Oferta Plus SRL contra Moldovei
| Comentarii |
|
Oferta Plus SRL c. Moldovei - Neexecutarea hotararilor judecatoresti Satisfactie echitabila
(Cererea nr. 14385/04)
HOTĂRÂRE
(satisfacţie echitabilă)
STRASBOURG
12 februarie 2008
DEFINITIVĂ
07/07/2008
Această hotărâre poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Oferta Plus SRL c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), în Camera compusă din:
Nicolas Bratza, Preşedinte, Josep Casadevall, Giovanni Bonello, Kristaq Traja, Stanislav Pavlovschi, Lech Garlicki, Ján Šikuta, judecători şi Fatoş Aracı, Grefier adjunct al Secţiunii,
Deliberând la 22 ianuarie 2008 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 14385/04) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către SRL „Oferta Plus”, o întreprindere de naţionalitate din Republica Moldova („reclamantul”), la 13 aprilie 2004.
2. Într-o hotărâre pronunţată la 19 decembrie 2006 („hotărârea principală”), Curtea a constatat că a avut loc o încălcare a drepturilor întreprinderii reclamante garantate de articolul 6 § 1 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie ca urmare a neexecutării unei hotărâri judecătoreşti definitive urmată de casarea abuzivă a acesteia şi că a avut loc o violare a articolului 34 al Convenţiei ca urmare a procedurilor penale iniţiate împotriva conducătorului întreprinderii reclamante cu scopul de a-l determina să renunţe la această cerere la Curte, precum şi ca urmare a imposibilităţii reprezentantului reclamantului de a discuta cu conducătorul întreprinderii reclamante fără a fi separaţi de un perete de sticlă (a se vedea Oferta Plus S.R.L. v. Moldova, nr. 14385/04, 19 decembrie 2006).
3. Deoarece chestiunea cu privire la aplicarea articolului 41 al Convenţiei nu era gata pentru decizie, Curtea a rezervat-o şi a invitat Guvernul şi reclamantul să prezinte, în termen de trei luni, observaţiile lor scrise cu privire la acea chestiune.
4. Atât reclamantul, cât şi Guvernul au prezentat observaţii.
ÎN FAPT
5. Reclamantul, Oferta Plus SRL, este o întreprindere de naţionalitate din Republica Moldova.
1. Contextul cauzei
6. Contextul acestei cauze se referă la o serie de angajamente contractuale complexe asumate în anul 1997 cu privire la importul energiei electrice din Ucraina în Moldova, care implicau, pe lângă reclamant, o companie moldovenească de stat de distribuire a energiei electrice, numită „Moldtranselectro”, o companie ucraineană de stat de distribuire a energiei electrice şi o companie ucraineană privată. Acordul la care compania Oferta Plus era parte, prevedea inter alia că ea va plăti companiei ucrainene private energia electrică livrată companiei Moldtranselectro în dolari americani („USD”), iar, ulterior, companiei Oferta Plus i se va plăti costul energiei de către Moldtranselectro în lei moldoveneşti („MDL”), conform ratei oficiale de schimb la ziua plăţii.
7. La date nespecificate, în perioada anilor 1997 şi 1998, reclamantul a plătit 33 milioane de dolari americani pentru energia electrică livrată companiei Moldtranselectro din Ucraina.
8. La o dată nespecificată, Moldtranselectro a plătit reclamantului MDL 189,869,277.
9. La 3 martie 1998, Guvernul Republicii Moldova a adoptat Hotărârea nr. 243, prin care a autorizat Ministerul Finanţelor să emită Obligaţiuni Trezoreriale Nominative în favoarea companiilor private pentru plata datoriilor instituţiilor bugetare pentru energia electrică importată.
10. La 25 martie 1998, Moldtranselectro a adresat o scrisoare Ministerului Finanţelor prin care a solicitat emiterea unei Obligaţiuni Trezoreriale Nominative („Obligaţiune Trezorerială”) în valoare de MDL 20 milioane în favoarea companiei Oferta Plus.
11. La 27 martie 1998, Ministerul Finanţelor a emis o Obligaţiune Trezorerială în valoare de MDL 20 milioane în favoarea reclamantului, care urma să fie plătită până la 10 iulie 1998. Obligaţiunea Trezorerială prevedea că reclamantul trebuia s-o prezinte Ministerului Finanţelor cu cel puţin 10 zile bancare înainte de data plăţii. De asemenea, ea prevedea că Moldtranselectro trebuia să prezinte, până la acea dată, Ministerului Finanţelor, documente care să confirme livrarea energiei electrice instituţiilor bugetare.
12. Reclamantul a prezentat Obligaţiunea Trezorerială Ministerului Finanţelor cu zece zile bancare înainte de data plăţii. Totuşi, ultimul a refuzat să plătească pe motiv că Moldtranselectro nu a prezentat probe cu privire la plata de către Oferta Plus a energiei electrice importate.
2. Procedurile judiciare dintre Oferta Plus şi Ministerul Finanţelor şi procedurile ulterioare de executare
13. În luna octombrie a anului 1998, reclamantul a iniţiat o acţiune civilă împotriva Ministerului Finanţelor şi Moldtranselectro. În apărarea sa, Ministerul Finanţelor a invocat motivele expuse în paragraful 12 de mai sus, iar Moldtranselectro şi-a declinat orice responsabilitate.
14. La 27 octombrie 1999, Judecătoria Economică de circumscripţie Chişinău a pronunţat o hotărâre în favoarea reclamantului, confirmând dreptul acestuia de a i se plăti MDL 20 milioane de către Ministerul Finanţelor conform Obligaţiunii Trezoreriale. Instanţa judecătorească şi-a întemeiat hotărârea pe constatarea că Oferta Plus a plătit pentru energia electrică livrată Moldtranselectro din Ucraina, în conformitate cu acordul dintre ele, şi că energia electrică a fost consumată de instituţiile bugetare. Instanţa a considerat că simplul fapt că Moldtranselectro nu şi-a îndeplinit obligaţiile sale prevăzute de Obligaţiunea Trezorerială nu era suficient pentru exonerarea Ministerului Finanţelor de obligaţia de a plăti. Instanţa a mai decis să exonereze Moldtranselectro de orice responsabilitate.
15. Deoarece apelul Ministerului Finanţelor a fost respins la 25 noiembrie 1999 pe motivul neplăţii taxei de stat, în luna noiembrie a anului 1999, pentru executarea hotărârii judecătoreşti din 27 octombrie 1999, reclamantului i-a fost eliberat un titlu executoriu.
