TOTH contra AUSTRIEI — Durata unei detenţii provizorii şi procedurile de control ale acesteia în apel
| Comentarii |
|
220. — Cetăţean austriac, dl Ştefan Toth este arestat la 77 ianuarie 1985, pentru că este bănuit de o escrocherie calificată privind peste 2.000.000 şilingi austrieci. Aflat în detenţie provizorie până la 18 februarie 1987, el prezintă mai multe cereri de punere în libertate care, în final, sunt respinse de Camera de consiliu a Tribunalului regional din Salzburg şi, în apel, de către Curtea de apel din Linz. Aceasta din urmă hotărăşte, de asemenea, în mai multe rânduri să prelungească detenţia. Nici cel interesat şi nici avocatul său nu asistă la audierile referitoare la detenţie ale Curţii de apel din Linz.
221. — în plângerea sa din 12 octombrie 1985 adresată Comisiei, dl Toth formulează o serie de plângeri privind arestarea şi detenţia sa provizorie, ca şi durata procedurii penale, precum şi în legătură cu comportamentul autorităţilor şi jurisdicţiilor austriece. El invocă art. 5 §§ 3 şi 4 din Convenţie.
• Hotărârea din 12 decembrie 1991 (Cameră) (seria A nr. 224)
222. — Din perspectiva art. 5 § 3, perioada de luat în considerare a început la 11 ianuarie-1985, data arestării, pentru a se termina Ia 18 februarie 1987, o dată cu punerea în libertate consecutivă hotărârii Curţii de apel din Linz, adoptată ca urmare a admiterii recursului dlui Toth; din aceasta trebuie scăzut timpul în care petiţionarul a executat o pedeapsă cu închisoarea. Perioada se întinde deci pe durata de doi ani, o lună şi două zile.
Poate fi considerată rezonabilă? Mai întâi, Curtea examinează justificarea detenţiei. Jurisdicţiile competente se puteau teme, în mod rezonabil, ca inculpatul să nu se dedea la noi acte delictuale, având în vedere natura infracţiunilor precedente şi numărul pedepselor suportate în consecinţă. Autorităţile judiciare şi-au întemeiat deciziile pe motive potrivite să explice într-o manieră adecvată de ce acestea au judecat ca determinant pericolul fugii. Pe scurt, motivele avansate pentru respingerea cererilor de punere în libertate erau în acelaşi timp pertinente şi suficiente.
în ceea ce priveşte conducerea procedurii, din dosar rezultă că jurisdicţiile austriece nu au acţionat, în speţă, cu toată promptitudinea necesară, într-adevăr, lungimea procedurii nu pare a fi, în esenţă, imputabilă nici complexităţii cauzei şi nici comportamentului petiţionarului; infracţiunile reproşate lui S. Toth îmbrăcau un caracter destul de banal şi repetat, iar recursurile acestuia, din care multe erau încă de la început sortite eşecului, nu au încetinit deloc examinarea cauzei. în schimb, ritmul instrucţiei a suferit mult de pe urma comunicării în întregime a dosarului la jurisdicţia competentă nu numai cu prilejul fiecărei cereri de punere în libertate şi a fiecărui recurs al celui interesat, dar şi cu ocazia fiecărei cereri a judecătorului de instrucţie sau a ministerului public vizând prelungirea detenţiei în litigiu. Preferat utilizării fotocopiilor, practică obişnuită în alte state membre al Consiliului Europei, şi ducând în fapt la suspendarea instrucţiei, un asemenea du-te-vino se împacă greu cu importanţa dreptului la libertate garantat de art. 5 § 1 din Convenţie. In consecinţă, s-a violat art. 5 § 3 (unanimitate).
223. — Potrivit dlui Toth, Curtea de apel din Linz n-ar fi urmat o procedură în contradictoriu nici când a statuat asupra cererilor sale de punere în libertate, nici când aceasta a autorizat prelungirea detenţiei provizorii, ceea ce a încălcat art. 5 § 4.
Asupra primului punct, guvernul ridica o excepţie preliminară, dedusă din aceea că dl Toth nu ar fi formulat, în termenul de 6 luni deschis de art. 26 din Convenţie, nici o plângere în faţa Comisiei privind absenţa sa şi a avocatului său în momentul examinării recursurilor contra deciziei Tribunalului regional din Salzburg de respingere a cererilor de punere în libertate. în baza propriei sale jurisprudenţe şi a ansamblului pieselor dosarului Comisiei, Curtea respinge această excepţie (unanimitate).
Curtea examinează temeinicia plângerii petiţionarului. Curtea de apel din Linz s-a pronunţat asupra recursurilor dlui Toth fără să fi convocat şi nici audiat pe acesta şi pe avocatul său, în timp ce un membru al parchetului general a asistat la audierile cauzei şi a putut să răspundă la întrebările Curţii. Or, Toth nu a avut posibilitatea de a combate într-un mod potrivit motivele invocate pentru justificarea menţinerii sale în detenţie. Eventualele întrebări ale Curţii de apel ar fi permis avocatului general să-şi expună părerile; inculpatul ar fi putut acolo să dea răspunsuri care ar fi meritat, din partea judecătorilor, o examinare prealabilă a deciziei lor. Din lipsa garantării egalităţii de tratament, procedura nu a fost în realitate în contradictoriu. în consecinţă, s-a violat art. 5 § 4 în legătură cu acest punct (8 voturi pentru, 1 împotrivă).
Dl Toth prezenta o plângere analoagă în ceea ce priveşte procedurile angajate în faţa Curţii de apel de către judecătorul de instrucţie vizând prelungirea detenţiei provizorii. Curtea apreciază că aceste proceduri nu ţineau de prevederile art. 5 § 4 (8 voturi pentru, 1 împotrivă), căci ele urmăreau să fixeze o perioadă maximă de detenţie şi se distingeau astfel de „recursul" oferit de acest text celui interesat.
224. — în temeiul art. 50, Curtea respinge cererea privind un prejudiciu material, deoarece detenţia provizorie a fost dedusă în întregime din durata pedepsei; în ceea ce priveşte daunele morale, Curtea decide ca fiind suficient compensate prin hotărârea sa (unanimitate).
Dl Toth nu a solicitat rambursarea cheltuielilor judiciare în faţa organelor de jurisdicţie de la Strasbourg deoarece a beneficiat de asistenţă judiciară. Pentru cheltuielile şi taxele determinate de folosirea unuia din avocaţii săi în faţa jurisdicţiilor austriece, Curtea i-a acordat petiţionarului suma de 7.853,40 şilingi austrieci (unanimitate).
| ← LETELLIER contra FRANŢEI — Durata unei detenţii provizorii | DE WILDE, OOMS ŞI VERSYP contra BELGIEI — Internare de... → |
|---|
