WELCH contra REGATULUI UNIT - Pronunţarea unei ordonanţe de confiscare cu efect retroactiv în urma unei condamnări pentru infracţiuni la legislaţia asupra stupefiantelor
| Comentarii |
|
GARANŢIILE SPECIALE PENTRU ACUZAŢI - Neretroactivitatea legii penale mai severe (articolul 7 § 1 al Convenţiei)
743. — Cetăţean britanic, dl Peter Welch este arestat la 3 noiembrie 1986 şi inculpat a doua zi pentru infracţiuni la legea privind stupefiantele, recunoscute ca fiind săvârşite între 1 ianuarie 1986 şi ziua arestării.
La 24 august 1988 el este declarat vinovat în baza a cinci capete de acuzare şi i se aplică o pedeapsă de douăzeci şi doi de ani de închisoare pentru două infracţiuni şi douăzeci pentru celelalte trei. în afară de aceasta, judecătorul dă o ordonanţă de confiscare a 66.914 £ în baza Legii din 1986 asupra infracţiunilor referitoare la traficul de stupefiante. Neavănd această sumă, cel interesat trebuie să efectueze o perioadă consecutivă de doi ani închisoare. Dispoziţiile materiale ale legii nu intraseră în vigoare decât la 12 ianuarie 1987, respectiv după data săvârşirii infracţiunilor.
Condamnatul a introdus apel în faţa Curţii de apel care, la 11 iunie 1990, reduce pedeapsa cu doi ani şi cu 7.000 £ amenda stabilită prin ordonanţa de confiscare.
744. — în plângerea sa din 22 iunie 1990 la Comisie, dl Welch se declară victimă a încălcării art. 7 şi 6 §§ 1 şi 2 din Convenţie.2
• Hotărârea din 9 februarie 1994 (Cameră) (seria A nr. 307-A)
745. — Nimeni nu contestă în speţă caracterul retroactiv al ordonanţei de confiscare. Aceasta a fost emisă în urma unei condamnări pentru infracţiuni la legislaţia asupra stupefiantelor, săvârşite înainte de intrarea în vigoare a Legii din 1986.
746. — în consecinţă, singura chestiune de rezolvat consta în a şti dacă ordonanţa constituia o pedeapsă în sensul art. 7 § 1 a doua frază.
Punctul de plecare al oricărei aprecieri privind existenţa unei pedepse constă în a determina dacă măsura în chestiune este impusă ca urmare a unei condamnări pentru o „infracţiune". în această privinţă şi alte elemente pot fi considerate pertinente: natura şi scopul măsurii în cauză, calificarea sa conform dreptului intern, procedurile asociate adoptării şi executării sale, ca şi gravitatea acesteia.
în ceea ce priveşte legătura cu o infracţiune, Curtea notează că înainte ca o ordonanţă să poată fi pronunţată în baza Legii din 1986, acuzatul trebuie să fi fost condamnat pentru una sau mai multe infracţiuni în materie de trafic de stupefiante. Ea admite că gravitatea ordonanţei nu este decisivă în sine pentru că numeroase măsuri nepenale de natură preventivă pot avea efect puternic asupra persoanei vizate. Totuşi, următoarele elemente sunt indicii importante că ordonanţa de confiscare constituie o pedeapsă: ampla prezumţie legală potrivit căreia orice bun care trece prin mâinile delincventului în timpul unei perioade de şase ani este rezultatul traficului de stupefiante, cu excepţia cazului când cel interesat dovedeşte contrariul; faptul că ordonanţa de confiscare vizează produsul traficului de stupefiante şi nu se limitează la îmbogăţirea sau profitul efectiv; puterea discreţionară a judecătorului de fond de a lua în considerare, atunci când fixează suma ordonanţei, gradul de vinovăţie al acuzatului ca şi posibilitatea de constrângere a persoanei.
Dacă, dincolo de aparenţe, încercăm să discernem realitatea, independent de calificarea măsurii de confiscare, rămâne faptul că dl Welch a suferit un prejudiciu mai mare din cauza ordonanţei decât cel la care era expus în perioada săvârşirii infracţiunilor de care a fost găsit vinovat. Având în vedere combinaţia de elemente represive, ordonanţa de confiscare se traduce într-o veritabilă pedeapsă. în consecinţă, a existat încălcarea art. 7 § 1 (unanimitate).
Curtea subliniază totuşi că această concluzie nu repune în nici un fel în cauză puterea de confiscare conferită tribunalelor pentru a le permite să lupte contra flagelului traficului de stupefiante.
747. — Arătând că ordonanţa de confiscare nu a fost încă executată din cauza prezentei proceduri, Curtea apreciază că problema art. 50 nu se află în stare de judecată. Ea decide deci să rezerve pronunţarea în această privinţă (unanimitate).
Pentru cheltuielile de judecată şi taxele privind procedura de la Stras-bourg, ea alocă petiţionarului 13.852,60 £ cu deducerea sumelor deja vărsate prin asistenţă judiciară (unanimitate).
| ← OZTURK contra GERMANIEI — Obligarea unui străin la cheltuieli... | C.R. contra REGATULUI UNIT - Condamnarea unui bărbat pentru... → |
|---|