16. La 14 februarie 2000, reclamantul a solicitat oficial executorului judecătoresc să iniţieze procedura de executare a titlului executoriu.
17. La 27 aprilie 2000, Ministerul Finanţelor a solicitat repunerea în termenul de depunere a apelului împotriva hotărârii din 27 octombrie 1999, cererea lui fiind admisă. Cererea de apel a fost examinată în fond şi respinsă prin decizia Colegiului de Apel al Judecătoriei Economice a Republicii Moldova la 4 octombrie 2000. Ministerul Finanţelor a depus o cerere de recurs, reiterând că Moldtranselectro nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de Obligaţiunea Trezorerială.
18. La 7 februarie 2001, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul şi a menţinut hotărârile judecătoreşti din 27 octombrie 1999 şi 4 octombrie 2000. Ea a constatat că era indisputabil că Oferta Plus a plătit pentru energia electrică livrată din Ucraina către Moldtranselectro şi că aceasta a fost inter alia consumată de instituţiile bugetare. Omisiunea Moldtranselectro, care era o înteprindere de stat, de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de Ministerul Finanţelor de a prezenta documentele solicitate de acesta, nu putea afecta drepturile reclamantului, care a plătit pentru energia electrică livrată din Ucraina. Instanţa judecătorească a notat că Obligaţiunea Trezorerială nu conţinea prevederi care ar face plata dependentă de executarea obligaţiilor Moldtranselectro faţă de Ministerul Finanţelor. Instanţa, de asemenea, a notat că reclamantul a solicitat de multe ori Ministerului Finanţelor plata, însă Ministerul a refuzat, solicitând documentele care ar fi trebuit prezentate de Moldtranselectro. Instanţa a considerat că această cerinţă a Ministerului Finanţelor era ilegală şi a notat că, conform legii, Moldtranselectro ar fi trebuit să prezinte documentele.
19. În luna martie a anului 2001, ca urmare a cererii Ministerului Finanţelor, Procuratura Generală a depus recurs în anulare la decizia Curţii Supreme de Justiţie, care era irevocabilă. La 7 mai 2001, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a respins recursul în anulare şi a menţinut hotărârile judecătoreşti pronunţate în favoarea reclamantului. El a constatat, inter alia, că, atât în cadrul procedurilor din instanţele ierarhic inferioare, cât şi în cadrul celor din Plenul Curţii Supreme de Justiţie, s-a stabilit că energia electrică a fost livrată instituţiilor bugetare în volum ce depăşeşte MDL 20 milioane. Faptul că Moldtranselectro nu şi-a executat obligaţiile faţă de Ministerul Finanţelor nu putea influenţa dreptul reclamantului de a fi plătit.
20. La 19 iunie 2003, reclamantul a cesionat o parte din creanţele sale faţă de Ministerul Finanţelor, în mărime de MDL 291,801, unei companii terţe.
21. Deoarece hotărârea din 27 octombrie 1999 nu era încă executată, la 26 decembrie 2003, la cererea reclamantului, Ministerul Finanţelor a fost de acord să încheie un acord prin care Ministerul urma să plătească 2 milioane MDL lunar, în perioada lunilor ianuarie – octombrie ale anului 2004, în schimbul angajamentului reclamantului de a nu iniţia proceduri pentru obţinerea despăgubirilor.
22. În perioada lunilor ianuarie şi martie ale anului 2004, Ministerul a plătit reclamantului MDL 4 milioane.
23. La o dată nespecificată, Ministerul a plătit 291,801 MDL companiei terţe (a se vedea paragraful 20 de mai sus).
24. Ulterior, Ministerul Finanţelor a stopat plăţile, iar la 14 aprilie 2004 reclamantul a informat Agentul guvernamental că a depus o cerere la Curte, invocând neexecutarea hotărârii judecătoreşti.
25. La 26 aprilie 2004, Agentul guvernamental a informat Ministerul Finanţelor despre cererea reclamantului la Curte şi a cerut acestuia „să întreprindă toate măsurile pentru evitarea unei sentinţe de condamnare a statului de către Curte şi periclitarea imaginii statului”.
26. La 11 mai 2004, Ministerul Finanţelor a plătit reclamantului MDL 1 milion. După această dată, toate plăţile au fost stopate. Nicio plată nu a mai fost efectuată după această dată.
3. Revizuirea hotărârii judecătoreşti irevocabile din 7 februarie 2001
27. La 7 iunie 2004, Ministerul Finanţelor a adresat o scrisoare Procuraturii Generale, informând-o, inter alia, că el consideră hotărârea judecătorească pronunţată în favoarea reclamantului ilegală, dar că s-a conformat acestei hotărâri parţial, pentru ca Oferta Plus să nu depună o cerere la Curte. Agentul guvernamental a informat Ministerul Finanţelor că Oferta Plus a depus deja o cerere la Curte. Ministerul a solicitat opinia Procuraturii Generale pe marginea acestei chestiuni.
28. La 8 iunie 2004, Procuratura Generală a răspuns în scris Ministerului Finanţelor următoarele:
„...în procesul examinării dosarului în judecătorie [între reclamant, Moldtranselectro şi Ministerul Finanţelor] SRL „Oferta-Plus” şi ÎS Moldtranselectro au prezentat avizele în sumă de MDL 15,608,692, dintre care la 24 aprilie 1998 au fost efectuate achitări reciproce în sumă de MDL 6,226,504.
Alte probe care confirmă îndeplinirea de către „Oferta Plus” a obligaţiilor sale în conformitate cu acordul [din 1997] nu au fost prezentate. În pofida faptului dat judecătoria a pronunţat hotărârea judecătorească în favoarea sa.
În legătură cu aceasta Procuratura Generală a numit revizia tematică pe faptul livrării resurselor energetice şi achitărilor reciproce între SRL „Oferta Plus”, ÎS „Moldtranselectro” şi organizaţiile bugetare. În baza materialelor reviziei Procuratura Generală va adopta hotărârea definitivă pe cazul dat, despre ce Ministerul Finanţelor va fi informat suplimentar.”
O încercare de a face această revizie tematică a fost făcută în luna august a anului 2004 de către un reprezentant al Ministerului Finanţelor, la cererea Procuraturii Generale. Totuşi, această revizie a fost lipsită de succes, din cauză că, în conformitate cu legislaţia cu privire la contabilitate, reclamantul a distrus documentele contabile după 3 ani.
