Art. 15 Solicitarea suspendării prin acţiunea principală Procedura de soluţionare a cererilor în contenciosul administrativ
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Procedura de soluţionare a cererilor în contenciosul administrativ
Art. 15
Solicitarea suspendării prin acţiunea principală
(1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond.
(2) Dispoziţiile art. 14 alin. (2)-(7) se aplică în mod corespunzător.
(3) Hotărârea dată cererii de suspendare este executorie de drept, iar introducerea recursului, potrivit art. 14 alin. (4), nu suspendă executarea.
(4) În ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1).
Legea 554 2004 a contenciosului administrativ actualizată prin:
Legea 262/2007 - pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 din 19 iulie 2007, Monitorul Oficial 510/2007;
| ← Art. 14 Suspendarea executării actului Procedura de... | Art. 16 Introducerea în cauză a funcţionarului Procedura de... → |
|---|
Citește mai mult
dec. nr. 2367 din 21 iunie 2006, în Jurisprudenţă 2006II, p. 227-229).2. Autorizaţie de antrepozit fiscal. Decizie de revocare. Contestaţie. Decizie de soluţionare a contestaţiei. Cerere de suspendare în temeiul art. 15 alin. (1) Legea Contenciosului Administrativ. Cererea de chemare în judecată prin care, în temeiul art. 15 alin. (1) Legea Contenciosului Administrativ, se solicită suspendarea executării deciziei emise de organul administrativ competent prin care a fost respinsă contestaţia împotriva deciziei de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal se soluţionează în raport cu dispoziţiile Legii contenciosului administrativ referitoare la suspendarea actului administrativ, în această situaţie, nu sunt aplicabile prevederile art. 185 alin. (52) C. fisc.1 referitoare la suspendarea de drept a deciziei de revocare în faza procedurii administrative de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, reglementată de Titlul IX din Codul de procedură fiscală (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 2469 din 28 iunie 2006, în Jurisprudenţă 2006 II, p. 204-206).
3. Condiţii. Suspendarea executării actului administrativ se poate dispune, în temeiul art. 15 alin. (1) raportat la art. 14 alin. (1) Legea Contenciosului Administrativ, numai dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiţii: 1) un caz bine justificat în sensul existenţei unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură a înfrânge principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu; 2) prevenirea unei pagube iminente, a unui prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenţă, sau a unei perturbări previzibile grave a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public (I.C.C.)., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1150 din 2 februarie 2007, în Jurisprudenţă 20071, p. 6-8).
4. Societate de asigurare. Decizie de retragere a autorizaţiei de desfăşurare a activităţii. Suspendarea executării deciziei. Caz bine justificat. Pagubă iminentă. Este întemeiată cererea prin care, în temeiul art. 15 LCA, se solicită suspendarea executării deciziei emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor de retragere a autorizaţiei de desfăşurare a activităţii de asigurare, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din lege, întrucât punerea ei în executare ar putea determina dizolvarea şi chiar lichidarea societăţii, aflată în imposibilitatea realizării directe sau indirecte a unor venituri lunare de peste 1 miliard lei (ROL), iar prin publicarea deciziei în Monitorul
Oficial s-ar crea societăţii de asigurare un prejudiciu de imagine pe piaţa asigurărilor de natură a-i periei ita grav reiaţi i le de colaborare cu brokerii, precum şi raporturile contractuale cu persoanele asigurate (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1220 din 27 februarie 2007, în Jurisprudenţă 20071, p. 8-11).
5. Suspendarea executării actului administrativ. Condiţii. Pentru a se dispune, în temeiul art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) Legea Contenciosului Administrativ, suspendarea executării deciziei emise de Plenul Consiliului Concurenţei în luna decembrie 2005, prin care a fost aplicată unei societăţi comerciale sancţiunea amenzii în cuantum de 5.000 lei (RON), sunt insuficiente şi neconvingătoare probele care fac referire la situaţia financiară din perioada 2003-2004 si la contractele de credit încheiate în anii 2003 şi 2005, în condiţiile în care agentul economic are de încasat creanţe, executarea amenzii nu poartă exclusiv asupra lichidităţilor, ci şi asupra activelor corporale şi necorporale, iar cuantumul amenzii a fost stabilit în procent de 0,8% din cifra de afaceri aferentă anului 2004, întrucât este lipsită de credibilitate susţinerea că prin executarea sancţiunii contravenţionale aplicate s-ar produce importante prejudicii şi grave perturbări în activitatea agentului economic (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 2367 din 21 iunie 2006, în Jurisprudenţă 2006 II, p. 227-229).
6. Operaţiune materială. Este inadmisibilă cererea formulată în temeiul art. 15 Legea Contenciosului Administrativ prin care se solicită suspendarea executării unei operaţiuni materiale (organizarea unei licitaţii) care urmează a se realiza în baza actului administrativ a cărui anulare se solicită pe cale principală, în condiţiile în care cererea de suspendare nu vizează actul atacat, ci doar efectele de ordin material şi organizatoric pe care acesta le produce (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 3526 din 25 septembrie 2007, în Jurisprudenţă 2007II, p. 137).
