Megadat com SRL contra Moldovei - Neprelungirea licenţei
| Comentarii |
|
Megadat com SRL c. Moldovei - Neprelungirea licenţei
(Cererea nr. 21151/04)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
8 aprilie 2008
DEFINITIVĂ
08/07/2008
Această hotărâre poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Megadat.com SRL c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Sir Nicolas Bratza, Preşedinte, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, judecători, şi Lawrence Early, Grefier al Secţiunii,
Deliberând la 18 martie 2008 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 21151/04) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către Megadat.com SRL („compania reclamantă”), o companie înregistrată în Republica Moldova, la 8 iunie 2004.
2. Reclamantul a fost reprezentat de către dna J. Hanganu, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
3. Reclamantul a pretins, în special, că închiderea companiei a constituit o încălcare a drepturilor sale garantate de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie şi că tratamentul discriminatoriu aplicat faţă de compania reclamantă a constituit o violare a articolului 14 al Convenţiei combinat cu articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
4. La 5 decembrie 2006, Curtea a decis să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenţiei, ea a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia.
5. Judecătorul Pavlovschi, judecătorul ales din partea Republicii Moldova, s-a abţinut de la judecarea cauzei (articolul 28 al Regulamentului Curţii) înainte ca aceasta să fie comunicată Guvernului. La 8 februarie 2007, Guvernul, în conformitate cu articolul 29 § 1 (a) al Regulamentului Curţii, a informat Curtea că el este de acord ca în locul acestuia să fie desemnat un alt judecător ales şi a lăsat alegerea persoanei desemnate în seama Preşedintelui Camerei. La 18 septembrie 2007, Preşedintele l-a desemnat pe judecătorul Šikuta să participe la judecarea cauzei.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
6. Reclamantul, Megadat.com SRL, este o companie înregistrată în Republica Moldova.
1. Contextul cauzei
7. La momentul evenimentelor, compania reclamantă era cel mai mare internet provider din Republica Moldova. Potrivit acesteia, ea deţinea aproximativ şaptezeci de procente din piaţa serviciilor de internet. Deşi Guvernul a fost de acord cu faptul că compania reclamantă era cel mai mare internet provider din ţară, el a contestat cota ei de pe piaţă, fără însă a oferi vreo cifră alternativă.
8. Compania reclamantă activa în baza a două licenţe pentru prestarea serviciilor de internet şi de telefonie fixă eliberate de Agenţia Naţională pentru Reglementări în Telecomunicaţii şi Informatică (ANRTI). Licenţele erau valabile până la 18 aprilie 2007 şi, respectiv, 16 mai 2007, iar adresa str. Armenească nr. 55 era indicată în calitate de adresă oficială a companiei reclamante.
9. Compania avea trei oficii în Chişinău. La 11 noiembrie 2002, administraţia companiei s-a mutat din oficiul de pe strada Armenească în cel de pe bulevardul Ştefan cel Mare. Schimbarea adresei a fost înregistrată la Camera Înregistrării de Stat şi adusă la cunoştinţa Inspectoratului Fiscal. Compania reclamantă nu a solicitat însă ANRTI să-i modifice adresa în textul licenţelor sale.
10. La 20 mai 2003, compania reclamantă a cerut ANRTI eliberarea celei de-a treia licenţe, indicând în cerere noua adresă a administraţiei. ANRTI a eliberat licenţa menţionând în ea adresa veche, fără însă a explica neindicarea adresei noi.
2. Invalidarea licenţelor companiei reclamante
11. La 17 septembrie 2003, ANRTI a avut o şedinţă. Potrivit procesului-verbal al şedinţei, ANRTI a constatat că 91 de companii din domeniul telecomunicaţiilor, inclusiv compania reclamantă, nu au plătit taxa anuală de reglementare şi/sau nu au prezentat informaţii despre schimbarea adresei în termenul stabilit. ANRTI a solicitat acestor companii să elimine iregularităţile în termen de 10 zile, avertizându-le că în caz contrar licenţele lor de activitate ar putea fi suspendate.
12. La date nespecificate, celor nouăzeci şi una de companii, inclusiv companiei reclamante, le-au fost expediate notificări, solicitându-li-se să execute cerinţele în termen de zece zile de la data primirii notificării. Ele au fost, de asemenea, avertizate că licenţele lor ar putea fi suspendate în cazul nerespectării cerinţelor punctului 3.4 al Regulamentului ANRTI privind eliberarea licenţelor în domeniul telecomunicaţiilor şi informaticii (Regulamentul ANRTI). Companiei reclamante i s-a expediat o asemenea scrisoare pe 24 septembrie 2003.
13. Ca urmare a notificărilor ANRTI, doar 32 de companii, inclusiv compania reclamantă, s-au conformat cerinţelor.
14. La 29 şi 30 septembrie 2003, compania reclamantă a depus la ANRTI documentele în care era indicată adresa sa nouă, a solicitat modificarea licenţelor sale în modul corespunzător şi a achitat taxa de reglementare.
15. Vineri, 3 octombrie 2003, ANRTI a informat compania reclamantă că are câteva întrebări privind documentele prezentate ei, şi anume cu privire la contractul de închiriere a noului sediu central şi denumirea companiei reclamante. ANRTI a informat compania reclamantă că examinarea solicitării sale privind modificarea licenţelor va fi suspendată până la prezentarea informaţiei solicitate.
16. Luni, 6 octombrie 2003, ANRTI a avut o şedinţă la care a adoptat o decizie cu privire la compania reclamantă. În special, aceasta a citat articolul 15 al Legii privind licenţierea unor genuri de activitate şi punctul 3.5.7. al Regulamentului ANRTI, potrivit căruia licenţele care nu au fost reperfectate în termen de 10 zile urmează a fi declarate nevalabile. ANRTI a constatat că aceste prevederi erau aplicabile situaţiei companiei reclamante şi că, prin urmare, licenţele sale nu erau valabile.