29. Ministerul Finanţelor nu a aşteptat un răspuns final de la Procuratura Generală şi, la 15 iunie 2004, a depus la Plenul Curţii Supreme de Justiţie o cerere de revizuire a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în favoarea reclamantului. Cererea făcea referire la articolul 449 al Codului de procedură civilă, dar nu specifica vreun motiv pentru revizuire.
30. La 12 iulie 2004, reclamantul a prezentat Curţii Supreme de Justiţie referinţa la cererea de revizuire, în care a menţionat, inter alia, că Ministerul Finanţelor nu a indicat vreun motiv pentru revizuire, că cererea de revizuire a fost depusă cu omiterea termenului şi că, dacă cererea va fi admisă, acest lucru va constitui o violare a principiului securităţii raporturilor juridice.
31. La aceeaşi dată, în urma unei şedinţe la care Ministerul Finanţelor a fost reprezentat de către adjunctul Procurorului General, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a admis cererea de revizuire. Plenul a casat hotărârile judecătoreşti pronunţare în favoarea reclamantului şi a indicat rejudecarea cauzei. El s-a bazat pe scrisoarea Procuraturii Generale din 8 iunie 2004 (a se vedea paragraful 28 de mai sus), care a fost prezentată de către Minister în şedinţă. Plenul a considerat scrisoarea un fapt sau o circumstanţă nouă şi esenţială, care nu a fost şi nici nu putea fi cunoscută anterior, în sensul articolului 449 lit. c al Codului de procedură civilă. Îndeosebi, Plenul a considerat nouă şi esenţială constatarea Procuraturii Generale conform căreia „până la 24 aprilie 1998 numai MDL 6,226,504 au fost plătiţi”. Curtea Supremă de Justiţie nu s-a referit în hotărârea sa la obiecţiile formulate de reclamant.
4. Rejudecarea cauzei
32. La 3 noiembrie 2004, Curtea de Apel Economică a avut o şedinţă după redeschiderea procedurilor. Spre deosebire de primul set de proceduri, Moldtranselectro a luat partea Ministerului Finanţelor şi a declarat că acţiunea companiei Oferta Plus trebuie respinsă, deoarece ea (Moldtranselectro) a plătit deja toată datoria pentru energia electrică livrată, inclusiv MDL 20 milioane prevăzuţi în Obligaţiunea Trezorerială, prin plata către Oferta Plus a MDL 189,869,272 la o dată nespecificată.
Instanţa judecătorească a admis acţiunea reclamantului şi a indicat Ministerului Finanţelor să-i plătească acestuia MDL 20 milioane în conformitate cu Obligaţiunea Trezorerială. Ea şi-a întemeiat hotărârea pe faptul că livrarea energiei electrice şi preţul energiei electrice livrate nu au fost contestate de către părţi. Referindu-se la energia electrică livrată instituţiilor bugetare, instanţa a constatat că, până la 1 martie 1998, acestea au consumat energie electrică în valoare de MDL 27,551,000, importată din Ucraina cu participarea companiei Oferta Plus.
În opinia instanţei, Obligaţiunea Trezorerială a constituit o obligaţie incontestabilă a Ministerului Finanţelor faţă de Oferta Plus, care nu putea fi condiţionată de îndeplinirea obligaţiilor de către partea terţă.
Referindu-se la argumentele Moldtranselectro cu privire la plata către reclamant a MDL 189,869,272, instanţa a constatat că suma reprezenta USD 33,133,404 la data livrării energiei electrice, dar nu la data efectuării plăţii de MDL 189,869,272. Instanţa de judecată a constatat că, la data efectuării plăţii sumei menţionate mai sus de către Moldtranselectro, USD 33,133,404 valorau MDL 210,692,688.
Referindu-se la sumele indicate de Procuratura Generală în scrisoarea sa din 8 iunie 2004, care a constituit motivul revizuirii hotărârii judecătoreşti irevocabile din 27 octombrie 1999 (a se vedea paragraful 28 de mai sus), instanţa a constatat că acele cifre se refereau la o chestiune complet diferită şi că erau irelevante pentru examinarea acestei cauze.
Ministerul Finanţelor a depus recurs la această hotărâre la Curtea Supremă de Justiţie.
33. La 10 februarie 2005, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul Ministerului Finanţelor şi a respins acţiunea reclamantului împotriva Ministerului. Deşi nu a contestat constatările primei instanţe (a se vedea paragraful precedent) şi deşi a confirmat că energia electrică a fost livrată către Moldtranselectro şi consumată, inter alia, de către instituţiile bugetare, instanţa judecătorească a făcut propriile calcule direct în USD, fără a converti sumele băneşti în MDL, şi a ajuns la concluzia că întreaga datorie a statului către întreprinderea reclamantă a fost stinsă prin plata a MDL 189,869,272 de către Moldtranselectro către reclamant. Curtea Supremă de Justiţie a mai obligat reclamantul la plata taxei de stat, în mărime de MDL 600,000.
34. La 17 martie 2005, Ministerul Finanţelor a depus la Curtea de Apel Economică o cerere de restituire a MDL 5,291,801, care au fost plătiţi în conformitate cu hotărârea judecătorească din 7 februarie 2001. Reclamantul a declarat, inter alia, că cererea respectivă a fost depusă tardiv şi că, în orice caz, suma de MDL 291,801 nu i-a fost niciodată plătită lui, ci unei terţe persoane (a se vedea paragrafele 20 şi 23 de mai sus).
35. Printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă din 29 septembrie 2005, Curtea Supremă de Justiţie a admis cererea Ministerului Finanţelor. Ea a respins argumentele reclamantului cu privire la tardivitatea cererii şi a ignorat argumentele cu privire la faptul că 291,801 MDL au fost plătiţi unei terţe persoane.
5. Faptele cu privire la pretenţiile reclamantului formulate în temeiul articolului 34 al Convenţiei
36. La 19 octombrie 2004, Procuratura Generală, după ce a examinat scrisoarea Ministerului Finanţelor din 7 iunie 2004 (a se vedea paragraful 27 de mai sus), a iniţiat o urmărire penală împotriva întreprinderii reclamante şi a directorului Moldtranselectro, învinuindu-i de sustragerea, în proporţii deosebit de mari, a proprietăţii de stat. Procuratura Generală a făcut referire la rezultatele reviziei pe care a încercat s-o facă în luna august a anului 2004 (a se vedea paragraful 28 de mai sus), şi a declarat, inter alia, că, în conformitate cu rezultatele acelei revizii, Oferta Plus nu a plătit pentru electricitatea livrată instituţiilor bugetare.
