 la Convenţie;
4. Hotărăşte
(a) că aspectul cu privire la aplicarea Articolului 41 din Convenţie nu este finalizat întru adoptarea unei soluţii şi respectiv,
(b) rezervă acest aspect;
(c) invită Guvernul şi compania reclamantă să prezinte, în decursul a trei luni, observaţiile sale scrise asupra acestui aspect şi, în special, să informeze Curtea despre orice înţelegere la care pot ajunge părţile;
(d) rezervă procedura ulterioară şi deleagă competenţele în favoarea Preşedintelui Camerei de a o stabili în cazul în care este aceasta va fi necesară.
Întocmită în limba engleză şi notificată în scris la 3 martie 2009 potrivit Regulii 77 §§ 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.
Fatoş Aracı Nicolas Bratza Grefier Adjunct Preşedinte
| ← Deliuchin contra Moldovei - Executarea tardivă a hotărîrilor... | Forum Maritime S.A. împotriva României- Lipsa de... → |
|---|