17. La aceeaşi dată, ANRTI a scris la Procuratura Generală, Inspectoratul Fiscal de Stat, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC) şi Ministerul Afacerilor Interne despre faptul că, la 16 noiembrie 2002, compania reclamantă şi-a schimbat adresa, dar nu a cerut ANRTI introducerea modificărilor respective în licenţele sale. În asemenea condiţii, compania reclamantă a activat 11 luni cu o licenţă nevalabilă. ANRTI a cerut autorităţilor să verifice dacă, potrivit legii, compania reclamantă trebuie sancţionată.
18. La 9 octombrie 2003, ANRTI a modificat Regulamentul cu privire la eliberarea licenţelor şi a introdus o prevedere potrivit căreia o companie a cărei licenţă a fost retrasă putea cere eliberarea unei noi licenţe doar peste şase luni.
19. La 21 octombrie 2003, ANRTI a avut o şedinţă la care a constatat că cincizeci şi nouă din nouăzeci şi una de companii pe care le-a avertizat prin decizia sa din 17 septembrie 2003 nu s-au conformat avertizării. Ea a decis să suspende licenţele lor pentru o perioadă de trei luni şi le-a avertizat că, în cazul neconformării cu aceste cerinţe în perioada suspendării, licenţele lor vor fi retrase. Din documentele prezentate de către părţi, reiese că compania reclamantă a fost unica ale cărei licenţe au fost declarate nevalabile.
3. Procedurile judiciare dintre Megadat.com şi ANRTI
20. La 24 octombrie 2003, compania reclamantă a iniţiat o acţiune în contencios administrativ împotriva ANRTI, susţinând, inter alia, că măsura ce i-a fost aplicată era ilegală şi disproporţională, deoarece compania reclamantă avea întotdeauna trei oficii diferite în Chişinău despre care ANRTI ştia. Schimbarea adresei a avut loc doar din cauza că oficiul central al companiei reclamante a fost transferat din unul din aceste oficii în altul. Autorităţile fiscale au fost imediat informate despre această schimbare şi, astfel, schimbarea adresei nu a dus la neplata impozitelor sau la diminuarea calităţii serviciilor prestate de către compania reclamantă. Mai mult, decizia ANRTI din 6 octombrie 2003 a fost adoptată cu încălcarea procedurii, deoarece compania reclamantă nu a fost invitată la şedinţă, iar ANRTI a încălcat indicaţiile proprii date companiei reclamante la 3 octombrie 2003.
21. La 25 noiembrie 2003, Curtea de Apel a dispus suspendarea executării deciziei ANRTI din 6 octombrie 2003. De asemenea, ea a stabilit data primei şedinţe în acest caz pentru 16 decembrie 2003. Ulterior, la cererea ANRTI, această dată a fost modificată cu 2 decembrie 2003.
22. La 1 decembrie 2003, reprezentantul companiei reclamante a solicitat amânarea şedinţei din 2 decembrie, pe motiv că, la aceeaşi dată şi la aceeaşi oră, el trebuia să participe la o şedinţă fixată anterior într-o altă instanţă judecătorească.
23. La 2 decembrie 2003, Curtea de Apel a desfăşurat o şedinţă judiciară în lipsa reprezentantului companiei reclamante şi a respins cererea acesteia. Instanţa a decis, inter alia, că, deoarece compania reclamantă nu a informat ANRTI despre modificarea adresei, prevederile punctului 3.5.7. al Regulamentului ANRTI erau aplicabile.
24. Compania reclamantă a depus recurs împotriva acestei hotărâri judecătoreşti, susţinând, inter alia, că nu i s-a acordat posibilitatea să participe la şedinţa judiciară din prima instanţă. Ea a susţinut că, potrivit Codului de procedură civilă, instanţa judecătorească era în drept să scoată cererea de pe rol, dacă considera că reclamantul nu s-a prezentat în faţa instanţei fără o justificare plauzibilă, însă nu putea să examineze cauza în absenţa acestuia. De asemenea, ea a declarat că, prin declararea licenţelor nevalabile, ANRTI a încălcat decizia sa din 17 septembrie 2003. Era o practică obişnuită ca ANRTI să solicite informaţii cu privire la modificarea adreselor şi să sancţioneze companiile care nu s-au conformat cerinţelor prin suspendarea licenţelor lor. Compania reclamantă a atras atenţia la alte două decizii de acest fel din 12 iunie 2003 şi 17 iulie 2003. În această cauză, totuşi, compania reclamantă s-a conformat pe deplin deciziei ANRTI din 17 septembrie 2003, prezentând informaţii despre noua sa adresă în termenul stabilit. Cu toate acestea, ANRTI a solicitat informaţii suplimentare vineri, 3 octombrie 2003, şi, fără să aştepte ca acestea să-i fie prezentate de către compania reclamantă, a decis luni, 6 octombrie, să declare aceste licenţe nevalabile.
Compania reclamantă a mai susţinut că decizia ANRTI din 6 octombrie 2003 a fost adoptată cu încălcări grave de procedură, deoarece compania reclamantă nu a fost informată cu trei zile înainte despre şedinţa din 6 octombrie 2003 şi nu a fost invitată la aceasta.
In fine, compania reclamantă a susţinut că decizia ANRTI privind declararea licenţelor sale nevalabile a fost discriminatorie, deoarece în privinţa celorlalte nouăzeci de companii enumerate în decizia ANRTI din 17 septembrie 2003 nu au fost aplicate sancţiuni atât de severe.