37. La 15 aprilie 2005, directorul reclamantului („C.T.”) a fost interogat de către Procuratura Generală.
38. La 20 aprilie 2005, biroul reclamantului a fost percheziţionat şi câteva documente au fost ridicate.
39. La 25 octombrie 2005, urmărirea penală a fost încetată. Procurorul responsabil de dosarul penal a constatat în ordonanţa sa de încetare a urmăririi penale următoarele:
„În conformitate cu probele obţinute în urma reviziei, în perioada anilor 1997-2000, datoria Moldtranselectro către Oferta Plus constituia MDL 202,644,866 ... .
Materialele acumulate [pe parcursul urmăririi penale] şi a reviziei dovedesc existenţa datoriei Moldtranselectro faţă de Oferta Plus pentru energia electrică livrată. Transferul [a 5 milioane MDL de către Ministerul Finanţelor] în conturile Ofertei Plus a fost făcut în conformitate cu hotărârile judecătoreşti.
Luând în consideraţie probele acumulate [procurorul constată] că în acţiunile factorilor de decizie ai Oferta Plus lipsesc elementele infracţiunii [sustragere în proporţii deosebit de mari din avutul proprietarului] sau semnele unei alte infracţiuni.”
40. La 8 decembrie 2005, toate conturile bancare ale reclamantului au fost sechestrate de către executorul judecătoresc pentru a asigura restituirea a MDL 5,291,801. Compania a trebuit să-i concedieze pe toţi angajaţii săi, cu excepţia lui C.T.
41. La 15 februarie 2006, Curtea a comunicat această cerere Guvernului Republicii Moldova.
42. La 26 aprilie 2006, adjunctul Procurorului General a anulat ordonanţa din 25 octombrie 2005. El a menţionat, inter alia, că, la 1 ianuarie 2001, datoria Moldtranselectro faţă de reclamant pentru energia electrică livrată era de MDL 38,454,671. El a argumentat că, deşi Oferta Plus a plătit partenerului ucrainean mai mult de MDL 20 milioane pentru energia electrică livrată Moldtranselectro, se pare că energia pentru care el a plătit nu a fost livrată exclusiv instituţiilor bugetare. De asemenea, el a notat că Oferta Plus a transferat o parte din creanţă unor companii terţe în schimbul banilor şi bunurilor. El a solicitat, în special, ca o comisie rogatorie internaţională să fie trimisă în Ucraina, iar registrele contabile ale reclamantului să fie ridicate.
43. La 11 mai 2006, C.T. a fost recunoscut drept bănuit. Într-o ordonanţă din aceeaşi zi, a fost subliniat faptul că, la 1 ianuarie 2001, datoria Moldtranselectro faţă de Oferta Plus pentru energia electrică livrată era de MDL 38,454,671. Totuşi, energia electrică pentru care Moldtranselectro datora această sumă nu a fost livrată instituţiilor bugetare.
44. La 9 august 2006, un procuror a adoptat o ordonanţă prin care C.T. a fost oficial învinuit de sustragerea a MDL 5 milioane şi tentativă de sustragere a MDL 15 milioane. Învinuirile împotriva lui au fost bazate pe faptul că energia livrată Moldtranselectro, pentru care reclamantul a plătit unei companii ucrainene private, nu a fost consumată de instituţiile bugetare. Acuzarea a afirmat că Obligaţiunea Trezorerială putea fi eliberată de către Ministerul Finanţelor numai pentru energia livrată instituţiilor bugetare. Contrar acelei prevederi, Moldtranselectro a solicitat Ministerului Finanţelor, la 25 martie 1998, să emită o Obligaţiune Trezorerială în folosul companiei Oferta Plus şi o astfel de obligaţiune a fost emisă de către Ministerul Finanţelor la 27 martie 1998.
Ulterior, Oferta Plus, în persoana V.L., fostul său director, folosindu-se de un mediu favorabil creat companiei sale prin acţiunile ilegale ale Moldtranselectro şi încercând să obţină 20 milioane lei, a iniţiat o acţiune civilă împotriva Ministerului Finanţelor şi, în lipsa probelor că energia electrică a fost livrată instituţiilor bugetare, a obţinut ilegal hotărârile judecătoreşti pronunţate în favoarea sa.
Totuşi, V.L. nu a putut finaliza intenţia sa criminală de a sustrage MDL 20 milioane din cauza unor circumstanţe care nu au depins de voinţa lui (el a fost ucis).
Intenţia criminală de a sustrage MDL 20 milioane a fost continuată de către C.T., conducătorul actual al companiei Oferta Plus.
În pofida faptului că, la 23 mai 2002, Moldtranselectro datora companiei Oferta Plus numai MDL 3,948 şi 49 bani, C.T. a continuat intenţia criminală prin solicitarea repetată către Ministerul Finanţelor de a executa hotărârea judecătorească din 27 octombrie 1999. Ca rezultat, la 27 decembrie 2003, Ministerul Finanţelor a încheiat un acord cu el şi a transferat mai târziu MDL 5 milioane către Oferta Plus.
Mai târziu, C.T. a transferat banii în contul unei companii terţe, care, de asemenea, aparţinea lui, de unde au fost transferaţi în contul personal al soţiei sale, care i-a retras în numerar.
Referindu-se la redeschiderea procedurilor care au urmat după hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 12 iulie 2004, procurorul a notat că, în pofida faptului că cunoştea că Oferta Plus nu a plătit pentru energia electrică livrată instituţiilor bugetare, C.T. a reuşit să obţină pronunţarea de către prima instanţă a unei hotărâri judecătoreşti în favoarea Oferta Plus. C.T. a prezentat probe care, deşi confirmau plata pentru energia electrică, nu dovedeau că energia electrică a fost livrată instituţiilor bugetare.
45. De asemenea, la 9 august 2006, potrivit reclamantului, ofiţerul de urmărire penală Eugen Bîcu i-ar fi spus lui C.T. că urmărirea penală împotriva sa nu ar fi fost pornită dacă el s-ar fi mulţumit cu MDL 5 milioane.
46. La aceeaşi dată, C.T. a fost reţinut şi Judecătoriei Buiucani i-a fost trimis un demers de aplicare faţă de el a arestului preventiv pe un termen de 30 de zile.
47. Un mandat de arest pe o perioadă de 30 de zile a fost eliberat de către judecătorul de instrucţie al Judecătoriei Buiucani în aceeaşi zi. Judecătorul a constatat, inter alia, că C.T. a încercat să influenţeze un martor. El s-a bazat pe descifrarea unei convorbiri telefonice din 12 mai 2006 care, totuşi, niciodată nu a fost transmisă apărării, în pofida solicitării acesteia.
