LUDI contra ELVEŢIEI - Punerea sub ascultare, dublată de intervenţia unui agent infiltrat, în cantonul Berna
| Comentarii |
|
GARANŢIILE SPECIALE PENTRU ACUZAŢI - Drepturile apărării (articolul 6 § 3). Interogarea martorilor (articolul 6 § 3 d) Anonimatul martorilor
720. — La 15 martie 1984, judecătorul de instrucţie din Laufon (cantonul Berna), acţionând în baza unei informaţii a poliţiei germane, potrivit căreia dl Ludwig Liidi intenţionează să cumpere droguri în Elveţia, deschide o anchetă preliminară împotriva acestuia şi dispune ascultarea comunicaţiilor sale telefonice. Serviciile de poliţie desemnează pe unul din agenţii lor care trebuia să treacă drept un cumpărător potenţial de cocaină. După cinci întâlniri cu acest agent, petiţionarul este arestat la 1 august 1984 şi inculpat pentru trafic ilicit cu stupefiante.
La 4 iunie 1985, tribunalul de district din Laufon îl condamnă la trei ani de închisoare pentru infracţiuni la legea federală asupra stupefiantelor, pe baza a şapte capete de acuzare. în scopul păstrării anonimatului agentului, tribunalul refuză audierea acestuia ca martor pe motiv că din rapoartele stabilite de el şi din procesele-verbale de ascultări telefonice rezultă clar intenţia petiţionarului, independent de intervenţia acestui funcţionar, de a acţiona ca intermediar într-o livrare de importante cantităţi de droguri. La 24 octombrie 1985, Curtea de apel din Berna respinge apelul condamnatului referitor la două infracţiuni care îi erau reproşate; el refuză, de asemenea, audierea ca martor a agentului. La 8 aprilie 1986, Tribunalul federal respinge recursul de drept public formulat de Liidi, în schimb el admite recursul în nulitate pe motiv, între altele, că pentru a fixa pedeapsa nu s-a ţinut suficient seama de incidenţa activităţii agentului. Curtea de apel din Berna reduce după aceea pedeapsa la 18 luni de închisoare cu amânarea executării pedepsei şi termen de încercare timp de trei ani.
721. — Dl Liidi sesizează Comisia la 30 septembrie 1986. El se plânge de punerea sub ascultare a convorbirilor sale telefonice, dublată de manipularea sa printr-un agent infiltrat; el vede în aceasta o încălcare a dreptului la respectarea vieţii sale private (art. 8 din Convenţie). El susţine, de asemenea, că decizia de condamnare se bazează numai pe rapoartele întocmite de agentul amintit, care nu a fost citat să se înfăţişeze ca martor; el susţine că s-au încălcat drepturile sale la un proces echitabil (art. 6 § 1) şi la a interoga sau la a face să fie audiaţi martorii acuzării (art. 6 § 3 d)).]
• Hotărârea din 15 iunie 1992 (Cameră) (seria A nr. 238)
722. — Curtea respinge excepţia preliminară a guvernului (unanimitate): independent de atenuarea pedepsei, consimţită de către Curtea de apel din Bema, petiţionarul se poate pretinde victimă în sensul art. 25 din Convenţie.
723. — în baza art. 8, ea nu se îndoieşte că punerea sub ascultare a convorbirilor telefonice se analizează ca o ingerinţă în viaţa privată şi în corespondenţa dlui L. Liidi. Ea constată totuşi că, „prevăzută de lege“ — art. 171 b) şi 171 c) din Codul de procedură penală a cantonului Bema —, această ingerinţă este necesară într-o societate democratică în scopul „prevenirii infracţiunilor penale".
în schimb, ea apreciază că, în speţă, recurgerea la un agent infiltrat nu atingea, nici în sine, nici prin combinarea cu ascultările telefonice, sfera vieţii private. Intervenţia unui agent infiltrat se situa în contextul unei tranzacţii de 5 kg de cocaină şi avea ca scop arestarea comanditarilor. L. Ludi trebuia să-şi dea seama că săvârşeşte un act criminal căzând sub incidenţa legii asupra stupefiantelor şi că, în consecinţă, riscă să întâlnească un funcţionar al poliţiei infiltrat, însărcinat în realitate cu demascarea lui. Aşadar nu a existat încălcarea art. 8 (unanimitate).
724. — în baza art. 6 §§ 1 şi 3 d), Curtea aminteşte mai întâi jurisprudenţa sa constantă în materie: elementele de probă trebuie, în principiu, să fie produse în faţa acuzatului în audienţă publică, în vederea unei dezbateri contradictorii; acest principiu nu funcţionează fără excepţii, însă acestea nu ar putea fi acceptate decât sub rezerva drepturilor apărării.
Or, condamnarea celui în cauză nu se baza pe martori anonimi ci, îndeosebi, pe depoziţiile scrise ale unui ofiţer de poliţie sub prestare de jurământ, a cărui misiune era cunoscută de judecătorul de instrucţie. Pe de altă parte, petiţionarul îl cunoştea, dacă nu prin identitatea sa reală, cel puţin după fizic, pentru că l-a întâlnit.
Totuşi, nici magistratul, nici instanţele de judecată nu au putut sau nu au vrut să-l audieze pe agentul infiltrat şi să procedeze la o confruntare destinată să compare declaraţiile acestuia cu afirmaţiile dlui Liidi; în plus, nici acesta din urmă, nici avocatul său nu au avut în nici unul din momentele procedurii ocazia să-l interogheze şi să arunce o îndoială asupra credibilităţii sale. Aceasta s-ar fi putut face într-un mod care să ţină seama de interesul legitim al autorităţilor de poliţie într-un caz de trafic de stupefiante, de a păstra anonimatul agentului lor nu numai pentru a-1 proteja ci şi pentru a-.l mai utiliza în viitor.
în rezumat, drepturile apărării au suferit asemenea limitări încât petiţionarul nu a beneficiat de un proces echitabil. A existat deci încălcarea paragrafului 3 d) al art. 6 combinat cu paragraful 1 (8 voturi pentru, 1 împotrivă).
725. — Dl Liidi revendica 30 180, 60 FS pentru rambursarea cheltuielilor şi onorariilor faţă de Tribunalul federal şi organele de la Strasbourg. Statuând în echitate, Curtea îi acordă 15 000 FS (unanimitate).
| ← KOSTOVSKI contra OLANDEI - Condamnare bazată într-o măsură... | LUEDICKE, BELKACEM ŞI KOC contra GERMANIEI -Obligarea... → |
|---|
