OZTURK contra GERMANIEI — Obligarea unui străin la cheltuieli de interpret într-o procedură judiciară privind o contravenţie administrativă
| Comentarii |
|
OZTURK c. GERMANIEI — Obligarea unui străin la cheltuieli de interpret într-o procedură judiciară privind o contravenţie administrativă
736. — Dl Abdulbaki Oztiirk, de naţionalitate turcă, născut în 1934, locuieşte în Germania. în ianuarie 1978 el loveşte cu autoturismul său o altă maşină cauzând un prejudiciu de aproape 5 000 DM. La 6 aprilie autoritatea competentă din Heilbronn îi aplică o amendă de 60 DM pentru infracţiune la Codul rutier, în virtutea legii asupra contravenţiilor administrative. El atacă această decizie în faţa tribunalului cantonai din Heilbronn, dar declară că se desistează la sfârşitul unei audieri la care a fost asistat de un interpret. Tribunalul pune în sarcina sa cheltuielile de procedură, inclusiv cheltuielile de interpret (63,90 DM).
737. — în cererea adresată Comisiei, dl Oztiirk se plânge că a fost obligat să plătească cheltuielile de interpret, ceea ce ar fi contrar art. 6 § 3 e) din Convenţie.
• Hotărârea din 21 februarie 1984 (plenul Curţii) (seria A nr. 73)
738. — Potrivit guvernului german, art. 6 § 3 e) nu se aplică în speţă: petiţionarul nu era „acuzat" de o infracţiune penală deoarece încălcarea săvârşită de către el se analizează ca o contravenţie administrativă. Răspunzând acestei teze, contestată de petiţionar şi de Comisie, Curtea reafirmă autonomia noţiunii de materie penală în sensul Convenţiei, apoi cercetează dacă respectiva contravenţie ţinea sau nu de materia amintită. în dreptul german, fapta reproşată dlui Oztiirk — nerespectarea art. 1 § 2 din regulamentul referitor la circulaţia rutieră — avea caracterul unei contravenţii administrative. Curtea subliniază totuşi că în Germania între dreptul penal şi dreptul administrativ nu există o barieră clară şi că, în orice caz, indiciile furnizate de dreptul intern al statului reclamat nu au decât o valoare relativă. Natura însăşi a infracţiunii, considerată şi ea în raport cu cea a sancţiunii corespunzătoare, reprezintă un element de apreciere de cea mai mare greutate. în această privinţă, Curtea recunoaşte că legislaţia asupra contravenţiilor administrative marchează o etapă importantă în istoria reformei dreptului penal german şi că inovaţiile nu se reduc la o simplă schimbare de denumire. Ea constată totuşi mai multe elemente: potrivit sensului obişnuit al termenilor, ţin în general de dreptul penal infracţiunile ai căror autori se expun la pedepse destinate să exercite îndeosebi un efect disuasiv şi care constau de obicei în măsuri privative de libertate şi în amenzi; o încălcare de genul celei a dlui Oztiirk continuă să fie de domeniul dreptului penal în marea majoritate a statelor contractante; modificările rezultate din legislaţia germană se referă în esenţă la procedură şi la o gamă de infracţiuni limitate de acum înainte la amendă; caracterul general al normei şi scopul, în acelaşi timp preventiv şi represiv al sancţiunii, sunt suficiente pentru a stabili, în baza art. 6, natura penală a infracţiunii litigioase. Fără îndoială, în cazul de faţă era vorba de o infracţiune uşoară, dar nimic nu dă de gândit că infracţiunea penală în sensul Convenţiei implică în mod necesar o anumită gravitate. în afară de aceasta, ar fi contrar obiectului şi scopului art. 6 să se permită unui stat de a sustrage prevederilor acestui text o întreagă categorie din infracţiuni pentru motivul că sunt considerate ca uşoare. Astfel, Curtea trage concluzia aplicabilităţii art. 6 § 3 e) (13 voturi pentru, 5 împotrivă).
Ea precizează că nu rezultă că sistemul german este pus în cauză în principiul său. Având în vedere numărul mare de infracţiuni uşoare, îndeosebi în domeniul circulaţiei rutiere, un stat contractant poate avea motive serioase să-şi scutească jurisdicţiile de grija de a le urmări şi reprima. încredinţarea acestei sarcini autorităţilor administrative nu contravine prevederilor Convenţiei atât timp cât cel în cauză poate să sesizeze un tribunal oferind garanţiile art. 6, în legătură cu orice decizie luată astfel împotriva sa.
739. — în baza hotărârii sale Luedicke, Belkacem şi Koş din 28 noiembrie 1978, Curtea decide că hotărârea incriminată a tribunalului cantonai din Heilbronn a încălcat art. 6 § 3 e) (12 voturi pentru, 6 împotrivă).
740. — Ea rezervă pronunţarea asupra chestiunii satisfacţiei echitabile şi o trimite camerei constituite iniţial pentru examinarea cazului şi care s-a desesizat în mai 1983 în favoarea plenului Curţii (unanimitate).
• Hotărârea din 26 octombrie 1984 (Cameră) — Aplicarea art. 50 (seria A nr. 85)
741. — Dl Oztiirk solicită rambursarea cheltuielilor de interpret în faţa Tribunalului cantonai din Heilbronn (63,90 DM) şi a onorariilor de avocat în faţa organelor Convenţiei (3 000 DM). Curtea respinge aceste cereri, prima pentru că aceste cheltuieli au fost preluate în sarcină de către o companie de asigurări şi că nu este cazul de restituire, a doua deoarece cel în cauză nu a furnizat nici precizările nici actele justificative, deşi a fost invitat să o facă (unanimitate).
| ← LUEDICKE, BELKACEM ŞI KOC contra GERMANIEI -Obligarea... | WELCH contra REGATULUI UNIT - Pronunţarea unei ordonanţe de... → |
|---|