48. C.T. a depus recurs la decizia de eliberare a mandatului de arest şi a declarat, inter alia, că urmărirea penală împotriva sa constituie o formă de presiune pentru a determina Oferta Plus să renunţe la cererea sa depusă la Curte. El s-a plâns că lui şi avocaţilor săi nu le-a fost permis să vadă descifrarea convorbirii telefonice, care a fost principalul motiv pentru arestarea sa, şi a insistat că el nu a făcut vreo încercare de a influenţa vreun martor.
C.T. a mai declarat că el a devenit director al companiei Oferta Plus la sfârşitul anului 2003 şi că, din această cauză, nici măcar nu a fost implicat în tranzacţia dintre reclamant şi Moldtranselectro şi că, în orice caz, energia electrică a fost livrată Moldtranselectro, care, în acea perioadă, era o întreprindere de stat care deţinea monopolul asupra distribuirii energiei electrice. Reclamantul nu putea cunoaşte consumatorii finali ai energiei electrice.
49. La 15 august 2006, recursul lui C.T. a fost respins. Curtea de Apel nu a dat vreo apreciere argumentului cu privire la lipsa accesului lui C.T. la descifrarea convorbirii telefonice.
50. Între timp, la 14 august 2006, avocatul reclamantului în această cauză a depus o cerere la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei „CCCEC”, solicitând întrevederi cu C.T.. El a notat că era avocatul companiei Oferta Plus în procedurile la Curte şi a declarat că trebuia să-l vadă pe C.T. pentru a pregăti împreună cu el observaţiile care urmau să fie expediate până la 22 august 2006. El a solicitat ca întrevederea dintre ei să aibă loc fără a fi despărţiţi de un perete din sticlă, deoarece el ştia că un astfel de perete exista în camera pentru întrevederile dintre avocaţi şi clienţi din cadrul CCCEC. Avocatul a afirmat că atât el cât şi C.T. aveau motive să creadă că discuţiile prin peretele din sticlă din camera pentru întrevederi a CCCEC erau interceptate şi că ei erau convinşi că urmărirea penală împotriva lui C.T. a fost iniţiată pentru a descuraja Oferta Plus să menţină cererea sa la Curte. El a mai declarat că despărţirea lor printr-un perete din sticlă, mai ales în astfel de condiţii, nu le-ar permite să vorbească liber şi ar afecta serios posibilitatea sa de a reprezenta reclamantul la Curte. Avocatul, în continuare, a declarat că C.T. nu era o persoană violentă şi că nu exista riscul ca el să-şi atace avocatul. În orice caz, avocatul şi-a asumat responsabilitatea pentru orice atac. Avocatul a mai afirmat că el va permite reprezentanţilor CCCEC să-l percheziţioneze, cu excepţia documentelor pe care el le avea asupra sa, pentru a se asigura că el nu are obiecte interzise.
51. După solicitări repetate prin telefon, la 18 august 2006, avocatului în sfârşit i s-a permis să-l vadă pe C.T. în camera pentru întrevederi dintre avocaţi şi clienţi a CCCEC, fiind despărţiţi de peretele din sticlă. În aceste circumstanţe, C.T. a refuzat să discute orice chestiune cu privire la prejudiciul material şi a solicitat avocatului său să facă acelaşi lucru, deoarece discuţia s-ar fi referit la documentele contabile ale companiei.
Pe parcursul discuţiei cu C.T., avocatul l-a informat că învinuirea împotriva sa era contrară constatărilor instanţelor judecătoreşti făcute în cadrul proceselor civile dintre Oferta Plus, Ministerul Finanţelor şi Moldtranselectro. În următoarea zi lucrătoare, la 21 august 2006, ofiţerul de urmărire penală E. Bîcu s-a dus la arhiva Curţii de Apel Economice şi a luat dosarul civil. Dosarul a fost restituit instanţei judecătoreşti la 4 septembrie 2006.
52. La 18 august 2006, după-amiază, avocatul reclamantului a sunat la biroul Agentului guvernamental şi a solicitat ajutor pentru a avea întrevederi cu C.T, fără a fi despărţiţi de peretele din sticlă. Cererea sa nu s-a bucurat de succes.
53. La 21 august 2006, avocatul a telefonat ofiţerului de urmărire penală, solicitând încă o întrevedere cu C.T. El a reiterat cererea sa de a avea întrevederi cu C.T. fără a fi despărţiţi de peretele din sticlă, însă cererea sa a fost, din nou, respinsă. Avocatului i s-a spus că condiţiile pentru întrevederile dintre avocaţi şi clienţi în Izolatorul de Detenţie Provizorie al CCCEC nu erau contrare legii. O întrevedere dintre avocat şi C.T. a avut loc în ziua următoare.
54. În aceeaşi zi, CCCEC a făcut public un comunicat de presă prin care a declarat că a descoperit, pe parcursul efectuării urmăririi penale împotriva lui C.T., o schemă ilegală de sustragere a fondurilor bugetare. Un reportaj similar, cu imagini ale lui C.T., a fost transmis în cadrul buletinului de ştiri din seara acelei zile la televiziunea naţională.
55. La 29 august 2006, avocatul reclamantului a scris Judecătoriei Buiucani că el era reprezentantul companiei Oferta Plus în procedurile la Curte. El a declarat că, deoarece clientul său credea că urmărirea penală împotriva lui C.T. şi detenţia acestuia aveau drept scop descurajarea reclamantului de a menţine cererea Oferta Plus c. Moldovei depusă la Curte, la 22 august 2006, o pretenţie privind violarea articolului 34 al Convenţiei a fost depusă la Curte. Avocatul a notat că principala probă pe care s-au bazat instanţele judecătoreşti când au decis arestarea lui C.T. a fost o descifrare a unei convorbiri telefonice care se pretindea că ar fi dovedit încercarea sa de a influenţa un martor. Deoarece apărării lui C.T. nu i-a fost prezentată o copie a descifrării în procedurile privind arestarea preventivă, el a solicitat o copie a descifrării respective cu scopul de a o prezenta Curţii pentru a susţine pretenţia reclamantului formulată în temeiul articolului 34.
56. La 5 septembrie 2006, cererea dlui Gribincea a fost respinsă de către Judecătoria Buiucani pe motiv că el nu a fost avocatul lui C.T. pe parcursul urmăririi penale. Instanţa judecătorească, de asemenea, a notat că, în orice caz, materialele dosarului penal, de obicei, nu sunt prezentate apărării, decât dacă ofiţerul de urmărire penală decide altfel.
