Tele 1 Privatfernseh GmbH contra Austriei - Refuz de autorizare a emisiei TV Incidenţa art 10
| Comentarii |
|
CEDO, secţia II, hotărârea Tele 1 Privatfernseh GmbH c. Austria, 21 septembrie 2000, 32240/96
Refuzul de acordare a unei autorizaţii de emisie TV a constituit o ingerinţă în dreptul reclamantei de a comunica informaţii.
În 1993, societăţii reclamante i s-a respins o cerere de autorizare pentru crearea şi exploatarea unui emiţător de televiziune în regiunea Viena pe motiv că, potrivit legii constituţionale, radiodifuziunea este reglementată de către o lege federală. Or, legea în vigoare nu privea decât Oficiul austriac de radiodifuziune şi radiourile regionale, însă nu şi televiziunile regionale. Societatea a formulat un recurs, respins de către ministrul competent, apoi un recurs constituţional, respins de instanţa constituţională. În urma unei alte decizii a Curţii Constituţionale, totuşi, difuzarea prin cablu de emisiuni originale a devenit licită începând cu 1 august 1996. În baza unei legi adoptate ulterior, în 1997, activităţile de difuzare prin satelit de emisiuni regionale au devenit obiect al unei reglementări, fiind supuse unui regim de autorizare.
Art. 10. Refuzul de acordare a unei autorizaţii a constituit o ingerinţă în dreptul reclamantei de a comunica informaţii. Aceste refuz avea o bază în dreptul intern, respectiv legea constituţională şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Ingerinţa viza scopuri legitime, fiind cunoscut că o ingerinţă în libera exprimare poate avea scopuri care sunt legitime prin raportare la a treia frază a primului aliniat al art. 10, chiar dacă nu corespund niciunuia dintre scopurile enunţate în al doilea aliniat. Cu privire la necesitatea ingerinţei într-o societate democratică, trebuie făcută o distincţie între trei perioade.
La momentul solicitării autorizaţiei, nicio lege nu permitea acordarea unei autorizaţii altei staţii de televiziune în afară de cea publică. Situaţia nefiind astfel diferită de cea din afacerea Informationsverein Lentia şi alţii versus Austria, Curtea a constatat că art. 10 a fost violat.
Între august 1996 şi intrarea în vigoare a legii din 1997, societăţile de difuzare privare erau libere să difuzeze prin cablu fără niciun fel de restricţii, în schimb radiodifuziunea prin satelit sau emiţătoare fiind rezervată staţiei publice. Ţinând cont de faptul că aproape toate locuinţele din Viena ce posedau televizor erau legate la o reţea de cablu, difuzarea prin cablu constituia pentru societatea reclamantă o soluţie viabilă. În consecinţă, ingerinţa în dreptul său la liberă exprimare nu poate fi considerată ca fiind lipsită de proporţionalitate, astfel că, pentru această perioadă, art. 10 nu a fost violat.
Odată cu intrarea în vigoare a legii din 1997, activităţile de difuziune prin cablu au devenit permise odată cu îndeplinirea unor condiţii, în timp ce difuzarea prin satelit este supusă unei proceduri de autorizare. Or, societatea reclamantă a omis să declanşeze o astfel de procedură, astfel încât Curtea nu se poate pronunţa asupra acestei perioade.
| ← Satik şi alţii contra Turciei - Deţinut Recurs la forţă al... | Lopes Gomes Da Silva contra Portugaliei - Discurs politic... → |
|---|
