Satik şi alţii contra Turciei - Deţinut Recurs la forţă al gardienilor Condiţia proporţionalităţii
| Comentarii |
|
CEDO, secţia I, hotărârea Satik şi alţii c. Turcia, 10 octombrie 2000, 31866/96
Principiul după care statului îi revine obligaţia de a da o explicaţie plauzibilă atunci când o persoană prezintă anumite leziuni după ce era într-o stare de sănătate bună la momentul arestării sale se aplică şi în contextul persoanelor deţinute după hotărâri de condamnare.
Cei zece reclamanţi şi 12 alţi prizonieri au protestat contra percheziţiei corporale la care jandarmii au vrut să îi supună în vederea conducerii lor către sediul instanţei unde urmau să fie judecaţi. Reclamanţii susţin că, la cererea administraţiei penitenciarului, 50 de jandarmi şi 30 de membrii ai personalului penitenciar au intervenit în forţă asupra lor, provocându-le numeroase leziuni. Guvernul susţine că, în cursul protestului, reclamanţii au căzut pe scări. Un procuror, informat despre incident, a audiat victimele şi personalul penitenciarului, iar rapoartele medicale au stabilit existenţa mai multor traumatisme ale căror urme erau vizibile pe corpul reclamanţilor. Procurorul a decis totuşi să nu înceapă urmărirea personalului din penitenciar şi, în ceea ce îi priveşte pe jandarmi, şi-a declinat competenţa în favoarea unui consiliu administrativ, competent să realizeze urmărirea lor. Dosarul cauzei a dispărut cu această ocazie, însă în aprilie 2000, consiliul administrativ a emis o decizie de neîncepere a urmării penale.
Art. 3. Principiul după care statului îi revine obligaţia de a da o explicaţie plauzibilă atunci când o persoană prezintă anumite leziuni după ce era într-o stare de sănătate bună la momentul arestării sale se aplică şi în contextul persoanelor deţinute după hotărâri de condamnare. În speţă, explicaţia guvernului nu se potriveşte cu natura leziunilor constate prin rapoartele medicale realizate. În plus, reclamanţii au protestat paşnic şi nimic nu indică că statul ar fi considerat necesară intervenţia jandarmilor pentru a potoli o răzmeriţă sau o încercare de comitere a unor infracţiuni. Curtea a considerat că atunci când administraţia penitenciară face recurs la forţe din afară pentru a face faţă unui incident din penitenciar, trebuie să existe o formă de supraveghere independenţă pentru a se asigura că autorii recursului la forţă nu îşi depăşesc atribuţiile, fapt care nu pare să se fi petrecut în speţă. În plus, comitetul de anchetă s-a pronunţat de abia la patru ani după sesizarea sa, timp în care dosarul a dispărut, ceea ce indică carenţe extrem de grave ale anchetei interne. În plus, Curtea a considerat că absenţa dosarului pune în discuţie însăşi justificarea deciziei comitetului administrativ pronunţată în lipa unui dosar. Astfel, Curtea a constatat că statul pârât nu a oferit nici în faţa sa, nici prin procedura internă vreo explicaţie plauzibilă a urmelor de leziuni pe care le prezintă reclamanţii, astfel încât nu se poate considera decât că aceştia au fost victime ale unor brutalităţi nejustificate ale poliţiei, fapt echivalent cu un tratament inuman şi degradant.
| ← Janowski contra Poloniei - Ultraj Interes public | Tele 1 Privatfernseh GmbH contra Austriei - Refuz de autorizare... → |
|---|