25. La 3 martie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul companiei reclamante şi a constatat, inter alia, că aceasta a fost citată pentru şedinţa din 2 decembrie 2003 şi că cererea sa cu privire la amânare nu putea crea o obligaţie pentru Curtea de Apel de a amâna şedinţa judiciară. Mai mult, decizia din 6 octombrie 2003 era legală, deoarece chiar compania reclamantă a recunoscut faptul că şi-a schimbat adresa, şi, conform punctului 3.5.7 al Regulamentului ANRTI, nesolicitarea modificării adresei din licenţă a dus la invalidarea acesteia. Curtea Supremă de Justiţie nu s-a referit însă la argumentele companiei reclamante cu privire la tratarea discriminatorie a acesteia, practica obişnuită a ANRTI de a solicita informaţii despre schimbarea adresei şi încălcarea de către ANRTI a deciziei sale din 17 septembrie 2003.
26. Unul din judecătorii Curţii Supreme de Justiţie, judecătorul D. Visterniceanu, nu a fost de acord cu opinia majorităţii şi a formulat o opinie separată. El a susţinut, inter alia, că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra tuturor argumentelor companiei reclamante şi că a examinat în mod ilegal cauza în lipsa acesteia. Mai mult, a fost aplicată doar o singură prevedere din Regulamentul ANRTI, în timp ce era necesar de a examina cauza în ansamblu şi de a aplica toată legislaţia relevantă. În final, decizia ANRTI din 6 octombrie 2003 venea în contradicţie cu decizia ei din 17 septembrie 2003. Potrivit judecătorului Visterniceanu, Curtea Supremă de Justiţie trebuia să caseze hotărârea primei instanţe şi să trimită cauza la reexaminare.
4. Încercările companiei reclamante de a-şi salva afacerea şi consecinţele invalidării licenţelor sale
27. Între timp, compania reclamantă a transferat toate contractele sale cu clienţii la o companie care făcea parte din acelaşi grup de companii, Megadat.com International, şi ale cărui licenţe erau valabile. Totuşi, Moldtelecom, întreprinderea de stat care deţinea monopolul în telecomunicaţii, a refuzat să semneze contracte cu această companie şi a făcut imposibilă continuarea prestării serviciilor de către aceasta.
28. La 16 martie 2004, ANRTI şi Moldtelecom au informat clienţii companiei reclamante că, din 17 martie conectarea la internet va fi oprită şi le-au oferit servicii internet de la Moldtelecom fără taxă de conectare.
29. La 17 martie 2004, Moldtelecom a deconectat compania reclamantă şi compania Megadat.com International de la conexiunea internet, iar echipamentul lor din clădirea Moldtelecom a fost deconectat de la energia electrică.
30. În iulie 2004, licenţele companiei Megadat.com International au fost retrase de către ANRTI.
31. În urma celor de mai sus, compania reclamantă şi Megadat.com International au fost forţate să-şi închidă afacerile şi să vândă toate bunurile pe care le aveau. O săptămână mai târziu, dl Eduard Muşuc, directorul companiei reclamante, a fost reţinut pentru organizarea unei demonstraţii paşnice la care protesta împotriva închiderii companiei sale.
32. Ca urmare a scrisorii ANRTI din 6 octombrie 2003 (a se vedea paragraful 17 de mai sus), Inspectoratul Fiscal a obligat compania reclamantă să plătească o amendă pentru faptul că a activat timp de 11 luni fără o licenţă valabilă, iar CCCEC a iniţiat o investigaţie, în urma căreia au fost ridicate toate documentele contabile ale companiei reclamante.
5. Reacţiile internaţionale
33. La 18 martie 2004, ambasadele Statelor Unite ale Americii, Marii Britanii, Franţei, Germaniei, Poloniei, României şi Ungariei, precum şi misiunile Consiliului Europei, FMI şi Băncii Mondiale în Moldova au emis o declaraţie comună prin care şi-au exprimat îngrijorarea faţă de evenimentele legate de închiderea companiei reclamante. Declaraţia menţiona, inter alia, următoarele: „Încălcările pretinse în procesul de înregistrare nu par să justifice decizia de a stopa activitatea unei companii comerciale. ... Îndemnăm Moldtelecom şi autorităţile relevante să reexamineze această chestiune. Aceasta este cu atât mai important având în vedere angajamentele autorităţilor din Moldova de a respecta normele şi valorile europene.”.
II. DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNE RELEVANTE
34. Punctul 3.4 al Regulamentului ANRTI prevede că, în cazul în care beneficiarul licenţei nu respectă condiţiile stabilite în licenţă, licenţa poate fi suspendată pentru o perioadă de trei luni. Când ANRTI constată o astfel de încălcare, ea avertizează beneficiarul licenţei despre acest fapt şi îi acordă termen pentru înlăturarea încălcării. Dacă chestiunea nu este remediată în această perioadă, ANRTI poate suspenda licenţa pentru o perioadă de trei luni.
35. La 12 iunie 2003, ANRTI a avertizat câteva companii privind neplata taxelor de reglementare şi/sau neinformarea acesteia despre schimbarea adreselor sale. Companiilor le-au fost acordate zece zile pentru a înlătura încălcările. Deoarece unele din ele nu s-au conformat, la 17 iulie 2003, ANRTI a decis să suspende licenţele acestora pentru o perioadă de trei luni.
36. În perioada evenimentelor, prevederile relevante ale Regulamentului ANRTI cu privire la modificarea licenţelor erau similare prevederilor articolului 15 al Legii privind licenţierea unor genuri de activitate şi sunt următoarele:
„3.5.1 Temeiurile pentru reperfectarea licenţei sînt schimbarea denumirii titularului de licenţă şi modificarea altor date ce se conţin pe blancheta licenţei;
3.5.2 La apariţia temeiurilor pentru reperfectarea licenţei titularul acesteia este obligat, în termen de 10 zile lucrătoare, să depună la ANRTI o cerere de reperfectare a licenţei ... .
