C.R. contra REGATULUI UNIT - Condamnarea unui bărbat pentru tentativă de viol asupra soţiei sale
| Comentarii |
|
GARANŢIILE SPECIALE PENTRU ACUZAŢI - Neretroactivitatea legii penale mai severe (articolul 7 § 1 al Convenţiei)
749. — Născut în 1952 şi de naţionalitate britanică, dl C.R. trăieşte la Leicester. După mai mulţi ani de probleme conjugale, soţia sa părăseşte domiciliul conjugal. La 12 noiembrie 1989, petiţionarul intră cu forţa la părinţii acesteia şi încearcă să aibă un raport sexual cu ea, împotriva voinţei sale.
El este inculpat pentru tentativă de viol şi violenţe verbale. La proces, în faţa Crown Court din Leicester, la 30 iulie 1990, apărarea susţine că în drept nu este posibil ca un bărbat să-şi violeze soţia. Aceasta invocă teza enunţată de Sir Matthew Hale în 1736 potrivit căreia, căsătorindu-se, o femeie consimte în general să aibă relaţii sexuale cu soţul său. Judecătorul Owen examinează mai multe excepţii care s-au degajat în common law de la această regulă în cursul ultimilor cincizeci de ani şi apreciază că, deoarece între soţi există un acord tacit, potrivit căruia căsătoria lor a luat sfârşit, iar sofia întrerupsese viaţa comună şi indicase clar petiţionarului că nu mai era de acord să aibă relaţii sexuale cu acesta, în cazul de faţă se aplică două din imunităţile consacrate de jurisprudenţă. Atunci, petiţionarul se recunoaşte vinovat de două din capetele de acuzare şi este condamnat la trei ani de închisoare.
El introduce apel în faţa Court of Appeal care i-l respinge în unanimitate la 14 martie 1991; apoi petiţionarul formulează recurs în faţa Camerei Lorzilor, care, la 23 octombrie 1991, confirmă în unanimitate hotărârea Curţii de apel. Lord Keith of Kinkel arată că dreptul de common law poate şi trebuie să evolueze pentru a reflecta schimbările survenite în ceea ce priveşte locul femeii în societate şi instituţia căsătoriei. Common law aduce mai multe excepţii la teza lui Hale şi nu există raţiuni valabile pentru a nu considera ca inaplicabil în prezent ansamblul acestei teze. De altfel, art. 1 § 1 al legii de modificare din 1976 asupra delictelor sexuale nu împiedică în nici un fel să se ridice imunitatea conjugală, termenul „ ilegitim “ care figurează în definiţia dată de această dispoziţie „ violului“ nu înseamnă „în afara căsătoriei", ci constituie „o simplă redundanţă".
750. — în cererea sa din 31 martie 1992 la Comisie, dl C.R. se plânge de condamnarea sa pentru o conduită care, în opinia sa, nu constituia o infracţiune penală în momentul săvârşirii faptelor imputate; el invocă art. 7 din Convenţie.1
• Hotărârea din 22 noiembrie 1995 (Cameră) (seria A nr. 335-C)
751. — Oricât de clar ar putea fi textul unei dispoziţii legale, în orice sistem juridic, există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară şi trebuie elucidate punctele îndoielnice, ca şi adaptarea la schimbările de situaţie. Art. 7 nu ar putea fi interpretat ca interzicând acest proces, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi în mod rezonabil previzibil.
752. — Curtea nu observă nici o raţiune pentru a se demarca de concluzia formulată de Court of Appeal şi de Camera Lorzilor asupra semnificaţiei cuvântului „ilegitim" la art. 1 § 1 al legii de modificare din 1976 asupra delictelor sexuale. Deciziile lor nu făceau decât să continue o tendinţă perceptibilă în evoluţia jurisprudenţei, dezmembrând imunitatea care punea un soţ la adăpost de urmărirea penală pentru violul asupra soţiei sale. Nu există nici o îndoială în legea din 12 noiembrie 1989 cu privire la faptul că un soţ care a avut prin forţă raporturi sexuale cu soţia sa putea fi în diverse împrejurări acuzat de viol. în plus, interpretarea jurisprudenţială realiza o evoluţie manifestă, coerentă cu substanţa însăşi a infracţiunii, care tindea să trateze, la modul general, o anumită conduită ca ţinând de infracţiunea de viol. Această evoluţie constă în faptul că recunoaşterea judiciară a absenţei imunităţii respective constituia din acest moment o etapă a legii în mod rezonabil previzibilă.
Caracterul, prin esenţă, înjositor al violului este atât de manifest încât rezultatul deciziilor date de Court of Appeal şi de Camera Lorzilor nu ar putea fi considerat drept contrar obiectului şi scopului art. 7 din Convenţie sau obiectivelor fundamentale ale acesteia, a căror esenţă este respectarea demnităţii şi libertăţii umane. în rezumat, nu a existat încălcarea art. 7 § 1 (unanimitate).
| ← WELCH contra REGATULUI UNIT - Pronunţarea unei ordonanţe de... | BOYLE ŞI RICE contra REGATULUI UNIT - Restricţiile impuse... → |
|---|
