Z. şi alţii contra Marea Britanie - Maltrarea copiilor de catre parinti Obligatiile statului
| Comentarii |
|
CEDO, Marea Cameră, hotărârea Z. şi alţii versus Marea Britanie, 10 mai 2001, 29392/95
Statele care au ratificat Convenţie au obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru a împiedica ca persoane aflate sub jurisdicţia lor să fie supuse unor astfel de tratamente. Aceste măsuri trebuie să permită o protecţia eficace în special a copiilor şi a altor persoane vulnerabile şi includ orice acte ale autorităţile rezonabil a fi luate pentru a împiedica rele tratamente pe care autorităţile le-au cunoscut sau ar fi trebuit să le cunoască.
Reclamanţii sunt patru fraţi şi surori. În octombrie 1987, familia reclamanţilor a fost reclamată serviciilor sociale de către un funcţionar public sanitar, care o vizitase, pentru că situaţia copiilor părea grea, iar unul dintre ele părea subnutrit. În următorii patru ani şi jumătate, serviciile sociale au supravegheat familia şi i-au acordat diverse forme de susţinere. În cursul acestei perioade, problemele au persistat. În octombrie 1989, în cursul unei anchete penale, poliţia a descoperit că în camerele copiilor domnea o mizerie îngrozitoare. În martie 1990, s-a semnalat că doi dintre copii mâncat din pubele de gunoi din faţa şcolii. În septembrie 1990, s-a raportat că doi dintre reclamanţi aveau faţa tumefiată. La 10 iunie 1992, copii au fost plasaţi la o instituţie pentru minori la cererea mamei lor, care a declarat că, dacă nu i se iau copii, va sfârşi prin a-i maltrata. Psihiatrul pentru copii care i-a examinat a constatat că trei dintre ei suferă de semne grave de tulburări psihologice din cauza neglijenţei părinţilor şi a abuzurilor acestora. O acţiune în instanţă formulată în numele reclamanţilor de către parchet împotriva autorităţilor locale acuzate de neglijenţă a fost respinsă ca inadmisibilă.
Art. 3. Curtea aminteşte că art. 3 consacră una dintre valorile fundamentale ale societăţii democratice şi interzice în termeni absoluţi tortura şi tratamentele inumane ori degradante. Statele care au ratificat Convenţie au obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru a împiedica ca persoane aflate sub jurisdicţia lor să fie supuse unor astfel de tratamente. Aceste măsuri trebuie să permită o protecţia eficace în special a copiilor şi a altor persoane vulnerabile şi includ orice acte ale autorităţile rezonabil a fi luate pentru a împiedica rele tratamente pe care autorităţile le-au cunoscut sau ar fi trebuit să le cunoască. În speţă, nimeni nu poate contesta că neglijenţa şi abuzurile la care au fost supuşi reclamanţii ating minimul de gravitate impus prin art. 3 din Convenţie. Curtea a constatat că, deşi autorităţile cunoşteau această situaţie din 1987, au trecut peste patru ani până când autorităţile au luat măsura îndepărtării copiilor din sânul familiei şi doar la insistenţele mamei lor s-a petrecut acest eveniment. În acest interval de timp au trăit ceea ce psiholog a descris mai târziu ca fiind o experienţă oribilă. Admiţând faptul că statul trebuie să încerce să păstreze şi să protejeze viaţa familială, Curtea a constatat totuşi că o situaţie atât de gravă impunea luare unor măsuri imediate pentru protejarea copiilor. Omiţând acest lucru, statul şi-a încălcat obligaţiile pozitive ce îi reveneau. De aceea, art. 3 a fost violat.
| ← J.L.S. contra Spaniei - Locuinţă de serviciu. Noţiunea de bun. | Immobiliare Saffi contra Italiei - Procedura evacuare Durata... → |
|---|