3.5.7 Licenţa care nu a fost reperfectată în termenul stabilit nu este valabilă.”
37. La 9 octombrie 2003, Regulamentul a fost completat cu următoarea prevedere:
„3.8.6 Foştii titulari cărora le-au fost retrase licenţele … pot solicita alte licenţe pentru acelaşi gen de activitate numai după o perioadă de 6 luni de la data adoptării hotărîrii de retragere a licenţei.”
38. La 24 septembrie 2004, punctul 3.5.7 al Regulamentului a fost modificat după cum urmează:
„3.5.7 În cazul nereperfectării licenţei în termenul stabilit, Comisia este în drept de a lua decizia de a aplica în modul stabilit sancţiuni administrative sau de retragere parţială sau totală a licenţei.”
ÎN DREPT
39. Compania reclamantă a pretins că, prin invalidarea licenţelor sale, au fost încălcate drepturile sale garantate de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, care prevede următoarele:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”
40. În continuare, compania reclamantă a pretins că a fost victimă a discriminării ca urmare a deciziei autorităţilor de a invalida licenţele sale, deoarece ele l-au tratat diferit de celelalte nouăzeci de companii care se aflau într-o situaţie similară. Ea a invocat articolul 14 al Convenţiei, care prevede următoarele:
„Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.”
I. ADMISIBILITATEA PRETENŢIILOR
41. În cererea sa iniţială, compania reclamantă a mai formulat o pretenţie în temeiul articolului 6 al Convenţiei. Totuşi, în observaţiile sale privind admisibilitatea şi fondul cauzei, ea a solicitat Curţii să nu continue examinarea acestei pretenţii. Curtea nu găseşte vreun temei pentru a o examina.
42. În acelaşi timp, Curtea consideră că restul pretenţiilor companiei reclamante ridică chestiuni de fapt şi de drept care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului şi că nici un temei pentru declararea lor inadmisibile nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară această parte a cererii admisibilă. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor pretenţii.
II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENŢIE
A. Argumentele părţilor
43. Compania reclamantă a susţinut că licenţele pentru afacerea sa au reprezentat bunuri, în sensul articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, şi că decizia ANRTI din 6 octombrie 2003 a reprezentat o ingerinţă în dreptul său la proprietate.
44. Potrivit companiei reclamante, sancţiunea care i-a fost aplicată nu a fost legală, deoarece ANRTI a încălcat decizia proprie din 17 septembrie 2003. În special, la 17 septembrie 2003, ANRTI a decis să acorde zece zile celor nouăzeci şi una de companii pentru a le permite, inter alia, să prezinte informaţii despre schimbarea adreselor lor. Totuşi, deşi compania reclamantă a respectat termenul limită şi a prezentat toată informaţia necesară, ANRTI a decis să nu ia în consideraţie decizia sa şi să invalideze licenţele acesteia.
45. Referindu-se la interesul general urmărit prin această ingerinţă, compania reclamantă a declarat că este de acord că, în termeni generali, statul era justificat în intenţia sa de a asigura cetăţenilor săi servicii de telecomunicaţie rapide şi eficiente şi la un preţ rezonabil. Prin urmare, compania reclamantă a acceptat că se poate spune că această ingerinţă urmărea un interes general.
46. În opinia companiei reclamante, măsura nu era proporţională pretinsului interes general protejat. Potrivit acesteia, invalidarea licenţelor a avut consecinţe extrem de serioase şi a rezultat în final în închiderea afacerii sale. Mai mult, compania a început să fie persecutată de către Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei şi autorităţile fiscale. Ca urmare a eforturilor comune ale autorităţilor de stat şi Moldtelecom, companiile care fac parte din grupul Megadat.com au fost împiedicate să-i preia afacerea, iar clienţii acesteia au fost preluaţi în mod abuziv de către Moldtelecom. Ca rezultat, reputaţia şi valoarea companiei au avut de suferit serios.
47. Compania reclamantă a recunoscut că a încălcat reglementările ce ţin de obligaţia sa de a informa ANRTI în termen de zece zile despre schimbarea adresei sale. Totuşi, aceasta a fost o încălcare minoră care nu a avut consecinţe negative. În special, adresa a fost schimbată din unul din oficiile sale în altul, iar Camera Înregistrării de Stat şi Inspectoratul Fiscal au fost informate imediat despre acest fapt. Prin urmare, o astfel de încălcare tehnică minoră nu putea să justifice o sancţiune atât de severă.
48. Faptul că sancţiunea a fost disproporţională a fost, de asemenea, confirmat de modificarea ulterioară a punctului 3.5.7 al Regulamentului ANRTI (a se vedea paragraful 38 de mai sus), care a avut loc după un an de la invalidarea licenţelor companiei reclamante.
49. Mai mult, autorităţile au făcut tot posibilul pentru a împiedica compania reclamantă să-şi obţină licenţe noi. În special, autorităţile au modificat Regulamentul ANRTI, astfel încât compania reclamantă să nu poată solicita licenţe noi mai devreme decât peste şase luni (a se vedea paragraful 37 de mai sus).
50. În răspuns la argumentul Guvernului, potrivit căreia compania reclamantă putea să solicite o nouă licenţă (a se vedea paragraful 58 de mai jos), reclamantul a expediat Curţii procesul-verbal al şedinţelor ANRTI, conform căruia licenţa companiei S. de a administra un internet-cafe a fost declarată nevalabilă la 8 decembrie 2003, iar cererea sa pentru eliberarea unei licenţe noi a fost respinsă de către ANRTI la 26 decembrie 2003 în temeiul punctului 3.8.6 al Regulamentului. Cererea companiei S. pentru o nouă licenţă a fost admisă abia la 8 iunie 2004.
51. În lumina celor de mai sus, compania reclamantă şi-a exprimat opinia că comportamentul autorităţilor a demonstrat că acesta nu a fost dictat de politici veritabile.
