GRAYSON şi BARNHAM contra Regatului Unit - Deplasarea parţială a sarcinii probei către pârât pentru calcularea sumelor reţinute în baza ordinului de confiscare într-o cauză de trafic de droguri
| Comentarii |
|
Cauza GRAYSON şi BARNHAM împotriva Regatului Unit (nr. 19955/05 şi 15085/06), hotărârea din 23 septembrie 2008 [Secţia a IV-a]
În fapt
Ambii reclamanţi au fost condamnaţi pentru infracţiuni legate de traficul de droguri şi au primit pedepse cu închisoarea. Potrivit Legii privind traficul de droguri din 1994, în prima etapă a procedurii de confiscare, acuzarea avea sarcina de a dovedi, la nivelul de probă cerut de „balance of probabilities" (standardul de probă întâlnit cel mai des în procedurile civile şi care cere, pentru ca o afirmaţie să fie considerată dovedită, să fie mai probabil ca respectiva afirmaţie să fie adevărată decât să fie falsă; standardul este atins dacă există mai mult de 50% şanse ca afirmaţia să fie adevărată), că acuzatul a cheltuit sau a primit anumite sume de bani de-a lungul celor şase ani care au precedat săvârşirea infracţiunii. Legea împuternicea instanţa să prezume că toate proprietăţile deţinute de o persoană condamnată pentru o infracţiune de trafic de droguri într-o perioada de şase ani reprezentau profitul rezultat din traficul de droguri. Sarcina probei a fost astfel transferată acuzatului care trebuia să arate, tot la nivelul de probă cerut de „balance of probabilities", că suma de bani provenea dintr-o sursă legitimă. în cea de-a doua etapă a procedurii, revenea acuzatului sarcina dovedirii că bunurile sale valorifi-cabile într-o procedură de executare silită erau de o valoare inferioară profitului estimat a fi realizat în urma traficului de droguri. De vreme ce reclamantul nu a putut dovedi aceasta, ordinele de confiscare priveau întregul profit. Reclamanţii erau pasibili de un spor la pedeapsa cu închisoarea dacă nu plăteau sumele într-o anumită perioada de timp. Recursul lor a fost respins.
În drept
În cauza Phillips împotriva Regatului Unit (nr. 41087/98, în Nota de informare nr. 32), Curtea a reţinut că inversarea sarcinii probei în procedurile de confiscare după condamnarea pentru o infracţiune de trafic de droguri era compatibilă cu art. 6. în cauza de faţă, sarcina Curţii era aceea de a determina dacă modul în care prezumţia legală a fost aplicată în procedurile de confiscare a încălcat principiile de bază ale unei proceduri echitabile. în cursul procedurilor de confiscare, drepturile
apărării au fost protejate de garanţiile prevăzute de sistem. Astfel, în fiecare caz evaluarea a fost făcută de instanţă printr-o procedură judiciară ce includea o audiere publică, apărarea a avut acces la dosarul cauzei, iar reclamanţii avuseseră posibilitatea să administreze probe. Fiecare reclamant a fost reprezentat de un avocat ales. în faţa Curţii, niciunul dintre reclamanţi nu s-a plâns cu privire la inechitatea procedurii din prima etapă a procedurii de confiscare, în care a fost calculat profitul obţinut din traficul de droguri. Nu era incompatibilă, în principiu sau în practică, cu noţiunea de proces echitabil prevăzut de art. 6, plasarea în sarcina reclamanţilor, odată ce aceştia erau condamnaţi pentru săvârşirea unei infracţiuni grave de trafic de droguri, a dovedirii faptului că sursa banilor sau bunurilor arătate ca fiind deţinute anterior condamnării era legitimă. Dată fiind existenţa garanţiilor arătate mai sus, această sarcină nu depăşea limitele rezonabile. în plus, judecătorii puteau aprecia dacă aplică sau nu prezumţia contestată, în situaţia în care ar fi existat riscul apariţiei unei inechităţi.
în ceea ce priveşte a doua etapă a procedurii de confiscare, reclamanţii au ales să propună proba cu martori privind bunurile valorificabile într-o procedură de executare silită. Ei au fost reprezentaţi în mod legal şi au fost informaţi, prin instrucţiunile detaliate ale judecătorului, cum a fost calculat profitul. Reclamanţilor li s-a acordat posibilitatea de a-şi explica situaţia financiară şi de a descrie ce s-a întâmplat cu bunurile pe care judecătorul le-a luat în considerare la calcularea profitului. Primul reclamant, care a fost găsit cu sume de bani inexplicabile în conturile sale, nu a dat nicio explicaţie credibilă pentru această situaţie. Cel de-al doilea reclamant nici nu a încercat măcar să explice ce s-a întâmplat cu diferitele cantităţi de canabis găsite asupra sa. în fiecare caz, judecătorul a constatat că probele reclamanţilor nu erau credibile şi nici oneste. Curtea nu poate substitui propria evaluare a probelor aceleia făcute de instanţele naţionale. în plus, întrucât s-a dovedit că reclamanţii au fost implicaţi în afaceri extinse cu droguri o perioadă de mai mulţi ani, nu era nerezonabil să li se pretindă să explice ce s-a întâmplat cu toţi banii arătaţi de acuzare ca fiind în posesia lor, după cum nu era nerezonabil ca în prima etapă a procedurii să li se pretindă să arate legitimitatea surselor acestor bani. Astfel de chestiuni ţin de informaţiile pe care le deţineau în primul rând reclamanţii şi sarcina probării lor nu ar fi fost greu de îndeplinit dacă ar fi păstrat o evidenţă corectă a situaţiei lor financiare.
Concluzie: neîncălcare (unanimitate).
Curtea nu a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1.
| ← AHTINEN contra Finlandei - Decizia de transfer a unui preot în... | KORBELY contra Ungariei - Condamnare pentru o faptă care nu... → |
|---|