2. Prevederile art. 15 Legea Contenciosului Administrativ
Citește mai mult
sunt constituţionale în raport cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) şi ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie. în acest sens, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile atacate nu stabilesc un tratament discriminatoriu în ceea ce priveşte subiectele de drept care solicită suspendarea executării actului administrativ şi că acestea reglementează o situaţie diferită fată de cea care formează obiectul art. 3 alin. (3) LCA. Sub acest ultim aspect, Curtea Constituţională a reiterat faptul că „principiul egalităţii în drepturi consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor, iar nu egalitatea dintre persoanele juridice şi autorităţile publice" (dec. nr. 464 din 6 iunie 2006, în M. Of. nr. 604 din 12 iulie 2006).în acelaşi sens, dec. nr. 939 din 19 decembrie 2006, în M. Of. nr. 74 din 31 ianuarie 2007, dec. nr. 804 din 27 septembrie 2007, în M. Of nr. 715 din 23 octombrie 2007.3. Prevederile art. 15 LCA sunt constituţionale în raport cu dispoziţiile art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 53, art. 124 alin. (1) şi (2) şi art. 129 din Constituţie, precum şi cu cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dispoziţiile art. 15 nu sunt discriminatorii şi nu contravin drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor, iar prin faptul că procedurile reglementate la art. 14 şi art. 15 din lege sunt diferite „nu se creează o discriminare negativă a solicitantului suspendării executării actului, formulată în temeiul art. 14, faţă de reclamantul aflat în procedura reglementată de art. 15". Dispoziţiile celor două articole se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, şi nu înlătură posibilitatea părţilor de a beneficia în mod egal de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege" (dec. nr. 673 din 10 octombrie 2006, în M. Of. nr. 937 din 20 noiembrie 2006).în acelaşi sens, dec. nr. 931 din 14 decembrie 2006, în M. Of. nr. 42 din 19 ianuarie 2007, dec. nr. 106 din 13 februarie 2007, în M. Of nr. 172 din 12 martie 2007, dec. nr. 8 din 15 ianuarie 2008, în M. Of. nr. 92 din 6 februarie 2008, dec. nr. 1129 din 27 noiembrie2007, înM. Of nr. 856 din 13 decembrie 2007.
Noua reglementare ţine să facă cuvenitele precizări în legătură cu caracterul cererii în suspendare şi perioada în care aceasta poate fi făcută. Se înlătură, astfel, orice dubiu, cererea de suspendare poate fi formulată odată cu acţiunea
Citește mai mult
principală, în anulare sau într-o acţiune separată, dar numai până în momentul soluţionării fondului. Din coroborarea art. 15 cu art. 20, rezultă că cererea de suspendare nu poate fi reiterată în recurs. Este de reţinut că, în condiţiile art. 15, suspendarea actului administrativ se dispune „până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă" a cauzei, iar recursul împotriva hotărârii de suspendare nu are ca efect suspendarea executării acestei hotărâri, cum s-a arătat deja. Odată respinsă însă cererea de suspendare, în condiţiile art. 15, ea nu mai poate fi reiterată de partea interesată în recurs, dar noua reglementare conţine o inovaţie, judecarea recursului în situaţii deosebite.Nimic nu opreşte partea interesată ca, după soluţia instanţei de fond, de respingere a acţiunii în anulare, implicit a acţiunii în suspendare, să solicite sesizarea instanţei de recurs în condiţiile art. 21.
Se deduce, din coroborarea alin. 1 cu alin. 3 al art. 15, pe care-1 comentăm, că soluţia instanţei de fond de suspendare a actului administrativ produce efecte „până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei" doar dacă această hotărâre a rămas definitivă, adică nu a fost recurată sau dacă s-a respins recursul, introdus în condiţiile art. 14 alin. 4 coroborat cu art. 15 alin. 3.
2. Efectele hotărârii de suspendare. Dacă actul administrativ a fost suspendat în condiţiile art. 14, se înţelege că, urmare a soluţiei instanţei de fond, chiar dacă în dispozitivul acesteia nu se prevede în mod expres, devin incidente prevederile alin. 1 ale art. 14, împlinindu-se termenul până la care a fost pronunţară suspendarea. Dacă instanţa de fond este sesizată pentru prima dată cu cererea de suspendare, ca un petit al acţiunii principale, suspendarea nu se poate
dispune decât până la soluţionarea acţiunii de fond. Este de observat că teza a Il-a a alin. 2 al art. 15 la care ne referim nu conţine o normă imperativă, lasă la latitudinea instanţei să dispună suspendarea, care poate fi „până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei“. Este o problemă de bună administrare a justiţiei pentru a se realiza un proces echitabil. Judecătorul care dispune cu uşurinţă suspendarea, iar după judecarea fondului ajunge la concluzia că acţiunea în anulare trebuie respinsă, se pune într-o situaţie delicată sub aspect profesional. Este de presupus însă că, în ipoteza în care nu a fost dispusă suspendarea şi admiterea acţiunii este previzibilă, judecătorul va dispune suspendarea printr-o hotărâre separată, adică printr-o încheiere, spre a face inoperant art. 20 alin. 2.
Când acţiunea în suspendare face obiectul unei cauze diferite, este clar că efectul acestei hotărâri se menţine, chiar dacă instanţa de fond a respins acţiunea, fiind un efect inevitabil al,jocului" instituţiilor.
3. Instanţa competentă pentru fond şi suspendare. Din coroborarea art. 10 alin. 3 cu art. 15 alin. 1, cât şi din interpretarea sistematică a legii, prin raportare şi la principiile din Codul de procedură civilă care vizează regimul acţiunii principale şi al celei care are ca obiect măsuri vremelnice, dispuse prin ordonanţă preşedinţială, rezultă că nu este de conceput ca reclamantul să introducă acţiunea în anulare la instanţa competentă la domiciliul său, iar acţiunea în suspendare la instanţa competentă la domiciliul pârâtului sau invers. Acestea nu pot fi introduse decât la aceeaşi instanţă, stabilită după unul dintre criteriile prevăzute la art. 10 alin. 3