52. În declaraţiile sale privind pretinsa violare a articolului 14 al Convenţiei, compania reclamantă a mai atras atenţia asupra faptului că niciuna din cele nouăzeci şi una de companii care au fost avertizate de ANRTI la 24 septembrie 2003 nu a fost tratată ca şi ea.
53. Reclamantul a contestat argumentul Guvernului potrivit căruia situaţia lui era diferită de situaţia celorlalte nouăzeci de companii (a se vedea paragraful 59 de mai jos) şi a susţinut că, deşi ANRTI nu a menţionat în procesul-verbal al şedinţelor sale iregularităţile concrete comise de către fiecare companie din lista celor nouăzeci şi una de companii, era clar că licenţele a cel puţin două din aceste companii au fost suspendate la 21 octombrie 2003 din cauza neprezentării de către acestea a informaţiei despre schimbarea adreselor lor. Reclamantul a expediat Curţii copia unui document emis de ANRTI care susţinea declaraţia de mai sus, iar autenticitatea acestuia nu a fost contestată de către Guvern.
54. Referindu-se la declaraţiile Guvernului cu privire la companiile A., N. şi S. (a se vedea paragraful 60 de mai jos), compania reclamantă nu a fost de acord şi, bazându-se pe documentele oficiale de la ANRTI, a susţinut că, fiind parte a grupului de nouăzeci şi una de companii şi spre deosebire de situaţia proprie, compania A. nu s-a conformat avertizării ANRTI. Cu toate acestea, licenţa ei a fost declarată nevalabilă în baza punctului 3.5.7 al Regulamentului ANRTI abia la 13 august 2004.
În ceea ce priveşte compania N., reclamantul a declarat că licenţa acesteia a fost suspendată împreună cu licenţele celorlalte cincizeci şi nouă de companii la 21 octombrie 2003 (a se vedea paragraful 18 de mai sus) deoarece nu s-a conformat indicaţiilor ANRTI. Suspendarea de trei luni a fost revocată la 25 mai 2004.
Referindu-se la compania S., compania reclamantă a declarat că ea nu era într-o situaţie similară nici cu aceasta. În primul rând, ea nu era pe lista celor nouăzeci şi una de companii avertizate de către ANRTI. În al doilea rând, Guvernul nu a prezentat vreo informaţie pentru a arăta dacă aceasta a fost avertizată în acelaşi mod ca şi Megadat.com şi dacă acesteia i-au fost acordate zece zile pentru a se conforma. Mai mult, compania S. administra un internet-cafe, ceea ce nu se compară cu afacerea companiei reclamante.
55. Guvernul nu a contestat faptul că licenţele au reprezentat bunuri, în sensul articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. De asemenea, el nu şi-a exprimat în mod expres dezacordul cu poziţia reclamantului în ceea ce priveşte existenţa unei ingerinţe în dreptul lui la proprietate. Totuşi, Guvernul considera că nimeni nu a retras licenţele reclamantului; mai degrabă licenţele au devenit nevalabile prin efectul legii cu mult timp înainte de 6 octombrie 2003. Prin urmare, potrivit Guvernului, licenţele au devenit nevalabile fără implicarea ANRTI, la momentul expirării termenului limită de zece zile prevăzut de punctul 3.5.2 al Regulamentului, adică cu zece sau unsprezece luni înainte de decizia din 6 octombrie 2003.
În acelaşi timp, Guvernul a susţinut că ANRTI a atras atenţia companiei reclamante asupra acestei iregularităţi şi, prin notificările din 11 iulie 2003 şi 22 august 2003, a solicitat acesteia să o remedieze. Guvernul nu a prezentat însă copiile acestor notificări.
56. Guvernul a susţinut că măsura a fost luată în conformitate cu punctul 3.5.7 al Regulamentului ANRTI, care stabileşte în mod clar că omisiunea de a cere rectificarea adresei într-o licenţă în termenul de zece zile de la data schimbării adresei duce la invalidarea licenţei.
57. În continuare, Guvernul a susţinut că compania acorda servicii de internet unui număr mare de utilizatori şi clienţii săi aveau dreptul să beneficieze de servicii de calitate. Neoferirea însă clienţilor a unor informaţii adecvate şi prompte a dat motive de a se bănui despre existenţa unor acte ilegale. Punctul 3.5.7 al Regulamentului ANRTI a fost introdus pentru a atinge un interes general şi anume reducerea şi eliminarea încălcărilor legii de către companiile care operează în domeniul serviciilor de internet. Măsura aplicată de către ANRTI era în interes general, deoarece ANRTI trebuia să cunoască adresa la care putea contacta compania reclamantă în cazul în care clienţii depuneau o plângere împotriva acesteia.
58. Guvernul a susţinut că compania reclamantă putea să solicite o nouă licenţă. Potrivit acestuia, noul punct 3.8.6 se referea doar la situaţii în care licenţa a fost retrasă, dar nu şi invalidată. El a adus drept exemplu compania S., care, potrivit lui, fiind în exact aceeaşi situaţie ca şi compania reclamantă, a obţinut o nouă licenţă în termen de o lună.
59. Potrivit Guvernului, situaţia companiei reclamante era diferită de cea a celorlalte nouăzeci de companii care au fost avertizate de către ANRTI la 24 septembrie 2003. Potrivit Guvernului, celelalte companii au fost avertizate în privinţa altor iregularităţi, şi anume neprezentarea rapoartelor anuale către ANRTI şi neplata taxei de reglementare.
60. În susţinerea poziţiei sale, precum că compania reclamantă nu a fost discriminată, Guvernul a adus drept exemplu companiile A., N. şi S., care, potrivit lui, erau într-o situaţie similară, licenţele acestora fiind, de asemenea, invalidate de către ANRTI.
