SOLDATENKO contra Ucrainei - Extrădare. Riscul de rele tratamente în caz de extrădare în Turkmenistan.
| Comentarii |
|
Cauza SOLDATENKO împotriva Ucrainei (nr. 2440/07), hotărârea din 23 octombrie 2008
[Secţia a V-a]
În fapt
La momentul depunerii cererii, reclamantul era deţinut într-o închisoare din Ucraina, în aşteptarea extrădării în Turkmenistan. Avocatul său a afirmat că acesta este apatrid, în timp ce guvernul considera că este cetăţean turkmen.
în 1999, autorităţile turkmene au emis un mandat de arestare împotriva reclamantului sub acuzaţia de vătămare corporală. Reclamantul a pretins că a fugit din Turkmenistan datorită persecuţiilor la care era supus din motive etnice şi de atunci a locuit întotdeauna în Ucraina. Pe 4 ianuarie 2007 a fost arestat de poliţia ucraineană şi informat că arestarea sa s-a făcut în temeiul unui mandat de urmărire internaţional emis de autorităţile turkmene în aceeaşi zi. Şase zile mai târziu el a fost adus în faţa unui judecător districtual care a ordonat deţinerea sa în vederea extrădării. Pe 15 ianuarie 2007, reclamantul a solicitat Curţii Europene luarea unei măsuri interimare în temeiul art. 39 din Regulamentul Curţii. O zi mai târziu, preşedintele Camerei a aprobat cererea şi a indicat guvernului ucrainean să nu îl extrădeze pe reclamant în Turkmenistan pe durata examinării cauzei sale de către Curte.
Pe 19 ianuarie 2007, Procuratura Generală din Turkmenistan a solicitat extrădarea reclamantului în vederea trimiterii sale în judecată pentru infracţiunile de care fusese acuzat. De asemenea a dat asigurări că reclamantul nu va fi discriminat din motive de statut social, rasă, origine sau convingeri religioase. într-o scrisoare datată 19 aprilie 2007, adjunctul procurorului general
din Turkmenistan a dat asigurări suplimentare în special referitoare la faptul că drepturile reclamantului prevăzute de art. 3 şi art. 6 din Convenţia Europeană vor fi respectate.
Potrivit Convenţiei de la Minsk cu privire la asistenţa juridică şi raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală din 1993, la care atât Ucraina cât şi Turk-menistanul sunt părţi, o persoană poate fi deţinută în vederea extrădării în temeiul unei cereri făcute în numele unuia dintre statele contractante, chiar înainte de primirea cererii oficiale de extrădare.
În drept
Art. 3 - Curtea a reţinut existenţa a numeroase şi consistente rapoarte credibile privind acte de tortură, bătăi frecvente şi folosirea forţei împotriva suspecţilor de către autorităţile turkmene însărcinate cu aplicarea legii. Unele rapoarte făceau referire la bătăile aplicate unor persoane, în urma cărora acestea aveau nevoie de îngrijiri medicale, însă asistenţa medicală le era refuzată. Potrivit Raportului Secretarului General al Naţiunilor Unite, tortura era de asemenea impusă ca pedeapsă persoanelor care recunoscuseră faptele. Rapoartele notau în aceeaşi măsură condiţiile de închisoare improprii, inclusiv suprapopularea, hrana sărăcăcioasă şi bolile netratate. Din rapoarte diferite rezulta că acuzaţiile de tortură şi rele-tratamente nu erau investigate de autorităţile turkmene competente. Cu toate acestea, era evident, din materialele disponibile, că orice suspect aflat în custodie era supus unui risc major de a fi supus torturii sau tratamentelor inumane sau degradante. în ciuda faptului că reclamantul era căutat pentru o infracţiune relativ minoră, care nu era motivată politic, simplul fapt de a fi fost reţinut ca suspect într-o astfel de situaţie furniza suficiente temeiuri temerii că ar fi supus unui tratament contrar art. 3 din Convenţie, în ceea ce priveşte asigurările date de autorităţile turkmene, nu s-a stabilit că oficialii care le dăduseră erau împuterniciţi să facă acest lucru în numele statului. In plus, dată fiind lipsa unui sistem efectiv de prevenire a torturii, era dificil de verificat dacă astfel de asigurări erau reale. în fine, rapoartele privind drepturile omului au arătat de asemenea existenţa unor probleme serioase în ceea ce priveşte cooperarea internaţională cu autorităţile turkmene în domeniul drepturilor omului precum şi negările categorice ale încălcărilor drepturilor omului, în ciuda informaţiilor consistente contrare provenite atât din surse interguvernamentale cât şi din surse neguvernamentale.
Concluzie: extrădarea ar constitui o încălcare (unanimitate).
Art. 5 alin. (1) lit. f) şi alin. (4) - Deşi Convenţia de la Minsk, parte a ordinii juridice interne, era aptă să servească ca bază legală pentru procedurile de extrădare şi pentru deţinerea în vederea extrădării, art. 5 alin. (1) lit. f) din Convenţie impunea suplimentar ca detenţia în vederea extrădării să fie efectuată „potrivit unei proceduri prevăzute de lege". în cauza de faţă, nu existau prevederi legale specifice în legea ucraineană-în Codul de procedură penală sau în orice alt instrument legislativ - care să prevadă, chiar prin trimitere, o procedură pentru deţinerea în vederea extrădării. Deşi printr-o rezoluţie din 2004 plenul instanţei supreme a recomandat instanţelor inferioare să aplice anumite prevederi cu caracter general din Codul de procedură penală în procedurile de extrădare, rezoluţiile sale nu aveau putere de lege şi nu erau obligatorii pentru instanţe şi pentru organismele de aplicare a legii implicate în procedurile de extrădare. Considerentele expuse mai sus au fost suficiente Curţii pentru a stabili că legislaţia ucraineană nu furniza o procedură suficient de accesibilă, precisă şi previzibilă în aplicarea sa pentru a evita riscul detenţiei arbitrare.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
| ← RENOLDE contra Franţei - Obligaţii pozitive. Sinucidere în... | ATANASOVA contra Bulgariei - Acces la un tribunal. Refuz al... → |
|---|