57. La 7 septembrie 2006, urmărirea penală a fost finalizată, iar cauza a fost transmisă spre examinare în fond Judecătoriei Centru. La aceeaşi dată, C.T. i-a spus avocatului întreprinderii reclamante că lui i s-a spus că el va fi condamnat înainte ca Curtea să pronunţe o hotărâre în această cauză.
58. Într-o scrisoare din 29 noiembrie 2006, reprezentantul reclamantului a informat Curtea că C.T. a fost eliberat din arest la 14 noiembrie 2006.
6. Faptele cu privire la perioada care a urmat după pronunţarea hotărârii principale
59. La 4 ianuarie 2007, întreprinderea reclamantă a depus o cerere de revizuire la Curtea Supremă de Justiţie cerând, inter alia, casarea hotărârii judecătoreşti din 12 iulie 2004 pe motiv că în hotărârea principală din 19 decembrie 2006 a fost constatat că acea hotărâre era contrară articolului 6 al Convenţiei şi articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
60. Ministerul Finanţelor nu a fost de acord cu cererea de revizuire şi a prezentat argumente similare celor prezentate de către Moldtranselectro în timpul redeschiderii procedurilor (a se vedea paragraful 32 de mai sus). În special, el a susţinut că întreaga sumă a fost plătită întreprinderii Oferta Plus de către Moldtranselectro până-n anul 2001. În răspuns, reclamantul a prezentat argumente similare celor pe care s-a bazat Curtea de Apel Economică în hotărârea sa din 3 noiembrie 2004 prin care a respins argumentele Moldtranselectro (a se vedea paragraful 32 de mai sus).
61. Într-o hotărâre din 29 octombrie 2007, Plenul Curţii Supreme de Justiţie, prezidat de către preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Judecătorul I.M., a declarat că el admite cererea de revizuire a întreprinderii reclamante şi casează hotărârea sa din 12 iulie 2004 şi toate hotărârile care au urmat după redeschiderea abuzivă a procedurilor. Motivul invocat de către Curtea Supremă de Justiţie a fost că procedurile de revizuire erau contrare articolului 6 al Convenţiei, după cum a constatat Curtea în hotărârea principală. Astfel, hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie Chişinău din 27 octombrie 1999 (a se vedea paragraful 14 de mai sus) a devenit hotărârea irevocabilă în această cauză.
În acelaşi timp, Curtea Supremă de Justiţie a declarat că hotărârea din 27 octombrie 1999 nu urma să fie executată vreodată pe motiv că reclamantului i s-a plătit întreaga datorie până în anul 2001 şi că el era de rea-credinţă. Curtea Supremă de Justiţie nu a detaliat constatarea sa că reclamantul era de rea-credinţă; totuşi, ea a susţinut, în întregime, argumentul Ministerului Finanţelor că întreprinderii reclamante i s-a plătit întreaga datorie (a se vedea paragraful precedent). In fine, Curtea Supremă de Justiţie a considerat că o simplă casare a hotărârii sale din 12 iulie 2004, fără a fi urmată de executarea hotărârii din 27 octombrie 1999 ar putea să nu constituie o satisfacţie echitabilă suficientă şi a decis propriu motu să acorde reclamantului o compensaţie cu titlu de prejudiciu moral în mărime de MDL 16,000 (969 euro (EUR)).
62. Cinci judecători ai Curţii Supreme de Justiţie, M.P., S.M., V.D., T.R. şi I.O., nu au fost de acord cu opinia majorităţii şi au scris o opinie separată în care ei au declarat, inter alia, că, în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, era ilegal şi, de asemenea, era contrar Convenţiei de a nu executa o hotărâre judecătorească irevocabilă. Mai mult, judecătorii disidenţi au exprimat opinia că decizia majorităţii de a nu executa hotărârea judecătorească era contrară principiului securităţii raporturilor juridice garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei, deoarece ea contravenea hotărârii din 27 octombrie 1999, care constituia res judicata şi care, mai mult, a fost parţial executată. Potrivit lor, hotărârea majorităţii genera, de asemenea, o violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. In fine, ei au considerat că compensaţia cu titlu de prejudiciu moral acordată de majoritate întreprinderii reclamante era prea mică.
63. Judecătorul N.C. a scris o opinie separată în care ea a exprimat opinia că majoritatea a greşit atunci când a admis cererea de revizuire depusă de întreprinderea reclamantă. La expunerea acestei concluzii, judecătorul N.C. a invocat aceleaşi motive ca şi majoritatea în susţinerea deciziei lor de a nu executa hotărârea din 27 octombrie 1999 (a se vedea paragraful 61 de mai sus).
64. Procedurile penale împotriva conducătorului întreprinderii reclamante au continuat după adoptarea hotărârii principale. La 28 iunie 2007, C.T. a fost achitat de către Judecătoria Centru. Sentinţa de achitare a fost menţinută la 12 octombrie 2007 de către Curtea de Apel. Curtea nu a fost informată de către părţi dacă sentinţa de achitare a lui C.T. a devenit irevocabilă sau dacă ea a fost contestată cu recurs.
ÎN DREPT
65. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă”.
A. Prejudiciul material
66. În observaţiile sale din 15 martie 2007, întreprinderea reclamantă a pretins EUR 2,386,857.99 cu titlu de prejudiciu material cauzat ca urmare a neexecutării de către autorităţi a hotărârii judecătoreşti din 27 octombrie 1999 urmată de casarea ei abuzivă la 12 iulie 2004. Suma se constituia din suma principală datorată de către Guvern întreprinderii în temeiul hotărârii judecătoreşti din 27 octombrie 1999 minus suma care i-a fost deja plătită ei în lunile ianuarie-mai 2004 (a se vedea paragrafele 23 şi 26 de mai sus) şi partea din datorie pe care aceasta a vândut-o unei întreprinderi terţe (a se vedea paragraful 20 de mai sus) convertite în euro. De asemenea, ea includea dobânda calculată în conformitate cu Codul Civil precum şi inflaţia. Reclamantul a mai cerut să-i fie acordaţi EUR 470.46 pentru fiecare zi începând cu 15 martie 2007 până la adoptarea de către Curte a acestei hotărâri. Suma totală a pretenţiei reclamantului calculată la data adoptării acestei hotărâri constituia EUR 2,534,111.97.