61. Guvernul a invocat pentru prima dată în faţa Curţii noi motive pentru a explica cauza invalidării licenţei companiei reclamante. În special, el a susţinut că unul din motivele invalidării a fost faptul că compania reclamantă nu a informat ANRTI în timp util despre motivele modificării denumirii sale, prin adăugarea în faţă a literelor I.M.
B. Aprecierea Curţii
1. Dacă compania reclamantă avea un „bun”, în sensul articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie
62. Părţile nu au contestat faptul că licenţele companiei reclamante constituiau un bun, în sensul articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
63. Curtea notează că, potrivit jurisprudenţei sale, sistarea licenţei de administrare a unei afaceri constituie o ingerinţă în dreptul la respectarea bunurilor, garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie (a se vedea Tre Traktörer AB v. Sweden, hotârâre din 7 iulie 1989, Seria A nr. 159, § 53, şi Bimer S.A. v. Moldova, nr. 15084/03, § 49, 10 iulie 2007). Prin urmare, Curtea trebuie să stabilească dacă măsura aplicată companiei reclamante de către ANRTI a constituit o ingerinţă în dreptul ei de proprietate.
2. Dacă a avut loc o ingerinţă în bunurile companiei reclamante şi calificarea situaţiei prin prisma articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie
64. Guvernul nu a susţinut în mod expres că nu a avut loc o ingerinţă în bunurile companiei reclamante; totuşi, el a declarat că decizia ANRTI a fost o simplă constatare a faptului care a apărut anterior şi s-a referit la distincţia dintre retragerea şi invalidarea licenţelor (a se vedea paragraful 55 de mai sus). În măsura în care aceste declaraţii pot fi interpretate ca însemnând că decizia ANRTI din 6 octombrie 2003 nu a reprezentat o ingerinţă în bunurile companiei reclamante, în sensul articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, Curtea nu poate să accepte acest punct de vedere. În primul rând, Curtea notează că, înainte de 6 octombrie 2003, compania reclamantă a activat în mod nestingherit. Mai mult, din cele prezentate de părţi rezultă clar că ANRTI cunoştea bine, cu mult timp înainte de 6 octombrie 2003, că compania reclamantă nu a solicitat modificarea adresei în textul licenţelor sale. ANRTI a fost informată de către compania reclamantă despre schimbarea adresei în mai 2003 (a se vedea paragraful 7 de mai sus), iar mai târziu compania chiar a solicitat o nouă licenţă cu indicarea adresei noi. Din motive necunoscute, ANRTI nu a considerat necesar de a declara nevalabile licenţele companiei existente la acea dată şi chiar i-a eliberat o nouă licenţă. Mai mult, Guvernul a recunoscut în mod implicit că ANRTI cunoştea situaţia, susţinând că, în iulie 2003, aceasta a atras atenţia companiei reclamante asupra iregularităţii şi a somat-o să o remedieze (a se vedea paragraful 55 de mai sus). În astfel de circumstanţe, Curtea nu poate decât să noteze că decizia ANRTI din 6 octombrie 2003 a avut un efect imediat şi avea scopul să împiedice compania reclamantă să-şi continue afacerea şi să sisteze licenţele existente ale acesteia. Faptul că autorităţile naţionale au decis să aplice cu efect retroactiv decizia ANRTI din 6 octombrie 2003 nu schimbă acest lucru. Prin urmare, Curtea consideră că decizia ANRTI din 6 octombrie 2003 a avut un efect identic sistării licenţelor valabile şi, astfel, a constituit o ingerinţă în dreptul companiei reclamante la protecţia proprietăţii, în sensul articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
65. Deşi compania reclamantă nu putea să-şi continue afacerea, ea şi-a păstrat drepturile economice sub forma oficiilor şi bunurilor sale. În aceste circumstanţe, ca şi în cauza Bimer v. Moldova, sistarea licenţelor trebuie privită nu ca o lipsire de proprietate, în sensul celei de-a doua propoziţii a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, ci ca o măsură de control a folosirii proprietăţii, care urmează a fi examinată prin prisma paragrafului 2 al acestui articol.
66. Pentru a se conforma cerinţelor celui de-al doilea paragraf, trebuie arătat că măsura care reprezintă controlul folosirii era legală, că servea „interesului general”, şi că a existat o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între măsurile întreprinse şi scopul urmărit (a se vedea Bimer, citată mai sus, § 52).
3. Legalitatea şi scopul ingerinţei
67. În ceea ce priveşte legalitatea măsurii, Curtea notează că aceasta este contestată de părţi. Deşi reclamantul pare a fi de acord că punctul 3.5.7 al Regulamentului ANRTI era accesibil şi previzibil, reclamantul susţine că măsura a fost contrară deciziei ANRTI din 17 septembrie 2003, prin care i s-au acordat zece zile pentru remedierea situaţiei. În opinia Curţii, acest factor este relevant pentru examinarea proporţionalităţii măsurii. Prin urmare, Curtea va lăsa deschisă chestiunea legalităţii şi se va concentra asupra proporţionalităţii măsurii.
În ceea ce priveşte scopul legitim urmărit prin ingerinţă, în lumina constatărilor de mai jos, Curtea are dubii în privinţa faptului dacă măsurile luate de către autorităţile moldoveneşti împotriva companiei reclamante au urmărit un scop care servea interesului public. Totuşi, în această cauză, Curtea va lăsa şi această chestiune deschisă şi va purcede la examinarea chestiunii privind proporţionalitatea.
