Patrianakos contra Greciei - Durata procedurii Amânări repetate Culpa reclamantului
Comentarii |
|
CEDO, secţia I, hotărârea Patrianakos contra Grecia, 15 iulie 2004, 19449/02
Statul nu este responsabil de prelungirea unui litigiu din cauza reclamantului care nu s-a prezentat la şedinţele de judecată.
Reclamantul a fost parte a unei proceduri civile care a durat mai bine de 20 de ani.
Art. 6 („Dreptul la un proces echitabil”) parag. 1. Durata procedurii. Curtea a constatat, urmărind comportamentul părţilor, că absenţa reclamantului de la şedinţa de judecată este consecinţa tuturor amânărilor cauzei, cu excepţia uneia singure. De asemenea, Curtea observă că reclamantul este responsabil pentru întârzierea cu care de fiecare dată a cerut repunerea cauzei pe rol, cât timp în lipsa acestei cereri din partea sa, instanţa nu putea interveni pentru a judeca litigiul. În consecinţă, durata excesivă se datorează culpei reclamantului, astfel încât nu există nicio violare a art. 6, cât timp instanţele au judecat de fiecare dată cererile acestuia în intervale de circa un an, când nu au mai fost întrerupte de actele reclamantului.
← San Leonard Band Club contra Malta - Cerere de reexaminare a... | Ipek contra Turciei - Persoane dispărute Obligaţia statelor → |
---|