67. Guvernul a contestat suma pretinsă de către întreprinderea reclamantă şi a susţinut că ea nu a suferit vreun prejudiciu material. În susţinerea poziţiei sale şi în pofida constatărilor Curţii din hotărârea sa principală în paragrafele 134-144, Guvernul a insistat că conducătorul întreprinderii reclamante a săvârşit o infracţiune şi că învinuirile împotriva lui (a se vedea paragraful 64 de mai sus) constituiau o chestiune care urma să fie examinată de către instanţele judecătoreşti naţionale. El a exprimat opinia că dacă conducătorul întreprinderii reclamante va fi găsit vinovat în procedurile penale de către instanţele judecătoreşti ale Republicii Moldova, acest lucru, va exclude, în mod automat, orice responsabilitate materială a Guvernului în procedurile de la Strasbourg şi a cerut Curţii să nu se pronunţe asupra chestiunii până la hotărârea naţională irevocabilă în procedurile penale.
68. În orice caz, Guvernul a contestat metoda de calcul folosită de întreprinderea reclamantă şi a susţinut că nu trebuia acordată o compensaţie pentru inflaţie. El a declarat că anume în această cauză, având în vedere suma foarte mare de bani, dobânda nu ar trebui calculată în conformitate cu prevederile Codului Civil, ci mai degrabă în baza unei rate a dobânzii anuale de trei procente şi a susţinut că prejudiciul material total nu putea depăşi suma de EUR 1,027,087.
69. Curtea notează că procedura de revizuire prevăzută de articolul 449 al Codului de procedură civilă al Republicii Moldova nu constituie un recurs efectiv în sensul Convenţiei şi că, prin urmare, întreprinderea reclamantă nu era obligată s-o folosească. Totuşi, întreprinderea reclamantă a decis să facă acest lucru, acordând, astfel, Curţii Supreme de Justiţie o şansă de a soluţiona definitiv cauza la nivel naţional. Plenul Curţii Supreme de Justiţie a examinat cererea de revizuire, iar la 29 octombrie 2007 a pronunţat o hotărâre. Examinând acea hotărâre, Curtea nu poate decât să exprime o îngrijorare serioasă că în pofida jurisprudenţei sale abundente cu privire la principiul securităţii raporturilor juridice şi la respectarea res judicata în cererile îndreptate împotriva Republicii Moldova şi a altor state, şi în pofida constatărilor sale din hotărârea principală, Curtea Supremă de Justiţie a adoptat o soluţie care din nou nu respectă caracterul irevocabil al hotărârii judecătoreşti din 27 octombrie 1999 într-un mod incompatibil cu Convenţia. Într-adevăr, se pare că decizia de a nu executa hotărârea din 27 octombrie 1999 (a se vedea paragraful 61 de mai sus), are drept consecinţă reducerea la zero a unui întreg proces judecătoresc, care s-a sfârşit cu o hotărâre judecătorească care era „irevocabilă” şi, astfel, res judicata şi care, mai mult, a fost parţial executată. Curtea constată această situaţie deosebit de regretabilă, dat fiind faptul că hotărârea a fost pronunţată de către Plenul Curţii Supreme de Justiţie.
70. Examinând argumentele părţilor şi probele prezentate ei, Curtea acceptă faptul că întreprinderii reclamante i s-a cauzat un prejudiciu material ca urmare a încălcării drepturilor sale garantate de articolul 6 al Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. Ea reiterează că o hotărâre în care ea constată o violare impune statului pârât o obligaţie juridică de a pune capăt violării şi a repara consecinţele acesteia în aşa mod, încât să restabilească pe cât e posibil situaţia existentă înainte de violare (a se vedea Brumărescu v. Romania (just satisfaction) [GC], nr. 28342/95, § 19, ECHR 2001-I).
71. Curtea consideră că în această cauză întreprinderea reclamantă are dreptul de a recupera banii la care ea are dreptul în temeiul hotărârii judecătoreşti din 27 octombrie 1999, minus toate sumele la care se face referire în paragrafele 20, 22 şi 26 de mai sus (MDL 5,291,801). De asemenea, ea are dreptul la compensaţii pentru imposibilitatea de a folosi aceşti bani până acum. Luând în consideraţie prevederile articolului 619 al Codului civil care reglementează calcularea dobânzii de întârziere pentru datoriile care rezultă din relaţiile în care nu participă consumatorii (a se vedea Mizernaia v. Moldova, nr. 31790/03, §§ 14 şi 28, 25 septembrie 2007) şi circumstanţele cauzei examinate, Curtea, făcând propriile sale calcule, acordă întreprinderii reclamante suma totală de EUR 2,500,000.
B. Prejudiciul moral
72. Întreprinderea reclamantă a pretins EUR 100,000 cu titlu de prejudiciu moral. Ea a susţinut că neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 27 octombrie 1999 şi casarea abuzivă ulterioară a acesteia au perturbat grav managementul întreprinderii prin faptul că a făcut imposibilă adoptarea vreunei decizii şi a plasat întreprinderea într-o stare de incertitudine completă. Acest lucru a fost serios agravat de sechestrarea abuzivă ulterioară a conturilor bancare ale întreprinderii şi blocarea întregii sale activităţi, în urma căreia întregul personal al întreprinderii a trebuit demis. Mai târziu, după comunicarea cererii, conducătorul întreprinderii a fost lipsit de libertate în baza unor învinuiri penale abuzive pentru a-l forţa să renunţe la această cerere. Procedurile penale împotriva conducătorului întreprinderii au constituit o lovitură serioasă adusă reputaţiei întreprinderii. Potrivit reclamantului, presiunile împotriva lui continuă şi astăzi, iar Guvernul a refuzat să înceteze procedurile penale împotriva conducătorului întreprinderii, în pofida constatării Curţii că acestea sunt abuzive şi contrare articolului 34 al Convenţiei. Conturile întreprinderii rămân sub sechestru, iar conducătorul acesteia are în continuare interdicţia de a părăsi oraşul.
Reclamantul a citat hotărârea Sovtransavto Holding v. Ukraine ((just satisfaction), nr. 48553/99, 2 octombrie 2003), în care Curtea a acordat EUR 75,000 cu titlu de prejudiciu moral şi a susţinut că în această cauză violările au fost mai serioase, având în vedere violarea articolului 34.
73. Guvernul nu a fost de acord şi a susţinut că întreprinderea reclamantă nu a adus probe în susţinerea pretenţiei sale formulate cu acest titlu. De asemenea, el a susţinut că deoarece reclamantul era o întreprindere, ea nu putea să îndure suferinţă şi nelinişte psihică şi a citat cauza Immobiliare Saffi v. Italy ([GC], nr. 22774/93, ECHR 1999-V) şi a cerut Curţii să respingă pretenţiile întreprinderii reclamante.