4. Proporţionalitatea ingerinţei
68. Pentru început, Curtea va examina natura şi gravitatea încălcării comise de către compania reclamantă. Fără a subestima importanţa controlului de stat în domeniul comunicaţiilor prin internet, Curtea nu poate decât să noteze că Guvernul a citat ca consecinţe negative ale neconformării reclamantului cu cerinţele procedurale doar ipoteze teoretice şi abstracte. Guvernul nu a putut să indice vreun detriment concret cauzat de omisiunea companiei reclamante de a modifica adresa în textul licenţei. Într-adevăr, nu se dispută că ANRTI cunoştea foarte bine faptul modificării adresei companiei reclamante şi că ea nu a avut dificultăţi de a contacta Megadat.com la 24 septembrie 2003 (a se vedea paragraful 12 de mai sus). Mai mult, nu este pus la îndoială nici faptul că compania reclamantă şi-a păstrat vechea adresă şi că orice încercare de a o contacta la acea adresă, cu siguranţă, s-ar fi soldat cu succes. Imediat după schimbarea adresei, compania reclamantă a notificat despre aceasta Camera Înregistrării de Stat şi Inspectoratul Fiscal (a se vedea paragraful 9 de mai sus). Prin urmare, compania nu poate fi suspectată de intenţia de evaziune fiscală prin omisiunea de a notifica ANRTI despre schimbarea adresei sale. În plus, nu a fost demonstrat faptul că cineva din clienţii companiei ar fi avut probleme în a contacta compania ca urmare a schimbării adresei. De asemenea, este important de notat că compania reclamantă a informat ANRTI despre schimbarea adresei sale în mai 2003 şi chiar a solicitat eliberarea celei de-a treia licenţe, indicând noua adresă. Din motive care nu au fost indicate de către ANRTI la acea dată, a treia licenţă a fost eliberată cu indicarea adresei vechi.
69. Prin contrast, Curtea notează că măsurile aplicate faţă de compania reclamantă au fost atât de severe, încât compania, care era cea mai mare din Moldova în domeniul comunicaţiilor prin internet, a fost nevoită să-şi înceteze afacerea şi să-şi vândă bunurile peste câteva luni. Măsurile au avut efecte nu doar pentru viitor, ci au fost aplicate şi retroactiv, astfel determinând sancţiuni şi pornirea investigaţiilor de către diferite autorităţi de stat, cum ar fi Inspectoratul Fiscal şi Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (a se vedea paragraful 32 de mai sus).
70. Curtea trebuie, de asemenea, să ia în consideraţie comportamentul ANRTI faţă de compania reclamantă. Ea notează în această privinţă că compania reclamantă a activat tot timpul, în pofida carenţelor tehnice din licenţele sale, cu acordul tacit al ANRTI. Ea reaminteşte că ANRTI a fost informată despre modificarea adresei în mai 2003, atunci când compania reclamantă a solicitat eliberarea celei de-a treia licenţă. Fără a aduce motive, ANRTI nu a luat în consideraţie schimbarea adresei şi a eliberat companiei reclamante o nouă licenţă cu indicarea în aceasta a adresei vechi. Dacă ANRTI considera că carenţa din licenţă era o chestiune de importanţă publică, ea ar fi putut să intervină la acea etapă. Ea însă nu a făcut acest lucru.
71. În continuare, Curtea notează că, prin scrisoarea ANRTI din 17 septembrie 2003, companiei reclamante i s-a dat de înţeles că ea va putea să continue activitatea sa dacă se va conforma cerinţelor din scrisoare în termen de 10 zile. În aceste circumstanţe, se poate conchide că compania reclamantă, prin depunerea în termenul stabilit a cererii pentru modificarea licenţelor sale, putea să se aştepte în mod rezonabil că nu va suferi daune. În pofida încurajărilor ANRTI adresate companiei reclamante, la 6 octombrie 2003, ultima a declarat nevalabile licenţele companiei (a se vedea, mutatis mutandis, Pine Valley Developments Ltd and Others v. Ireland, hotărâre din 29 noiembrie 1991, Seria A nr. 222, § 51 şi Stretch v. the United Kingdom, nr. 44277/98, § 34, 24 iunie 2003).
72. Curtea reiterează în această privinţă că, atunci când este vorba despre o chestiune de interes general, autorităţile publice trebuie să acţioneze la timpul potrivit, într-un mod corespunzător şi cu maximă consecvenţă (a se vedea Beyeler v. Italy [GC], nr. 33202/96, § 120, ECHR 2000-I). Nu se poate spune că comportamentul ANRTI a respectat aceste principii.
73. Curtea a mai luat în consideraţie garanţiile procedurale de care dispunea compania reclamantă pentru a-şi apăra interesele sale. Ea notează, în primul rând, că companiei reclamante nu i s-a acordat posibilitatea să explice ANRTI poziţia sa. Aparent, nici la etapa procedurilor judiciare garanţiile procedurale nu au fost respectate. Deşi, conform legislaţiei naţionale, cauza nu trebuia examinată cu o promptitudine deosebită, Curtea de Apel pare să fi acţionat cu o diligenţă specială în această privinţă. După stabilirea datei primei şedinţe, Curtea de Apel a satisfăcut cererea ANRTI privind grăbirea examinării cauzei şi a schimbat data primei şedinţe cu două săptămâni mai înainte (a se vedea paragraful 21 de mai sus). Curtea de Apel a examinat cauza în lipsa companiei reclamante, dar nici nu şi-a motivat respingerea cererii de amânare depusă de reclamant. Curtea reaminteşte în această privinţă că chestiunea examinată de Curtea de Apel a afectat supravieţuirea economică a companiei reclamante (a se vedea paragraful 69 de mai sus).
74. Mai mult, instanţele judecătoreşti naţionale nu au acordat atenţia corespunzătoare câtorva argumente de importanţă majoră invocate de către compania reclamantă în apărarea sa, cum sunt lipsa garanţiilor procedurale în faţa ANRTI şi pretinsul tratament discriminator. Examinarea efectuată de către instanţele judecătoreşti pare să fi fost extrem de formalistă şi limitată la stabilirea faptului dacă compania reclamantă a informat sau nu ANRTI despre schimbarea adresei sale. Se pare că nu a fost examinată proporţionalitatea între interesul general în cauză şi sancţiunea aplicată companiei reclamante.
