Ibrahim Aksoy contra Turciei - Apologia violentei Legitimitatea sanctionarii
| Comentarii |
|
CEDO, secţia III, hotărârea Ibrahim Aksoy c. Turcia, 10 octombrie 2000, 28635/95, 30171/96 şi 34535/97
Simplul fapt de a exprima idei care şochează sau îngrijorează nu este suficient pentru a justifica o sancţiune.
Reclamantul, turc de origine kurdă, a fost ales în parlament din 1987 în 1991, iar în 1989 a fost unul dintre fondatorii Partidului muncitorilor – HEP – un partid de opoziţie sensibil la problema kurdă. Ulterior, reclamantul a fost de trei ori condamnat penal pentru propagandă separatistă.
În 1991, în calitatea de deputat şi de secretar general al HEP, reclamantul a pronunţat un discurs în care deplângea nerecunoaşterea de către statul turc a poporului kurd, motiv pentru care a fost condamnat pentru propagandă separatistă la 10 luni de închisoare şi 83 de milioane de lire amendă.
În 1993, reclamantul a publicat un articol în care realiza o paralelă între situaţia din Somalia şi Bosnia, unde ONU era prezentă, şi situaţia din Kurdistan, motiv pentru care a fost din nou condamnat pentru aceeaşi infracţiune, reproşându-i-se în principal faptul că a numit o parte a teritoriului turc cu numele de Kurdistan. Sancţiunea a fost de patru luni de închisoare şi 133 de milioane de lire amendă.
În fine, reclamantul a fost autorul unei broşuri ce descria programul politic al partidului său cu privire la soluţionarea paşnică şi echitabilă a problemei turce în care făcea referire la caracterul multi-cultural al Turciei şi la dorinţa minorităţii kurde de a se auto-determina, fără ca aceasta să însemne dorinţa de separatism. O dată în plus a fost condamnat pentru propagandă separatistă la 4 luni de închisoare şi 133 de milioane lire amendă.
Art. 10. Cele trei condamnări penale constituie ingerinţe în libertatea reclamantului de exprimare. Aceste ingerinţe au fost prevăzute în legea interne şi, văzând situaţia instabilă din Sud-estul Turciei, se poate spune că vizau un scop legitim, anume protecţia securităţii naţionale şi a integrităţii teritoriale.
Cu privire la prima condamnare a reclamantului, relativ la discursul ţinut în calitate de secretar general al HEP, reclamantul a afirmat că guvernul neagă existenţa poporului kurd şi că partidul său va milita pentru acordarea kurzilor a drepturilor lor democratice. Curtea a considerat că aceste afirmaţii îmbracă forma unui discurs politic atât prin conţinut, cât şi prin termenii utilizaţi. La acel moment, reclamantul era deputat al unui partid de opoziţie, iar libertatea de exprimare îmbracă o importanţă extraordinară pentru aleşii în parlament, cât timp aceştia din urmă îşi reprezintă electorii, le semnalează preocupările şi le apără interesele. În consecinţă, ingerinţa în libertatea de exprimare a unui ales, în special dacă aparţine unui partid de opoziţie, implică un control extrem de strict. Or, în speţă, discursul reclamantului nu incita nici la violenţă, nici la rezistenţă armată şi nici la alte mişcări violente, iar sancţiunea primită a fost extrem de severă. De aceea, Curtea a considerat că sancţionarea sa nu era necesară într-o societate democratică, iar art. 10 a fost violat.
În ceea ce priveşte a doua condamnare, relativă la publicarea unui articol într-un săptămânal, Curtea a considerat că ingerinţa în libertatea de exprimare trebuie examinată ţinând cont de rolul esenţial al presei într-o societate democratică. În opinia Curţii, este rolul presei într-o astfel de societate să comunice informaţii şi idei asupra problemelor politice, inclusiv cele în care opinia este divizată, acestui drept şi obligaţie corespunzându-i dreptul publicului de a primi informaţii pentru a putea judeca atitudinea conducătorilor politici. Ţinând cont de dificultăţile legate de lupta contra terorismului, poate că s-ar putea considera că reclamantul ar fi incitat la rezistenţă armată, însă Curtea socoteşte că sancţiunea a fost disproporţionată cu fapta sa. De aceea, art. 10 a fost violat şi sub acest aspect.
În raport de ultima condamnare, ea viza publicarea unei broşuri cu programul politic al HEP. Potrivit instanţelor turce, distingând între două naţiuni – turcii şi kurzii – reclamantul a militat pentru crearea unei minorităţi naţionale în detrimentul naţiunii turce, precum şi a integrităţii statului. Totuşi, Curtea a considerat că un partid politic nu trebuie să se teamă de a aduce în discuţia publică probleme de interes general şi de a încerca să găsească, cu respectarea tuturor regulilor democratice, soluţii satisfăcătoare pentru toate părţile interesate. Nimic din broşura în cauză nu instiga la violenţă sau la manifestări armate sau la alte forme de respingere a principiilor democratice. Faptul că proiectul de autodeterminare a poporului kurd este incompatibil cu principiile şi structura actuală a Turciei nu îl face incompatibil cu democraţia. Este de esenţa democraţiei să permită propunea şi discutarea unor proiecte politice diverse, chiar şi cele care pun în discuţie modul de organizare actual al statului, câtă vreme nu aduce atingere însăşi democraţiei. Or, broşura insista asupra caracterului democratic al demersului HEP şi nu conţinea nicio incitare la nerespectarea regulilor democraţiei. De aceea, condamnarea reclamantului nu era necesară într-o societate democratică, iar art. 10 a fost violat şi sub acest aspect.
| ← Lopes Gomes Da Silva contra Portugaliei - Discurs politic... | Pitkevich contra Rusiei - Judecator Exprimarea unor opinii... → |
|---|