74. Curtea reaminteşte că ea a acordat anterior compensaţii cu titlu de prejudiciu moral în cauze unde reclamanţi erau întreprinderi sau alte persoane juridice (a se vedea, spre exemplu, Metropolitan Church of Bessarabia and Others v. Moldova, nr. 45701/99, ECHR 2001-XII; Sovtransavto Holding v. Ukraine, citată mai sus; Ukrainian Media Group v. Ukraine, nr. 72713/01, 29 martie 2005; şi Comingersoll S.A. v. Portugal [GC], nr. 35382/97, ECHR 2000-IV).
75. În continuare, Curtea notează că Plenul Curţii Supreme de Justiţie i-a acordat întreprinderii reclamante echivalentul a EUR 969 cu titlu de prejudiciu material, o sumă, care, în opinia Curţii, este insuficientă pentru a compensa violări de o astfel de gravitate ca cele constatate în hotărârea principală. Mai mult, Curtea împărtăşeşte opinia că Curtea Supremă de Justiţie nu numai că nu a acordat o compensaţie adecvată, dar ea a agravat în continuare situaţia reclamantului prin faptul că a încălcat din nou caracterul irevocabil al hotărârii judecătoreşti din 27 octombrie 1999 (a se vedea paragraful 69 de mai sus).
76. Faptul că hotărârea judecătorească irevocabilă din 27 octombrie 1999 nu a fost executată timp de mai mult de trei ani şi a fost, ulterior, casată ca urmare a unor proceduri de revizuire abuzive trebuia să fi cauzat întreprinderii Oferta Plus SRL dificultăţi considerabile şi nu numai în administrarea zilnică a afacerilor întreprinderii. Mai mult, având în vedere motivele Curţii pentru constatarea unei violări a articolului 34 (a se vedea, în special, paragrafele 143 şi 156 ale hotărârii principale), Curtea consideră că acordarea compensaţiei pentru prejudiciul moral este justificată în această cauză. O astfel de compensaţie trebuie să reflecte, de asemenea, agravarea situaţiei întreprinderii reclamante ca urmare a hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 29 octombrie 2007. Făcând evaluarea sa, în mod echitabil, Curtea acordă întreprinderii reclamante EUR 25,000.
C. Costuri şi cheltuieli
77. Reprezentantul reclamantului a pretins EUR 104 pentru cheltuieli poştale şi EUR 10,000 pentru costuri de reprezentare.
78. În ceea ce priveşte cheltuielile poştale, el a trimis Curţii copii ale chitanţelor de la DHL. El a susţinut că folosirea poştei rapide era justificată în această cauză având în vedere violările articolului 34.
79. În ceea ce priveşte costurile de reprezentare, avocatul a trimis Curţii copii ale trei chitanţe de la bancă prin care a dovedit că lui i s-a plătit suma de EUR 9,723. Primele două chitanţe au dovedit plata sumelor de EUR 2,850 şi EUR 1,900 de către întreprinderea reclamantă, iar ultima - plata sumei de EUR 4,973 de către fostul contabil al întreprinderii. Avocatul a explicat că conturile întreprinderii erau sechestrate atunci când i s-a plătit ultima sumă şi, de aceea, lui i s-a plătit prin alte mijloace.
80. Reprezentantul a prezentat o copie a unui contract încheiat între el şi întreprinderea reclamantă, potrivit căruia reclamantul trebuia să plătească EUR 10,000 cu titlu de costuri de reprezentare. De asemenea, el a prezentat o listă detaliată potrivit căreia el a lucrat 124.5 ore asupra cauzei, percepând un onorariu de EUR 100 pe oră.
81. El a argumentat că numărul de ore lucrate de el asupra cauzei nu a fost excesiv şi a fost justificat de complexitatea acesteia şi abundenţa detaliilor.
82. În ceea ce priveşte onorariul perceput pe oră de EUR 100, avocatul reclamantului a susţinut că acesta era în limitele ratelor recomandate de către Baroul Avocaţilor din Republica Moldova, care constituiau EUR 40-150.
83. Mai mult, el a argumentat că un onorariu pe oră de EUR 100 era rezonabil, având în vedere experienţa sa şi cauzele pe care el le-a câştigat anterior în faţa Curţii şi a făcut referire la cauza Boicenco v. Moldova, în care Curtea a considerat rezonabil onorariul de EUR 75 pe oră.
84. Guvernul a susţinut că dl Gribincea nu era un avocat în sensul Legii cu privire la avocatură, deoarece el nu avea o licenţă eliberată de către Ministerul Justiţiei. În continuare, el a declarat că contractul încheiat între întreprinderea reclamantă şi dl Gribincea, în care ultimul era numit „avocat”, ar trebui considerat nul şi nu ar trebui acordate costuri de reprezentare.
85. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă cu titlu de reprezentare, numind-o excesivă şi ireală în lumina situaţiei economice a ţării şi a salariului mediu lunar. El a contestat numărul de ore lucrate de avocatul reclamantului şi onorariul pe oră perceput de către acesta. De asemenea, el a contestat cheltuielile poştale pretinse de către reclamant.
86. Curtea reaminteşte că pentru ca costurile şi cheltuielile să fie rambursate în temeiul articolului 41, trebuie stabilit faptul dacă ele au fost realmente angajate, necesare şi rezonabile ca mărime (a se vedea, spre exemplu, Amihalachioaie v. Moldova, nr. 60115/00, § 47, ECHR 2004-III).
87. În această cauză, având în vedere lista detaliată prezentată, chitanţele care dovedesc plata către reprezentant a sumelor pretinse, complexitatea cauzei şi aportul avocatului, Curtea acordă întreprinderii reclamante întreaga sumă pretinsă.
D. Dobânda de întârziere
88. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească întreprinderii reclamante, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, următoarele sume care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii:
(i) EUR 2,500,000 (două milioane cinci sute mii euro) cu titlu de prejudiciu material;
(ii) EUR 25,000 (douăzeci şi cinci mii euro) cu titlu de prejudiciu moral;
(iii) EUR 10,104 (zece mii o sută patru euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli;
(iv) orice taxă care poate fi percepută la sumele de mai sus;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
2. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 12 februarie 2008, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Fatoş Aracı Nicolas Bratza Grefier adjunct Preşedinte
| ← Megadat com SRL contra Moldovei - Neprelungirea licenţei | Deliuchin contra Moldovei - Executarea tardivă a hotărîrilor... → |
|---|