75. În continuare, Curtea notează argumentul companiei reclamante, potrivit căruia aceasta era singura din lista celor nouăzeci şi una de companii în privinţa căreia a fost aplicată o măsura atât de severă. Guvernul a contestat această acuzaţie şi a făcut două declaraţii contradictorii. Iniţial, el a susţinut că celelalte nouăzeci de companii au comis alte iregularităţi mai puţin grave, precum sunt, inter alia, neprezentarea rapoartelor anuale către ANRTI (a se vedea paragraful 59 de mai sus). Ulterior, el a susţinut că cel puţin alte trei companii erau într-o situaţie similară şi că au fost tratate ca şi compania reclamantă.
76. Examinând ambele declaraţii ale Guvernului, Curtea nu le poate accepta. În ceea ce priveşte prima declaraţie, ea consideră că aceasta vine în contradicţie cu procesul-verbal al şedinţei ANRTI din 17 septembrie 2003, în care era stabilit în mod clar că companiile în cauză nu au plătit taxa de reglementare şi/sau nu au prezentat informaţii despre schimbarea adreselor în termenul stabilit de lege (a se vedea paragraful 10 de mai sus). Procesul-verbal nu face referire la iregularităţi precum neprezentarea rapoartelor anuale. Mai mult, acest argument a fost adus pentru prima dată de către Guvern în procedurile în faţa Curţii, şi, prin urmare, trebuie tratat cu precauţie, mai ales în lipsa justificării (a se vedea, mutatis mutandis, Sarban v. Moldova, nr. 3456/05, § 82, 4 octombrie 2005). Se pare că ANRTI nu a invocat acest argument în cadrul procedurilor naţionale, în ciuda declaraţiei clare şi explicite a companiei reclamante cu privire la tratamentul discriminatoriu (a se vedea paragraful 23 de mai sus). Cu regret, Curtea Supremă de Justiţie nu a luat în consideraţie argumentul companiei reclamante cu privire la discriminare, aparent, tratându-l ca irelevant.
77. În ceea ce priveşte cea de-a doua declaraţie a Guvernului, Curtea a examinat argumentele (a se vedea paragrafele 54 şi 60 de mai sus) şi probele prezentate de părţi şi consideră că Guvernul nu a demonstrat faptul că au existat şi alte companii care se aflau într-o situaţie similară companiei reclamante şi care au fost tratate în acelaşi mod ca şi compania reclamantă.
78. De asemenea, Curtea notează că constatările de mai sus nu par să fie incompatibile cu practica anterioară a ANRTI, care rezultă din procesele-verbale ale şedinţelor sale din 12 iunie şi 17 iulie 2003, când licenţele câtorva companii au fost suspendate din cauza nerespectării prevederilor punctului 3.5.2 al Regulamentului (a se vedea paragraful 33 de mai sus). Guvernul nu a contestat existenţa unei asemenea practici.
79. Caracterul arbitrar al procedurilor, tratamentul discriminator aplicat faţă de compania reclamantă şi măsura disproporţionat de aspră aplicată acesteia au făcut Curtea să ajungă la concluzia că nu s-a demonstrat urmărirea de către autorităţile publice a unor politici veritabile şi consecvente atunci când au fost invalidate licenţele companiei reclamante. În pofida marjei de apreciere de care se bucură statul, în această cauză nu a fost respectată o balanţă echitabilă, iar compania reclamantă a fost nevoită să suporte o povară individuală şi excesivă, contrar articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
III. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 14 AL CONVENŢIEI COMBINAT CU ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENŢIE
80. Compania reclamantă a mai pretins că, prin invalidarea licenţelor sale, autorităţile au supus-o unui tratament discriminator în comparaţie cu alte companii aflate într-o situaţie similară. Deoarece această pretenţie se referă la aceleaşi chestiuni ca şi cele examinate prin prisma articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, Curtea nu consideră necesar de a o examina separat.
IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
81. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
82. Compania reclamantă a declarat că, deoarece documentele sale au fost ridicate de către Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, ea nu a putut să prezinte observaţii cu privire la prejudiciul material cauzat. Prin urmare, ea a cerut Curţii rezervarea chestiunii cu privire la satisfacţia echitabilă.
83. Curtea consideră că chestiunea cu privire la aplicarea articolului 41 al Convenţiei nu este gata pentru decizie. Prin urmare, chestiunea trebuie rezervată, iar procedura ulterioară trebuie fixată având în vedere posibilitatea ajungerii la un acord între Guvernul Republicii Moldova şi reclamant.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie;
3. Hotărăşte că nu este necesar de a examina separat pretenţia reclamantului formulată în temeiul articolului 14 al Convenţiei combinat cu articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie;
4. Hotărăşte
(a) că chestiunea cu privire la aplicarea articolului 41 al Convenţiei nu este gata pentru decizie;
prin urmare,
(b) rezervă această chestiune;
(c) invită Guvernul Republicii Moldova şi reclamantul să prezinte, în decursul următoarelor trei luni, observaţiile lor scrise cu privire la chestiunea respectivă şi, în special, să notifice Curtea cu privire la orice acord la care ei ar putea ajunge;
(d) rezervă procedura ulterioară şi deleghează Preşedintelui Camerei competenţa de a stabili acelaşi lucru dacă va fi necesar.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 8 aprilie 2008, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Lawrence Early Nicolas Bratza Grefier Preşedinte
| ← Triplu-Tudor SRL şi Tudor-Auto SRL contra Moldovei -... | Oferta Plus SRL contra Moldovei → |
|---|
